Este o poveste despre un proces de viol în care acuzatul este un om de culoare iar avocatul lui, Atticus, un tată singur care își crește cei doi copii în spiritul valorilor și al principiilor sănătoase pentru societatea în care trăiesc. Fetița lui este naratorul și acțiunea este descrisă dintr-o perspectivă savuroasă și brută, de copil. Ce deznodământ are și care sunt lecțiile pe care le putem învăța din carte, vă las pe voi să descoperiți, eu vă zic doar atât. O să vă placă. Mult.

Să ucizi o pasăre cântătoare de Lee Harper este o carte care face parte din provocarea #ReadingIsCool-The Challenge de pe grupul de facebook cu același nume al Livianei Tane. Intrați acolo dacă vreți recomandări de cărți bune, care îți schimbă percepția, te invită în viața personajelor lor și te fac să înveți din povești incredibile de viață, unele inspirate din realitate.

Revenind la cartea noastră, trebuie să precizez că romanul a fost transformat într-un film, în 1962 cu Gregory Peck în rolul lui Atticus Finch. A fost un succes atât din perspectiva profiturilor, cât și din punctul de vedere al criticii. A câștigat trei premii Oscar: Gregory Peck, pentru cel mai bun actor, Premiul Oscar pentru cele mai bune decoruri (Alb-negru) și Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat.

Cartea este cunoscută pentru tonul cald și pentru umor, deși tratează o problematică gravă, cu subiecte cum ar fi violul și inegalitatea rasială. Tatăl naratorului, Atticus Finch, servește drept model de ținută morală pentru mulți cititori și un model de integritate pentru juriști.

Recenzia video o găsiți aici:

Despre autor

Nelle Harper Lee (n. 28 aprilie 1926 – d. 19 februarie 2016) a fost o scriitoare americană, cunoscută pentru romanul său din 1960, Să ucizi o pasăre cântătoare, singura ei carte, pentru care a luat Premiul Pulitzer, recunoaște că inspirația ei pentru a scrie această carte vine dintr-o întâmplare care s-a petrecut în orașul natal, pe când avea doar 10 ani.

În 2007, Harper Lee a fost decorată cu ordinul Medalia prezidențială a libertății a Statelor Unite ale Americii pentru contribuția sa la literatură.

De unde vine numele cărții

De la un paragraf din carte în care tatăl îi spune băiatului său că „E păcat să ucizi o pasăre cântătoare.” Scout nu era prea sigură că înțelese despre ce e vorba așă că a cerut lămuriri suplimentare de la domnișoara Maudie.

„-Taică-tău are dreptate. Păsările cântătoare nu fac altceva decât să cânte, spre desfătoarea noastră. Ele nu strică grădinile oamenilor, nu-și fac cuiburile în lanurile de porumb, în schimb își pun tot sufletul cântând pentru noi. De asta este păcat să ucizi o pasăre cântătoare.”

Despre carte

Un critic explică impactul romanului, scriind: „În secolul al douăzecilea, To Kill a Mockingbird este poate cea mai citită carte despre rasă în America, iar protagonistul ei, Atticus Finch, cea mai persistentă imagine de ficțiune a eroismului rasial”.

O poveste din care se desprind atâtea învățăminte. Spusă din perspectiva unei fetițe de 8 ani care asistă la judecarea unui negru acuzat că a violat o fată. Ceea ce o face pe fetiță să fie și mai implicată este faptul că tatăl ei este avocatul apărării, cel care îi inserează niște valori pe care fiecare părinte ar trebui să le transmită, mai departe copiilor lui. Adevarul, egalitatea între oameni indiferent de rasă, empatia, răbdarea, toleranța, respectul și iubirea.

Ce mi-a plăcut

Sunt atât de multe lucruri care mi-au plăcut:

• relația fetiței cu tatăl său dar și a fraților;
• moralitatea tatălui;
• felul în care este prezentată comunitatea;
• cum este descrisă povestea și fiecare personaj, inserat acolo pentru a ne arăta cât de diferiți suntem într-o comunitate;
• nu întotdeauna ni se face dreptate dar asta nu înseamnă să ne îndoim de adevărul din sufletele noastre.

Ce nu mi-a plăcut

Îmi pare rău, dar la rubrica asta nu aveți ce să scoateți de la mine pentru că mi-a plăcut prea mult carteă. Să ucizi o pasăre cântătoare este o poveste plină de învățăminte, un roman pe care, fiecare dintre noi ar trebui să-l citească, o poveste impresionantă despre rasism, despre dreptate și corectitudine, despre principii și lupta pentru aflarea adevărului.

Trei cuvinte care descriu cartea

Principială, Corectă, Egală.

Pasajul preferat este scris atât de frumos, sonor care arată fix ce fel de relație are acest tată cu copiii lui

„N-aveam unde mă duce, totuși m-am întors  ca să plec și am dat de haina lui Atticus. Mi-am îngropat capul în ea și pe dată urechea-mi începu să prindă micile zgomote interne care răzbăteau de sub stofa albastră subțire: tictacul ceasornicului, foșnetul slab al cămășii scrobite, zgomotul moale al respirației.”

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Cartecenzie – Să ucizi o pasăre cântătoare, Lee Harper – episodul 4 apare prima dată în Zburătoarea.

Dulcele bar este o carte autobiografică scrisă de Moeringher, scriitor american și jurnalist.

Date despre autor

J.R. Moeringher s-a născut în New York și a crescut o parte din viață în Manhasset, New York și o alta în Scottsdale, Arizona. A absolvit Universitatea Yale în 1986. Și-a început cariera în jurnalism ca asistent la publicația The New York Times. A lucrat și pentru Los Angeles Times în Atlanta și Denver, Colorado.

În 2000 a câștigat premiul Pulitzer.

Cartea spune o poveste despre creșterea, învățarea, maturizarea, transformarea unui copil care trăiește într-o familie monoparentală. Faptul că este crescut doar de mamă îl face pe protagonist să fie mereu în căutarea unei figuri panterne și să găsească mentori și exemple în jurul său. Prima dată unchiul Pete cu ajutorul căruia descoperă un loc cu totul magic, barul unde își face veacul printre bărbați adevărați printre care își construiește copilăria și adolescența.

Ce mi-a plăcut

Dulcele bar este o carte care te învață să-ți învingi teama, este o poveste în care scriitorul a folosit cuvintele potrivite ca să lase povestea să fie descoperită. Este dovada vie că nu ne naștem curajoși, ci această caracteristică se antrenează. Despre  cine suntem și cât de onești ne permitem să fim cu noi. Despre efortul cumulat al multor oameni în viața unui singur copil (it takes a village to raise a kid). Am apreciat relația frumoasă și strânsă pe care o avea protagonistul cu mama lui, felul în care o admira și o idolatriza și m-a impresionat modul în care mama este descrisă prin ochii copilului ei, cum acesta își ia în cârcă responsabilitatea tristeții ei, problemelor pe care le are, a renunțării ei la facultate. Un copil care vrea mereu să-și ajute mama, să o împlinească.

În carte sunt redate mai multe faze din viața lui J.R. începând cu o copilărie în casa bunicilor și relația cu unchiul, cu verii lui, cu bărbații de la bar pe care îi descoperă și îi transformă în prieteni, apoi mutarea lui împreună cu mama într-un loc îndepărtat, acolo unde e silit să-și ia viața în piept și se simte dator să-și protejeze mama.

Mai târziu, când eroul nostru reușește să intre la o școla prestigioasă și să o absolve, e pe deplin recunoscător mamei și susține că meritul este al amândurora. Aici pot să povestesc despre un pasaj în care mama insistă ca J.R. să-și cumpere un inel de absolvire, iar tânărul cumpără inelul dar i-l face mamei cadou, în semn de recunoștință pentru toată dăruirea ei.

Găsiți recenzia video pe canalul meu de youtube.

M-am regăsit în personaj, mi-am asemănat povestea de viață cu a lui. Mi-a amintit de sacrificiile mamei mele ca eu și frații mei să ne terminăm studiile și să învățăm o meserie. Așa cum îi place Livianei să spună, este o carte cinstită, scrisă cu onestitate și naturalețe firească, genul de lucruri pe care nu poți să le cosmetizezi. Poate de aceea mi-a și plăcut atât de mult.

M-a impresionat toată căutarea lui pentru un tată care nu-și dorea să aibă de-a face cu el. Pentru numele pe care ar fi trebuit să-l definească, ca om, ca bărbat.

Aș recomanda-o oamenilor care scriu. E un exercițiu bun să citești o carte în care nu subiectul fascinează, ci unghiul de abordare.

Știu că se spune că poveștile bune nu au legătură cu poveștile în sine ci cu felul în care sunt scrise. În jurnalism asta se numește jurnalism narativ. Dar dincolo de faptul că e o poveste bine scrisă, mie mi se pare că subiectul e interesant tocmai prin faptul că nu are nimic spectaculos în el ci relevă viața fix așa cum este ea.

Trei cuvinte care descriu cartea Dulcele Bar

Onestă, firească, emoționantă. E o carte în care m-am regăsit.

Pasajul preferat

Paragraful din primele pagini ale cărții în care este este descrisă casa bunicului, casa de câcat este printre cele mai bune descrieri pe care le-am citit.

„Locuiam cu mama în casa bunicului meu, o bornă pentru Manhasset, aproape la fel de cunoscută ca barul lui Steve. Oamenii treceau adesea cu mașina prin dreptul casei bunicului și o arătau cu degetul, și odată l-am auzit pe un trecător dându-și cu părerea că locuința suferea probabil de un soi de „boală dureroasă a caselor”. De fapt, suferea de comparații. Printre elegantele case „de turtă dulce” victoriene și cochetele locuințe în stil colonial olandez, căsuța Cape Cod a bunicului era de două ori îngrozitoare. Bunicul susținea că nu își permite să o repare dar adevărul era că nu-i păsa. Cu o tentă de sfidare și mândrie pervesă o numea Casa de Căcat și nu se sinchisea când acoperișul începea să se încovoieze ca  ca un cort de circ. Nici n-a băgat în seamă când vopseaua a început să cadă de dimensiunea unor cărți de joc. I-a căscat bunicii în față când aceasta i-a atras atenția că  drumul de acces se crăpase în zigzag de parcă ar fi fost lovit de trăsnet- și chiar îl lovise trăsnetul. Verișoarele mele văzuseră fulgerul sfârâind de-a lungul drumului și ratând cu puțin acoperișul. Până și Dumnezeu, mă gândeam, arăta cu degetul spre casa bunicului.”

Cartea am citit-o la recomandarea Livianei, fondatoarea grupului de facebook Reading is Cool.

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Cartecenzie – Dulcele bar, J.R. Moeringher – episodul 3 apare prima dată în Zburătoarea.

Despre ce este cartea Corecții

Cartea este o capodoperă tragicomică, despre o familie care se destramă într-o epocă a satisfacțiilor facile. Catalogat ca un succes senzațional, cel de-al treilea Roman a lui Franzen, a obținut în 2001 premiul Național Book Award.

Date despre autor

Născut la 17 august 1959, eseist și romancier american. A studiat o parte din viață în Germania, actualmente locuiește în Upper east side și scrie pentru publicația  The New Yorker.

Ce spun publicațiile despre carte

„Deopotriva comica si coroziva, amenintatoare si emotionanta, Corectii ne infatiseaza zbaterea unei familii americane de-a lungul a doua generatii.” (The New York Times)

A fost nevoie de zece ani de corecturi pentru a scrie romanul si de inca opt ani de privatiuni, de rigori autoimpuse si de truda. (Les Inrockuptibles)

Despre ce este vorba?

Corecții spune povestea unei familii din Midwest: mama, Enid, își dorește să petreacă „un ultim Crăciun” cu întreaga familie, într-un moment în care lucrurile merg din ce în ce mai rău pentru fiecare dintre ei. Soțul ei, Alfred, suferă de Parkinson, iar cei trei copii, Gary, Chip și Denise, trăiesc pe Coasta de Est și se confruntă cu depresii și eșecuri pe toate planurile.

Cartea adună povești a unor personaje din aceeași familie. Acțiunea se învârte în jurul părinților care se strofocă să-și adune membrii familiei acasă, în St Jude, pentru un ultim Crăciun. De fapt, sub acest pretext Franzen revine mereu pentru a schimba firul narativ și a trece la următoarea poveste și următorul personaj.

Ce mi-a plăcut

Cartea este interesantă, am avut multe de învățat citind-o. Felul în care se prezintă arată priceperea lui franzen pentru scriitură. Stilul este impecabil. Tot ceea ce fac personajele, cum se îmbină firele narative și planurile temporale, toate se potrivesc ca niște piese de puzzle și arată că înainte să fie scris  a existat un plan foarte bine pus la punct. Totuși, l-am asociat pe Jonathan Franzen cu un om obsesiv compulsiv când am observat acea nevoie acută de a face ca lucrurile să se potrivească.

Ce nu mi-a plăcut?

Nu mi-au plăcut detaliile în exces. Aici mă refer la limbajul de specialitate referitor la patentul lui Alfred, la domeniul căilor ferate sau experimentele chimice din laborator. Mi s-a părut că mă distrag de la acțiune și că nu aduc niciun plus scriiturii. Cu toate astea, am citit pe internet că tocmai acest stil este reprezentativ pentru scriitor și îl face să se deosebească de ceilalți. Deasemenea, nici detaliile legate de scenele sexuale nu mi-au stârnit interesul. Dimpotrivă, mi s-au părut perverse, animalice și am simțit că au fost povestite astfel ca să facă povestea veridică.

Mi-a plăcut cartea, am urât personajele

Enid și Alfred și cei trei copii Gary, cel mai mare dintre frați, Chip, mijlociul și Denise, fata cea mică.

Chip- un tip inteligent care face greșeli mari și se transformă într-un ratat

Pe Gary- nu l-am urât de la început, la un moment dat îmi era milă de felul în care era tratat de soție, însă la final, s-a dovedit cel mai detestabil dintre personje din cauza caracterului său

Denise- are cea mai interesantă poveste, am asociat-o cu un film, până la un punct când mi-am dat seama că nu e consecventă și nici nu are justificare pentru comportamentul ei.

Enid și Alfred- sunt genul de oameni cărora le pasă de felul în care sunt văzuți în societate. Nu au o relație adevărată cu copiii lor, din acest motiv copiii îi detestă.

3 cuvinte prin care să descriu Corecții a lui Jonathan Franzen

Cinematică, interesantă, bine scrisă.

Aici este și varianta video a cartecenziei, sper că mă iertați pentru emoții și că vă place.

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Cartecenzie – Corecții, Jonathan Franzen – episodul 2 apare prima dată în Zburătoarea.

Cum m-am apucat eu să citesc Istoria Albinelor?

Păi răspunsul e simplu. M-am băgat în provocarea Reading is Cool – The Challenge, de pe facebook, lansată de Liv (o știți, nu?) și am început să-mi dedic mare parte din timpul meu cititului. Nu este simplu cu doi copii lângă tine și fără niciun ajutor. Dar vă zic sigur un lucru. Dacă te pasionează, găsești timp, îți faci, nu dormi nopțile. O soluție apare, până la urmă.

Despre ce este vorba, pe scurt

Despre  Istoria Albinelor, de Maja Lunde, pot să vă zic că e o carte care te pune pe gânduri, un roman vizionar care vorbește despre ce se întâmplă cu rasa umană, o dată ce albinele dispar din cauza pesticidelor folosite în agricultură. Pe scurt, sunt trei povești care merg în paralel, trei personaje, trei planuri temporale și trei locuri diferite. William 1852 Anglia, George 2007 SUA și Tao 2098 China. Wiliam e naturalist, inventează un stup care (crede el, o să revoluționeze apicultura, George e un apicultor la fel ca tatal sau si bunicul. Se incapațânează să-i lase moștenire ferma de albine, unicului fiu, în ciuda dorinței lui Tom de a face altceva. Iar Thao este mama unui băiețel, care lucrează la polenizarea manuala a copacilor, într-o lume în care albinele nu mai există de multă vreme, nici hrană suficienta. Femeia trăiește drama vieții când băiețelul pățește ceva și este luat de autoritati, pentru cercetări, fără să-i lase mamei sale nicio explicație. De aici Thao hotărăște să afle cu orice pret ce i s-a întâmplat celui mic și romanul începe să dea primele răspunsuri.

Ce mi-a plăcut?

Mi-a plăcut că atacă un subiect fragil, cât de mult are voie omul sa intervina în natură. Adică, la un moment dat se vor produce un dezechilibru, iar urmările se vor întoarce tot împotriva rasei umane. Mi-a mai plăcut că am aflat câteva dedesubturi din viața apicultorilor. Unchiul meu se ocupă cu albinăritul și de fiecare dată când îmi povestește despre viața albinelor, aflu detalii fascinante. De exemplu, știați că o albină nu trăiește mai multe de aproximativ treizeci de zile?

Ce nu mi-a plăcut?

Cred că mi-aș fi dorit un altfel de final. Nu vă zic cum se termină romanul, dar eu l-am anticipat cumva și asta m-a dezamăgit. În rest, cartea este fantastică, te ține cu sufletul la gură, nu te lasă să respiri nicio secundă, poveștile sunt captivante.

Paragraful preferat este și cel care încheie cartea.

Dar Wei-Wen avea totuși o însemnătate majoră. Fotografia lui. Băiatul cu cravată roșie, fața lui: el era imaginea timpurilor noi. Pentru că milioane de oameni se regăseau în chipul lui rotund, cu ochi luminoși, privind spre cerul de un albastru intens, uniți printr-un singur cuvânt. Un singur sentiment care ne lega într-un tot: SPERANȚĂ.

De ce să citești?

Pentru că este o carte bine scrisă, care te ține în suspans și care tratează o problemă globală, cât de mult intervine omul în natură și ce consecințe are acesta asupra viitorului planetei.

Închei cu 3 cuvinte care descriu cartea Istoria Albinelor FIRESC; ȘTIINȚĂ; SPERANȚĂ.

Recenzia video o găsiți aici:

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Cartecenzie – Istoria Albinelor, Maja Lunde – episodul 1 apare prima dată în Zburătoarea.

Cine este Bumbu toys?

Familia Bumbu locuiește undeva pe lângă Bran unde a înființat o fabrică de jucării. Inspirația acestui brand a venit o dată cu apariția copiilor, după un model german de jucării confecționate în totalitate din lemn. Așa s-au născut jucăriile Bumbu, confecționate din lemn de paltin, colorate manual cu vopsele non-toxice, cu forme atrăgătoare și simple, dar care, spre deosebire de alte surate de-ale ei, au un design inspirat din tradiția și folclorul românesc.

Fiecare piesa este plămadită cu migală pentru a putea pătrunde ușor în lumea imaginară a jocurilor de copii – artizanat de calitate superioară. Materialul din care sunt confecționate jucăriile este unul viu, astfel încât interacțiunea copiilor cu lemnul si culorile naturale, domoale, stimulează într-un fel ziditor și armonios dezvoltarea lor – creșterea lui emoționala și cognitiva. (sursa aici)

Ce-mi place la Bumbu toys:

• Că au o gamă variată de jucării, împărțită pe vârste, educative sau inspirate din natura, care invită copiii să recreeze situații de viață surprinse în poveștile copilăriei. Dând jucăriilor un sens, imaginația lor infinită îi poartă în lumi pe care habar n-aveau că există și care se cereau descoperite.
• Că sunt făcute manual, fiecare jucărie e finisată individual și are linii și particularități specifice, în funcție de bucata de lemn din care a fost confecționată.
• Că cele vopsite sunt non-toxice, dar că există și nevopsite care invită copilul la a-și personaliza jucăria în funcție de preferințele sale.
• Că readuc la viață basme populare prin jucăriile tradiționale românești și apropie de generația actuală, povești străvechi, legende sau datini populare care fac parte din cultura și tradiția românească.
• Materialul din care sunt confecționate este unul viu așa că interacțiunea copiilor cu lemnul și culorile naturale, stimulează într-un fel ziditor și armonios dezvoltarea și creșterea emoțională și cognitivă.

Cum sunt confecționate jucăriile din lemn?

În procesul de fabricare a jucăriilor Bumbu, de la primele schițe ale viitoare jucării și până la finalizarea acesteia, se urmărește atent păstrarea caracterului unic și individual al figurinei dedicată copilului. Prima fază este proiectarea, apoi tăierea, șlefuirea, urmează vopsirea (culorile naturale amplică textura frumoasă a lemnului) iar la final uleierea, adică scufundarea în ulei organic de înaltă calitate, antibacterian ce reține culoarea aplicată și protejează suprafața).

Ce fel de jucării găsim la Bumbu toys?

Oferta lor este variată și cuprinde jucării educative, jucării pentru bebeluși, jucării cu animale sau inspirate din natură, fructe și legume (preferate mele, vezi avocado sau mărul viermănos), jocuri de societate, figurine tradiționale românești.

Noi ne-am distrat cu jucăriile de lemn, acum Mara iubește ursuletul de lemn, e o jucărie de dentiție, o găsiți pe site la 27 de lei dar și muntele cu soare. Sara e fascinată mai degrabă de puzzle-ul cu dizonaur și de cuburile de lemn din care își construiește propriile povești.

Cum au reacționat fetele când am primit jucăriile, puteți vedea în videoul de mai jos:

Și dacă vreți să descoperiți și voi cât de minunate sunt aceste jucării artizanale, puteți să le achiziționați de pe site cu discountul de 10%, folosind codul #mamicazburatoare. Atenție, reducerile nu se cumulează!

Împreună cu cei de la Bumbu Toys am pregătit și un concurs care se desfășoară pe contul meu de instagram și pe pagina de facebook. Tot ce trebuie să faceți este să-i urmăriți pe facebook și pe instagram și să scrieți într-un comentariu de ce vă plac aceste jucării. Intrați automat în tragerea la sorți pentru a câștiga jucăria floarea soarelui. Concursul se desfășoară până pe 18 martie!

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Jucării artizanale din lemn de la Bumbu toys (Video) + Concurs apare prima dată în Zburătoarea.

Hai bine, poate doctorul nu recomandă așa ceva, cu toate că eu aș zice că scrisul și cafeaua merg mână în mână la fel cum se potrivește cititul cu un pahar de vin. Sau, mă rog, scrisul se potrivește și cu un pahar de vin, dar asta este altă poveste, revin la ea peste vreo doi ani, când termin cu alăptatul. 🙂

Am mai povestit pe blog cum copilul vine cu o karma specială, să-ți schimbe viața și să-ți aducă multe lucruri noi și bune. Cel puțin mie așa mi s-a întâmplat cu Sara (așa s-a născut blogul), iar acum se întâmplă din nou cu bebelina Mara. Încă din timpul sarcinii m-am înscris la un atelier de scris cu Liviana care a durat mai bine de șase luni. Acolo am descoperit un grup foarte fain, cu interese și pasiuni comune dar cu povești total diferite. Între timp eu am născut, apoi cursul s-a terminat dar pentru că era prea frumos să aibă un final, Liv ne-a trecut la grupa avansați și am început cel de-al doileaa curs despre scris cu o durată mult mai mare. Partea cea mai faină este că mi-am format o rutină de scris.

Este foarte greu să te apuci să scrii. Cine nu știe asta să pună mâna să răsfoiască Ghidul scriitorului începător, primul din colecția Eu scriu, abia scos din cuptor la editura The Writing Journey. Motivele sunt diverse, dar eu vreau să vorbesc despre momentul în care vrei să scrii și îți imaginezi că ești pe munte, într-o cabană cu foc în sobă, lângă o fereastră în care bat picurii mari de ploaie, cu o ceașcă mare de ciocolată caldă în mână, iar ideile tale curg, inspirația și-a găsit în sfârșit căminul. Cam asta îmi ziceam mie când trebuia să mă apuc să scriu și pentru că niciodată nu mă aflam cocoțată pe muntele respectiv și nu puteam să recreez scrisul, amânam mereu momentul în care trebuia să mă pun în fața tastaturii, să scriu.

Dar, vă ziceam, mi-am format o rutină. Prima dată, aceea de a scrie zilnic. Nu foarte mult, nu neapărat bine, dar în fiecare zi. Și, la fel cum pui ulei la mașină să nu se gripeze motorul și apoi dai o cheie și asculți cum cureaua alternatorului începe să se învârtă iar motorul să funcționeze, așa mi-am dezmorțit și eu degetele pe tastatură și gândurile în cap și am început să alung toate acele frici care nu-mi dădeau voie să scriu, cuvintele crescând și ele, în număr.

Doar că atunci când am renunțat la șosetele alea căduroase, la cabana din sălbăticie, la focul din șemineu și la ploaia care se răstea la geam, am simțit nevoia să le înlocuiesc cu o ceașcă de cafea. Pentru că la început scriam noaptea, însă, cu un bebeluș nu-ți permiți luxul să pierzi nopțile și să ai alte activități înafară de alăptat, schimbat de pampers și legănat, acum scriu doar dimineața. Mi-am dat seama că sunt mai eficientă și mult mai creativă cu o minte odihnită.

Așa cum bănuiam, scrisul și cafeaua sunt ca două prietene care se întâlnesc și au foarte multe lucruri de vorbit. Mă trezesc dis de dimineață (câteodată mult mai Dis decât mi-aș dori), îmi prepar latte-ul meu preferat la Espressorul automat KRUPS Arabica Latte EA819N10. și inspirația vine.

V-am mai povestit de Krups și dragostea noastră la prima degustare. Este un expressor excepțional care prepară băuturi pe bază de cafea în mai puțin de 30 de secunde. Are display digital și buton care memorează până la patru rețete. Ce înseamnă asta? Că poți seta parametrii pentru tipul de băutură, tăria cafelei, cantitatea și volumul spumei de lapte și apoi printr-o simplă apăsare de buton, aparatul deștept o reface fără să mai treci încă o dată prin acest proces.

De ce îmi place Espressorul automat KRUPS Arabica Latte ?

• prepară mai multe tipuri de băuri, de la ristretto, latte-uri și până la capuccino;
• interfață prietenoasă si intuitiva cu un ecran LCD;
• tehnologia Quatro Force garantează o savoare excepțională prin râșnire optimă, presare perfectă a boabelor de cafea, infuzare și autocurătare.
• are buton de reglare a gradului de măcinare a boabelor de cafea;
• are funcție de autocurățare a instalației aparatului înainte sau după utilizare precum și a rezervorului de lapte;
• design inteligent pentru confort maxim: recipient pentru apă detașabil, recipient pentru boabe accesibil și colector pentru cafeaua măcinată;

Dar destul cu caracteristicile tehnice, vă la mai jos un filmuleț în care vă arăt cum îmi prepar eu cafeaua în fiecare dimineață.

Revenind la scris, mi-am dat seama că de asta am nevoie, de o cafea bună, de o dimineață cu un „DIS” în față și de un pic de ambiție (sau ceva mai multă, după caz). Pentru că scrisul nu înseamnă doar talent ci e nevoie de multă muncă și dăruire ca să scoți cuvintele alea din tine și să generezi emoții în sufletul cititorului tău.

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Doctorul recomandă o ceașcă de cafea în fiecare dimineață de scris apare prima dată în Zburătoarea.

Al treilea episod de inspirație vine de la Alina, mămică, food blogger și arhitect. O puteți găsi pe mamamag.ro, o pagină cu multe rețete sănătoase pentru întreaga familie.

În interviu, Alina mi-a povestit cum a început să gătească și mai apoi să povestească despre asta în online, reușind să găsească o combinație între rețete rapide, sănătoase și potrivite atât pentru cei mici cât și pentru adulți și ingrediente la îndemâna tuturor. Ideea blogului pornește de la faptul că nu este neapărat să gătești mai multe feluri de mâncare pentru fiecare membru al familiei.

Gătitul este pentru mine unul dintre cele mai intime lucruri pe care le poți face pentru cineva. Practic pui la dispoziția oamenilor dragi hrana creată de propriile tale mâini, în care investești timp, energie, suflet. (Alina)

Interviul nostru a decurs natural, cursiv, într-un mediu foarte plăcut la o ceașcă de cafea oferită de 5 to go. Ne-am bucurat de această întâlnire și cu această ocazie am aflat câteva lucruri pe care nu le știam una despre cealaltă.

Alina este un om cu adevărat special, are valori și principii cu care rezonez și pe care le apreciez mult. Pe lângă meseria de mămică, Alina este și un arhitect talentat, cu multe proiecte frumoase și inspirate. Dacă vreți să vă convingeți, intrați pe arhitecturalia.ro !

Dar gata cu vorbăria, vă las să urmăriți interviul și să-mi spuneți de unde vă inspirați să gătiți pentru copiii voștri. Eu mi-am mărturisit slăbiciunea pentru rețetele baby-friendly de pe mamamag.ro.

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul VIDEO – Ceașca cu inspirație – Interviu cu Alina, food blogger pe mamamag.ro (episodul 3) apare prima dată în Zburătoarea.

Cel de-al doilea episod al proiectului de vlog vine cu un interviu despre Oana, o prietenă foarte dragă mie, corporatistă, cea care scrie pe blogul Out and About despre tot ce se întâmplă în capitală și nu numai.

Concerte, evenimente, lansări de carte, festivaluri, petreceri și piese de teatru, toate acestea sunt selectate cu grijă și recomandate în articole menite să scoată bucureșteanul din casă și să-l inspire cu diverse activități de făcut.

Out and About este despre timpul liber, despre unde mâncăm, ce salon alegem, care sunt city-break-urile pe care nu ar trebui să le ratăm și despre mulți alți oameni antreprenori, care-și deschid afacerea în București și pe care ar trebui să-i decoperim și să le călcăm pragul.

Ideea de a împărtăși pe blog ce fac, unde merg în fiecare weekend și care sunt locurile de neratat, a venit după veșnicele întrebări pe care le primeam din partea prietenilor „Oana, unde mergem weekendul acesta?”.

Oana este o visătoare, mereu în căutare de locuri noi de vizitat, mâncăruri de degustat și oameni interesanți de cunoscut. Îi place să călătoarească și aduce cu drag acasă fotografii și povești pe care le publică și le împărtășește comunității pe care și-a creat-o. Spirit versatil, petrecăreț, optimist și cel mai important, visător, Oana nu o să se sature niciodată să redescopere Bucureștiul, cu ale lui povești încă nespuse.

Ceașca de inspirație se servește alături de o cafea bună, dimineața devreme, la amiază, sau seara înainte să ne băgăm în pat. Scopul ei simplu este să ne aducă împreună, să cunoaștem oameni frumoși povestind despre proiectele lor, sau pur și simplu să ne facă să zâmbim!

Vă invit să urmăriți interviul cu Oana, pe vlogul Ceasca cu inspirație, proiectul meu de suflet.  Mulțumiri FivetoGo, lui Bob, UAU Media și Oanei.

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Video – Ceașca cu inspirație – Interviu cu Oana, blogger Out and About (episodul 2) apare prima dată în Zburătoarea.

Cu mari emoții în suflet vreau să vă prezint CEASCA CU INSPIRAȚIE, primul proiect de vlog marca Mămica Zburatoare, unde voi publica săptămânal câte un interviu video inspirațional cu oameni extraordinari care ies din bula lor să aducă o schimbare în bine celor din jur.

Sunt onorată să dezvălui acest interviu pe care l-am realizat cu talentatul Alex Ștefănescu, într-o dimineață de sâmbătă, în cafeneaua 5 to Go, pe strada Hristo Botev.

Credit foto Grimm si Grimmy

Mă bucur tare mult că am avut ocazia să petrec câteva ore, savurând cafeaua preferată, într-o companie atât de plăcută ca cea a acestui artist. S-a râs mult, s-au întrebat și lucruri din afara ariei de confort, dar cel mai important s-a simțit în aer acea stare de bine, care te inspiră. Alex este cu adevărat one-of-a-kind.

Cine nu-l cunoaște încă pe Alex poate să-l urmărească în direct, vineri, 1 iunie pe PRO Tv, la Românii au Talent acolo unde o să participe în finala acestei competiții. Tânăr artist, în vârstă de 29 de ani, bucureștean la origini și visător de meserie, Alex și-a luat chitara la subraț și inima în dinți și s-a înscris în etapa de preselecții.

Dacă vreți să aflați mai multe, aceasta este pagina lui de facebook, iar dacă vreți să-l vedeți live o puteți face într-unul dintre spectacolele lui de la Unteatru.

Eu mărturisesc cu mândrie că l-am descoperit pe Alexandru la televizor și că m-a acaparat cu talentul, buna dispoziție și umorul ironic cu care performează. Mai mult decât atât, Alex este un om multilateral dezvoltat îmbinând cu succes partea de creație cu cea de interpretare. Personal, îmi place foarte mult acestă piesă.

Pentru că trăiește încă în România unde profesează ca actor, cu toate că a cunoscut și perspectiva străinătății studiind la Londra mai bine de doi ani de zile, pentru că are o meserie care îi oferă libertatea de exprimare, pentru că studiază stereotipurile umane și ironizează subtil portretul românului simplu dar și pe cel al omului politic, pentru că este genial la reinterpretări, pentru că nu a încetat să creadă în schimbare și într-o Românie mai cinstită și mai muncitoare și pentru multe alte principii frumoase pe care Alex le promovează și în care crede, vă invit cu drag să urmariți acest interviu.

Veți descoperi un actor talentat care nu se oprește din căutare în drumul lui spre desăvârșire, un cantautor, un muzician autodidact, un mare artist și om care nu a încetat niciodată să creadă într-o Românie mai bună.

Ceașca cu inspirație este un proiect Mămica Zburătoare, realizat cu ajutorul UAU Media și cu susținerea celor de la 5 to go. Mulțumim tuturor pentru sprijin.

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Video – Ceașca cu inspirație – interviu cu Alex Ștefănescu (episodul 1) apare prima dată în Zburătoarea.

Am început timid să lucrez la secțiunea vlog a blogului meu. Pentru că Sara crește mai repede decât am crezut vreodată, mi-am propus să o filmez ori de câte ori am ocazia. Mai jos am povestit o seară ca oricare alta, în parcul Lumea Copiilor. Personaje: Eu, Sara (fetița năzdrăvană), Irina (nepoțica mea) și bunica Sarei. Ce a ieșit, vă las pe voi să descoperiți. Fiți blânzi pentru că sunt începătoare. 🙂

Enjoy! 🙂

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Sara în orășelul copiilor apare prima dată în Zburătoarea.