La sfârșitul zilei rămâne dragostea
de Magdalena Aldea | mai 5, 2018 | Lifestyle
Nu e deloc simplu să trecem cu zâmbetul pe buze peste micile provocări pe care le întâlnim în viața de zi cu zi. De cele mai multe ori ne lăsăm afectați de momentele grele și trăim cu stres, cu îngrijorări și nesiguranță. Sunt vremuri apăsătoare, avem rate, facturi,...Povestea blogului

Povestea blogului coincide cu momentul în care am devenit mamă de Sara. Cochetez de mult cu scrisul, însă, în clipa în care am avut un pui de om în brațe, am simțit că trebuie să las să curgă cuvintele din mine, să existe undeva, iscălite, toate momentele prin care trec în viața mea, de părinte. Apoi a apărut Mara. Ca o minune, la fel ca sora ei. Sunt, așadar, pe lângă mamă de fete, povestitor și aviator. Imi place sa dansez, sa visez si sa zbor. Trăiesc cu convingerea că noi, părinţii, suntem cei care prin iubire creştem aripi pentru puii noştri şi zburăm cu ei în tandem, construindu-le o copilărie frumoasă şi sănătoasă. Mai apoi cu trecerea anilor ține de noi să le dăm drumul din braţe și să-i lăsăm liberi să-și urmeze calea (deşi uneori o să mai planăm deasupra lor, în zbor controlat, pentru a le reaminti că suntem şi vom fi lângă ei necondiţionat). Vă mulțumesc că faceți și voi parte din aventura asta!
- Hai și pe Facebook
Am scris recent despre…
Youtube
desprecopii.
- Kaufland celebrează Ziua Copilului cu surprize dulci la doar 1 ban prin Kaufland Card XTRA și reduceri de până la 50% la jucării mai 28, 2026
- Astmul la copii poate avea o legatura cu covoarele din camera si acarienii - sfaturile medicului mai 28, 2026
- Luna 4 de sarcină este luna în care începi să te simți, din nou, puțin mai tu - iata ce se intampla cu tine si cu bebe mai 27, 2026
