Azi am petrecut ziua împreună. Printre puținele dăți în care avem ocazia să stăm doar noi două. Când ai doi sau mai mulți copii, să petreci o zi întreagă cu fiecare, pe rând, e un lux.

Am călătorit cu trenul, eu am citit, ea a desenat. A venit cu mine la Pro FM, a văzut cum se face un matinal la radio. A fost încântată când am călătorit cu metroul și și-a amintit cum taică-su o ducea în cealaltă parte a Bucureștiului la grădiniță. “Chiar și mirosul ăsta de mucegai din subteran, îmi place.” Apoi ne-am luat o cafea și o ciocolată caldă și mi-a zis “îmi place atât de mult să petrec timp cu tine”. Am cumpărat flori și am fost în vizită la doamnele educatoare care, acum patru ani, îi întindeau aripile, să zboare către școală. Emoția de a te întoarce intr-un loc care definește o parte din cine ești azi. Amintirile, jocurile, colegii pe care i-ai avut. Ce mult a însemnat pentru noi să facem asta.

Am râs mult și am povestit vrute și nevrute. În tren, pe drum înapoi, mi-a zis că a fost una dintre cele mai frumoase zile din viața ei.

Iar eu i-am zis că nu vreau să fiu populară, nici să ma iubească lumea.

Dar vreau ca cel mai mult să mă placă ei, cei pe care eu îi iubesc cel mai mult din lumea asta.

Articolul Mami, tu ești populară? apare prima dată în Zburătoarea.

Suntem predispuși să ne comportăm frumos cu cei din jur, să avem grijă de cei dragi, să le oferim ce e mai bun și mai sănătos copiilor noștri, dar când vine vorba despre ce facem pentru propria persoană, ne punem în așteptare, mâncăm ce apucăm, facem tot pe repede înainte să fie cei din jur bine.

Poate discuția nu se poartă în termeni generali, așa că o să mă rezum la mine și la ce schimbări simt eu că trebuie să fac pentru corpul și sănătatea mea. Pentru că e chiar ca-n avion, prima dată își pune părintele masca de oxigen ca să-și poatā ajuta apoi copilul.

Așadar, azi despre mâncare și cum ne impactează ea felul în care ne trăim zilele, de la sănătate, energie la starea de spirit.

Deși avem un meniu ok, cu mâncare exclusiv gǎtită, fără prea multe prăjeli(șnițelele fac aici excepția), iar eu și Ștefan nu consumăm carne de mai bine de 15 ani, simt că în familia noastră nu se mănâncă suficiente fructe și legume, iar pentru mine e un efort continuu să încerc să le introduc în felurile de mâncare pe care le gătesc.

Suntem diferiți cu obiceiuri alimentare diferite, Sara nu acceptă fructele, Stef nu consumă nici el foarte multe, Mara cred că e cea care face cele mai puține figuri și eu mă adaptez în funcție de ce avem prin frigider.

Anul trecut, am avut un meniu strict, proteic, pe care l-am ținut în mare parte și am observat că dacă am 3 mese şi două gustări la oră fixă: nu mai ronțăi gustărele/ nu îmi mai este foame, nu mai îmi e poftă de dulce, am energie și pentru sport și pentru învățat( adică și corpul și creierul sunt alimentate corespunzător), am o stare generală bună și dispoziție ok.
Dacă mai pun și sportul la socoteală care funcționează ca un fel de terapie pentru creier, atunci mă simt și mai bine. De asta spun că prioritizându-mă pe mine, alegând ce e mai sănătos și bun, practic aleg asta și pentru cei din jur. Dar întrebarea este, dacă știu ce e bun și funcționează, de ce mă întorc mereu la obiceiuri nesănătoase și mâncat impulsiv, haotic? Ei, aici vin obiceiurile din copilărie și la cum ne-am format până să devenim adulți. Și de asta presupune mereu muncă și rutină și exercițiu și efort și străduință și…

Ce vreau de fapt să spun cu toate astea este că mintea noastră poate fi antrenată să obțină ce-și dorește și corpul va merge după ce-și propune creierul, deși tendința va rămâne mereu să revină la vechile obiceiuri cu care a crescut și a fost obișnuită. Sau cum se spune în hindi:

Sharir wahi karta hai jo dimag manta hai

The body achieves what the mind believes.

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul De ce rutina funcționează, deși tendința e să te întorci la vechile obiceiuri? apare prima dată în Zburătoarea.

Să o luăm cu începutul.

Am visat mereu să ajung pe coasta amalfitană, am văzut poze pe instagram, mi-am imaginat Positano ca pe un sat cu vile terasate și strǎzile mereu în pantă, umbrite de lǎmâii care privesc înspre mare.

Am descoperit un loc magic, mult peste tot ce mi-am închipuit. Fabulos și scump. Positano îmbină farmecul caselor tradiționale cu pitorescul străduțelor înguste și al scărilor ce te conduc către ape în nuanțe de verde-albăstrui, care aduc cu ele mii și mii de ani de istorie și povești uitate.

A trebuit să ajung acolo și să aflu că nu e un sătuc vintage, de demult, cu oameni care trăiesc din pescuit ci un loc high end, cu restaurante și vile de top, un loc exclusivist foarte potrivit pentru cupluri și, se pare, preferat de vedete. Deci o destinație premium.

Nu că nu mi-aș găsi locul într-o astfel de lume pentru că m-am bucurat de tot ce am trăit, am încercat multe experiențe și mi-am dorit să “make the best if it”.

M-am plimbat mult pe jos, am admirat muntele, marea, am mâncat scump, dar bun, am încercat înghețata în coajă de lămâie, am fost cu ferry-ul și am încercat experiențe de top cu care, recunosc, nu sunt obișnuită.

Una dintre experiențe a fost o ieșire cu fetele într-o locație de lux, frecventată de vedete și de oameni importanți. Ne-am bucurat de o seară de cocktailuri, cu muzică bună ascultată la pick-up, într-un cadru care-mi amintește de filmul, Marele Gatsby.

Le Sirenuse reprezintă mai mult decât un hotel de lux, este o poveste construită în jurul unei vechi familii de nobili italieni. Hotelul deține 58 de camere, mobilate diferit, care păstrează stilul italian inconfundabil prin eleganță și bun-gust. Terasele cu vedere spre mare fac această destinație unică în lume, fiind o oază de liniște, cu o priveliște care îți taie răsuflarea și te poartă către tărâmuri unde totul este posibil.

Poate, ăsta este și motivul pentru care se numește Don’t worry bar

Noi am fost într-unul dintre barurile lor, un loc atipic, cel puțin pentru lumea prin care obișnuiesc eu să mă plimb, însă un spațiu suspendat în timp, care te atrage repede în poveste și te face să simți că ești acolo dintotdeauna. Poate, ăsta este și motivul pentru care se numește Don’t worry bar, sau poate sigla numelui stă atârnată de tavanul încăperii ca să-ți aducă aminte că printre mobilă de mahon, cocktailuri extravagante, lumină difuză și acorduri de jazz, n-ai niciun motiv să ai gândurile în altă parte ci dă-ți voie să faci parte din poveste.

A doua experiență pe care n-aș fi încercat-o pentru că nu e ceva cu care să fiu obișnuită și nici nu-mi permite buzunarul, este să probez un palton absolut superb dintr-o colecție premium, un articol iconic, dintr-o țesătură dublă de cașmir care cântărește câteva sute de grame și cu care m-am simțit absolut divin preț de câteva minute. Și nu e vorba nici de cât costa paltonul (vreo 3800 de euro, cam când mi-aș permite eu o astfel de piesă vestimentară) și nici de faptul că mă uitam la mine în aceeași oglindă în care s-au privit atâtea femei de succes, care prețuiesc hainele elegante și calitative, piese care tronează în garderoba lor ani de-a rândul, fără să se demodeze sau să se strice. Nu. Nu e vorba doar de asta.

Este despre cum m-a făcut să mă simt. Despre Magda, cea care ar putea la un moment dat nu doar să-și cumpere paltonul, ci și să fie femeia care își face cumpărăturile acolo. Cea care a muncit mult pentru un țel și iată, acum îți face un cadou binemeritat și se bucură pentru el. E despre potențial. Despre țeluri înalte. Despre visuri. Despre câteva momente de lux. O altfel de experiență. N-aș fi probat paltonul, dacă prietena mea, Oana, n-ar fi insistat. Doar că Oana, știa exact ce face și chiar mi-a mărturisit că aveam postura, atitudinea schimbate în clipa în care mă uitam la mine în oglindă, probând o haină care mă făcea să visez.

Și ce mi-am luat eu din vacanța din Positano a fost că uneori, călătoriile nu sunt despre locuri noi, ci despre a te reîntâlni cu tine Și despre a îndrăzni (chiar și atunci când e vorba despre visuri).

Articolul Două lucruri pe care n-am crezut că le merit așa că n-am îndrăznit nici să visez la ele apare prima dată în Zburătoarea.

Când copiii mei erau mici citeam cărți de parenting, mă duceam la conferințe și eram în multe comunități de mămici. Mi-a plăcut mult să învăț despre viața de părinte și m-am străduit mereu să fac o treabă bună chiar dacă mereu am știut că să fiu părinte este cea mai mare responsabilitate pe care o am în această viață.

Cu timpul, a început să fie din ce în ce mai provocator și nu o dată, copiii mi-au apăsat butoane care mi-au arătat răni nevindecate din propria copilărie. Și am început să mă lupt cu felul în care reacționau ai mei când eram copil versus ce fel de relație îmi doresc cu fetele mele.

Da, așa se simțea impostura. Să vorbești despre cum ar trebui să fii și să simți în fiecare zi cum eșuezi. Cum tot ce știi nu se aplică, cel puțin nu vezi rezultatele pe loc. Și doare. Doare tare.

Am greșit, am țipat, ne-am iertat și am învățat împreună. Dar am încetat să mai cred că există rețete de crescut copii. Și am realizat că fiecare familia are energia ei, comparațiile nu fac decât să pună o presiune deloc necesară pe fiecare dintre noi.

Ce vreau să spun este că mi-am pus mereu întrebări legate de felul în care acționez și am încercat și încerc să găsesc cea mai bună variantă. Am avut mame în jurul meu care au ridicat din sprâncene și nu și-au lăsat copiii să se joace cu copiii mei. Au fost prietene care m-au alertat că o să mi se urce în cap dacă nu schimb strategia. Eu am știut că nu vreau copii obedienți, nici dresați și nici măcar copii care să facă ca mine.

Îmi doresc să fie buni, să aibă curiozitate, să aibă respect și recunoștință pentru oameni, pentru planetă, pentru tot ce-i înconjoară. Să-și clădească niște principii și să nu se abată de la valorile în care cred. Îmi doresc să iubească, să aprecieze micile bucurii și să vadă minunăția vieții.

Dar cel mai important, vreau să-și găsească vocea și să fie cum sunt ei.

Și îmi mai doresc să descopere și ei, așa cum am descoperit și eu, că nu comparațiile, presiunile unei societăți care vrea să faci totul perfect sau rețetele unui stil de viață te fac să fii un om mai bun sau un părinte perfect.

Ci curajul de a alege să nu fii ca ceilalți în căutarea propriului drum și deschiderea de a învăța din fiecare întâmplare. Pentru că e greu să acționezi după cărți atunci când copilul tău îți este oglindă. Așa că faci ce-ți dictează inima și ai încredere în proces.

Articolul Faci ce-ți dictează inima și ai încredere în proces apare prima dată în Zburătoarea.

Una dintre cele mai faine și interesate experiențe a fost să fiu invitată de Comisia Europeană la Bruxelles, acolo unde 150 de cetățeni europeni selectați aleatoriu și-au oferit timpul și disponibilitatea să facă recomandări pentru combaterea urii  în societate.

Noi, cetățenii celor 27 de Europe Statele membre ale Uniunii, cu mediile noastre diverse, considerăm că combaterea urii în Europa și în întreaga lume este o prioritate. Este responsabilitatea noastră comună să prevenim și să răspundem ura în toate formele sale la nivel individual, social și instituțional, bazată pe  valori comune și drepturi fundamentale: pace, libertate și egalitate. Prin urmare, vă recomandăm luarea de măsuri în diferite domenii pentru a proteja aceste drepturi fundamentale, pentru a preveni discriminarea, ura și conflictele, pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili și, în cele din urmă, pentru a forma un respect și UE corectă pentru toți.

Așa cum l-am auzit pe Șeful de Cabinet al Comisiei Europene spunând, este mai posibil să câștigi la loterie decât să fii selectat să participi la acest panel și asta pentru că niciunul dintre oamenii selectați nu au știut că vor fi aleși și niciunul dintre ei nu a venit către Comisia Europeană.

Procedura de selecție a presupus generarea aleatorie a unor numere de telefon și acceptul celor contactați, după ce au fost informați cu ce se vrea de la ei și ce va face CE cu recomandările cetățenilor. O condiție obligatorie pentru acest proces îndrăzneț a fost ca oamenii să provină din toate cele 27 de țări ale UE, să aibă vârste diferite, genuri diferite, să fie din medii diferite, atât rurale cât și urbane.

Mi-a plăcut atât de tare să văd că cetățenii nu au fost acolo să reprezinte țara, populația lor sau o cultură anume și că ei au funcționat ca ambasadori ai Comisiei Europene și au reprezentat panelul „Cum abordăm ura în societate”, o problemă care se agravează cu fiecare zi care trece și câștigă proporții, ea fiind prezentă peste tot în societate și mai ales în online. Mai mult decât atât, acest proces a fost interesant și din perspectiva cetățenilor care au înțeles mai bine felul în care se fac politicile europene și au avut șansa să-și spună părerea și să delibereze pentru o Europă mai bună.

Actele de ură nu-și au locul în societate. Critica, dezaprobarea pot fi dezbătute și exprimate într-un mod pașnic.

Prima sesiune a presupus identificarea problemelor și evidențierea cauzelor și a motivelor care conduc la ură.

Aici au venit specialiști, pshihologi, și victime ale urii în societate care, împreună cu cetățenii, au împărtășit idei și au încercat să înțeleagă care sunt cauzele urii în societate, sub ce formă este ea prezentă și în fel ne afectează viețile.

A doua sesiune a constat în definirea problemei.

Efortul cetățenilor a fost unul colectiv, s-a mers mult pe premisa că nicio idee nu trebuie pierdută, toate părerile trebuie luate în considerare, analizate, dezbătute. De aceea, cei 150 de cetățeni au fost împărțiți în 12 grupe de lucru și împreună cu facilitatori, translatori și specialiști, ei au reușit să identifice cele mai grave probleme generate de ura în societate, instigarea la ură, discursul violent sau violența propriu- zisă. Bineînțeles că în UE există deja legi și politici care reglementează ura în societate, dar rolul acestui eveniment a fost ca toată lumea să înțeleagă ce nu funcționează, ce mai poate fi îmbunățit, ce mai trebuie adăugat, cum trebuie să- ne schimbăm limbajul.  Rezultatele deliberate de fiecare grupă au fost apoi votate de către toți cetățenii și urmează să fie propuse Parlamentului European pentru a se vedea cum și dacă pot fi implementate.

A treia sesiune a presupus găsirea unor soluții și recomandări pentru a fi propuse Parlamentului European

Teme importante precum Conflictele și moștenire istorică, Criza economică și socială, Politica și responsabilitatea, Mass-media, dezinformare și responsabilitate, Mentalitatea turmei, prejudecățile și intoleranța au fost dezbătute, integrate și analizate.

Nu a fost ușor să se ajungă la niște recomandări având în vedere că ura în societate este un subiect atât de complex, prezent în multe aspecte ale vieții noastre. Cu toate astea, după multe sesiuni de dezbatere, după identificarea problemelor și evidențierea cauzelor și a motivelor care conduc la ură și după definirea problemelor, cetățenii împreună cu facilitatorii au propus mai multe recomandări printre care:

• Creșterea gradului de conștientizare cu privire la ură și la măsurile și remediile existente pentru a o contracara printr-o campanie publică.

• Crearea unei platforme la nivelul UE care să combine informații, resurse, măsuri și sisteme de sprijin în ceea ce privește ura.

• Înființarea unui Card de navigare sigur al UE

• Programe și antrenamente pentru toleranță (T4T)

• Consolidarea abilităților sociale și emoționale ale copiilor și tinerilor pentru a preveni ura.

• Educație pentru fiecare generație, pentru fiecare națiune privind comunicarea non-violentă.

• Reclamele care să ajute împotriva urii.

• Fiabilitate, fapte și transparență: verificarea și clarificarea finanțării informațiilor

• Europa te întâlnește: mass-media participativă pentru cetățeni.

• Abordarea anonimatului online pentru a combate ura.

• O singură Europă, o singură definiție: incriminarea discursului instigator la ură.

• Moderare AI: protejarea rețelelor sociale de discursul instigator la ură.

• Burst the bubble: promovarea unor perspective diverse pe rețelele sociale.

• Programe care să readucă conștientizarea (și revenirea la) sensul vieții.

• Înființarea unui comitet independent de încredere.

• În căutarea oamenilor: abordarea inegalității sociale pentru a combate ura în UE.

• Înființarea unui Oficiu național pentru combaterea urii în statele membre.

• Protocol european de răspuns eficient pentru sesizările de infracțiuni motivate de ură.

• Răspândirea unei culturi a dezbaterii în școli inspirată de panelurile cetățenilor.

• Crearea de grupuri de cetățeni europeni pentru tineri (16-25 de ani) pentru combaterea urii.

• Dezvoltarea serviciilor civice voluntare în comunitățile locale pentru adulți.

Mi-a plăcut să văd că cetățenii europeni sunt ascultați, că au o voce și că pot să și-o facă auzită prin intermediul acestor evenimente organizate de Comisia Europeană. Cred că de aici începe schimbarea.

 Platforma prin care fiecare cetățean poate să facă propuneri, să interacționeze cu celelalte recomandări ale cetățenilor sau să-și spună părerea în legătură cu această temă importantă care ne impactează viețile este încă disponibilă aici: Platforma cetățenilor europeni .

Articolul Cum combatem ura în societate apare prima dată în Zburătoarea.

“- Mami, când noi o să murim o sǎ fie pentru totdeauna?”

“M-am gândit şi nu mai vreau să mănânc, pentru că nu mai vreau să cresc și să mor.”

“Dar după ce murim împreună cu toată lumea, o să ne trezim?”

Astea sunt întrebările Marei, fetița mea de patru ani şi jumătate, pe care mi le punea aseară, în pat, înainte de somn.

Lângă noi era şi surioara ei, Sara de şapte ani și jumătate, care integrează diferit conceptul de moarte, dar a asistat la discuția noastră cu urechile ciulite și a asigurat-o pe soră-sa că moartea lor e departe, o să se întâmple dupǎ ce ele o sǎ crească, o să aibă familii şi copii şi o să îmbǎtrâneascǎ.

Nu există cuvinte perfecte pentru a-i povesti copilului despre moarte.

Nu există cuvinte perfecte pentru a-i povesti copilului despre moarte, dar e important să le răspund suficient pentru nivelul lor de dezvoltare și sǎ nu le mint.

Citind mai mult despre acest subiect, am dat de articolul scris pe blogul Printesa urbana, şi mi-a plăcut mult analogia cu frunzele care cresc primăvara şi rămân verzi pe toată perioada verii, pentru ca mai apoi toamna să îngălbenească şi să moară, desprinzându-se de copac.

Aşa cum nici corpurile noastre nu funcționează pentru totdeauna. Ne naştem, creştem, îmbătrânim, ne îmbolnăvim, până într-un moment în care nu mai funcționăm deloc.

Nu există cuvinte perfecte pentru a le povesti copiilor despre moarte. Dar putem să-i asigurăm că planul nostru e sā rămânem lângă ei mult timp, să-i vedem cum cresc, își fac familii și au copii la rândul lor.

Există moarte pentru că există viață.

Vreau să avem discuții deschise despre moarte, vreau să abordăm subiecte despre trecut și viitor, despre bunicii pe care i-au pierdut și despre cei care există acum în viața lor și construiesc împreună cu ei amintiri.

Cred că sinceritatea, informațiile corecte, empatia și felul în care eu ca părinte mă raportez la moarte ca fiind un proces firesc din viață, toate astea le dau putere fetelor mele și le fac mai încrezătoare.

Chiar dacă totul are un final, e important să prețuim viața, că ne avem, că trăim experiențe alături de oamenii dragi din jurul nostru.

Există moarte pentru că există viață. Și viața e minunată.

Asta le zic fetelor când mă întreabă de ce murim.

Foto Unsplash.com.

Dacă îți place Zburătoarea.ro și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Mami, când noi o să murim o sǎ fie pentru totdeauna? apare prima dată în Zburătoarea.

Am început anul cu chef de citit, de documentat, de învățat, ba chiar, în ciuda programului meu încărcat, am reușit să arunc un ochi și pe Netflix. E ciudat cum, atunci când ești prins cu multe chestii și simți că timpul se comprimă, îți vine cheful să faci și mai multe activități care te încarcă cu energie și îți aduc o stare de bine. De fapt, nu-í vine să-ți faci treburile așa că ai face orice altceva în loc. Ce sentiment familiar, aia e, mergem mai departe.

Important este că…

Am citit cărți bune, am mers la spectacole (se pune dacă sunt spectacole de copii, da?), am și scris nițel. Nu cred că ăsta o să fie anul meu cel mai productiv pentru că mereu îmi propun o mai bună organizare și viața se uită la mine și-mi zâmbește pe sub mustăți, dar vreau să cred că anul ăsta o să citesc mai mult, o să învăț mai mult și o să materializez niște proiecte la care visez de ceva timp. No pressure, ofc.

Revenind la oile noastre, la categoria cărți, am citit două romane de debut scrise de doi autori români și o colecție de povestiri scrisă tot de un autor român debutant. A fost o lună mai românească, dar nu-mi pare deloc rău că așa s-a nimerit.

Miere Neagră – Dan Pleșa

„Un roman despre libertate şi iubire, pe fondul unei societăţi care trece de la prea puţin la prea mult şi incontrolabil, un roman care pendulează între vis şi realitate, între personal şi colectiv, cu impresia că revoluţia unuia poate fi revoluţia tuturor.”

Miere neagră e ca un mic ghid despre comunism și despre „vremea lui Ceaușescu”. Și mi se pare că toți tinerii și adolescenții care nu-și pot imagina viața înainte de anii ’90 ar trebui să înceapă cu cartea asta.
Folosind drept prilej „răzbunarea sau dreptatea”, personajul principal se închide într-un apartament vreme de 5 zile ca să-l omoare pe dictator. Din toate motivele din lume. Și de acolo începe povestea, pentru că nu poți să ai mintea clară înainte să comiți o crimă, așa că vânezi concretul, ceea ce știi exat că s-a întâmplat și începi să pui cuvinte pe hârtie. Un rând, o pagină, toată viața ta.
Am sentimentul că autorul a fost în transă cât timp a scris acest roman și că a suferit alături de personajele sale. O carte foarte bine scrisă, tânjeam să aibă mai multe pagini.

Scurt tratat despre animalele care lucrează de acasă, Alex Olteanu

Andrei, antieroul romanului, este blocat într-un job rutinier pe care îl face de acasă. Locuieşte singur şi are puţini oameni în viaţa lui, iar aceştia de cele mai multe ori îşi fac simţită prezenţa doar online, într-un cadru formal. Departe de a fi mizantrop sau resemnat, el caută compania şi afecţiunea celorlalţi, dar soluţiile pe care le găseşte nu sunt dintre cele mai inspirate şi îl conduc la situaţii atipice, uneori conflictuale, alteori înduioşătoare, dar de cele mai multe ori comice.

Mi-a plăcut cartea, mi-a plăcut stilul, l-am înțeles pe Andrei și am fost lângă el la fiecare decizie. Mi se întâmplă rar să nu contest alegerile personajului, dar de data asta mi s-au părut atât de firești, acțiunea, întâmplările, personajele, încât nu aveam cum să nu empatizez cu eroul romanului.
O poveste reală în care ne regăsim fiecare, pe alocuri. O comedie tragică în care omul, sedus de trenduri și tehnologie trebuie să reînvețe să trăiască printre oameni. Un personaj care își caută mereu curajul în aprobarea celor din jur. Un roman de debut bine scris.

A râs și tata, Remus Boldea

Adrian Șchiop spune despre carte : „Prima tipă căreia i-am atins sânii s-a sinucis. Daca Alex Tocilescu face umor de hipsteri, caterincă finuță, Remus Boldea încearca să iasă din zona burgheză de confort și să facă umor de baieți. Cele mai reușite proze ale volumului sunt pe băiețeală, cu situatiile tipice: îmbrobodirea unei colege de liceu, ratarea pierderii virginității, ieșirea cu gașca 30+ în Vamă, unde o yoghină convinge un tovarăș din grup să încerce poziția „anus la cer”. Ca scriitor, e mult mai greu să încastrezi într-un text faze de baieți, riscul să pici în fanfaronada, machisme proaste, clișee obosite și libidinoșenii e mare. Și cel mai dificil e să reabilitezi umorul de autobază, pe care personal îl ador – e sănătos și eficient, nu se împleticește în subtilități intelectuale. În zona asta rarefiată puțini se încumetă, iar cei care se încumetă de obicei își rup gâtul. Remus Boldea nu și-l rupe. Respect, Remus! ”

L-am cunoscut pe Remus la clubul de carte Reading is Cool for teens. Mi-a plăcut că eu tip spontan, energic care spune ce gândește (la fel ca stilul lui de scris, sănătos, eficient, fără împleticiri în subtilități intelectuale). Apoi i-am cumpărat cartea, dar nu i-a venit rândul decât acum. Și mi-a plăcut, o recomand și sunt curioasă ce proiecte mai pregătește Remus. Știu că e cohost la un podcast, că scrie scenarii de film și că lucrează la o altă carte.

Trei filme (și seriale)

La categoria filme și seriale, am ales să vă recomand ce mi-a plăcut și din ce am învățat ceva și știu că o să-mi ajute mai târziu. Cum îmi place să scriu și caut povești și subiecte peste tot în jurul meu, mă uit la filme și seriale dintr-o altă perspectivă. Mă interesează conflictul, miza și ce ține povestea în picioare. Urmăresc cum joacă personajele, ce le face credibile, cum e spusă povestea și cum ar arăta ea pe hârtie dacă aș filma-o cu ochii minții și nu mi-ar fi servită prin lentila cinematografiei. Nu știu dacă îmi place ce e bun, dar ador ca un script să mă surprindă și să mă aducă la un final complet neașteptat.

The society of Snow – Netflix

„Tradus de Netflix drept „Societatea Zăpezii”, filmul lui Bayona, de altfel propunerea Spaniei la Oscar pentru cel mai bun film internațional, nu este doar o reprezentare cinematografică a unei povești de supraviețuire, ci este un omagiu adus celor care au luptat pentru viața lor în condiții extreme și un reminder al rezilienței umane.” Găsiți un articol bine scris despre subiectul ăsta în Republica.

O relatare emoționantă a modului în care cei care au trăit în timpul prăbușirii în 1972 a zborului 571 al forțelor aeriene uruguayene s-au unit pentru a depăși împreună provocări precum cele aproape două luni și jumătate de foamete, temperaturile cumplit de scăzute și fenomenele meteorologice extreme, în timp ce erau blocați pe un ghețar izolat, la înălțime, în Munții Anzi.

Dulcele bar – HBO go

Am citit cartea în 2020. Este minunată. O poveste despre creșterea, învățarea, maturizarea, transformarea unui copil care trăiește într-o familie monoparentală. Faptul că este crescut doar de mamă îl face pe protagonist să fie mereu în căutarea unei figuri panterne și să găsească mentori și exemple în jurul său. Prima dată unchiul Pete cu ajutorul căruia descoperă un loc cu totul magic, barul unde își face veacul printre bărbați adevărați printre care își construiește copilăria și adolescența. Am făcut recenzie video aici.

Filmul are o perspectivă oarecum diferită, dar e foarte bine realizat și are o distribuție jos pălăria. E de neratat.

Black Mirror – Netflix

Este o distopie, o colecție de întâmplări și evenimente cu twisturi care te iau prin surprindere și te lasă cu gura căscată. Extrem de bine realizat, cu personaje foarte bine gândite, Black Mirror nu e ușor de digerat pentru că are scene cu un puternic impact emoțional, însă este un serial care trage multe semnale de alarmă.

Trei bloguri. Bloguri sau locuri, depinde pe unde mă plimb. 🙂

Categoria asta e preferata mea. De data asta, mi-e drag să povestesc despre oameni din social media sau din online care sunt interesați de bine și de frumos, care promovează chestii cu gust și care vorbesc fără pompoane și clișee.

Zavatos 

Am descoperit-o pe instagram fix când începuse să renoveze o locuință veche pe care o cumpărase în București. Mi-a plăcut că a împărtășit cu comunitatea ei tot procesul, că a făcut listă cu contacte și furnizori, că a recomandat meșteri. Dar cel mai tare mi-a plăcut că nu a aruncat lucruri vechi ce puteau fi recondiționate, ci le-a dat o nouă șansă, așa că mica ei locuință e inspirație, un reper pentru ceilalți. În spatele lui zavatos se ascunde o tânără cu gusturi faine în materie de aproape orice. Și neapărat, abonați-vă la newletter-ul ei. E savuros.

Mihai Vasilescu

Îl știu de ceva vreme și am continuat să-l citesc. Îmi place că are o voce umoristică cu care evocă fiecare întâmplare din viața lui, lumea mondenă, lumea politicului, publicitate sau ce o fi. Cred că spune clar și răspicat cum simte viața asta și de multe ori m-am regăsit în textele lui. Și cred că are dreptate: viața-i mult prea serioasă ca să n-o luăm în râs.

Reading is Cool – Podcast

De când se difuzează podcastul Reading is COOL, senzația mea continuă este că particip la un masterclass despre cărți și scris. Preferata mea este seria de interviuri cu autori. Ah, ce-mi place.

Cel mai recent episod este cu autorul cărții „Indice mediu de fericire”, David Machado, autor care vine la clubul de carte online la final de februarie. O încântare, luați de-l savurați alături de un pahar de vin.

Dacă îți place Zburătoarea.ro și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Ianuarie. Trei cărți, trei filme și trei bloguri/ locuri mișto apare prima dată în Zburătoarea.

Am invitat-o pe dr. Anca Oltean, medic primar ortodont, specializarea estetică dento-facială, cu experiență în domeniu de 20 de ani si peste 4,000 de cazuri tratate să ne împărtășească din experiența ei. Poate se mai lămuresc părinții care-i treaba cu aparatele dentare, ce și cum alegem, care sunt semnele care ne trimit la medic.

Anca Oltean este primul medic român și singurul de până acum admis ca membru titular în cadrul WSLO (World Society of Lingual Orthodontics) si ESLO (European Society of Lingual Orthodontics), două dintre cele mai prestigioase societăți de ortodonție linguală din lume.

1. De ce unii copii poartă și aparate mobile și aparate fixe? Nu e suficient să le poarte pe primele și să se îndrepte apoi dinții de tot?

Unii copii poartă atât aparate mobile, cât și aparate fixe din cauza diferențelor individuale ale problemelor ortodontice. Aparatele mobile sunt folosite în general în etapele incipiente ale tratamentului pentru a corecta problemele minore ale dinților și pentru a pregăti arcada dentară pentru tratamentul ulterior cu aparate fixe. Aparatele fixe sunt mai eficiente în corectarea
problemelor mai complexe și sunt folosite de obicei după ce toți dinții permanenți au erupt.

2. Cum facem să prevenim purtarea aparatelor dentare? Ce trebuie să știm ca mame de copii mici ca să ajutăm dinții copilului să crească cum trebuie și să nu fie nevoie de îndreptare?

Pentru a preveni purtarea aparatelor dentare, este important să îngrijim dinții copiilor încă de la o vârstă fragedă. Iată câteva sfaturi pentru a ajuta dinții copilului să crească sănătoși și aliniați:
– Încurajează o igienă orală corectă, inclusiv periajul regulat al dinților și folosirea aței dentare.
– Limitează consumul de alimente și băuturi bogate în zahăr, deoarece acestea pot cauza
carii dentare și probleme de aliniere.
– Evită obiceiurile de supt degetul sau suzeta după vârsta de 2-3 ani, deoarece acestea pot afecta dezvoltarea corectă a dinților și a maxilarului.
– Urmează un program regulat de vizite la dentist pentru evaluarea și monitorizarea dezvoltării dinților copilului.

3. Când este momentul cel mai bun să venim la medicul ortodont dacă observăm dinții vizibil strâmbi și înghesuiți?

Momentul cel mai bun pentru a vizita un medic ortodont depinde de fiecare caz în parte. Dacă observați că dinții copilului sunt vizibil strâmbi sau înghesuiți, este recomandat să programați o consultație la cabinetul medicului specialist ortodont cât mai curând posibil. Medicul ortodont va evalua situația și va recomanda momentul optim pentru începerea tratamentului.

4. La ce alte semne trebuie să ne alarmăm și la ce vârsta, când vine vorba de dinții copiilor și felul cum sunt ei așezati pe arcade? Multe mame nu dau importanță dinților de lapte, de exemplu, căci oricum ei vor fi înlocuiți.

În afara dinților vizibil strâmbi sau înghesuiți, există și alte semne de alarmă la care părinții ar trebui să fie atenți. Acestea pot include: dificultăți la mestecat sau înghițire, respirație constantă sau preponderent pe gură, vorbire neclară, durere sau disconfort la nivelul maxilarului sau a articulațiilor temporo-mandibulare. Este important să consultați un medic ortodont dacă observați aceste semne, indiferent de vârsta copilului.

5. Ce impact are alimentația asupra dinților copiilor si poziției lor?

Alimentația joacă un rol important în sănătatea dentară a copiilor. Consumul excesiv de alimente bogate în zahăr și carbohidrați rafinați poate crește riscul de apariție a cariilor dentare. Este
recomandat să încurajăm o alimentație echilibrată, bogată în fructe, legume și alimente cu conținut scăzut de zahăr. De asemenea, evitarea obiceiului de a mesteca gumă sau a consumului excesiv de băuturi carbogazoase poate ajuta la menținerea sănătății dentare. Cariile netratate pot duce în timp la pierderea prematură a dinților, care va influența dinții permanenți.

6. Care sunt opțiunile pentru un pacient copil când vine vorba de un tratament ortodontic? Ce tipuri de aparate?

Există mai multe opțiuni de aparate dentare pentru copii. Acestea pot include aparate fixe tradiționale (brackets și arcuri) sau aparate mobile (aparate dentare de tip expander sau aparate dentare invizibile, precum Invisalign sau aparate interceptive precum Myobrace). Medicul ortodont va evalua nevoile individuale ale copilului și va recomanda cea mai potrivită opțiune de tratament. Uneori, acestea nu se exclud, tratamentul poate fi în etape și copilul să aibă nevoie de mai multe tipuri toate tipurile de aparate, pentru diferite perioade.

7. Care sunt etapele un tratament la copii? Diferă în funcție de vârsta?

Etapele tratamentului ortodontic la copii pot varia în funcție de complexitatea cazului și de vârsta copilului. În general, tratamentul poate implica etape precum pregătirea arcadei dentare, corectarea problemelor de aliniere cu aparate fixe sau mobile și etape finale de consolidare și menținere a rezultatelor. Medicul ortodont va crea un plan personalizat pentru fiecare copil în parte.

8. Care este durata purtării aparatelor dentare la copii? Se mai vizitează medicul ca pe vremuri sau vizitele sunt mai rare?

Durata purtării aparatelor dentare la copii poate varia în funcție de severitatea problemei ortodontice și de modul în care răspunde fiecare individ la tratament. În medie, tratamentul poate
dura între 1 și 3 ani. Vizitele regulate la medicul ortodont sunt esențiale pe parcursul tratamentului, deoarece ajustările și monitorizarea progresului sunt necesare pentru obținerea rezultatelor dorite.
După pandemie s-au dezvoltat mult metodele de monitorizare de la distanță, prin intermediul tele-consultului, astfel încât numărul vizitelor efective la cabinet să fie mai redus. Dar acesta nu
înseamnă o lipsă de monitorizare, care, după cum am spus anterior, este esențială pentru succesul tratamentului.

9. Este sau nu un mit ideea că mai bine îndrepți dinții copilului când au erupt dinții permanenți?

Este un mit faptul că este mai bine să se corecteze dinții copilului după ce au erupt dinții permanenți. Tratamentul ortodontic poate fi realizat atât în timpul perioadei de dinți de lapte, cât și după erupția dinților permanenți. În unele cazuri, poate fi recomandată o intervenție timpurie pentru a corecta problemele în dezvoltare și a evita complicații ulterioare.

10. Acum, când toate prețurile parcă au explodat, la ce costuri trebuie să se aștepte părinții pentru un tratament ortodont la copii? Costurile, în afară de aparate, care mai sunt?

Costurile tratamentului ortodontic la copii pot varia în funcție de complexitatea cazului și de regiunea geografică. În afară de costurile aparatului ortodontic în sine,este posibil să fie necesare și alte proceduri sau investigații, cum ar fi radiografii sau scanări 3D. Este recomandat să discutați cu medicul ortodont pentru a obține o evaluare completă a costurilor și a opțiunilor de finanțare disponibile. Dacă aveți orice dubii, cereți o a 2-a opinie.

11. Cum facem să îi convingem pe copiii care nu vor să poarte aparatele? Fie că sunt fixe și resimt durere, fie că sunt mobile și nu suportă disconfortul și dificultățile de vorbire sau înghițire?

Convingerea copiilor să poarte aparatele dentare poate fi o provocare. Este important să le explicăm beneficiile pe termen lung ale tratamentului ortodontic și să le oferim sprijin și încurajare pe tot parcursul procesului. Pentru disconfortul sau dificultățile de vorbire și înghițire asociate cu aparatele, medicul ortodont poate oferi sfaturi și soluții pentru a face tranziția mai ușoară.
Implicarea activă a copilului în deciziile privind culorile sau designul aparatelor poate ajuta, de asemenea, să se simtă mai confortabil și mai motivați. Puteți apela și la diferite modele ale copiilor – cântăreți, fotbaliști, actori sau alți artiști pe care copiii îi admiră și care poartă aparate dentare.

12. Se pot îndrepta dinții și în perioada adultă? Ne ajută și la altceva în afară de partea estetică?

Da, dinții pot fi corectați și în perioada adultă. Chiar și după ce au apărut dinții permanenți, tratamentul ortodontic poate fi realizat pentru a corecta probleme de aliniere și pentru a obține un
zâmbet mai frumos și o funcționalitate orală îmbunătățită. În plus, un tratament ortodontic corect poate contribui la o sănătate orală generală mai bună și la prevenirea problemelor dentare și ale articulațiilor temporo-mandibulare. Practic, în zilele noastre și cu evoluția tehnicii și tehnologiei dentare, Ortodonție poate fi o opțiune pentru pacient la orice vârstă. Am avut pacient și de 70 de ani în tratament.

Pentru mai multe informații despre noua ortodonție, dr. Oltean vă așteaptă pe www.ancaoltean.ro.

Dacă îți place Zburătoarea.ro și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Aparatul dentar, cum știm ce să alegem pentru copii? apare prima dată în Zburătoarea.

Când am văzut postarea, mi s-a pus un nod în gât. Mă gândesc ce vremuri trăim dacă un părinte care știe ce înseamnă viața în colectivitate își pune întrebări de genul ăsta.

Și atenție, doamna cu pricina întreabă dacă e legal, de parcă asta e o măsură invazivă care îi cipează copilul de fiecare dată când deschide gurița și este verificat dacă are sau nu roșu în gât. Că dacă ar putea să o facă, ar contesta măsura, nu vede rostul ca zi de zi, copiii să fie triați și doar cei sănătoși să rămână în colectivitate.

Eu aș zice că nu e doar legal, așa e NORMAL să se întâmple și sunt două motive mari și late pentru care un copil bolnav (sau cu simptome care prevestesc o boală) nu este acceptat în grădiniță/școală.

Mi se pare ironic că trebuie să scriu despre asta, normal mi s-ar fi părut ca toți părinții să știe clar care sunt riscurile și să accepte regula ca pe o normă incontestabilă.

Care sunt cele două riscuri care apar atunci când un copil bolnav intră în contact cu alți copii și stă o zi întreagă acolo?

Primul (și cel care ar trebui să o intereseze cel mai tare pe mama cu pricina) este ăla că o să aibă un copil apatic, cu muci care îi curg în gură, cu o stare generală proastă, departe de acasă și de oamenii apropiați care pot să aibă grijă de el și care pot să-l trateze. Bănuiesc că niciun părinte nu se simte bine când știe că are un copil cu imunitatea scăzută, departe de el. Deci, de ce mi-aș trimite copilul bonav la grădiniță? O să-mi ziceți că sunt situații în care copilul nu are cu cine să rămână pentru că părinții lucrează. E incomod, știu, doar că nici să-l trimiți bolnav în colectivitate nu e o alternativă bună. Și, mai mult, aici intervine și cel de-al doilea risc.

Riscul cel mai mare în care, un copil bolnav îi îmbolnăvește și pe ceilalți copii, unii dintre ei fac o formă mai gravă de boală, alții au și alte afecțiuni și alergii, așa că toți cei din grădiniță/școală vor fi expuși să se îmbolnăvească, la rândul lor. Și nu se termină aici. Dacă copilul ar fi tratat câteva zile acasă, fără să mai fie plimbat pe afară, poate s-ar face bine și ar fi putea să vină din nou în colectivitate, într-un timp relativ scurt.  Așa, cel mic stă într-un cerc de virusuri, în care boala e pasată de la un copil la altul, virusul suferă o mutație, se poate transforma într-o formă mai gravă și uite cum se îmbolnăvește o grupă, de cele mai multe ori cu educatoare și îngrijitoare cu tot.

Păi aș vrea să-mi răspundă și mie, mama care a pus întrebarea, e legal să împrăștiem cu bacili în stânga și dreapta? Cum i s-ar părea ei să aibă mereu copilul bolnav pentru că restul părinților nu țin cont de starea de sănătate a copiilor și îi aduc virusați la școală?

Mai văzusem un comentariu în care, o mămică zicea că așa îi formează imunitatea copilului ei. Expunându-l la răceli, tratându-l superficial. Na, poftim, abordare. Ca în vremea pandemiei, când altcineva se ridica în picioare și zicea, să-i ducem pe toți în colectivitate să se infecteze cu coronavirus că după aia scapă. N-am o expresie pentru dat ochii peste cap, dar ce mama huciului avem în creier când scoatem pe gură astfel de aberații? Oameni buni, vorbim de parcă nimeni și nimic nu ne poate face rău că doar, avem o pastilă pentru fiecare boală. WTF?

Intriga mea vine după un episod în care am stat multe zile în pat cu febră mare, dureri de cap și musculare, frisoane, stări de vomă, etc. De la un virus luat de la fie-mea de la școală. Toată clasa ei s-a îmbolnăvit, de la Sara a luat și soră-sa, și maică-mea, ultima care a cedat am fost eu. Niște săptămâni oribile, nici dacă m-ar fi călcat un tanc nu m-aș fi simțit așa. Cu fetele, am fost la UPU la spitalul de copii pentru că aveau temperatură de 40 de grade și niciun antitermic nu-și făcea efectul. Na poftim, asta e normal? Sau legal?

Sunt câteva simptome clare care îmi zic că nu pot să duc copilul în colectivitate. Febră, vărsături, diaree, durere severă, durere în gât, tuse supărătoare sau atunci când face o boală a copilăriei. Un copil care are doar muci nu o să fie oprit la poarta grădiniței (e bine să nu cădem în cealaltă extremă). Dar pentru fiecare dintre simptomele de mai sus, eu nu îi duc în colectivitate. Așa îi țin pe ei și pe ceilalți în siguranță. Că doar ăsta e rolul meu de părinte, nu?

Photo by Kelly Sikkema on Unsplash

Dacă îți place Zburătoarea.ro și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul O mamă întreabă, pe un grup de facebook, dacă este legal ca asistenta medicală să facă triajul copiilor, în fiecare dimineață apare prima dată în Zburătoarea.

Nasa a stabilit care sunt cei patru astronauți care vor pleca în zborul către Lună. Către LUNĂ!

Da, se întâmplă cu adevărat. În 2024, în cadrul misiunii Artemis II, patru astronauți se vor aventura în zborul către orbita lunii.

Știu, sună incredibil, dar știința și tehnologia fac progrese semnificative și genul ăsta de misiune o să aibă echipamente mult mai performante și nave spațiale de ultimă generație. Dar hai să o luăm cu începutul.

După mai bine de 50 de ani, atunci când Apolo 11, prima misiune pe lună cu un echipaj uman la bord aseleniza, iar Neil Armstrong și Elwdin Eugene „Buzz” Aldrin Jr. deveneau primii oameni care au pășit vreodată pe lună, după jumătate de veac de când omenirea a îndrăznit să vadă că își poate depăși limitele, că încă mai avem atât de multe de învățat, de cercetat, NASA trimite iar oameni către satelitul natural al Pământului, misterioasa Lună.

Primul program care își propune să trimită oameni pe LUNĂ, Programul Apollo

Programul Apollo a constat într-o serie de zboruri spațiale pilotate efectuate de Statele Unite ale Americii (NASA), folosind astronava Apollo și racheta purtătoare Saturn 5, între anii 1961 și 1975. Proiectul, coordonat de NASA, a avut ca principal obiectiv „aselenizarea unui om și întoarcerea lui în siguranță pe Pământ până la sfârșitul decadei 1960-1970”. Obiectiv atins de Apollo 11 în iulie 1969.

Acest program a fost gestionat de NASA și a avut ca scop principal să îndeplinească visul președintelui american John F. Kennedy, acela de a trimite un om pe lună înainte de 1960. S-a întâmplat nouă ani mai târziu, dar a fost incredibil, sunt oameni care și la ora asta pun la îndoială marea lor realizare.

De la stânga la dreapta: Neil Armstrong, Michael Collins, Buzz Aldrin

O rachetă Saturn 5 a fost lansată de la Centru Spațial Kennedy pe 16 iulie 1969, a intrat pe orbită, a parcurs o dată și jumătate orbita Pământului, motorul S-IVB a propulsat echipajul spre adâncul spațiului, naveta fiind plasată pe traiectoria spre Lună. Peste încă 30 de minute, modulul de comandă/serviciu s-a despărțit de ultimele elemente ale rachetei Saturn V, păstrând în componența sa modulul lunar.

Pe 19 iulie 1969, Apollo 11 a trecut pentru prima dată prin spatele Lunii, intrând pe orbita lunară. Au urmat 30 de orbitări, timp în care echipajul a văzut locul de aselenizare, stabilit cu ajutorul lui Lunar Orbiter, un satelit menit să cartografieze suprafața lunară în vederea stabilirii viitoarelor locuri de aselenizare din programul Apollo.

Pe 20 iulie 1969, modulul lunar Eagle (Vulturul) s-a separat de modulul de comandă Columbia. Collins, aflat singur la bordul Columbiei, a inspectat Vulturul, care a efectuat o piruetă, ca să se asigure că aparatul nu a fost afectat în timpul călătoriei. Apollo 11 a aselenizat cu mai puțin combustibil la bord decât celelalte misiuni, astronauții confruntându-se cu o avertizare prematură privind cantitatea mimimă de combustibil. S-a descoperit ulterior că această alarmă fusese provocată de o vâscozitate prea mare a combustibilului, ceea ce a dus la activarea unui senzor pentru combustibil. În misiunile ce au urmat, au fost luate măsurile pentru a preveni acest fenomen.

Modulul lunar al misiunii Apolo 11

Și au aselenizat. Pe data de 21 iulie, Armstrong și Aldrin au devenit primii oameni care au pășit vreodată pe Lună, în timp ce Collins (Michael Collins, al treilea membru al echipajului Apollo 11) orbita deasupra lor.

Mii de oameni au asistat la lansarea misiunii Apollo 11 și milioane de oameni au urmărit transmisiunea în direct, la televizor. Neil Armstrong a devenit primul om care a pășit pe LUNĂ și cuvintele lui au intrat în istorie: „That’s one small step for man, one giant leap for mankind.”

Programul Artemis este cel de-al doilea program care își propune să trimită oameni pe LUNĂ

Programul Artemis este un program de zbor spațial cu echipaj, care este condus de NASA cu mai mulți parteneri internaționali și interni din SUA, program care își propune să ducă un echipaj pe Lună până în 2025.

Artemis I a fost o misiune cu zbor în jurul lunii fără echipaj la bord, iar în 2024 se va întâmpla Artemis II cu echipaj format din trei americani și un canadian.  Comandantul misiunii este Reid Wiseman, iar echipajul lui este format din pilot Victor Glover,  inginer Christina Hammock Koch și pilotul Jeremy Hansen.

De data asta zborul va fi pe orbita Lunii, urmând ca Artemis III (2025) să fie o misiune în care oamenii vor călca din nou pe suprafața lunară. Mai jos regăsiți profilul misiunii Artemis II și fazele ei.

NASA construiește o stație spațială (LUNAR GATEWAY) care va fi plasată pe orbita lunară, cu scopul de a servi drept centru de comunicații alimentat cu energie solară, laborator științific, modul de locuire pe termen scurt pentru astronauții agențiilor guvernamentale, precum și zonă de depozitare pentru rovere. Gateway-ul va fi menit să fie dezvoltat, întreținut și utilizat în colaborare cu CSA, ESA, JAXA și parteneri comerciali. Acesta va servi drept o platformă dispusă ca suport atât pentru explorarea robotică, cât și pentru explorarea cu echipaj a polului sud lunar și este platforma pentru conceptul de transport către Marte.

Sunt oameni care se întreabă care este rostul la toate astea, de ce ne întoarcem pe LUNĂ? Da, pentru descoperirile științifice, da, pentru explorare, dar eu știu că e pentru mult mai mult. Toate aceste misiuni ne ajută, ne răspund la întrebări despre planeta pe care trăim și ne inspiră să îndrăznim mai mult, să depășim granițele științei și tehnologiei, să explorăm necunoscutul. Tell me something Cooler?

Dacă îți place Zburătoarea.ro și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Mami, tu ești populară? apare prima dată în Zburătoarea.