Au trecut zile bune de când am fost la Sibiu și am vizitat expoziția Transilvania Extravaganza, a minunatului pictor Ștefan Câlția și totuși, nu pot să mă detașez de ce am simțit (de cum m-am simțit) stând în încăperile vechi și uitându-mă la lucrările incredibile care îmi vorbeau.
Am perioade în care rememorez experiența și tot ce îmi doresc este să mă întorc acolo, să înțeleg mai bine tot ce n-am putut să cuprind în vizita mea scurtă, cu ocazia Festivalului de teatru FITS.
Eu știu exact atunci când ceva îmi place mult de tot. De ce? Pentru că încep să plâng. Mi s-a întâmplat la concertul de orgă din Biserica Neagră, la conferințe cu autori străini și s-a repetat la Sibiu, când am intrat în incinta fostului Liceu Pedagogic ce aparține de Mănăstirea Ursulinelor, atunci când am tras cu ochiul spre lumea pe care Ștefan Câlția a creat-o prin colecția de tablouri expuse.
Ce am făcut, de când m-am întors de la Sibiu, a fost să mă uit la interviuri și documentare cu Ștefan Câlția și lumea mea parcă nu se mai satură să-l asculte pe acest mare om, de o modestie și de o frumusețe interioară cum rar am mai văzut. Îmi place tot. De pictor, de tot ce a dăruit lumii prin creațiile lui, de casa de la Șona, de poveștile de demult cu bunicul lui Zburătorul, de „Guruiețele”, cele opt movile de pământ care se uită înspre Țara Făgărașului.
Și uite așa m-am urcat în mașină și am plecat spre țara Făgărașului, să-mi dau seama, măcar un pic, de toată frumusețea și magia care există în lumea marelui artist Ștefan Câlția.
Nici n-am realizat cum au trecut cele șaizeci de minute pe șosea pentru că am stat cu ochii pe fereastra mașinii și am admirat casele săsești, familiile de berze, bisericile vechi și dealurile semețe de diferite culori verde, cafea cu lapte, galben, Doamne, ce de frumusețe există în jurul nostru.
Am ajuns în satul Șona și am fugit să vedem movilele de pământ, piramidele de la Șona despre care se spune că sunt “noroiul curăţat de pe încălţăminte de nişte uriaşi după ce au traversat râul Olt, care în vremurile vechi era mult mai lat şi mai mlăştinos decât acum!”.
O altă legendă vorbește despre romani care, după ce au cucerit dacii, ar fi ascuns acolo comori, păzite de spirite. Ce se știe sigur este că movilele de pământ rămân un mister neelucidat, un loc ce îmbină natura, istoria și mitul, vegheat de umbrele trecutului.
Peisajul care se deschide în fața ta (după ce urci pe una dintre coline) este fabulos. Cu Oltul în vale și munți în depărtare, îmi dau seama că cine a crescut aici nu poate să aibă altceva decât frumusețe în suflet.
Satul este o poveste.
Și satul. Satul este o poveste. Din câte am reușit să cercetez, există mai multe asociații acre protejează comunitatea și casele din Șona: “@șonanoastră, @albastrulmeu, @fundațiastefancâlția. Vara, se întâmplă mai multe evenimente culturale printre ziduri vechi și case de sute ani. Concerte de jazz, ateliere și spectacole de teatru și totul pentru oamenii din sat.
Casele albastre sunt de o frumusețe rară. Așa cum spune și Ștefan Câlția, casa albastră este ca o mireasă înconjurată de verdele naturii.
Aici un material despre albastrul dintre noi.
Și acum mă întorc înapoi la expoziția din Sibiu, Transilvania/ Extravaganza. În mijlocul Mănăstirii Ursulinelor stă o movilă de pământ care aduce cu movilele de la Șona. Casa albastră o regăsim în tablourile pictorului, la fel și peisajele suspendate în timp, personajele fantastice desprinse dintr-un teatru secret al sufletului care te îndeamnă la reflecție.
Temele principale: insula, zborul (mai exact plutirea, făcând legătura dintre gând – ce înseamnă a merge prin și pe deasupra lucrurilor – și materia tangibilă), îl fac pe Ștefan Câlția pictorul cerului.
„Îmi doresc ca fiecare om care vine la expoziție să plece cu gândurile reașezate, cu senzația că ceva l-a tulburat și l-a făcut să se simtă foarte viu. Te duci, te uiți și simți că gândurile tale, bucuriile tale, tensiunile și dramele tale sunt vii și că, într-un fel, ai vrea să le așezi. Apoi, pentru că va fi o expoziție destul de mare, mi-aș dori să dea și o poftă de lucru pentru viața ta, pentru meseria ta. Să pleci de acolo simțind că trebuie să faci ceva”, spune Ștefan Câlția.
Mă simt legată de povestea asta și nici nu am cum să-mi explic de ce. Tot ce știu e că vreau să mă reîntorc la Sibiu cu aceeași ardoare cu care vreau să mă reîntorc la Șona.
Dacă îți place zburătoarea și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
