Dacă e să dau timpul înapoi, nu aș schimba nimic la experiența nașterii fetiței mele. Amintirile pe care le am sunt așa cum sunt, nu perfecte, nici de ilustrat într-o poveste, dar sunt ale noastre și rămân așa. În același timp, realizez că am fost orbită de fericire atunci când am născut ca să sesizez micile detalii pe care le văd acum. Nu știu cum sunt alte mămici, nici ce schimbări au avut după naștere, însă la mine e clar, de când am născut m-am transformat în altă femeie.
În primul rând sunt mult mai firavă emoțional, empatizez extraordinar cu fiecare mămică și mă transpun în diferite situații. Mi se întâmplă atunci când stau la rând în supermarket, și aștept să plătesc la casă, sau când mă plimb prin parc, dar și când merg pur și simplu pe stradă. Mă recunosc în fiecare mămică care este la început de drum, îmi amintesc starea mea de agitație și anxietate atunci când nu înțelegeam de ce nu reușesc să-mi liniștesc copilul. Câteodată îmi vine să le opresc din drumul lor, să le iau de mână și să le spun că înțeleg tot ce e în sufletul lor, pentru că am fost și eu acolo. Nu știu dacă devine din ce în ce mai ușor, dar știu că noi mămicile, devenim din ce în ce mai puternice. Atât le-aș spune.
În al doilea rând sunt mult mai prezentă la ce se întâmplă în jurul meu, dorm mai superficial de teamă că nu aud copilul, sunt foarte atentă la ce urmează să pape cea mică (medicamente, lapte, mâncare), fac alegeri mai sănătoase (hrană, îmbrăcăminte) și am tendința, mereu, să-i protejez pe cei de lângă mine. Vreau și încerc pe cât posibil, să-i fac copilului meu lumea mai bună, mai frumoasă, să se poată dezvolta armonios în ea.
De ce mă simt altfel de când am născut? Pentru că sunt! Spre exemplu, îmi amintesc și acum cum am vrut să sparg geamul unui spital privat și să dau buzna peste un cadru medical pentru a-i smulge din brațe un bebe. Se făcea că în primele zile după naștere, am fost nevoită să revin la Secția de Neonatologie a spitalului unde am născut. Eram într-o grabă extraordinară, îmi lăsasem nou-născutul acasă ( în condițiile în care în primele 3 luni, Sara a stat agățată mai mereu de pieptul meu) dar vroiam doar să recuperez carnetul de vaccinuri pe care-l uitasem în spital. Cu ochii după doctorul de gardă, nu am putut să nu observ felul în care o asistentă manevra un bebeluș. Un nou-născut (de câteva minute,aș spune) se zbătea de mama focului și urla, în brațele unei femei care nu era mama lui. Un bebeluș, străin de lumea asta, era zgâlțâit stânga – dreapta, pieptănat,curățat, parfumat, pregătit parcă pentru vizitele ce urmau să i se facă.
Așadar, fără nici un atașament de orice fel, asistenta își făcea treaba cu profesionalism și îndemânare (pesemne era a nu știu câta oara când făcea igiena unui copilaș atât de mic). Mărturisesc că instinctual, primul gând care mi-a venit în minte a fost să-i smulg copilul din mâini și să-l alăptez. Firește m-am abținut și în loc să mă transform într-o leoaică din savană, am înghițit în sec de mai multe ori. În mintea mea vedeam doar un suflet chinuit, extenuat după naștere, care a fost luat din mediul lui perfect și aruncat pe o masă de înfășat.
Din perspectiva mea, copilul acela clar trebuia să stea lângă mama lui. Din momentul în care se naște, bebelușul trebuie să simtă căldura pielii mamei, mirosul mamei, vocea mamei, sânul celei care i-a dat viață și care l-a purtat 9 luni de zile. Nu reușesc să înțeleg ce fel de protocol urmează spitalele din România, că pe mine, sincer toate aceste instituții medicale m-au dezamăgit (și cele de stat, și cele private). Nu vreau să mă gândesc cum aș fi reacționat dacă aș fi fost prezentă atunci când i s-a facut igiena Sarei după naștere. Cum mi-ar fi părut plânsul ei, și ce fel de amintiri aș avea acum despre un posibil episod de genul acela.
Recunosc, e posibil ca scena să fi fost nițel exagerată întrucât era văzută din perspectiva unei lehuze care-și abandonase (pentru câteva ore) acasă copilul. Poate biata femeie (asistenta), își făcea doar datoria la locul de muncă. Poate sunt instruite să nu se atașeze, sau poate… Ce mai? pe mine, personal, m-a afectat acel episod! Încă nu înțeleg de ce e mai important să curăț bebelușul de reziduri, decât să creez contactul acela magic piele pe piele care îl liniștește pe bebe și îi calmează fricile cu care a venit pe această lume?
În altă ordine de idei, am o prietenă foarte dragă mie care a născut zilele trecute într-un spital de stat din Spania. Ecaterina, e o fetiță născută la 37 de săptămîni și a avut o greutate de 2300 de grame. Nașterea a fost indusă, pentru că fătul lua mai mai puțin în greutate decât ar fi fost normal (nu se mai alimenta corespunzător prin placentă, posibil datorită diferenței de RH). I-au administrat o substanță care provoacă contracții și după un travaliu lung și o anestesie epidurală, prietena mea a dat naștere unei fetițe perfect sănătoase. Bineînțeles, mama a fost vaccinată imediat după naștere, pentru a evita o situație asemănătoare la o sarcină viitoare. Cât despre fetiță, a primit-o la piept imediat. Au avut contact piele pe piele. Mi-a povestit cu lacrimi în ochi, cât a însemnat acest lucru pentru amândouă. 🙂
Nu vreau să descriu condițiile foarte bune din spital, sala de naștere și saloane, e clar că am încetat de mult să ne mai comparăm cu țări care au decența să-și respecte bolnavii. Vreau să vorbesc despre faptul că acolo există personal calificat și un protocol prin care bebelușul e nedespărțit de mamă (cu excepția cazurilor în care situația o impune). Țin să precizez că în majoritatea spitalelor din străinătate apelează la cezariană în ultimă instanță, atunci când situația o impune. Acolo există personal medical specializat în instruirea mamei vis-a-vis de alăptare, igiena și îngrijirea nou-născutului. Prietena mea e bine, la fel și bebelina ei. Totul datorită spitalului din Calahorra.
Deși au trecut luni bune de atunci, dacă e să dau timpul înapoi, nu aș schimba nimic la experiența nașterii fetiței mele. Poate doar aș fi un pic mai vigilentă și mai atentă la detalii și la oameni.
Asta o spune Magda, mămica de acum. Sunt curioasă cum ar fi gândit-o Magda, tânăra de mai demult.
Voi, simțiți vreo transformare? 🙂
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.