Am vrut neapărat să povestesc despre prima vizită a Sarei la mare. Uitându-mă în urmă, recunosc că am avut mult curaj să plecăm la drum cu un bebeluș de o lună și jumătate, mai ales că și logistica noastră a presupus foarte mare bătaie de cap.
S-a întâmplat la sfârșitul lui august în 2016, exact după botez. Mi-am dorit mult să mergem la mare, în primul rând pentru bebe, știam că îi fac bine aerul sărat și briza mării, iar apoi simțeam că vreau să fac asta pentru noi (sau mai bine-zis pentru mine :)). Călătoria București-Constanța a fost primul lucru floare la ureche (și singurul:))). Mașina plină ochi de bagaje, băgăjele, pătuț, cădiță, tot ce vrei și ce nu vrei, că deh, se poate întâmpla să ai nevoie de ele. Bebelușul a dormit tun tot drumul. Nu știu de ce, dar zgomotul roților pe autostradă o îndeamnă și acum la somn.
Destinație: 2 mai. Durata călătoriei: aproximativ 3:30. Cazare: Casa cu Flori. Participanți: eu, tati, Sara, mama mea și prietenii noștrii dragi cu gemenii lor, (băieți, vârsta de 1 an și jumătate) și bunica gemenilor. Haha, da, am luat bunicile ca să ne salveze în caz că nu facem față la atâția copii.
Vremea a fost foarte frumoasă, exceptând briza care sufla cu putere. Tati a avut grijă să ne instaleze un cort pentru protecție vânt, unde eu și cu bebe ne-am petrecut aproape fiecare moment de la malul mării. Nu ne-am expus la razele soarelui decât dimineața și seara, bine îmbrăcate în culori care să reflecte ultravioletele. În definitiv, ne puteam bucura de aerul sărat oriunde în stațiune, nu neapărat pe plajă. M-am documentat mult înainte să pornim în această aventură. Știam că este interzisă expunerea bebelușilor direct la soare și că e recomandat să mergem pe plajă între orele 7 și 10 dimineața, și seara după orele 18. Am respectat cu sfințenie, tot ce îmi propusesem. Totuși nu luasem în calcul câtă anduranță poate să aibă bebelina când vine vorba de supt la sân. A stat mereu la pieptul meu, agățată ca nu cumva, dacă închide un ochi lumea ei perfectă să dispară. Degeaba am tot încercat să o smulg de acolo, nu a fost cu putință.
Ce mare, ce plajă, ce aerosoli? Nu am văzut marea decât în minutele când instalam cortul și atunci extrem de stresată. Ce plimbări, ce terasă, ce meditație? Am alăptat 4 zile încontinuu, mai ceva ca acasă. Și am avut de îndurat și privirea soțului ori de câte ori îndrăzneam să mă uit spre el, ceva de genul: ” Ți-am zis eu?”.
Îmi amintesc perfect cum într-una din seri, am îndrăznit să ne plimbăm pe malul mării. Nici bine nu mi-au atins tălpile nisipul rece și zgrunțuros, că telefonul a început să se înroșească. Mă suna mama, disperată. Mă ruga să vin rapid înapoi la pensiune pentru că nimeni și nimic nu poate calma un bebeluș cu al șaselea simț. M-a mirosit cînd încercam să mă strecor pe ușă, și s-a activat imediat. Puteam să jur că nu am scos nici un sunet cînd am plecat. În mintea mea, curgeau fel de fel de idei de genul: „Trebuia să-mi las sutienul acasă, așa poate simțea miros de lapte”, sau ” De ce nu am luat walkie-talkie cu mine?”. Am zburat până la pensiune. Nici nu știu dacă gâfâiam pentru că am alergat sau eram doar superpanicată. Important este că am ajuns fără aer dar cu sânii plini de lapte, pregătită să calmez un bebeluș mofturos. A fost prima și singura dată, în aventura noastră la mare, când mi-am lăsat fetița cu mama.
În schimb, mi-a plăcut mult că la pensiune aveam parte de o grădină mare, plină cu flori. Recunosc, asta m-a uns pe suflet. Alăptam în leagăn, pe terasă, în aer liber, peste tot (în București nu știu dacă aveam unde să mă bucur de toate astea). Aveam nevoie de alt peisaj, de alt ambient, de mare. Simțeam că am trecut prin multe în ultimele luni și nu vroiam să mă las copleșită de greutăți, ci mai degrabă să mă bucur de momentele mele cu Sara. Da, am alăptat non-stop. Dar, gândindu-mă mai bine, dacă nu ar trebui să merg zilnic la muncă, cred că și acum Sara ar mânca doar lăptic cât e ziua de lungă. Pentru ea, alăptatul este mereu prilej de bucurie.
Mai trebuie să descriu imaginea de ansamblu? Eram înconjurată de hărmălaie, soare, stropi de apă din furtunul cu care se udă grădina, țipete și zâmbete, în același timp. Pesemne că gemenii își făceau rutina zilnică. Bărbații erau ocupați cu ale lor, femeile cu pregătirea mesei iar copiii cu joaca. Eram fericită! Aveam tot ce îmi doream cu mine acolo. Chiar și marea…
Așadar mersul pe litoral împreună cu bebelușul reprezintă mult stres și o mare bătaie de cap, dar aduce și beneficii. Chiar dacă până la vârsta de trei ani, nu trebuie expus la soare (conform OMS), este important ca cel mic să beneficieze de cura marină cu aerosoli (aceasta stimulează și fortifică sistemul imunitar, are efect antimicrobian și este indicată în afecțiunile respiratorii).
Nu e neapărat să stați la plajă, este suficient să testați pulsul stațiunii și să faceți plimbări prin oraș la orele indicate. Să nu mai menționez, că schimbarea peisajului detensionează și ne eliberează (măcar temporar) de griji și probleme. Sunt convinsă că o escapadă până la mare e întotdeauna binevenită, mai ales dacă aduce un aport de foarte bine mămicii.
Voi de la ce vârstă l-ați dus pe cel mic la mare?
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
