Am o prietenă ce tocmai a născut! Doar că oricât ar vrea să se bucure de primele zile cu cea mică, o bântuie sfaturile celor din jur cu faptul că bebelușii sunt mici șantajiști care îți caută punctul sensibil și profită la maximum de el.
Și acum urmează întrebarea? Cum poate un nou-născut să șantajeze?
Dicționarul explică foarte clar: ȘANTÁJ,șantaje,s. n. (Jur.) Infracțiune care constă în fapta de a constrânge o persoană, prin violență sau prin amenințare, să dea, să facă, să nu facă ori să sufere ceva, cu scopul de a dobândi un folos pentru sine ori pentru altul. Vezi sursa.
Deci, despre ce vorbim???
Le-am cam auzit pe toate. „Ai grijă cum îți crești copilul că într-o zi o să ți se urce în cap”, „Tot învățul are și dezvăț”, „Cum ți-l crești, așa îl ai” și multe alte expresii celebre, transmise din generație în generație și luate ca adevăruri generale.
Cea mai cea zicală, pe care nu pot să o sufăr și de la care cred că am deja o alergie pe piele este „Copil se învață în brațe, așadar a început să șantajeze!” Oameni buni, vorbim despre un nou-născut, da? Despre un bebeluș!!! Sunteți cu mine, încă, da?
Să o luăm cu încetișorul…
Privind situația raportându-ne la noi, părinții, adulți, oameni în toată firea, este lesne de înțeles că atunci când ne trezim cu o ființă neajutorată în brațe, care depinde de noi zi și noapte și care are un număr mare de nevoi, am putea bănui un bebeluș că s-a prins cum merge treaba cu servirea la cel mai mic scâncet.
Dar, dacă este să ne uităm prin prisma nou-născutului care brusc s-a trezit într-un mediu cu totul diferit față de ce a cunoscut el în cele nouă luni de gestație, modul în care s-a născut, avalanșa de stimuli la care este supus zi de zi (să nu mai punem la socoteală atașarea proastă la sân, dureri de burtică, regurgitări, etc.), dacă este să empatizăm cu emoțiile prin care el trece în primele săptămâni de viață, dacă este să ne punem în locul bebelușului care a stat o lungă perioadă de timp, într-un mediu protejat, cu căldură, hrană și tot ce are nevoie pentru a se dezvolta corespunzător,iar apoi sustras din lumea lui perfectă și aruncat într-un nou univers cu mii de stimuli și de lucruri noi, dacă privim din unghiul nou-născutului și renunțăm pentru o clipă la tot ce am trăit noi și ce știm până astăzi, atunci vă spun sigur că brațele mamei sunt cele mai potrivite pentru ca el să se adăpostească acolo.
Vedeți voi, câteodată, trebuie să ne întoarcem la instinctele noastre primare pentru a lăsa firescul să-și facă treaba. Să alungăm google-ul și tot ce avem noi impresia că ne-ar putea transforma în părinți mai pricepuți decât suntem. Să ne ascultăm vocea interioară și instinctul.
În ceea ce mă privește copilul meu nu s-a învățat în brațe și nici eu nu l-am obișnuit să stea acolo. El alege să se refugieze în brațele mele pentru că acolo este cel mai bine. Ca mamă, o să am mereu mâinile larg deschise pentru copilul meu! Și nu cred că în brațe la mami este un obicei prost, cu care te înveți și de care greu scapi! Sunt alte lucruri mult mai periculoase care ne dau adevărata dependență.
Un copil căruia i s-a oferit dragoste cu porția nu este cu nimic mai binecrescut descât unul care s-a simțit mereu iubit și protejat. Iar limitele, educația, bunul simț și cei șapte ani de acasă nu au de-a face cu discuția noastră. Un nou-născut nu ne poate șantaja! Nevoile lui sunt clare .
Nu cred că există nărav în purtatul copilului și nici în obiceiul de a-l îmbrățișa. Cred, însă, că avem o scoarță cerebrală care nu lasă partea instinctuală a creierului să-și facă treaba întocmai. Cred că ne punem prea multe întrebări și trăim mult prea multe nesiguranțe! Și uităm să mai credem în noi!
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
