Îmi doream de ceva timp să scriu aici povestea noastră despre alăptare. Am încercat să o conturez de multe ori dar am șters de fiecare dată rândurile scrise, pentru că am simțit, cumva, că nu reușesc să-mi găsesc cuvintele potrivite, să mă adun și să prezint întocmai ce am trăit în zilele noastre de început.

La un moment dat am realizat că amintirile mele de atunci încep să fie din ce în ce mai vagi așa că am hotărât să scriu din ce mai țin minte. Dacă într-un final voi reuși să povestesc cum au fost pentru mine primele zile de alăptat, știu sigur că nu o să reușesc niciodată să descriu în cuvinte întocmai ce a însemnat și încă mai înseamnă alăptarea pentru mine. Alăptarea este una dintre cele mai frumoase perioade pe care le trăiesc de când sunt mămică.

Nașterea și prima atașare

După un travaliu lung și obositor, o anestezie epidurală și o naștere dureroasă, mi-am ținut pentru prima dată fetița la piept. Am avut parte de o oră magică în care bebelușa mea, deși abia născută, s-a conectat la sân și a început să tragă din el cu putere, ca și cum făcea asta dintotdeauna. A fost unul dintre cele mai frumoase și mai emoționante momente din clipele noastre de început.

Când mi-am văzut puiul de om care locuise în mine cum se agață de piele și se târăște spre pieptul meu, mi-am dat imediat seama cât de firească și de naturală este alăptarea. M-am bucurat cu adevărat că totul este atât de ușor și în sinea mea credeam că descoperisem deja provocările atașării și ale alăptării și că trecusem cu bine peste ele.

Nu știu dacă este un sentiment comun pentru mămici însă eu, după naștere, m-am simțit foarte fragilă. Deși îmi revenisem destul de repede și stăteam pe picioarele mele, mă simțeam amețită și lipsită de vlagă. Cu siguranță faptul că aveam peste 36 de ore de când nu am mai închis un ochi, își spunea acum cuvântul. Cu toate acestea, am insistat să am fetița lângă mine. Simțeam că nimic și nimeni nu ar trebui să ne despartă, nici măcar pentru câteva momente.

”Odihnește-te și îți vom aduce fetița când o să i se facă foame!”

Imediat după ce am ajuns în salon, mi-au adus-o pe Sara. Îmi amintesc perfect clipa în care asistenta a închis ușa după ea și ne-a lăsat pe amândouă singure în cameră. Se instalase o liniște profundă. Durere, griji, nesiguranță, frică, toate acestea dispăruseră și în locul lor se instalase fericirea. Începea o nouă viață pentru noi și în sufletul meu nutrea recunoștința pentru că aveam un copil sănătos.

Sara dormea, extenuată după efortul de la naștere iar eu stăteam aplecată deasupra pătuțului ei și nu-mi venea să cred ce minune se odihnește acolo. Nu după mult timp mi s-a recomandat să las fetița să stea la secția de neonatologie, alături de ceilalți bebeluși, pentru ca să mă pot odihni. Din păcate, deși am repetat de câteva ori că prefer ca Sara să stea lângă mine, m-am lăsat înduplecată și am acceptat să o ia. Personalul medical m-a asigurat că fetița îmi va fi adusă la sân să mănânce de îndată ce se va trezi așa că, mă gândeam eu, nu are ce să se întâmple.

Cu privirea ațintită în tavan, încercam să-mi amintesc tot ce citisem despre alăptare și cât de importantă e perioada aceasta de început. Știam că acum apare colostrul care deși este într-o cantitate foarte mică, hrănește îndeajuns bebelușul și are un aport important de anticorpi și vitamine.

„Laptele matern din primele zile este realizat dintr-o combinație specială și echilibrată de proteine, grăsimi și carbohidrați, perfecte pentru bebelușul tău.”

Nu am reușit să adorm, probabil corpul meu era încă sub efectul adrenalinei de la trăirile intense pe care le-am avut. Mă uitam încontinuu pe ceas și minutele treceau, apoi orele și încet încet se făcuse de miez de noapte. M-am ridicat din pat și m-am îndreptat spre secția unde era și bebelușa mea.

Pe hol era liniște, prin geamul mare puteam să zăresc aliniați câțiva nou-născuți care dormeau în tihnă. Am apăsat pe sonerie și am așteptat până când o asistentă somnoroasă mi-a deschis ușa. „-Vreau fetița, i-am spus, o vreau ca să o alăptez.” Doamna asistentă mi-a transmis că fetița doarme și nu e cazul să o trezesc. Când o să i se facă foame se va trezi singură și îmi va fi adusă la piept. Hmmm, în gândul meu, ce liniștiți dorm bebelușii aici, poate e mai bine să  nu îmi deranjez nici eu copilul..

De ce spun că eram fragilă imediat după ce am născut? Pentru că ascultam orice și de oricine. Chiar dacă îmi făcusem un plan de dinainte să nasc, nu am știut să mă țin de el. Bineînțeles că eram conștientă că nou-născutul trebuie să stea în salon cu mama lui, că alăptatul este la cerere, că primele 24 de ore sunt esențiale pentru alăptare și că „aurul lichid” sau colostru (lapte hiperproteic, bogat în anticorpi) apare doar în primele zile așa că este important ca bebe să-l  primească des sau ori de câte ori îl solicită.

Dar m-am lăsat influențată de cei din jurul meu și am ascultat de sfaturile lor.

Când m-am întors în camera mea am adormit imediat. M-am trezit la ora 6 dimineața și mi-au adus-o pe Sara.  Deși bezmetică, mi-am dat seama rapid că sunt la spital și mi-am amintit că născusem o fetiță minunată. Am început să zâmbesc fără oprire. Mi-am strâns puiul în brațe și mi-am dezgolit pieptul.

S-a atașat din prima clipă însă mă durea îngrozitor. Scrâșneam din dinți dar o lăsam pe fetiță să se bucure de ce e al ei. În fond, singura certitudine pe care o aveam era cât de firesc este să alăptezi așa că mă bucuram atunci când bebe vroia să mă primească în viața lui.

Ar fi trebuit să știu că doar o atașare defectuoasă duce la durere și rană, însă cine să mă învețe? Cine să-mi zică ce să fac și cum? În spitalele din România fie ele de stat sau private, alăptarea nu este sprijinită așa cum ar trebui să fie. Nu vine nimeni să verifice dacă atașarea este corectă, dacă bebe suge activ și dacă se urmăresc indicatorii alăptării.

În străinătate, da, acolo se încurajează din plin alăptarea și se țin cursuri despre asta încă din maternitate. Să nu mai amintesc de faptul că asistentele supraveghează îndeaproape procesul alăptării și intervin acolo unde e cazul. Laptele praf devine o soluție doar atunci când este absolut necesar. Despre experiența mea în maternitate vis-a-vis de experiența prietenei mele care locuiește afară, am scris aici.

Îmi amintesc că primele zile au fost un cumul de întrebări și de reproșuri că cea mică nu se satură

Sara stătea în brațele mele și dormea agățată de sân. Nu era flămândă și nici nu era agitată. Avea o liniște profundă pe fățuca mică de bebeluș. Am adormit amândouă strâns legate de minunea alăptării. După câteva ore s-a trezit urlând așa că am schimbat sânul, i-am dat să pape, însă o urmăream cum mânâncă și nu se satură pentru că continua să plângă. Atunci mi-a sugerat una dintre doamnele asistente să încerc să o hrănesc cu 30 de ml de lapte praf, în eventualitatea în care nu am îndeajuns lapte să o satur.

Când mă gândesc acum la vorbele ei mă enervez foarte tare. Bineînțeles că am procedat după cum mi s-a spus, cine sunt eu să par mai deșteaptă în fața unei femei care are de a face cu zeci de bebeluși în fiecare zi?! Deși trebuia să mă opun, îmi era frică să nu îmi țin bebelușul flămând.

Atunci am intrat într-un carusel din care am ieșit cu mare greutate. Au urmat și a doua și a treia sticluță cu lapte praf, administrate în ideea că bebe plânge deci nu se satură la sân. Ajunsă acasă mi-am dat seama că la maternitate, încă din prima noapte fetița mea a fost hrănită cu lapte praf fără să mi se ceară acordul.

Cum altfel ar fi stat ea atât de cumințică alături de ceilalți copii? Am făcut câteva cercetări și am aflat că aceasta este procedura și că cei de la secția de neonatologie hrănesc copiii cu lapte praf, încă din primele clipe de viață.

După câteva zile de la externare, nu am mai suportat rănile de la sâni și mi-am cumpărat mameloane de silicon. Bineînțeles, am încercat toate variantele, comprese, cremă cu lanolină, pieptul lăsat la aer, nimic nu a funcționat. Ceea ce trebuia să ne aducă, atât mie cât și copilului meu, liniște, confort și alinare se traducea în durere cruntă și răni adânci până în carne.

Sara nu dormea deloc ziua și plângea mai mereu. Deși stătea aproape încontinuu agățată de pieptul meu, era extrem de neliniștită. Sfătuită de oamenii din jurul meu, am continuat să-i dau lapte praf, o dată, de două ori, ajunsesem chiar la 3 biberoane pe zi. Mă chinuia ideea de supliment de lapte praf dar nu vedeam altă soluție.

Alăptarea funcționează pe principiul cerere-ofertă

Alăptarea la cerere, la intervale scurte de timp, duce la o producție de lapte potrivită nevoilor copilului tău. Cu cât copilul stimulează mai mult glandele mamare, cu atât mai mult lapte se va produce. Așa că, daca ți se pare cumva că “bebelușul nu se satură”, “mânâncă prea des” gândește-te că e temporar și cu cât va suge mai mult cu atat mai mult lapte va primi în viitor.

Silvia Nicoara- consilier în alaptare

Mi-am dorit foarte mult să alăptez exclusiv în primele 6 luni. Am aflat de pe facebook de săptămâna internațională dedicată alăptării și m-am înscris să particip la o conferință organizată de Social Moms pe această temă. A fost prima dată când plecam de acasă și o lăsam pe Sara cu mama mea. În sufletul meu mă simțeam mizerabil, ca și cum aș fi abandonat-o, dar, îmi spuneam, este pentru o cauză nobilă. Am sorbit evenimentul cuvânt cu cuvânt, și am incercat să rețin tot ce mă interesa.

La un moment dat m-am trezit ridicată în picioare, cu microfonul în mână și cu voce tremurată, întrebând cu lacrimi în ochi ce pot să fac să alăptez exclusiv. Era un strigăt de ajutor. Primul sfat pe care l-am primit cu inima deschisă a fost să-mi ascult instinctul de mamă. Să-mi iau puiul în sistemul de purtare, și să ies din casă, să-mi curăț neputința și neîncrederea prin plimbări lungi în parc.

Tot atunci am aflat despre grupul minune de pe facebook Alăptează- breastfeeding suport. M-am înscris imediat și am început să citesc postare după postare. M-am regăsit în poveștile atâtor mămici care, la fel ca și mine căutau sprijin și cereau ajutor, mămici care la un moment dat s-au pierdut pe drum dar ne-am regăsit împreună. Toate voiam același lucru să fim corect informate, să ne urmăm instinctul și să alăptăm.

Mi-am dorit să alăptez exclusiv și am reușit

Din ziua aceea am renunțat complet la lapte praf și am alăptat exclusiv. Cu timpul mi s-au vindecat și rănile (fizice și nu numai).Deși mi-am petrecut primele trei luni alăptând oriunde și oricând, câteodată zile întregi, alteori nopți încontinuu. Am avut sesiuni de alăptare lungi, și ore de veghe cu bebe strâns legat de pieptul meu.

Mi-a fost și greu și drag în același timp, dar am reușit. Trebuie să menționez că renunțarea la supliment se face treptat, altfel riscul deshidratării bebelușului este foarte mare.

Când Sara a împlinit 5 luni, din motive personale m-am reîntors la serviciu iar Ștefan a intrat în concediu de paternitate. Nu mi-a fost ușor însă nu am întrerupt alăptarea. Sara mânâncă în continuare sân ori de câte ori vrea și sunt acasă ca să îi pot oferi. Când sunt plecată îi las rezerve de lăptic ca să o aline. Știu, nimic nu poate suplini lipsa mamei, însă încerc pe cât posibil când sunt cu ea, să fiu cu adevărat acolo.

Astăzi sărbătorim peste 380 de zile de alăptat și continuăm să le numărăm. Sara a împlinit 1 an, are peste 11 kilograme și mânâncă ca un copil normal. Suptul rămâne una dintre activitățile ei preferate.

Pentru mine alăptarea este mult mai mult decât hrană, ea înseamnă conectare, tandrețe, meditație, fericire.

Închei cu un reminder pentru mămici și viitoarele mămici: prima săptămână din august este sărbătorită la nivel internațional și dedicată alăptării. Peste tot în țară sunt organizate evenimente care susțin și încurajează alăptarea. Câteva exemple ar fi Alăptarea, cea mai sănătoasă alegere pentru copilul tău, Împreună susținem alăptarea sau Conferință Alăptarea contează.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF recomandă alăptarea exclusivă (fără apă, sucuri, ceaiuri sau lapte formula) până la șase luni de viațâ și apoi continuarea alăptării in paralel cu alte alimente până la vârsta de doi ani.

Mi-aș dori să precizez că ultimul lucru pe care mi-l doresc este să dau sfaturi în ceea ce privește alăptarea. Nu sunt o mamă perfectă (nici nu încerc să fiu) și nu dețin adevărul absolut în legătură cu niciunul dintre punctele de vedere pe care le expun pe blogul meu. Acestea sunt trăirile mele, povestite subiectiv, prin ochii unei mămici de fetiță sprâncenată. Este adevărul MEU cu care eu, Magda, m-am luptat în zilele de lăuzie, sunt momente MELE de plâns și este propria MEA nesiguranță că ceea ce fac nu este bine.

Sunt sigură că nu sunt nici prima și nici ultima femeie care a trecut prin asta, însă pentru mine, din perspectiva de mămică, a fost o situație cu totul nouă în fața căreia pentru moment m-am simțit blocată și fără speranță. Mi-am pus o mie de întrebări și am vrut să știu de ce nu reușesc să fiu și eu o mamă bună. Mi-am comparat neputințele și m-am înfuriat pentru că nu am știut cum să fac ca să mă țin de planul de dinaintea nașterii fetiței mele.

Aceasta este povestea mea, cu bune și rele și singurul ei scop este să vă facă pe voi mămicile care la fel ca și mine, ați simțit că nu aveți destulă putere, să cereți ajutor și să continuați să alăptați. Chiar și atunci când toată lumea e împotriva voastră, cu sfaturi „prietenoase și bineintenționate”  să vă ascultați instinctul de mamă. Funcționează de fiecare dată!

---

 

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.