În ultimele luni corpul meu trece prin foarte multe schimbări. Sarcina, revenirea după lunga perioadă de alăptare, orele de înot și reluarea antrenamentului, momentele de greață și vărsături în antiteză cu clipele efervescente în care mă simt acaparată de o energie incredibilă, toate aceste transformări mă fac să cer tot mai multe de la mine!
Mi-am testat corpul la limitele lui maxime, m-am surmenat, am stat nopți întregi legănând un pui de om sau terminând proiecte de care nu mă puteam apuca în timpul zilei, am alergat cu copilul sprijinit pe proaspăta burtică și cumpărăturile în cealaltă mână atunci când ploaia nu mi-a iertat neglijența de a ieși din casă fără umbrelă, am ținut diete și am făcut excese fără să stau foarte mult pe gânduri, nu am încetat niciodată să mă compar cu mămici mai slabe, mai bine construite, cu un apetit mai mare pentru sală, într-un cuvânt am cerut multe de la mine și am avut mari așteptări de la corpul meu!
Au existat momente în care am fost supărată, pe el, pe corpul meu, pentru că nu-și revine la fel de repede și la fel de frumos după o naștere (așa cum des urmăream în online că este posibil) pentru că pielea continuă să ascundă urme de vergeturi, pentru nașterea grea și travaliul lung și extenuant, dar și pentru momentele în care simțeam că cedează și că nimic nu mă mai ajută! Am fost extrem de furioasă imediat după naștere pentru că simțeam că burtica mea nu revine la normal ci dimpotrivă, se umflă de parcă ar mai ascunde o sarcină! Că organismul meu continuă să aibă retenție de apă, că am gleznele umflate și coapsele late, că nimic din ceea ce sunt nu o să semene cu ce a fost înainte! Atunci intervenea mintea și îmi încuraja corpul amintindu-i ce mare e minunea conceperii unui copil și cât de incredibil este procesul transformării din embrion în bebeluș!
Până am zis STAI! Nu ai fi reușit nimic din toate astea dacă nu m-ar fi susținut corpul, dacă nu și-ar fi cunoscut rostul și nu și-ar face treaba atât de bine așa cum este și firesc să o facă!
Recent mi-am dat seama că în ultimii patru ani, corpul meu a făcut cele mai mari și mai puternice eforturi pentru mine, deși eu nu avut mereu ochii larg deschiși să văd asta. M-a ajutat să duc o sarcină sănătoasă și vioaie până la final și iată cum o face din nou, fără să se plângă sau să se lamenteze. A găsit putere să nască natural, chiar dacă am avut dublă cervicală și travaliul a fost extrem de obositor și greu. M-a ajutat să-mi păstrez tonusul potrivit ca să-mi urmez programul de bazin până în ziua în care m-am internat în spital, a alăptat 2 ani și jumătate și s-a asigurat că laptele ce se formează își păstrează formula magică, potrivită pentru copilul meu. Și-a revenit la forma de dinaintea sarcinii, în ritmul lui, semn că fiecare lucru are momentul lui potrivit! Toate astea le-a făcut el, corpul meu de femeie, minunatul meu organism!
În clipa în care am început să mă accept ca femeie, ca mamă, ca om, am început să-mi iubesc corpul!
Când mi-am întors privirea către fetița mea perfectă, sănătoasă și năzdrăvană, mi-am dat seama că-mi iubesc din suflet corpul. Datorită lui sunt unde sunt și am ce am astăzi! Ar trebui să o zic mai des, să mi-o spun mai des! Îmi iubesc corpul! Corpul fiecărei femei este minunat prin prisma faptului că-și face treaba foarte bine! Că-și cunoaște limitele și că ne îndeamnă mereu să-l ascultăm, să-l respectăm, să avem răbdare cu el. Să-i dăm repaos dacă ne cere, să avem grijă de el pe interior dar și pe exterior și cel mai important, să învățăm să-l iubim! Abia atunci o să începem să ne iubim și pe noi!
Photo by Suhyeon Choi on Unsplash
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
