Oare mai credem în lucruri predestinate, sortite special pentru fiecare dintre noi? Avem drumul nostru în viață ? Oare ne este dat de dinainte să facem anumite alegeri? Și dacă da, putem noi să ne influențăm destinul?
Nu sunt un om care să creadă în superstiții ci dimpotrivă, eu am tendința să refuz orice legătură între firesc și alte forțe supranaturale care pot influența evenimentele din viața noastră. De când am devenit mamă, sunt îndemnată să fac tot felul de lucruri fără sens ca de exemplu: să nu trec peste copil că rămâne mic, să fac baie copilului în flori, busuioc și aur iar apoi să arunc apa la rădăcina celui mai falnic copac, să pun ață roșie la mâna copilului, pentru că riscă să fie deochiat, și câte și mai câte preconcepții care din perspectiva mea, sunt greșite și ne alimentează imaginația ca să justificăm unele chestii la care nu găsim imediat o explicație.
Cât despre soartă, poate există, poate nu, cert este că în viața mea apar mereu coincidențe. De cele mai multe ori sunt coincidențe frumoase, iar mie îmi place să cred că este felul lui Dumnezeu de a da aprobator din cap la deciziile pe care le iau. Deși sunt sceptică cu privire la multe lucruri și m-am fript de prea multe ori ca să nu construiesc un zid de îndoială în fața mea, și să îl afișez ori de câte ori am ocazia, există momente când îmi doresc să cred în unele coincidențe tocmai pentru că aceste întâmplări îmi fac lumea mai frumoasă.
Nu o să uit niciodată cât de fericită am fost când am aflat că o să am o fetiță. E drept, când aștepți un copil, nu mai contează ce sex o să aibă, îți dorești mai degrabă să fie sănătos și sarcina să evolueze cu bine. Ștefan al meu și-a închipuit de prea multe ori episoadele în care o să poarte după gât o fetiță, așa că ajunsesem să-mi doresc foarte mult să am o fetiță. 🙂
La ecografia de 14 săptămâni, atunci cînd doctorul mi-a zis că port în pântece o domnișoară, am plâns. Țin minte că îl întrebam pe medic, încă o dată și încă o dată dacă e sigur, și care e marja de eroare, pentru că deși mă imaginam cu o fetiță în brațe, parcă nu credeam că sunt atât de norocoasă să o și am.
Povestea coincidențelor mele sună cam așa:
Mititica din burtică trebuia să poarte un nume ales de noi, părinții ei, nu? Mie mi-a plăcut mult Sara. Știam că există și „Sarah”, care vine din engleză dar am preferat să aleg varianta tradițională, Sara fiind un nume vechi care apare și în Vechiul Testament. Este un nume extras din Biblie, luat de la numele soției lui Avraam si mama lui Isaac, Sara. Sensul cuvântului în ebraică este „prințesă”.
L-am auzit din întâmplare la televizor, atunci când se prezenta un concurent la emisiunea „Vocea României”. Când am văzut scris în partea de jos a ecranului „Sara” am știut că am găsit numele pentru bebelușa mea.
Au urmat apoi, tot felul de momente simpatice în care ne întâlneam cu acest nume. Ba ne-am uitat la filmul „Everest”, unde Kira Knightley era însărcinată, și îi promitea soțului că fetița lor va purta numele de Sara, ba mergeam în vizită la câte un prieten și aflam acolo că gazda noastră are un cățel cu acest nume, sau și mai simpatic (deși înainte să fiu însărcinată habar nu aveam că e atât de des întâlnit) aproape toate fetițele din parc răspundeau la Sara. Ca să fie coincidența coincidență, am fost până și la o piesă de teatru în care personajele principale erau din familia cu același nume și prenume ca al nostru, și ce să vezi, aveau până și o fetiță cu numele de Sara.
Una peste alta, mi-am dat seama că există mult prea multe coincidențe ca să nu-mi botez fetița așa cum îmi doresc. Mama, intervenise la un moment dat, pentru că era oarecum dezamăgită că nu m-am gândit să aleg un nume din calendarul ortodox, un nume de sfânt. I-am explicat că nu numele face diferența, și dacă vreau să-i înrădăcinez copilului meu anumite obiceiuri creștine, o pot face cu sau fără numele din calendar.
În ultimele săptămâni înainte de naștere, am aflat că există numele de Sara în calendarul creștin ortodox, și că se sărbătorește pe data de 13 iulie. Tot o coincidență, îmi place mie să cred, a făcut ca eu să o nasc natural pe fetița mea fix de ziua numelui ei. Din întâmplare sau total haotic, universul a ținut cu mine și cu alegerile mele. 🙂
De cele mai multe ori nu-mi doresc cu incăpățânare un anumit lucru. Îmi doresc, însă, să mi se întâmple cum e mai bine pentru mine. Sunt sigură că aceasta este și cea mai potrivită urare pe care i-o poți face oricui.
De data aceasta mi-am dorit să găsesc o afirmare în ochii celorlalți atunci când le povesteam planurile pe care le am cu fetița din burtică. Deși numele, în definitiv, este irelevant, sănătatea fiind mult mai importantă, recunosc că am interpretat aceste coincidențe pentru starea mea de bine. Dar probabil, așa ați fi făcut și voi! Avem nevoie să credem în coincidențe la fel cum avem nevoie de fericire!
Acum spuneți-mi, voi credeți în coincidențe?
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
