


Diversificarea – un început sănătos poate însemna o viață sănătoasă –
de Magdalena Aldea | mart. 14, 2017 | Copilul tau, Diversificare
Plănuiam de mult să vorbesc despre diversificare, mai ales în contextul în care aud din ce în ce mai des de cazuri în care bebelușii alăptați sunt mai mofturoși la mâncare și preferă în continuare un soi de alăptare exclusivă, în detrimentul alimentelor ce trebuie...DESPRE MINE

Povestea blogului coincide cu momentul în care am devenit mamă de Sara. Cochetez de mult cu scrisul, însă, în clipa în care am avut un pui de om în brațe, am simțit că trebuie să las să curgă cuvintele din mine, să existe undeva, iscălite, toate momentele prin care trec în viața mea, de părinte. Apoi a apărut Mara. Ca o minune, la fel ca sora ei. Sunt, așadar, pe lângă mamă de fete, povestitor și aviator. Imi place sa dansez, sa visez si sa zbor. Trăiesc cu convingerea că noi, părinţii, suntem cei care prin iubire creştem aripi pentru puii noştri şi zburăm cu ei în tandem, construindu-le o copilărie frumoasă şi sănătoasă. Mai apoi cu trecerea anilor ține de noi să le dăm drumul din braţe și să-i lăsăm liberi să-și urmeze calea (deşi uneori o să mai planăm deasupra lor, în zbor controlat, pentru a le reaminti că suntem şi vom fi lângă ei necondiţionat). Vă mulțumesc că faceți și voi parte din aventura asta!
Hai și pe Facebook
AM SCRIS RECENT DESPRE
YOUTUBE
DESPRECOPII.COM
- Îngerii fără aripi de la Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș mi-au salvat puiul născut prematur - experiența mea ianuarie 26, 2023
- După 4 ani de încercări și o sarcină pierdută, ne bucurăm de un nou test pozitiv - jurnal de sarcină ianuarie 26, 2023
- Reteta simpla de paine de secara - si are o cu o crusta minunata ianuarie 26, 2023
- Când voi simți primele mișcări ale bebelușului? Iată răspunsul medicului obstetrică-ginecologie ianuarie 26, 2023
- Trei probleme ale nou-născuților și cum să le rezolvăm ianuarie 26, 2023