Să o luăm cu începutul.

Am visat mereu să ajung pe coasta amalfitană, am văzut poze pe instagram, mi-am imaginat Positano ca pe un sat cu vile terasate și strǎzile mereu în pantă, umbrite de lǎmâii care privesc înspre mare.

Am descoperit un loc magic, mult peste tot ce mi-am închipuit. Fabulos și scump. Positano îmbină farmecul caselor tradiționale cu pitorescul străduțelor înguste și al scărilor ce te conduc către ape în nuanțe de verde-albăstrui, care aduc cu ele mii și mii de ani de istorie și povești uitate.

A trebuit să ajung acolo și să aflu că nu e un sătuc vintage, de demult, cu oameni care trăiesc din pescuit ci un loc high end, cu restaurante și vile de top, un loc exclusivist foarte potrivit pentru cupluri și, se pare, preferat de vedete. Deci o destinație premium.

Nu că nu mi-aș găsi locul într-o astfel de lume pentru că m-am bucurat de tot ce am trăit, am încercat multe experiențe și mi-am dorit să “make the best if it”.

M-am plimbat mult pe jos, am admirat muntele, marea, am mâncat scump, dar bun, am încercat înghețata în coajă de lămâie, am fost cu ferry-ul și am încercat experiențe de top cu care, recunosc, nu sunt obișnuită.

Una dintre experiențe a fost o ieșire cu fetele într-o locație de lux, frecventată de vedete și de oameni importanți. Ne-am bucurat de o seară de cocktailuri, cu muzică bună ascultată la pick-up, într-un cadru care-mi amintește de filmul, Marele Gatsby.

Le Sirenuse reprezintă mai mult decât un hotel de lux, este o poveste construită în jurul unei vechi familii de nobili italieni. Hotelul deține 58 de camere, mobilate diferit, care păstrează stilul italian inconfundabil prin eleganță și bun-gust. Terasele cu vedere spre mare fac această destinație unică în lume, fiind o oază de liniște, cu o priveliște care îți taie răsuflarea și te poartă către tărâmuri unde totul este posibil.

Poate, ăsta este și motivul pentru care se numește Don’t worry bar

Noi am fost într-unul dintre barurile lor, un loc atipic, cel puțin pentru lumea prin care obișnuiesc eu să mă plimb, însă un spațiu suspendat în timp, care te atrage repede în poveste și te face să simți că ești acolo dintotdeauna. Poate, ăsta este și motivul pentru care se numește Don’t worry bar, sau poate sigla numelui stă atârnată de tavanul încăperii ca să-ți aducă aminte că printre mobilă de mahon, cocktailuri extravagante, lumină difuză și acorduri de jazz, n-ai niciun motiv să ai gândurile în altă parte ci dă-ți voie să faci parte din poveste.

A doua experiență pe care n-aș fi încercat-o pentru că nu e ceva cu care să fiu obișnuită și nici nu-mi permite buzunarul, este să probez un palton absolut superb dintr-o colecție premium, un articol iconic, dintr-o țesătură dublă de cașmir care cântărește câteva sute de grame și cu care m-am simțit absolut divin preț de câteva minute. Și nu e vorba nici de cât costa paltonul (vreo 3800 de euro, cam când mi-aș permite eu o astfel de piesă vestimentară) și nici de faptul că mă uitam la mine în aceeași oglindă în care s-au privit atâtea femei de succes, care prețuiesc hainele elegante și calitative, piese care tronează în garderoba lor ani de-a rândul, fără să se demodeze sau să se strice. Nu. Nu e vorba doar de asta.

Este despre cum m-a făcut să mă simt. Despre Magda, cea care ar putea la un moment dat nu doar să-și cumpere paltonul, ci și să fie femeia care își face cumpărăturile acolo. Cea care a muncit mult pentru un țel și iată, acum îți face un cadou binemeritat și se bucură pentru el. E despre potențial. Despre țeluri înalte. Despre visuri. Despre câteva momente de lux. O altfel de experiență. N-aș fi probat paltonul, dacă prietena mea, Oana, n-ar fi insistat. Doar că Oana, știa exact ce face și chiar mi-a mărturisit că aveam postura, atitudinea schimbate în clipa în care mă uitam la mine în oglindă, probând o haină care mă făcea să visez.

Și ce mi-am luat eu din vacanța din Positano a fost că uneori, călătoriile nu sunt despre locuri noi, ci despre a te reîntâlni cu tine Și despre a îndrăzni (chiar și atunci când e vorba despre visuri).

Articolul Două lucruri pe care n-am crezut că le merit așa că n-am îndrăznit nici să visez la ele apare prima dată în Zburătoarea.

Pentru cei dornici de mișcare, există patru trasee turistice:

1. Drumul Serpentinelor, marcat cu triunghi roșu, are aproximativ 800 metri și este cel mai ușor dintre toate traseele spre Tâmpa. (L-am făcut sâmbăta trecută, o să revin cu un articol și despre el)

2. Drumul Cavalerilor, marcat cu dungă albastră, pleacă de la Bastionul Țesătorilor, ajunge în Șaua Tâmpei, are doi kilometri lungime, mai apoi, de aici se poate continua chiar până în Poiana Brașov, dar drumul durează aproximativ trei ore.

3. Al treilea traseu pleacă de la Curmătura dintre Dealul Melcilor, trece prin Șaua Tâmpei, ajungând în vârful muntelui, are tot aproape doi kilometri lungime și este marcat cu triunghi albastru.

4. Treptele lui Gabony, traseu marcat cu triunghi galben, cel mai greu, dar și cel mai spectaculos. Este denumit așa după numele unui nobil maghiar care a donat foarte mulți bani pentru oraș.

Zilele trecute am urcat pe Treptele lui Gabony, un traseu din 167 de scări, stâncos dar foarte fain, care forțează urcarea urmărind conturul stâncos al muntelui. Fetele au fost încântate la urcare, când au văzut scările (păcat că la coborâre le-am cărat în brațe), au existat și porțiuni mai abrupte unde a trebuit să fim atenți și să le ținem de mânuțe dar nu aș zice că e un traseu greoi și chiar îl recomand părinților să-l parcurgă împreună cu copiii.

Câteva recomandări dacă vreți să faceți traseul împreună cu copiii:

• să aveți bocanci de drumeție (ideal care să vă protejeze gleznele) cu aderență bună. Sunt foarte multe porțiuni cu roci calcaroase, iar la cea mai mică ploaie devin foarte alunecoase.
• îmbrăcați-vă în haine adecvate, sport, care să vă asigure mobilitatea.
• aveți grijă să nu alunecați, unele porțiuni acoperă pietrele cu frunze și cei mici trebuie ajutați.
• transformați drumeția în ceva plăcut, cântați niște cântecele, folosiți-vă de joculețe cu cei mici pentru ca cei mici să nu simtă că e un efort foarte mare urcarea. Puteți să culegeți frunze, să povestiți despre specii de plante, despre animăluțele din pădure, etc.
• nu vă abateți de la traseul marcat și nu folosiți scurtături, chiar dacă aparent sunt tentante.

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Treptele lui Gabony – un altfel de traseu pe munte – Aventuri în Brașov apare prima dată în Zburătoarea.

De mult îmi doresc sa fac fotografii în lavandă. Anul trecut, pe vremea asta eram însărcinată cu Mara, aproape de termenul în care urma să o nasc, iar tot ce-mi amintesc este disperarea mea să fac fotografii cu burtica într-un câmp de lavandă. N-am fost pe fază, am ratat scurta perioada în care lavanda era înflorită și încă neculeasă, așa că am fost nevoită să mă mulțumesc cu un câmp de grâu, undeva pe lângă Vadu.

Bănuiesc că nenea facebook, cum înregistrează tot ce facem, a știut treaba asta și de aia mi-a sugerat acum multe evenimente în câmpuri de lavanda. Așa am aflat de: 

1. Festivalul lavandei din Bărăgan;
2. Romanța lavandei în Calarasi;
3. Jazz în Grădina cu lavandă

Noi am fost la Festivalul din Bărăgan, cu copii cu tot și în ciuda furtunii de ploaie care ne-a făcut să stăm puțin acolo și a căldurii care ne-a moleșit, am apreciat, admirat și fotografiat o cultura de peste 30 de hectare de lavandă (cea mai mare cultură de lavandă din țară).

Festivalul aflat la prima ediție, a strâns foarte mulți oameni, mult mai mulți decat m-aș fi așteptat. Locația este în comuna Bărăganul, str. Doicești, nr. 187.

Se ajunge ușor acolo pe autostrada A2 până la Drajna unde ieșiti de pe autostrada pe drumul spre Slobozia. La 19 km înspre Brăila, faceți stânga pe un drum de pământ și ajungeți fix în fața unui câmp imens cu lavanda frumos ordonată în straturi de un mov ce-ți fură privirea și te face să crezi că ești în Provence.

Ce se mai poate face la festival înafară de poze cu lavandă

Sunt rulote cu înghețată, mici și mâncare gătită. Găsiți comercianți artizanali care vând bijuterii sau alte lucruri făcute manual. Se vinde miere, lavanda și produse naturale din plante. Se ascultă muzică bună, se stă pe pajiste lângă aroma încântătoare a florilor de lavandă. Se fac plimbări cu căruța trasă de cai. Există chiar și o zonă pentru campare.

Nouă ne-a placut, mai revenim. Cu toate că nu a fost simplu să ne încumetam cu doi copii mici după noi.

Pe drum înapoi ne-a prins furtuna de ploaie așa că am fost obligați să tragem mașina pe dreapta preț de câteva zeci de minute bune ca să se oprească ploaia și să avem vizibilitate.

Mârâiți, somnoroși și un pic mai mult plouați am concluzionat că a fost o zi bună si că vom repeta experiența.

P.S. Fotografiile au fost compromise, dar așa se întâmplă când mergi cu copiii după tine. 🙂

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Festivalul lavandei din Bărăgan apare prima dată în Zburătoarea.

De multă vreme plănuiam să mergem în ținutul Sibiului și să vizităm zona de acolo. Mai fusesem singură, când eram în academie, însă, niciodată nu mi-am dat răgaz mie să respir, să ma bucur de ceea ce vizitez, să admir peisajele în ritmul lor și să trăiesc cu adevărat clipele alea frumoase.

De Paști, am pus la cale o mică excursie la Cisnădioara, un sătuc aflat la câțiva kilometri de orașul Sibiu, chiar lângă celebrul Muzeu al Civilizației Populare Tradiționale „Astra”.

Drumul București-Cisnădioara l-am parcurs cu mașina, dar a durat destul de mult pentru că am prins o aglomerație infernală (știți că anul ăsta vacanța de Paști s-a legat de minivacanța de 1 mai și toți bucureștenii au plecat în provincie). Un drum normal pe această rută durează patru ore și jumătate.

Cum a decurs vacanța?

Poate este prima dată când am avut o vacanță relaxantă de care ne-am putut bucura cu adevărat. O fi contribuind și faptul că Sara are aproape trei anișori, este mai mare și mai înțelegătoare, poate ne-am acomodat și noi cu postura de părinți și luăm evenimentele așa cum vin, fără să mai avem așteptări, habar n-am, nu știu să vă zic.

Știu că am nimerit la una dintre cele mai frumoase pensiuni din zonă cu acces la pădure și foarte mult spațiu verde în jurul ei.

Știu că ne-am dezmierdat zilnic cu micul dejun, preparat de gazdele noastre și cafeaua sorbită pe terasa cu vedere la iaz.

Știu că am mâncat printre cele mai bune ciorbițe de legume, din viața mea (nu o zic doar pentru că sunt însărcinată, sibienii chiar știu să gătească bine) în Piața Mare din centrul Sibiului, unde ne-am jucat cu porumbeii și am alergat după baloane de săpun.

Știu că am vizitat muzeul Astra, un loc în care mi-am dorit să ajung de mult timp și am simțit că primesc în dar o mică parte din Transilvania bunicilor noștri.

Știu că mi-a plăcut mult să mergem la slujba de Înviere, ca o familie.

Știu că nu o să uit băile calde cu spumă pe care le-am făcut în fiecare seară, după ce colindam satele din împrejurimi și mă relaxam în camera noastră mare de la pensiune.

Unde ne-am cazat?

Ne-am cazat la pensiunea Forrest Villa din Cisnădioara. Camera noastră, destul de încăpătoare avea o baie imensă, cu două chiuvete și două oglinzi, cadă pentru baie și o fereastră mare și luminoasă. Rar mi-a fost dat să văd băi atât de încăpătoare. Terasa camerei era și ea generoasă și ne oferea priveliștea către curtea din spate unde era livada și iazul cu pești.

Pensiunea se numește așa pentru că se află fix în apropierea pădurii, vă zic, senzația de a locui în mijlocul naturii este minunată. Se ajunge foarte ușor acolo, ea se află chiar la intrare în Cisnădioara pe partea stângă, ferită de drumul principal. Are o curte generoasă, un iaz mare cu pești și este child-friendly. Înăuntru are un salon mare unde poți servi mesele și te poți relaxa jucând jocuri de societate sau urmărind programele preferate la televizor. Gazdele noastre au avut grijă să ne facă un meniu tradițional de Paști cu ouă roșii, cozonac de casă și suc de mere ca la mama lui.

Proprietara pensiunii este o familie cu trei copii, din București care a ales să schimbe macazul și să se mute la țară. De când au deschis afacerea, în 2009, foarte mulți turiști au plecat încântați de ospitalitatea și calitatea serviciilor de acolo.

Unde am mâncat?

Micul dejun l-am servit la pensiunea unde am fost cazați. Pentru că suntem vegetarieni, nu am putut cere un meniu exclusiv pentru noi, așa că, celelalte mese le-am servit la restaurantele din Sibiu. Într-o zi am mâncat la Hanul din Tulgheș, din curtea muzeului Astra, iar în celelalte am luat la pas centrul vechi al Sibiului și ne-am oprit în diferite locuri care ne făceau cu ochiul. Mâncarea localnicilor este delicioasă, nu degeaba Sibiul este în 2019 capitala europeană a gastronomiei.

Ce am vizitat?

Printre obiectivele noastre s-au numărat locurile din jurul Cisnădioarei adică Cisnădie și Sibiu. Cisnădioara găzduiește o biserică fortificată, de unde poți vedea o panoramă cu tot satul. Centrul vechi al Sibiului m-a făcut să mă îndrăgostesc de acest oraș.

Ce ne-a plăcut?

Ne-a plăcut că am avut parte de multă natură în jurul nostru, că am putut respira în voie, că ne-am hârjonit și am alergat după zmeu. Locurile pe care le-am vizitat au fost fascinante și, chiar dacă am avut un copil mic cu noi, rare au fost ocaziile în care și-a pierdut răbdarea și cerea altceva.

De ce o să revenim aici?

Pentru că ne-a plăcut mult și ne-am simțit bine. Mereu am zis că este important ca în vacanță să te simți ca la tine acasă, asta ca să te relaxezi și să te întorci cu bateriile încărcate. Și pentru că am fost împreună cu cei mai importanți omuleți din viața mea, inclusiv bebe din burtică. Este foarte fain atunci când facem activități în familie, în mijlocul naturii!

Vă las mai jos mai multe fotografii să vă faceți o idee despre minivacanța noastră de Paști și despre cum au arătat cazarea și locurile pe care le-am vizitat! Enjoy!

Așa arata pensiunea Forrest Villa și spațiile de cazare:

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Destinație de vacanță pentru întreaga familie: Cisnădioara, pensiunea Forrest Villa apare prima dată în Zburătoarea.

O să râdeți și probabil o să vă întrebați, de ce dacă sunt din Suceava am ajuns abia după 30 de ani să vizitez cu adevărat acest oraș. Motivele sunt diverse, însă principala mea scuză este că în perioada liceului am fost practic captivă între gardurile colegiului, apoi am plecat la Brașov să studiez aviația, iar abia apoi am început să călătoresc și să descopăr și alte locuri frumoase. Așa a fost să fie. Să mă întorc abia acum în Botoșani și să-i acord câteva ore din viața mea în tihnă!

Povestea mea începe în momentul în care am coborât din trenul Verești-Botoșani, după ce am l-am schimbat pe cel care sosea de la București! La o oră prea matinală pentru o mamă plecată de acasă, doar cu un telefon și o geantă pe roți, m-am trezit căutând fise pentru tonomatul de cafea din gară, în căutarea unei băuturi care să mă deștepte nițel.

Așa că m-am trezit, singură, într-un oraș necunoscut încă de mine, având la dispoziție aproximativ 8 ore de umblat harababura, până la 14.00 când a trebuit să mă urc în microbuzul spre Cucoreni! În fond, scopul suprem nu era să vizitez Botoșaniul, ci să mă duc la nunta Alexandrei, o bună prietenă din liceul militar. Însă am vrut cu tot dinadinsul să profit de ocazie și să descopăr inima Moldovei.

Și mi-a plăcut nespus de mult că mi-am dat voie să respir câteva ore și că am luat la pas toate străzile din vechiul oraș care parcă mă strigau pe nume, să vin, să le descopăr, să le fac fotografii și să le duc povestea mai departe!

Așa că am îndrăznit să iau la pas Botoșaniul și să-i simt pulsul, să văd câtă istorie se ascunde în spatele clădirilor vechi și din păcate nereabilitate! Să stau de vorbă cu trecătorii și să rămân plăcut impresionată de căldura și ospitalitatea din vocile lor. Să-mi placă să merg pe jos, să simt mirosul toamnei și adierea caldă a unui anotimp plăcut!

Sala Polivalentă „Elisabeta Lipa”

Primăria orașului

Colegiul național A.T. Laurian

Piațetă din centru vechi al Botoșaniului

Cinema „Unirea”

Teatrul „Mihai Eminescu” (în prezent în reabilitare)

Biserica Uspenia (aici a fost botezat Mihai Eminescu)

Muzeul orașului

Casa memorială Nicolae Iorga

Mi-a mai plăcut că am găsit oamenii foarte calzi și săritori. M-au ajutat foarte rapid să mă orientez (deși erau  mirați că prefer să merg pe jos și nu iau un taxi), m-au întrebat de unde vin și mi-au urat toate cele bune la final.

După câteva ore bune de umblat pe străduțe, am resimțit durerea de picioare așa că m-am îndreptat spre microbuz și am plecat spre locul unde urma să aibă loc nunta! A doua zi, deși eram obosiți, am vizitat Ipoteștiul, satul unde a trăit marele poet Mihai Eminescu.

Casa Familiei Eminovici

Biserica satului

Bisericuța familiei Eminovici

Așa mi-am petrecut o frumoasă zi de toamnă, eu cu mine și un oraș necunoscut! Experiența asta m-a îndemnat să nu mă opresc aici și să acord șanse și altor orașe din România! Așa că Timișoara, Oradea, Arad…here i come! 🙂

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul La pas prin Botoșani apare prima dată în Zburătoarea.

Hai în Transilvania!

V-ați imaginat vreodată trăind la țară, departe de agitația urbană, de stresul de la job și de aglomerație? Sau măcar cum ar fi să vă petreceți un concediu pe an în mediul rural? Acolo unde cântecul cocoșului și ciripitul de păsări înlocuiesc alarma de trezire? Pe uliță copii alergând după căruța lui Nea Ion, la porțile caselor, bătrâni melancolici cu privirea în depărtare, iar prin curți și hambare meșteșugari zorind cu treabă. Viața la țară vă poate oferi adevărata relaxare după care tânjiți în zilele de concediu.

Așadar, acum când toți avem un vibe de vacanță, de mare și soare, de plecat în concedii și lăsat pisicile cu vecinul m-am gândit că e un moment potrivit să vă povestesc despre weekendul nostru în țara Transilvaniei și anume la Viscri 32. Nu de alta dar poate vă îndurați și voi să lasați Bucureștiul preț de câteva zile și să respirați liniștea și pacea din satul Viscri. Știați că aici Prințul Charles a înființat o asociație prin care localnici contribuie la păstrarea obiceiurilor și a meșteșugurilor de altădată? Zona se mândrește cu autenticitatea caselor, a traiului oamenilor și a vieții la țară. E practic un sat în care timpul a uitat să mai curgă.

Viscri 32

Noi am ajuns acolo, anul trecut, la sfârșit de septembrie și am revenit acum, după aproape un an. Invitația am primit-o din partea Marei și a lui Alexu, doi oameni faini care au dat zgomotoasa capitală pe liniștea și frumusețea vieții de la țară.

Ca să vă fac o idee Acuarela bistro, cafeneaua colorată din București, de pe Polonă 40, care miroase a jazz și ceai cu scorțișoară este tot realizarea lui Alexu, a fratelui său, Andrei și a mamei lor. Ulterior, băieții s-au căsătorit și în afacere au intrat și soțiile acestora: Mara și Alexandra. A family bussiness! 🙂

Chiar dacă vremea a fost capricioasă, ne-am simțit ca și cum am pătruns într-o altă lume: una de mai demult în care timpul nu și-a pierdut răbdarea și oamenii încă își mai cinstesc obiceiurile așa cum o făceau odată părinții și bunicii noștri. Casa a păstrat amprenta sașilor care au locuit aici cândva. Cu toate astea, gazdele noastre au avut grijă să aducă confortul într-un loc vechi de peste 100 de ani și în același timp să-i păstreze autenticitatea. Fiecare colțișor din Viscri 32 e restaurat cu grijă și migală. Casa are 2 camere cu baie proprie, încălzire separată prin sobe și o bucătărie foarte primitoare. Fotografiile de mai jos vorbesc de la sine. 🙂

Tâmplăria este recondiționată de meșteri din Viscri. Interiorul casei și-a păstrat farmecul anilor de demult. Deși o bună parte din mobila din casă s-a menținut în bune condiții, acest loc îmbină perfect ideea de vintage cu modern și atfel se bucură de confort și ospitalitate.

La gura sobei, cu un ceai fierbinte în mână, cu Sara gângurind pe patul moale și sub atenta supraveghere a lui Ștefan, am simțit pentru câteva clipe că exact asta este viața pe care mi-o doresc, să trăiesc în provincie, la țară, unde natura se împletește cu liniștea și pacea satului de altădată.

Bucătăria, deși tradițională, e echipată cu tot ce este necesar pentru o vacanță perfectă.

Mai jos vă las o fotografie cu Sara la vârsta de 3 luni, în brațele lui Ștefan. Aceasta era singura poziție care îi plăcea și o făcea să fie liniștită. Poziția „avionașul”!

Sara, acum, după aproape 1 an de la ultima vizită în Viscri. 🙂

Barn Restaurant

Anul acesta, în aceeași curte, un pic mai în spate, s-a deschis și Barn Restaurant sau Viscri32 – Restaurant în șură, un loc tradițional cu un design aparte și cu feluri de mâncare ca la mama acasă.

Bucatele sunt oneste, inspirate de rețete și obiceiuri transilvănene și gătite cu ingrediente mirosite și pipăite pe îndeletede, luate de la țărani și fermieri locali.

Noi am savurat în tihnă ciorba de cartofi cu tarhon și smântână servită cu pâine de casă. Ne-am bucurat de o servire impecabilă și de o masă ca la mama ei. Delicios!

Am profitat de vremea frumoasă și am ieșit la plimbare prin sat ca să admirăm casele vechi. Am simțit că fiecare loc din Viscri ascunde o poveste ce așteaptă să fie spusă la momentul potrivit. Satul descrie atât de bine simplitatea și frumusețea vieții.

Acum un an îi cumpăram Sarei păturica ce avea să devină preferata ei. 🙂

Mi-a făcut plăcere să revăd străduțele înguste unde câțiva localnici vând la poarta casei, produse făcute manual. Papuci de lână, căciuli frumos împletite sau cămăși brodate cu însemne tradiționale, toate stăteau înșirate în așteptarea cumpărătorului potrivit.

Biserica fortificată din Viscri

Am vizitat cel mai important obiectiv turistic din sat, biserica evanghelică fortificată din Viscri, construită în secolul XIII pe baza unei vechi bazilici romane, de către secui și apoi preluată de sași.  Ansamblul bisericii cuprinde biserica propriu-zisă, incintă fortificată cu drum de apărare, două turnuri, două bastioane și un turn de poartă. Face parte din patrimoniul UNESCO.

 Pentru mine Viscri este un Vis în care mi-ar plăcea să-mi duc traiul. Să învăț să mă bucur de viață mai frumos și să îmbrățișez micile detalii care ne fac viața fericită. Să trăiesc aproape de natură și de simplitatea traiului de odinioară. Să ascult liniștea. Să nu fac nimic! 🙂

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul VisdeViscri, sau locul unde timpul se oprește apare prima dată în Zburătoarea.

„-Ce-aș mai vrea la mare?, -Ați mai fost?, -Nu, dar am mai vrut! :))”

Ora 7 am. M-am decis, mergem 2 zile la mare. Concediul e pe terminate, eu am văzut tot parcul Tineretului, e timpul să schimb un pic peisajul. Bărbate, hai la mare!

• Înștiințat soț că s-au schimbat planurile pentru următoarele 48 de ore și rugat să coopereze pentru buna desfășurare a activităților.
• Făcut bagaje pentru fiecare membru al familiei și pregătit copil pentru plecare (aici a fost interesant pentru că Sara nu mai are răbdare să stea nemișcată nici măcar 2 secunde. Nu vreți să știți cum alergăm cu pampersul în mână prin casă, iar fetița năzdrăvană cu cei 4 dinți, hilizindu-se la noi, se ascunde să nu fie prinsă).
• Dus gunoiul afară și săculețul cu pamperși folosiți (bine, recunosc că i-am delegat sarcina lui Ștefan).
• Dat rapid cu aspiratorul, pregătit mâncare și gustărele pentru copil pe mașină. Amintit că avem jucării pentru nisip și minipiscină gonflabilă pentru Sara, așa că luat și astea și îndesat în mașină.

Mă uitam de departe la opelul nostru și îmi dădeam seamă că deși avem o mașină mică în care erau înghesuite toate acele lucruri pe care avem impresia CĂ NE SUNT NECESARE, mare parte din ele o să rămână nedespachetate. Am oftat și am continuat să împachetez în ideea că mai bine să fie și să nu avem nevoie de ele decât viceversa. :))

Însă eu mă imaginam pe plajă plimbându-mă cu șlapii în mână în timp ce Ștefan și Sara mâzgâlesc în nisip steluțe și căluți de mare, ahh ce frumos ar fi fost. Am fi mers la 2 mai, ne-am fi bălăcit toți trei în apă și am fi uitat de aglomerația și mirosul de beton încins din capitală. Dimineața am fi luat micul dejun la orice cofetărie de cartier iar după amiza am fi mers la pescărie. Seara cu Sara în manducă, ne-am fi plimbat de mână pe nisipul călâi, desculți și fericiți. Făcusem până și lista cu activități pentru o minivacanță de neuitat. Am fi sorbit repede orele de respiro, dar ar fi fost atât de frumoase…

Așadar, voiam să mergem la mare dar, până la urmă am rămas doar cu vrutul pentru că motanul nostru cel sprinten (avem 2 pisici Mițu și Tina) nu mai e de găsit.

Locuim la etajul 1, așa că hoinarul de Mițu beneficiază din plin de plimbări în aer liber de capul lui. Îi dăm drumul afară de fiecare dată când se cere, iar vecinii îl cunosc și îi dau drumul înapoi în bloc. Mițu vine la ușă și zgreapțănă să-l lăsăm în casă. Tina, pe de altă parte, nu seamănă deloc cu ștrengarul nostru. Ea e o pisică sperioasă și nu vrea să iasă afară. O ținem în casă și îi permitem doar, din când în când, să mai sară în balconul vecinului.  Cam așa funcționăm noi, când vine vorba de pisici.

Mițu e plecat de azi-noapte, când a insistat zgomotos să-l lăsăm să hoinărească în legea lui. Încă de dimineață de la prima oră îl căutăm prin parcare, pe lângă bloc, peste tot și nu-l găsim. Pesemne că simte că vom pleca pentru câteva zile și nu vrea să stea închis în casă în tot acest timp. Mi-l și imaginez cum stă pitit, pe o creangă de copac și se uită în jos la fraierii care îl caută. S-o fi gândit că ne-o face tura asta, și nu mai rămâne închis în casă.

Voiam să mergem la mare, voiam să ne desprindem de haosul din viața de zi cu zi, să ne bucură un pic de briză și de aerosoli. Nu întotdeauna ceea ce vrem se și întâmplă!

În concluzie, deși la ora aceasta noi trebuia să fim la o terasă, la mare,  înfruptându-ne din peștele proaspăt, noi căutăm motanul. Bagajele sunt tot în mașină, eu am încă pe mine pantalonii scurți de plajă iar Ștefan are ochelarii de soare pe cap și e în stand-by. Sara se uită nedumerită când la unul, când la celălalt.

Of, motan tomberonist, hai acasă, vrem să mergem la mare! 😀

Cine zice că viața ți se schimbă doar atunci când ai copii? Miauuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu.

Later edit. Am găsit motanul. Era la vecinul nostru de pe etaj, posesor de o pisică și iubitor de animale.  Mițu probabil a tors toată ziua cu burta în sus la câțiva metri de mașina burdușită de bagaje. Mă uit la Ștefan, el se uită la mine și ne bufnește râsul-plânsul. Să tot vrem să mergem la mare…

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Voiam să mergem la mare dar… apare prima dată în Zburătoarea.

Am vrut neapărat să povestesc despre prima vizită a Sarei la mare. Uitându-mă în urmă, recunosc că am avut mult curaj să plecăm la drum cu un bebeluș de o lună și jumătate, mai ales că și logistica noastră a presupus foarte mare bătaie de cap.

S-a întâmplat la sfârșitul lui august în 2016, exact după botez. Mi-am dorit mult să mergem la mare, în primul rând pentru bebe, știam că îi fac bine aerul sărat și briza mării, iar apoi simțeam că vreau să fac asta pentru noi (sau mai bine-zis pentru mine :)). Călătoria București-Constanța a fost primul lucru floare la ureche (și singurul:))).  Mașina plină ochi de bagaje, băgăjele, pătuț, cădiță, tot ce vrei și ce nu vrei, că deh, se poate întâmpla să ai nevoie de ele. Bebelușul a dormit tun tot drumul. Nu știu de ce, dar zgomotul roților pe autostradă o îndeamnă și acum la somn.

Destinație: 2 mai. Durata călătoriei: aproximativ 3:30. Cazare: Casa cu Flori. Participanți: eu, tati, Sara, mama mea și prietenii noștrii dragi cu gemenii lor, (băieți, vârsta de 1 an și jumătate) și bunica gemenilor. Haha, da, am luat bunicile ca să ne salveze în caz că nu facem față la atâția copii.

Vremea a fost foarte frumoasă, exceptând briza care sufla cu putere. Tati a avut grijă să ne instaleze un cort pentru protecție vânt,  unde eu și cu bebe ne-am petrecut aproape fiecare moment de la malul mării. Nu ne-am expus la razele soarelui decât dimineața și seara, bine îmbrăcate în culori care să reflecte ultravioletele. În definitiv, ne puteam bucura de aerul sărat oriunde în stațiune, nu neapărat pe plajă. M-am documentat mult înainte să pornim în această aventură. Știam că este interzisă expunerea bebelușilor direct la soare și că e recomandat să mergem pe plajă între orele 7 și 10 dimineața, și seara după orele 18. Am respectat cu sfințenie, tot ce îmi propusesem. Totuși nu luasem în calcul câtă anduranță poate să aibă bebelina când vine vorba de supt la sân. A stat mereu la pieptul meu, agățată ca nu cumva, dacă închide un ochi lumea ei perfectă să dispară. Degeaba am tot încercat să o smulg de acolo, nu a fost cu putință.

Ce mare, ce plajă, ce aerosoli? Nu am văzut marea decât în minutele când instalam cortul și atunci extrem de stresată. Ce plimbări, ce terasă, ce meditație? Am alăptat 4 zile încontinuu, mai ceva ca acasă. Și am avut de îndurat și privirea soțului ori de câte ori îndrăzneam să mă uit spre el, ceva de genul: ” Ți-am zis eu?”.

Îmi amintesc perfect cum într-una din seri, am îndrăznit să ne plimbăm pe malul mării. Nici bine nu mi-au atins tălpile nisipul rece și zgrunțuros, că telefonul a început să se înroșească. Mă suna mama, disperată. Mă ruga să vin rapid înapoi la pensiune pentru că nimeni și nimic nu poate calma un bebeluș cu al șaselea simț. M-a mirosit cînd încercam să mă strecor pe ușă, și s-a activat imediat. Puteam să jur că nu am scos nici un sunet cînd am plecat. În mintea mea, curgeau fel de fel de idei de genul: „Trebuia să-mi las sutienul acasă, așa poate simțea miros de lapte”, sau ” De ce nu am luat walkie-talkie cu mine?”. Am zburat până la pensiune. Nici nu știu dacă gâfâiam pentru că am alergat sau eram doar superpanicată. Important este că am ajuns fără aer dar cu sânii plini de lapte, pregătită să calmez un bebeluș mofturos. A fost prima și singura dată, în aventura noastră la mare, când mi-am lăsat fetița cu mama.

În schimb, mi-a plăcut mult că la pensiune aveam parte de o grădină mare, plină cu flori. Recunosc, asta m-a uns pe suflet. Alăptam în leagăn, pe terasă, în aer liber, peste tot (în București nu știu dacă aveam unde să mă bucur de toate astea). Aveam nevoie de alt peisaj, de alt ambient, de mare. Simțeam că am trecut prin multe în ultimele luni și nu vroiam să mă las copleșită de greutăți, ci mai degrabă să mă bucur de momentele mele cu Sara. Da, am alăptat non-stop. Dar, gândindu-mă mai bine, dacă nu ar trebui să merg zilnic la muncă, cred că și acum Sara ar mânca doar lăptic cât e ziua de lungă. Pentru ea, alăptatul este mereu prilej de bucurie.

Mai trebuie să descriu imaginea de ansamblu? Eram înconjurată de hărmălaie, soare, stropi de apă din furtunul cu care se udă grădina, țipete și zâmbete, în același timp. Pesemne că gemenii își făceau rutina zilnică. Bărbații erau ocupați cu ale lor, femeile cu pregătirea mesei iar copiii cu joaca. Eram fericită! Aveam tot ce îmi doream cu mine acolo. Chiar și marea…

Așadar mersul pe litoral împreună cu bebelușul reprezintă mult stres și o mare bătaie de cap, dar aduce și beneficii. Chiar dacă până la vârsta de trei ani, nu trebuie expus la soare (conform OMS), este important ca cel mic să beneficieze de cura marină cu aerosoli (aceasta stimulează și fortifică sistemul imunitar, are efect antimicrobian și este indicată în afecțiunile respiratorii).

Nu e neapărat să stați la plajă, este suficient să testați pulsul stațiunii și să faceți plimbări prin oraș la orele indicate. Să nu mai menționez, că schimbarea peisajului detensionează și ne eliberează (măcar temporar) de griji și probleme. Sunt convinsă că o escapadă până la mare e întotdeauna binevenită, mai ales dacă aduce un aport de foarte bine mămicii.

Voi de la ce vârstă l-ați dus pe cel mic la mare?

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Cu bebe la mare apare prima dată în Zburătoarea.