Parcă ieri alergam ca o nebună cu hârtia ecografului în mînă, spre brațele soțului meu, să-i dau vestea cea mare!
Mi-aduc aminte atât de bine cum am aflat că sunt însărcinată, cât de fericită și nerăbdătoare am fost să dau vestea celorlalți și cât de repede s-au scurs cele nouă luni pe care mi le-am promis mie drept odihnă, somn și relaxare, când ar fi trebuit să mă pregătesc pentru perioada grea de după naștere.
Știu exact expresia lui Ștefan, atunci când i-am spus că urmează să fie tată, zâmbetul mamei mele, de cum a aflat că o să devenim părinți și sclipirea din ochii tatălui meu, când i-am zis că o să fie iar bunic de fată.
Îmi amintesc toate aceste momente minunate, de parcă le-aș fi trăit tocmai ieri și am frânturi clare care îmi întăresc convingerea că, momentul în care am aflat că vom avea un copil, ne-a schimbat pe toți în bine și ne-a responsabilizat/mobilizat să fim o adevărată familie.
- Cum am ajuns eu la primul ecograf să plâng, deși tot ce am văzut pe ecranul aparatului nu era altceva decât un punct micuț cu o inimă minusculă. Cum mi-am vomitat toată mândria și convingerea că o sarcină este simplă de dus și insesizabilă.
- Cum am albit, leșinat, vomitat, plâns, disperat, mâncat, aberat și făcut tot ce poate face o femeie care nu are toți hormonii la locul lor.
- Cum m-am rugat și am implorat ca totul să fie bine, iar eu să-mi țin fetița, strâns în brațe și să nu-i mai dau drumul.
- Cum mi-am pregătit cuibul înainte să nasc și am trecut de la o simplă curățenie la o adevărată renovare.
- Cum i-am vorbit fetiței mele, i-am povestit despre lumea asta mare, i-am cântat și i-am rostit mereu iubirea noastră nemărginită.
- Cum am învățat-o să fie puternică, încă din burtică, prin turele mele de înot
- Cum i-am promis că o să fiu lîngă ea, mereu, ghidându-i pașii la bine și la greu
- Cum am crescut împreună și ne-am învățat una pe cealaltă
- Cum am văzut-o întâia oară și am simțit cum Dumnezeu îmi zâmbește
- Cum am ținut-o strâns la piept și pe loc, tacit, i-am făcut atât de multe promisiuni
Toate acestea și multe altele îmi revin în minte de parcă abia le-am trăit. Le port în amintiri și în inimă, căci așa îmi dau seama că sunt un om binecuvântat. Că am un copil dorit și o familie perfectă care mă iubește. Că suntem trei, și e totul atât de diferit față de ce ne-am imaginat, dar totuși atât de frumos. Și totul s-a întâmplat pe repede, înainte.
Parcă ieri…
Am scris și aici despre impresiile unui bebeluș în burtică.
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
