O știți pe aia cu „Nu pune mâna pe copilul meu?”. Sigur că o știți, ați auzit-o de atâtea ori. O spun toți părinții, e scrisă și pe rețelele de socializare, o știu și eu de demult, din perioada când încă nu eram mamă. E simplu, când vezi un copil, și nu e al tău, nu pui mâna pe el decât dacă trebuie să-l salvezi dintr-o situație periculoasă. Și dacă totuși nu te poți abține, ceri aprobarea părintelui care însoțește copilul.

Nu știu ce s-a schimbat în ultimul timp dar se întâmplă din ce în ce mai des ca oameni străini să pună mâna pe copilul meu. Și îl mângâie pe obraji, pe frunte, îi măsoară părul, mai mai că s-ar apleca să-l și pupe. Dacă la început eram politicoasă (mă scuzam și plecam din fața celui care își punea mâinile pe fetița mea fără  să-mi ceară aprobarea), acum sunt dintr-o bucată și cer ca ceilalți să-mi respecte intimitatea și regulile de igienă pe care le stabilesc eu ca mamă față de copilul meu.

Nu înțeleg, dom’le, pur și simplu nu pricep. Cum își pot permite unii oameni (pe care nu i-ai văzut niciodată) să-mi încalce spațiul intim, pentru simplul fapt că am un bebe în brațe? Da, recunosc, orice suflet mic e drăguț și te poate emoționa chiar dacă nu ești direct implicat în viața lui.  Și mie îmi sunt foarte dragi copiii, și îmi place să ma uit la ei, să le admir gingășia, să mă mir de cât sunt de micuți și de pufoși, să le zâmbesc, însă toate astea le fac de la distanță. Imaginați-vă doar, cum ar fi să ma duc la toți copii din parc și să încep, să le prind între degete nasul, să le pup obrajii, și să -i mângâi păr, și toate astea doar pentru că eu cred că cei mici sunt foarte drăgălași. Nu vreau să mai vorbesc despre situațiile în care mâna care se îndreaptă spre copilul meu are unghiile neglijente și cine știe ce microbi străini. Nu mă înțelegeți greșit, nu îmi țin copilul într-o bulă și nu am nici o problemă cu oamenii care vorbesc cu el, sau care îl privesc. Doar că eu, ca mamă, nu îl ating mereu, din motive de igienă. Până și prietenii mei care încearcă să păstreze un mediu cât mai curat atunci când vin la ei în casă, îmi cer acordul atunci când este vorba despre fetița mea.

Pentru cei care nu știu pielea bebelușului este mult mai sensibilă decât a noastră. O comparație între pielea sugarului și cea a unui adult ne arată că deși la bază au aceeași structură, pielea bebelușului se diferențiază prin faptul că este imatură, are glande sudoripare incomplet dezvoltate și nu a dobândit aceleași calități și funcții. Așadar nu e tocmai în regulă să-i lăsăm să intre în contact cu bacterii străine, nefamiliare mediului în care trăiește.

Și apoi mai e și partea aceea cu datul buzna în spațiul privat al copilului. Străinul îl bulversează cu prezența lui neanunțată, cel mic se poate speria sau poate reacționa diferit. Nu e mai bine ca fiecare să-și țină mâinile acasă și mâinile și pupicii deopotrivă? Sau măcar să dea un preaviz atunci când nu se pot abține și sar pe copilul altuia că nu degeaba umblă de mână cu maică-sa.

Să vă mai povestesc că am fost cu copilul la biserică și cum am intrat au sărit toate femeile pe mine? Mă simțeam ca o pradă printre lei. Și, credeți-mă îmi era mie rușine de rușinea lor ca să stau să atenționez pe fiecare. Vă dați seama că am fugit de am rupt pământul. Același lucru îl pățesc și la magazin, în parc sau oriunde aș ieși din casă.

Vreau să mă simt liberă și vreau să se știe că am dreptul să-mi dau acordul atunci când vine vorba de copilul meu. Vreau să mă plimb pe stradă fără să-mi fie frică, că la un moment dat cineva, apărut de undeva, îmi mângâie fetița sau se joacă cu ea.

Pe scurt, dragă necunoscut care te oprești atunci când ne vezi pe stradă, vreau să-mi respecți spațiul așa cum ți-l respect și eu ție. Pentru asta, TE ROG NU ÎMI ATINGE COPILUL!


 

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.