Țin minte că în toată copilăria mea mi s-a repetat încontinu că pe copil trebuie să-l săruți în somn, ca să nu i se urce la cap. Că bătaia e ruptă din rai și că pedeapsa e sora mai mică a bătăii. Nu am înțeles niciodată care e ideea cu statul la colț și cu mâinile sus. Când mă gândesc acum la această formă de pedeapsă, mă îngrozesc pentru că îmi imaginez cum este să-ți ignori copilul, să nu te intereseze trăirile și emoțiile pe care le are în acele momente. Categoric nu sunt de acord cu pedeapsa sau cu amenințările, atunci când vine vorba despre cum să ne creștem copilul. Cred că prin dragoste, respect față de nevoile lui și suport emoțional putem dezvolta o relație strânsă și de încredere cu acesta.
Este valabil și în cazul „Nu-urilor”. Dacă îi vom spune NU copilului foarte des, acesta nu va mai face deosebirea dintre NU și Da și le va atribui aceeași valoare. Iar un „Nu ridica vocea” nu are aceași greutate cu ” Nu băga degetele în priză”. Așa că folosind mai puține Nu-uri , dar pentru situații când chiar e necesar, vom putea să le și respectăm pentru că știm că încălcarea lor ne poate afecta siguranța. „NU” face parte din limitele pe care le impunem, iar eu ca părinte trebuie să știu că am la dispoziție căi pentru a crea limite în relația cu copilul meu fără să pedepsesc.
Participând la conferința dr. Laurei Markham despre cum să fii părintele blând pe care copilul ți-l dorești, mi-am dat seama că de fapt, noi părinții ne dăm bătuți prea repede în relația cu copilul nostru. Ne cufundăm în micile probleme ale vieții și ne împiedicăm în detalii, câteodată poate nu avem destulă răbdare sau alteori nu empatizăm cu cel mic. Laura Markham ne-a povestit care sunt efectele pedepselor pe termen lung dar și ce putem face ca să creștem un copil empatic dar cu limite, așa că vă împărtășesc ce am aflat.
De ce sunt copii neascultători?
De cele mai multe ori copiilor le este teamă, se simt răniți, neputincioși sau frustrați. Acest lucru se întâmplă atunci când ei își doresc ceva și nu le pasă dacă părintele spune NU (nu sunt conectați cu acesta), sau mai au de învățat întrucât cortexul lor frontal este încă în creștere. Există situații în care părintele cere obediență copilului fără să-și justifice atitudinea.Dacă acest caz devine uzual, cel mic rămâne confuz și nu mai face diferența dintre ascultare și neascultare întrucât nu realizează ce face bine și ce face rău.
Care sunt comportamentele nedorite?
Comportamentele nedorite sunt scenele. A face o scenă înseamnă a pune în scenă emoții pe care nu le putem exprima în cuvinte. emoțiile și nevoile sunt întotdeauna acceptabile, comportamentul este cel care trebuie limitat.
Pedepsele nu îmbunătățesc comportamentul
Pentru a schimba un anumit comportament, trebuie să oferim copiilor sprijin cu emoțiile și nevoile care determină respectivul comportament.
Mai eficient decât pedepsele este ca părinții:
- să ofere un exemplu de comportament adecvat;
- să își regleze propriile emoții și să rîmână conectați;
- să impună limite cu empatie;
- Pedeapsa are consecințe negative.
Sunt eficiente amenințările și pedepsele?
Pedepsele cauzează durere emoțională sau fizică și sunt date fie din dorința de răzbunare, fie din aceea de a controla comportamentul. În loc să aplici aceste metode ai putea să descrii problema (atunci când povestești perspectiva ta, empatizezi cu copilul), să-i asculți punctul de vedere, să-i accepti emoțiile concentrându-te asupra soluțiilor și nu în ultimul rând să-i oferi copilului tău șansa de a remedia situația.
Ce spun studiile despre pedepse?
- Comportamente nedorite mai dese;
- Simț al moralității mai redus și o capacitate mai crescută de a minți;
- Reziliență redusă;
- Agresivitate crescută;
- IQ mai redus.
Disciplinarea fizică reduce IQ-ul (Studiu făcut pe copii loviți o dată pe lună timp de 2 ani)
- IQ cu 10% mai redus decât cel al copiilor care nu au fostb loviți;
- Reducere cu 5% a capacității de concentrare (girusul frontal mijlociu stâng);
- Reducere cu 17 % a capacității de autoreglare(girusul cingular precentral drept);
- Reducere cu 19% a capacității de empatie (girusul frontal mijlociu drept).
Cât de strict ar trebui să fii?
Părintele strict – copiii sunt furioși, rebeli și nu își dezvoltă autodisciplina. Părinții autoritari au un nivel ridicat de așteptări însă nu le oferă copiilor suficient sprijin astfel încât să atingă nivelul lor de așteptări. Copilul își reprimă emoțiile ceea ce generează rigiditate și furie. Copilul nu internalizează autodisciplina. Atitudinea strictă duce la deconectare și dă sentimentul de rușine, și scade inteligența emoțională. Această atitudine subminează relația părinte-copil,
Părintele permisiv – copiii sunt egoiști, nu își dezvoltă autodisciplina. Copiii crescuți cu permisivitate consideră că nevoile lor sunt mai importante decât ale celorlați. Ei cred că emoțiile sunt periculoase și nu își dezvoltă reziliența. Încearcă să îi controleze pe ceilalți în loc să fie dispuși să facă față proprioilor dezamăgiri. nu îți dezvoltă autodisciplina
Părintele neglijent – copiii sunt profund răniți și au un nivel redus de stimă de sine. Părintele este neimplicat.
Părintele empatic dar care impune limite – copiii sunt fericiți, respectoși și își dezvoltă autodisciplina. Părintele este mereu conectat cu copilul și empatizează cu acesta, impunând în același timp limite. Copilul dezvoltă autodisciplina, se simte înțeles și de aceea își dezvoltă emoțiile și nu le reprimă.
Ce putem face în loc să pedepsim sau să rușinăm?
- descrie problema;
- ascultă perpectiva copilului;
- acceptă-i emoțiile;
- concentrează-te asipra soluțiilor;
- dă-i copilului posibilitatea de a repara.
Cum impunem limite fără să pedepsim?
- Conectează-te (Ai rămas fără îmbrățișări?);
- Confruntă afectuos.Insista asupra limitei , conectează-te;
- Arată empatie;
- Împlinește o dorință în imaginație;
- Evită luptele de putere. Oferă alternative!
- Găsește soluții convenabile pentru amândoi;
- Invită la cooperarea prin joacă;
- Oferă-i controlul. Copiii încăpățânați își doresc să fie la cârmă;
- Prezintă consecințele naturale (Copiii învață din consecințe ceea ce e bine. Nu săriți să le schimbați starea, uneori ne face bine să nu ne simțim bine).
Dr. Laura Markham ne îndeamnă la o mentenanță preventivă prin joacă, empatie, hârjoneală zilnică, timp special, rutine, și o îndrumare emoțională. Putem impune limite prin sprijin și conectare, acceptând emoțiile copilului nostru și confruntându-l afectuos. Putem găsi soluții dacă alegem îndrumarea în schimbul controlului. Pedepsele și amenințările nu sunt o alternativă atunci când ne dorim un copil independent, sigur pe sine și cu o inteligență emoțională dezvoltată.
Tu ce fel de părinte vrei să fii?
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
