Deși sunt sigură că de voie de nevoie, undeva în țările foarte sărace, mămicile au învățat să improvizeze diferite sisteme ca să-și poarte copilul, nu pot să nu mă bucur, că astăzi, există pe piața românească, atât de multe variante de port-bebe. Atenție, o informare prealabilă este necesară, înainte să facem orice fel de achiziție. Siguranța, sănătatea și confortul copilului sunt mai presus de toate.

Experiența mea cu astfel de sisteme m-a făcut să mulțumesc cerului că au existat alternative atunci când fetița năzdrăvană nu voia nici în brațe, nici în pătuț și nici în cărucior.

De multe ori m-am gândit ce m-aș face fără vechea noastră manducă pe care o folosim aproape de fiecare dată când ieșim din casă cu copilul. Este foarte utilă, dacă nu chiar indispensabilă în unele momente. O am de la o altă mămică și mi-a fost recomandată cu căldură (pesemne că și-a făcut treaba foarte bine).

Și m-am tot întrebat cum aș fi reușit să duc la bun sfârșit unele lucruri cu una bucată fetiță, agățată de gâtul meu. Dacă nu aș fi avut un sistem de purtare, cine mi-ar mai fi oferit libertatea să fac atât de multe lucruri alături de fetița mea. Cumva, am funcționat ca o singură persoană și asta a contribuit mult la relația noastră.

Ca să fiu și mai concretă, nu puține au fost dățile în care adormit copilul în manducă, atunci când orice altă metodă nu a funcționat. Nici rare acele momente de colindat supermarketul cu coșul de cumpărături într-o mână și geanta în cealaltă. M-a ajutat în repetate rânduri să fac treabă prin casă, să ajung repede, undeva (cu copilul), să-l alăptez în public (oferindu-mi și intimitatea de care am nevoie). Manduca e minunată și a funcționat acolo unde căruciorul, leagănul și orice alt sistem a dat greș.

Un copil purtat este un copil fericit!

Așa arăta începutul nostru alături de un wrap elastic. Cu ajutorul acestuia Sara stătea fix ca în poziția din burtică, strâns lipită de corpul meu, la căldurică și în siguranță.

Cât despre bebe, cum să nu se simtă bine lipit de corpul mamei?! De acolo de sus, el poate admira ce se întâmplă în jurul lui, poate mânca sau poate dormi. Se simte în siguranță, este mai liniștit și mai relaxat.

Înainte să alegem un sistem de purtare trebuie să știm că acestea se împart în mai multe categorii după diferite criterii cum ar fi cel de vârstă, anotimp, greutate, funcționalitate și de ce nu după preferințe. Copiii sunt diferiți și e posibil ca la un moment dat să prefere un anume mod de purtare în brațele mamei sau ale tatălui.

În câte moduri îți poți purta bebelușul?

Pe piață sunt multe port-bebe-uri. Printre ele se numără sligul fix, slingul reglabil sau cu inele, wrapul elastic sau țesut, mei tai, wrap tai sau mei tai cu catarame și SSC (soft structured carrier).

Marsupiul este și el o alternativă bună (atenție să fie ergonomic).

Dacă vrei să-ți achiziționezi un sistem de purtare, caută unul care:

  • este ergonomic
  • este special adaptat vârstei
  • este poziționat cu fața către tine
  • îi oferă confort și siguranță
  • este adaptat anotimpului de purtat

Care sunt avantajele pentru care ți-ai purta copilul într-un astfel de sistem?

  • Copiii purtați cresc și se dezvoltă armonios. Față de plimbatul în cărucior, un copil aflat într-un sistem de purtare are șanse mai mari să fie liniștit și mult mai receptiv pentru învățare.
  • Faptul că bebelușii sunt purtați încă din primele zi din viață îi ajută să doarmă perioade mai lungi și să aibă somnuri mai profunde. Un avantaj este felul confortabil în care stă în wrap nou-născutul (broscuță cu picioarele lipide de corp), poziție asemănătoare celei din burta mamei.
  • Alăptarea este la îndemâna mamei atunci când copilul este în sistem. Cel mic poate fi hrănit oriunde, oricând și oricât, iar sistemul de purtare le asigură și intimitatea de care au nevoie.
  • Copiii purtați tind să plângă mai puțin și au șanse mai mare să aibă un atașament securizat cu mama lor. Acest lucru se datorează și faptului că unele din nevoile lor de contact fizic sunt îndeplinite.
  • Purtatul copiilor în sisteme contribuie la prevenirea suprastimulării și la calmarea celor mici
  • Copilul este încălzit de căldura corporală a adultului și o astfel de apropiere îi amintește de mediul din burtică
  • Putem parcurge distanțe mari cu copilul în port-bebe, greutate e împărțită în mai multe puncte astfel că e mult mai ușor decât să-ți port copilul în brațe.

 

Purtatul copiilor dezvoltă atașamentul părintelui față de copil și viceversa. Oferă o alternativă bună pentru metodele de adormire și pentru alăptare. Părintele are două mâini libere și în același timp, un copil în siguranță. 🙂


Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.