Povestea blogului
Povestea blogului coincide cu momentul în care am devenit mamă de Sara. Cochetez de mult cu scrisul, însă, în clipa în care am avut un pui de om în brațe, am simțit că trebuie să las să curgă cuvintele din mine, să existe undeva, iscălite, toate momentele prin care trec în viața mea, de părinte. Apoi a apărut Mara. Ca o minune, la fel ca sora ei. Sunt, așadar, pe lângă mamă de fete, povestitor și aviator. Imi place sa dansez, sa visez si sa zbor. Trăiesc cu convingerea că noi, părinţii, suntem cei care prin iubire creştem aripi pentru puii noştri şi zburăm cu ei în tandem, construindu-le o copilărie frumoasă şi sănătoasă. Mai apoi cu trecerea anilor ține de noi să le dăm drumul din braţe și să-i lăsăm liberi să-și urmeze calea (deşi uneori o să mai planăm deasupra lor, în zbor controlat, pentru a le reaminti că suntem şi vom fi lângă ei necondiţionat). Vă mulțumesc că faceți și voi parte din aventura asta!
- Hai și pe Facebook
Am scris recent despre…
- Cum combatem ura în societate
- Mami, când noi o să murim o sǎ fie pentru totdeauna?
- Ianuarie. Trei cărți, trei filme și trei bloguri/ locuri mișto
- Aparatul dentar, cum știm ce să alegem pentru copii?
- O mamă întreabă, pe un grup de facebook, dacă este legal ca asistenta medicală să facă triajul copiilor, în fiecare dimineață
Youtube
desprecopii.
- Hemoroizii si sarcina - preventie si tratament octombrie 2, 2024
- Primii pași ai bebelușului: mituri și adevăruri octombrie 2, 2024
- Nașterea prin cezariană: 6 intrebări directe și răspunsul medicului ginecolog octombrie 2, 2024