Am știut că e o carte execelentă pentru că deși am aflat încă din primele pagini care este intriga și a fost prezentată drama cu care se confruntă personajul principal, modul în care s-au petrecut întâmplările a continuat să mă surprindă și să mă facă să stau atent aplecată deasupra fiecarei pagini, ținându-mi respirația, fiind alături de Juan Guillermo și trăindu-i îndeaproape suferința.

Pe scurt este vorba despre un tânăr din Ciudad de Mexico căruia îi moare fratele geamăn încă din burta mamei, apoi fratele mai mare (ucis de un grup de extremiști), apoi părinții (într-un accident de mașină), bunica și în cele din urmă câinele (fusese al fratelui său). Contextul în care se întâmplă evenimentele, cartierul violent în care trăiește, acoperișurile locuințelor unde își face veacul și întâmplările prin care trece, toate astea nasc în el o dorință de răzbunare și îl fac să scoată la iveală: Sălbaticul.

În paralel este povestită viața unui câine lup, felul în care este urmărit și vânat de către om pentru ca în final tot omul să fie cel care se zbate săfacă tot ceea ce-i stă în putință ca să-l salveze.

Ei, abia aici intervine măestria. Cum se unesc cele două povești, cum se integrează una pe cealaltă, cum îl fac pe cititor să fie acolo în munții înzăpeziți ai Canadei, să alerge alături de lupul vânat și imediat să se transpună în piele lui Juan Guilermo care îndurerat și hotărât să se răzbune pe ucigașii fratelui său, scoate din el instincte sălbatice ce îl determină să se întoarcă mereu în amintiri ca să înțeleagă mai bine realitatea cu care se confruntă.

Am uitat să vă spun de o platformă foarte faină cu recomandări de cărți bune, pe care e musai să le citiți. Se numește Reading is Cool, are multe recenzii și articole interesante precum și rubrici cu schimb de cărți, impresii, oferte de la edituri etc.

Articolul Cartecenzie – Sălbaticul de Guillermo Arriaga apare prima dată în Zburătoarea.

Cu toate că simt că rolul de mamă este cel mai important rol pe care l-am avut (și încă îl am) până acum, nimic nu ar putea să detroneze asta, ultimii ani au fost definitorii pentru cine sunt astăzi. Nu a fost simplu, nu a fost nici cel mai greu din lume, dar da, s-a întâmplat cu sacrificii și conștientizând că doar așa pot să-mi umplu desaga cu energie. În felul ăsta pot să merg mai departe. Doar dându-mi voie să cresc.

S-a petrecut pe când eram însărcinată prima data sau în primul concediu de maternitate,  poate chiar și atunci când aveam foarte puțin timp la dispoziție ori foarte puține ore de somn.  Am sacrificat timp și efort fizic și financiar. M-am dăruit din toată ființa fiind convinsă că merită să lupt pentru lucrurile care mă fac să vibrez. Am sacrificat nopți, uneori poate timpul cu fetele, alteori puținul timp liber în care puteam să nu fac nimic. Privind în urmă, simt că a meritat din plin și că am învățat foarte mult. Că m-am dezvoltat și că am aflat cine sunt, ce-mi place, ce știu să fac și cum pot să ajut.

Practic ce am făcut?

Când eram însărcinată cu Sara m-am înscris la școala de fotografie a lui Adrian Năsturică. Cred că a contat foarte mult în lunile alea să-mi țin mintea ocupată mai ales după ce am intrat în concediul prenatal. M-am îndrăgostit de fotografie și dragostea mea crește și astăzi pe zi ce trece cu fiecare cadru pe care îl trag cu ajutorul camerei de fotografiat. Descopăr mereu lumi noi, chipuri nemaiîntâlnite, peisaje neștiute de mine și expresii pe care, altfel n-aș fi avut cum să le păstrez amintirea. Fotografia face parte din cine sunt!

Apoi a urmat scrisul

Și a început cu un workshop de storytelling, într-o zi de mai, acum mai bine de doi ani de zile. Cursul de scris cu Liviana Tane, fondator The Writing School, cea care a scris Ghidul Scriitorului Începător, Ghidul Antreprenorului Începător și Business Storytelling și care mai apoi și-a deschis editura The Writing Journey, a fost unul din lucrurile care mi-au schimbat viața. Liv este pe lângă un om extraordinar, un autor extrem de talentat și un îndrumător profesionist și exigent care te obligă să fii cea mai bună variantă a ta. Alături de Liv, am reușit să termin primul draft din viața mea și fie ce-o fi, nu mă las, merg mai departe cu scrisul.

Scriam deja pe blog și aveam sute de articole despre experiențele mele de mamă

Blogul s-a născut la puțin timp după ce s-a născut și Sara. Cu sprijinul celor de la desprecopii.com am avut curajul să scriu sute de articole despre experiența mea ca mamă, despre cum s-a schimbat viețile noastre și despre ce învăț în fiecare zi. M-au ajutat foarte mult și cursurile și evenimentele la care am participat, dar cel și cel mai mult, m-au inspirat oamenii pe care i-am cunoscut, cu mulți am fondat și prietenii frumoase care se continuă și-n prezent. Scrisul pe blog este un jurnal împărtășit cu ceilați, sunt experiențele mele și modul în care mi-am format legături și prietenii cu oameni cu care rezonez.

M-au ajutat mult cursurile Digital Parents Talk inițiate de Ana Nicolescu dar și evenimentele sociale la care am participat alături de bloggeri și oameni din online, dispuși să dea mai departe din experiența lor. Am citit și urmăresc în continuare oameni faini și bloguri valoroase.

Despre citit și provocările Reading is Cool

Reading is cool este  un grup de cititori entuziaști care citesc împreună o serie de cărți recomandate de Liv, pe care le dezbat tot împreună, la cluburile de carte online. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă a fost un maraton de citit în care am descoperit povești, autor și personaje care m-au inspirat și m-au făcut să mă îndrăgostesc de lectură. Trebuie să recunosc că acum, nu pot să nu citesc.

Și apoi este munca de activist pe care o fac în echipa Fashion Revolution România

Pe lângă proiecte frumoase pe care le dezvoltăm la Fashion Revolution România, mai este și angajamentul meu ca om, să am o viață spre sustenabilitate, spre un consum responsabil, sprijinind micii antreprenori locali care au grijă față de mediul înconjurător. Am scris mai multe despre acest proiect aici.

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Retrospectiva ultimilor ani. Cum mi-am dat voie să cresc apare prima dată în Zburătoarea.

Mă machiez de pe la 16 ani, cam din vremea când am încetat să o mai boscorodesc pe soră-mea și să mă iau de ea că se machiază și se vopsește. S-a întâmplat fix în ziua în care mi-a picat cu tronc un băiat, să-mi placă și rimelul și rujul pe buze. Ce să vezi, coincidență!

Am trecut rapid de la stilul emo la rock, punk și alte genuri eclectice pe care le-am testat, habar neavând ce mă definește. Mă machiam pentru că voiam să am genele mai lungi, sprâncenele mai negre, fața mai fină și buzele mai roșii. Îmi puneam creme și fond de ten pe față pentru că îmi doream ca o dată cu ele să-mi fixez și încrederea în mine, că sunt frumoasă, că sunt specială, că sunt îndeajuns. Acum aș zice că machiajul perfect este acela în care nu se văd produsele pe care le-ai folosit ci doar rezultatul. 🙂

Cu timpul mi-am format o rutină de machiaj și chiar un obicei de a nu ieși din casă fără un mic retuș în fața oglinzii. Norocoasă că nu am/avut probleme cu tenul am zis că scap ușor cu BB cream, tuș, rimel și uneori un ruj. Apoi am mai avansat, m-am mai uitat în stânga și-n dreapta, am tras cu ochiul și în online și am descoperit anticearcănul, pudra de fixare, rimelul pentru sprâncene și buretele cu care se aplică fondul de ten (prin tapotare, da?).

Ce m-a frapat a fost momentul în care mi-am dat seama că pe multe dintre lucrurile care făceau parte din rutina mea de machiaj nu le înțelegeam. Gen mă dau cu pudră dar de ce? Apoi mi-am luat inima în dinți și permis de voie de la soț și de la copii și m-am dus la Mihaela Rotaru să fac un curs de AUTOMACHIAJ.

Ce am aflat vreau să împărtășesc cu voi, știu că nu e simplu să fii mereu aranjată și cu ciorba pe aragaz. 🙂

Pașii simpli și de bun simț într-un proces de make-up sunt:

• Demachierea

Se face (de preferat) cu un produs dermatocosmetic pentru că celelalte de pe piață conțin alcool sub denumiri ascunse. Eu folosesc Bioderma.

Apoi se degresează fața cu un spumant sau ungel de față sau doar clătim cu apă din abundență. O dată pe săptămână putem face o exfoliere cu o perie pe care o folosim in sensul invers cresterii firului de păr. O dată pe lună sau o dată la cîteva luni (recunosc că nu am fost niciodată) se face un tratament cosmetic. Eu am folosit măști de față, pe majoritatea le-am cumpărat din DM.

• Aplicarea unei creme de față

Nu există studii clinice pentru nicio cremă de pe piață cum că ele ar face cine știe ce minuni. Excepția sunt cremele cu SPF și retinol. Prin urmare se recomandă folosirea unei creme adaptate tenului cu factor SPF indiferent de anotimp. Eu folosesc o cremă de la La Roche Posay. Aplicarea ei se face prin mișcări ascendente.

• Aplicarea unui fond de ten

• Alegerea fondului de ten se face prin aplicarea unei linii de pe mandibulă pe gît (acolo pielea nu e bronzată de soare). Aplicarea lui pe față o facem cu un burețel prin mișcări de tapotare.

• Aplicarea unui corector

Corectorul se aplică pe șanțul cearcănului, în colțul ochiului și pe pleoapa superioară. Cu un alt burețel, tot prin tapotare se întinde produsul. Eu folosesc Benefit.

• Pudră albă (transparentă sau HD)

O folosim pentru fixarea fondului de ten și a anticearcănului dar și pentru că urmează să lucrăm cu produse uscate cum sunt pardurile și atunci trebuie să avem o suprafață uscată care să nu lucească.

• Fard pleoape

Machiajul ochiilor se face cu un smokey de zi sau de seară (depinde de eveniment). Regula este să folosim câte o pensulă pentru fiecare nuanță de fard. Culoarea deschisă de fard se aplică pe pleoapa fixă, în formă de C, cea închisă pe pleoapa mobilă, prin mișcări de tapotare.

Cu o pensulă de blending se uniformizează trecerea între cele două culori.

• Eyeliner și apoi tuș

Eyelinerul se aplică cât mai aproape de gene, până să ajungem în colțul ochiului. De acolo urmează să folosim tușul de ochi, trasăm o linie de cateye cu ochiul deschis, apoi una din colțul ochiului și unim spațiul dintre ele. Știu, sună simplu, e mai dificil în practică dar exercițiul te face să capeți o îndemânare specifică.

• Conturarea sprâncenelor

Sprâncenele se conturează cu o nuanță cât mai apropiată de nuanța naturală a părului. Prima dată se piaptănă sprâncenele după care se umplu cu produs, corectându-se spațiile mai rare. La final se folosește un rimel pentru sprâncene care le fixează.

• Aplicarea unui rimel

Rimel, gene. Eu folosesc Colosal Volume de la Maybelline.

• Contouring

Cu o paletă de contouring se face individual după forma feței. Mihaela are o carte pe care o recomand, conține foarte multe sfaturi specifice formei feței și trăsăturilor individuale.

• Ruj

Se aplică un creion pentru contur după care umplem buzele cu ruj.

Bineînțeles că exercițiul este mama învățării și cu cât o să pun mai des în practică ce am învățat la școala Rottaru cu atât o să capăt o mai mare îndemânare în a-mi aplica produsele de make-up pe față. Și am de gând să-mi fac temele și de acum înainte. Hi hi

Pe Mihaela o găsiți aici.

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Am făcut un curs de automachiaj apare prima dată în Zburătoarea.

Obișnuiam să mergem în fiecare duminică la biserică. Mama avea grijă să ne îmbrace cu cele mai curate și frumoase haine pe care le aveam în dulap. Ajunși acolo, ne amestecam printre oameni și după ce ne închinam la icoane, ne făceam de lucru printre picioarele mamei, sau în genunchi. Ascultam slujba și chiar dacă ne fugeau gândurile și în alte părți, ne întorceam de fiecare dată, acolo, rugându-ne la Dumnezeu. La final era predica în care preotul, avea mereu grijă să strecoare și o parabolă. Pe unele le-am uitat, pe altele le știu doar morala. Însă una mi-a rămas în minte, intactă, de parcă aș fi auzit-o ieri.

Se face că o fetiță merge într-o zi la biserică și se întâlnește pe drum cu diavolul care sub arătare umană, o întreabă unde se duce.

-Mă duc la biserică, spune copilul cu un ton firesc căci asta ar trebui să facă toată lumea în zi de duminică.

-Acum? Te duci acum la biserică când afară este așa frumos și copiii se joacă împreună? Se stropesc cu apă, se joacă v-ați ascunselea, râd și cântă până la lăsatul serii? Acum te duci? Lasă că o să ai toată viața înainte pentru asta. Du-te și te joacă mai bine.

Fetița face cale întoarsă și la vârsta adolescenței își amintește de biserică și vrea să se ducă la o slujbă de duminică. Îmbrăcată frumos, pregătită sufletește pentru o astfel de experiență, tânăra se întâlnește șidin nou cu diavolul, nu foarte departe de biserică care o convinge că asta este vremea pentru distracții și trăit viața, nu pentru mers la biserică și rugăciune.

La fel vine o vreme de făcut copii, apoi de crescut, apoi timpul trece și femeia este bunică, trebuie să aibă grijă de nepoți, să facă dulcețuri, să pună murături, viața ei pare plină și niciodată nu găsește timp să se ducă la o liturghie.

Toate astea până când fetița de altădată ajunge să fie o bătrână, singură, părăsită de copii și de nepoți, a cărei alinare nu o mai găsește nicăieri, așa că face o ultimă încercare și hotărăște să meargă la o slujbă, într-o zi de duminică.

Apare și de data asta divolul și o întreabă într-o doară, știind deja răspunsul:

-Unde mergi, mamaie?

-Mă duc la biserică, îi răspunde bătrână, ridicându-și privirea cu un gest chinuit.

-Dar toată viața ce ai făcut?

De fiecare dată când mă gândesc să amân ceva, îmi pun întrebarea cât de important este acel ceva pentru mine? Apoi urmează un moment în care încerc să-mi clarific care sunt prioritățile mele și ce contează cu adevărat aici, acum.

Copiii sunt o prioritate, jobul este și el important, lucrurile pe care le faci pentru tine, proiectele tale mici apoi proiectele mari, toate visurile care stau acolo, într-un sertar, optimiste că va veni o zi în care cineva o să le îndeplinească.

Totul e o luptă, totul e o fugă. Urlă furia în noi de fiecare dată când nu reușim să ne ridicăm la nivelul pe care l-au stabilit alții pentru noi, la fileul pe care o societate strâmbă se strofocă să-l țină ridicat. Trebuie, totul trebuie.

Cursuri, examene, calificări. Să știi, să faci, să demonstrezi.

Fotografii, impresii, like-uri.

Cine a călătorit mai mult, cine s-a pozat îndeajuns de bine, cine știe că se mănâncă cum trebuie pentru că lasă dovada meniului  pe facebook și instagram.

Cine e mai fericit decât restul oamenilor care nu știu că lumea e mereu în schimbare, tre buie să ții pasul, să te zbați, să alergi în tandem.

Să fii cea mai bună mamă, cea mai frumoasă soție, cea mai gospodină, care gătește cel mai bine. Să atingi toate pragurile carierei tale, să-ți cumperi o casă, o mașină. Apo poate să-ți construiești o casă, să mergi în vacanță în țară, să mergi în străinătate, să-ți dorești mereu altceva, să trăiești pentru mâine.

Dar cum ar fi să trăiești pentru azi? Să te bucuri aici, acum, așa? Atât de simplu? Să-ți iei scaunul rupt și vechi și în loc să-l arunci, îl repari și îi dai un strat de vopsea pe deasupra. Poate chiar te relaxezi în timp ce faci asta și te bucuri de experiența în sine. Și să nu-ți mai dorești nu știu ce scaune de pe vivre care sunt acum în trend.

Să te uiți la copiii tăi fără să-ți dorești ca ei să crească mai repede și ției șă-ți fie mai ușor. E posibil ca niciodată să nu fie ușor decât dacă încerci să vezi și lucrurile bune din fiecare provocare.

Să te privești în oglindă și să-ți iubești ridurile. Să ai grijă de tine fără să te transformi radical în altcineva. Să-ți îmbrățișezi corpul de mamă și să-ți iubești vergeturile. Datorită lor ai azi copiii minunați pe care nu te mai saturi să-i privești. Să-ți accepți celulita, să te accepți pe tine cu totul. Să nu mai speri că într-o bună zi, alte lucruri te vor face fericită, habar nu ai cât de bine îți este aici, acum. Că nimic nu trebuie, că lucrurile importante pentru tine sunt cele pe care tu le setezi.

Dă-ți voie să fii, să respiri. Bucură-te de faptul că ai copii mici, că treci prin astfel de experiențe. Sun-o acum pe prietena ta, dacă îți trece un gând prin minte sau nu suna dacă o faci doar din complezență. Zâmbește doar atunci când simți cu adevărat că vrei să o faci, învață să spui nu la fel cum spui și da. Oprește-te acum din alergarea ta și trăiește-ți viața ca și cum nu există mâine.

Nu mai alerga după fericire, bucură-te aici, acum. Așa nu o să te mai întrebe nimeni ce ai făcut toată viața. Sau dacă o să te întrebe, o să știi ce să-i răspunzi.

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Nu mai alergați după fericire, bucurați-vă aici, acum apare prima dată în Zburătoarea.

O să o numesc perioadă de izolare.

Toată lumea îi spune pandemie doar că pandemia nu s-a terminat încă, starea de urgență da. Lumea a luat piciorul de pe frână și, timid, a făcut roțile să se miște nițel.

De când a început starea de urgență noi ne-am refugiat la Constanța, la soră-mea. Motivele au fost clare, am beneficiat de curte, Sara a avut-o tovarășă de joacă pe verișoara ei, cu toții am stat izolați, cumpărăturile fiind făcute de o singură persoană, mereu aceeași. În rest, contactul cu lumea exterioară a fost redus mult.

E drept, n-am anticipat că starea asta de urgență o să dureze așa mult, altminteri mi-aș fi pus în bagaje ceva mai multe perechi de chiloți și o duzină de șosete, dar pentru că zilele noastre s-au derulat între curte și în casă, acest aspect nu m-a încurcat foarte tare.

Ce mi-am dat seama în perioada asta?

• Că trebuie să fim uniți. Informarea corectă și selectarea informațiilor din online m-au ajutat să-mi păstrez o stare optimistă și să respect regulile impuse de autorități.
• Că nu am nevoie de multe lucruri ca să fiu fericită.
• Că pot să-mi limitez activitățile la gătit, stat cu copiii și citit cărțile alea de s-au adunat de multă vreme și se cereau citite.
• Că viață bună înseamnă armonie, echilibru, stare de bine.
• Că pot să o las mai moale cu rutina zilnică a copiilor, mai ales că nu erau acasă la ele, deci regulile jocului au fost schimbate din mers, și nu, asta nu înseamnă că sunt o mamă rea, doar una care vrea să respire din când în când.
• Că pot să nu mă machiez cu săptămânile. Perfect valabil și pentru părul aranjat.
• Că mi-e dor de prieteni, de familie, dar prefer să-i știu bine.

Ce  am făcut în carantină?

Timpul a trecut foarte repede dar eu am avut grijă să mă bucur de cele două luni de zile împreună cu familia mea. Am râs mult, m-am certat, n-am împăcat, am dormit, am fost și foarte obosită, am gătit mult, m-am jucat și mai mult, m-am pus în mintea copiilor, am alăptat, mi-am botezat nepoțelul și oho câte și mai câte, unele chiar nu le pot povesti aici. Aproape că m-aș fi mutat la Constanța dacă aș fi fost sigură că două familii atât de diferite pot supraviețui împreună pe termen lung.

Ce lecții am învățat?

• Că te poți certa mult și bine cu soră-ta, oricum o iubești la nebunie și ea o să rămână una din cele mai importante persoane din viața ta.
• Că Less is More.
• Că te poți îngrășa dacă gătești mai des, și doar dacă guști din mai multe feluri de mâncare și nu faci sport.
• Că viața când ai o curte este foarte faină, în special în anotimpul cald cînd te poți bucura de soare, de vânt, de ploile calde.
• Că putem îmbrățișa schimbările și că este bine să ne mai oprim din alergare și doar să RESPIRĂM.
• Că îi putem ajuta pe cei din jur și de la distanță, dacă se vrea, nimic nu este imposibil.

Cum cred că s-a schimbat lumea?

Este incredibil cât de multe victime a făcut acest virus. Cu toate astea prea ne miroseam unul altuia parfumurile, atunci cînd mergeam la coafor, stăteam la coadă la covrigi sau beam o bere la terasă. Sunt sigură că o să fim altfel, de aici înainte. Și e de bine. O să avem mai multă grijă, o să ne spălăm mai des pe mâini, o să fim mai selectivi.

Care sunt noutățile în perioada asta?

Mara a început să meargă de pe la 9 luni, acum la zece aleargă, zice mama și tata și a început să se joace cu soră-sa. Este un copil spirt, nu stă o clipă locului. Sara vorbește non-stop (povesteam eu la un moment dat că a început să vorbească destul de târziu), ne pune tot felul de întrebări și ne uimește pe zi ce trece cu legăturile pe care le face în căpușorul ei. Eu am mai albit și am luat 4 kilograme în perioada asta deși îmi propusesem să slăbesc. În schimb am făcut eforturi mari să citesc și am început un proiect nou despre cărți pe care urmează să-l lansez pe canalul meu de youtube.

Care a fost primul lucru pe care l-am făcut după?

Am fost pe malul mării, mi-am băgat tălpile în apa rece, am respirat aerul ăla umed și mi-am pus o dorință în gând. Nu a fost ca în filme, dar m-am simți atât de fain. Bineînțeles că la primul drum cu mașina am simțit nevoia să-mi golesc conținutul stomacului, se vedea cu ochiul liber că am stat închisă mai bine de nouă săptămâni, dar în definitiv, totul e antrenament.

Apoi m-am întors în București, de voie, de nevoie și aici a început veselia cu doi copii mici, într-un apartament.

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Cum am trăit perioada de izolare apare prima dată în Zburătoarea.

Pe principiul nu știi să apreciezi cu adevărat ceva până nu-l pierzi. Și da, mă refer la libertatea fizică (aialaltă nu ți-o poate lua nimeni).

Atât mă întreb: oare toată nebunia asta o să ne schimbe în bine? Oare o să învățăm să trăim mai echilibrat, mai responsabil? O să știm să ne apreciem mai mult și să acordăm ceva mai mare atenție stilului nostru de viață? Să ne vizităm mai des bătrânii, să-i întrebăm ce fac, dacă au nevoie de ceva? Să-i ascultăm chiar dacă le-am mai auzit povestea de cincizeci de ori inainte.

O să avem mai multă răbdare cu ceilalți? O să fim mai curați, mai conștiincioși, mai empatici? Mai cu capul scos din laptopuri și telefoane? Oare o să dăm buluc în parcuri și pentru plimbări în aer liber, alergat și mers cu bicicleta nu doar pentru grătare?

Oare o să ne iubim mai tare și cu ceva mai mult patos? O să fim la fel? O să fim mai mult decât am fost înainte să vină pandemia asta și să ne întoarcă viețile cu susul în jos? Să ne omoare bunicii, să ne îmbolnăvească medicii, să ne fure locurile de muncă, să ne taie salariile, să ne înghețe școala copiilor noștri și să ne țină izolați în casă. Oare acum știm exact ce aveam și ce am pierdut și care sunt/vor fi cicatricile cu care rămânem?

Oare o să învățăm ceva din ce trăim acum sau o să uităm la fel de repede cum au uitat și alții înaintea noastră?

Oare toată nebunia asta o să ne schimbe în bine?

Atât mă întreb.

#Staiacasă

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Eram fericiți și nu știam apare prima dată în Zburătoarea.

Știu că primele zile de stat în casă te-au dezorientat și că nu ai apucat să profiți, cât ai fi vrut, de somn sau de lenevit pe canapea, cu netflixul în față. Și nici de curățenia aia de Paști pe care îți promiți în fiecare an că apuci să o faci. Știu asta.

Știu că nu e neapărat vorba că te plictisești, în casă sunt multe de făcut, dar parcă n-ai chef. Deschizi televizorul, te demoralizezi, pe laptop, pe telefon, curg știrile cu același subiect, de două săptămâni încoace.

Dacă ar fi după tine (și nu ai copii), te-ai băga la un somn de zile mari și ți-ai potrivi ceasul deșteptător să sune când toată nebunia asta o să fie gata.

Traversăm o perioadă grea, o criză fără precedent, o situație pe care fiecare dintre noi învață, treptat, cum să o gestioneze. Dincolo de panică și frică mai este și grija pentru cei dragi, oamenii vulnerabili în fața acestei boli, pe care trebuie să-i protejăm.

Așa că e normal să te simți copleșit de situație, să te îngrijorezi pentru locul de muncă, pentru ratele pe care le ai de plătit, pentru ziua de mâine. Însă, în loc să îți plângi de milă, hai să și faci ceva pentru situația asta, să încerci să te mobilizezi, să ajuți, să te ajuți, să fii bine. Începe cu a te ridica din pat.

1. Dimineața fă un duș și schimbă-te din pijamale

O să-mi spui că astea sunt lucruri normale pe care orice om le face. Într-o zi normală, poate. Dar, în această perioada, tendința este să lenevești mai mult decât este cazul. Știu, este greu, nu mai ai rutina aia ân care făceai trei ture în jurul parcului ca să prinzi chef și energie pentru ziua ce abia a început, dar un duș dimineața devreme și niște haine (altele decât alea cu care ai dormit) pot să-ți dea tonusul și cheful care îți lipseau pentru muncă.

2. Ai grijă ca biroul de acasă să fie separat de spațiul de relaxare

Știi ce zic. Nu lucra pentru birou din pat sau de pe canapeaua din fața televizorului. De ce? Pai simplu, dacă o faci o să fii mereu tentat să tragi un pui de somn sau să schimbi Adobele cu ultimul serial din The Crown. Cu cât spațiul de lucru seamănă mai bine cu atmosfera de birou, cu atât o să rămâi mai concentrat pe treaba pe care o ai de făcut.

3. Încearcă să nu faci alte activități prin casă în timp ce muncești pentru birou

Adică lasă ghemotocul ăla de păr de pisică să zboare pe parchetul din fața televizorului (glumesc, pe ăla poți să-l ridici), dar încearcă să faci abstracție de mizeria din casă, vasele nespălate sau alte activități ce nu semănă cu ceea ce făceai la birou. În felul ăsta o să fii mai productiv.

4. Planifică-ți zilele săptămânii

Adică trebuie să fie o zi pentru curățenie generală, un anumit interval de timp pentru munca la birou, pentru gătit, pentru scrolluit  instagramul și pentru vizionat seriale pe Netflix. Uită-te la știri cel mult o dată sau de două ori pe zi ca să nu o iei razna.

5. Planifică-ți mesele, fă o listă pentru cumpărături

Nu uita de declarația pe propria răspundere, dacă trebuie să mergi să cumperi de-ale gurii. Se recomandă să ieși pe cât de rar posibil, așa că dacă îți faci un meniu săptămânal și o listă cu cele necesare, o să fii rapid și eficient în magazin, fără să o lălăi aiurea.

Ai grijă că dacă stai în casă, tendința este să mâncânci mai des și mai prost. Evită să ronțăi toată ziua chipsuri și popcorn, poți să mănânci salate, fructe, bastonașe din legume.

6. Pentru un boost de energie, fă mișcare

O să mă întrebi cum, că nu ai sală. Stai liniștit/ă, nici nu ai nevoie. Youtube-ul e plin de filmulețe cu exerciții fizice, dar dacă nu ai chef să ai o rutină în fața laptopului poți încerca streching, câteva fandări, genoflexiuni, flotări. Asta ca să te mai recunoască ceilați când lumea o să se întoarcă la normal.

Dacă ai copii, e greu să te ții de un program așa că regulile de mai sus o să sune un pic diferit.

Am scris aici un articol despre site-uri de unde să te informezi corect și sigur. Și aici despre idei de activități pe care poți să le faci cu copilul tău cât stai în casă. Hai că poți  să fii productiv chiar dacă biroul tău de acasă nu e mai departe de 50 de centimetri de canapeaua cu netflixul. Tentația e mare, știu. Dar dacă te mobilizezi și ții cont de câteva chestii, e posibil să dezvolți o rutină și chiar să-ți placă să muncești de acasă.

Cel mai important lucru este să fii sănătos, restul se poate reconstrui de la zero. #Stayhome #Staysafe

Articolul face parte din #JurnalDePrevenție din #CampaniaColectivă Digital Parents Talks.

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Câteva reguli ca să fii productiv cât #staiacasă apare prima dată în Zburătoarea.

V-am povestit cum zilele trecute am avut programare la spitalul de masini aka service-ul auto de la colț, ca să-i mai prelungim viața Corsei noastre mici și vesele, ce nu ne-a lăsat niciodată la greu? V-am spus? Cum trebuia să fiu acolo la nouă fix, așa că mi-am luat extensia mică și frumoasă cu mine, am echipat căruciorul cu cele necesare, am pus scoica în mașină, și cu un Doamne Ajută în gând am pornit la drum?

V-am povestit cum am stat mai întâi un sfert de oră, apoi jumătate, apoi o oră întreagă în fața ușilor de fier, pentru că cineva care lucra acolo avea program de voie și nu considerase necesar să sune și să anunțe o întârziere atât de mare? Cum mecanicul cu pricina a răspuns într-un final la telefon, și a zis că întârzie 10 minute care de fapt au însemnat șaizeci, dar nah, service-ul lui, face fix ce îl taie capul, iar eu în răstimpul ăsta legănam un bebeluș de două luni și făceam treișpe-paișpe că nu aveam apă la mine și mi-era sete, nici o toaletă prin preajmă, că am vezica mică?

M-am gândit de nenumărate ori să plec, să renunț la reparatul mașinii, dar era prea de tot, mi se oprise motorul de atâtea ori în trafic încât deja nu mă mai interesa că ceilați șoferi se uitau la mine ca la „duduia proastă care habar n-are să conducă”, ci mai degrabă mă deranja că mereu întârziam, că aveam un bebeluș cu mine, că începuse să devină periculos. (Mi-am amintit momentul în care am rămas în mijlocul rondului de la romană cu motorul oprit, norocul meu e că știu să o ambalez ca să țină un pic relantiul până o bag în viteză).

V-am spus cum atunci când domnul a sosit, în cele din urmă, se comporta firesc ca și cum chiar ajunsese într-un sfert de oră și mi-a cerut cheia mașinii să o pună pe tester? Cum eu m-am enervat și i-am zis că nu e o atitudine corectă, putea să aibă decența să mă sune și atunci întârziam amândoi, dar măcar, nu exista un prost să-l aștepte pe celălalt? Iar domnul, ofuscat a zis, pe un ton certăreț, am întârziat e bine, îmi pare rău, ce vreți să mai fac acum? Mai vreți să vă repar mașina sau… I-aș fi zis imediat SAU, dar, așa cum am descris mai sus, mașina ajunsese să mă încurce în loc să mă ajute așa că i-am întins cheile cu gândul că dacă dimineața mea nu mai putea fi reparată, opelul meu mai avea o șansă.

V-am spus cum a pus mașina pe tester și, mititica s-a comportat exemplar, mai că o vedeam cum îi tremură bara din față. S-a speriat când a auzit că o duc la service și s-a făcut bine singură, am gândit eu după ce m-am suit la volan, 5 minute mai târziu, și am plecat spre casă? V-am spus?

Deci nu v-am povestit cum mi se oprește în continuare motorul când îmi e lumea mai dragă, la semafor, atunci când îmi dă cineva prioritate, când trebuie să parchez, când stau în trafic și înaintez cu viteza melcului (multe ocazii să o las „pe liber”, doar că mașina mea nu mai cunoaște ce e ăla relanti și frecvent, acul turometrului o gonește spre zero) ?

Păi dacă nu am povestit despre toate astea, nici că vă mai spun! :))

P.S. Știe cineva un service bun, cu oameni serioși și atitudine decentă, în zona de nord a Bucureștiului? Nu de alta dar nu v-ar plăcea să vă întâniți cu mine în trafic!

Photo by Ayo Ogunseinde on Unsplash

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Dom’le, dar chiar așa? apare prima dată în Zburătoarea.

Cum m-am pricopsit eu cu tine? e întrebarea pe care o auzeam destul de des în primele săptămâni după ce ne mutaserăm împreună. Cred că de fapt ne pricopsisem amândoi unul cu celălalt, fără să ne dăm seama, cu mult înainte să fim împreună.

Îl văzusem într-o iarnă, când avea un concert unplugged la casa Lupu. Era și văru-miu în trupă, tot arhitect, asta fusese conjunctura prin care aterizasem printre atâția boemi, într-o sâmbătă seara. Nu ne-a făcut nimeni cunoștință, așa că prima dată când am vorbit a fost în decembrie, același an,  invitată de văru-miu să mergem toți cu colinda, în Corbeanca la niște prieteni de-ai lui. După, am rămas în Jacks, un piano bar, unde eu am dansat și el a stat pe scaun. Atunci am aflat că e cu 13 ani mai mare ca mine, tot arhitect, tot un boem.

Am început să ne facem de lucru împreună, teatru, muzee, expoziții, filme și alte concerte. A fost vara în care am ieșit cel mai mult din casă, lucru constatat și de colega mea de apartament, când  mă prindea doar la micul dejun. Până să zic DA, la starea civilă, eram prinsă într-un carusel din care nu-mi doream să mai sar niciodată. Ne știam de câteva luni, dar aveam impresia că-l cunoscusem toată viața mea. În seara în care am decis să ne căsătorim civil, în secret, am sunat doar doi prieteni, ca să ne fie martori. Voiam să fie o nebunie, să zicem DA, amândoi, tare și răspicat, chiar în ziua următoare. Am aflat că trebuie să depui actele cu 10 zile înainte, că e necesar un certificat medical, buletinul meu expira, datele din buletinul lui nu coincideau cu cele din certificatul de naștere (din vina cui?) și colac peste pupăză când umblam să rezolvăm aceste probleme, am fost și tamponați în trafic. Dacă e nebunie să fie măcar cu nebuni! 🙂

Nu ne-am intimidat și am mers înainte până în momentul în care era să nu mai ajungem la Starea Civilă, la ora programată din cauza unui maraton care blocase tot centrul Bucureștiului. Doar că noi știam una și bună, nebunie, căsătorie, atunci, acolo  și cu toate că martorii aleși nu au ajuns la cununie, noi am avut noroc cu alți doi prieteni care ne-au făcut o surpriză și au fost acolo, pe neanunțate, să semneze pentru noi!

Am avut același acordeonist cu melodiile care se cântau la nuntă pe vremuri (l-am găsit în curtea Stării Civile de la sectorul patru), așa că ce rost ar fi avut să programăm un eveniment care s-a derulat așa frumos pe nepusă masă?

Ce a urmat? Ne-am sunat părinții și i-am anunțat că în sfârșit ne găsiserăm unul, pe celălalt, așa că nu am mai putut aștepta, ne-am luat! Și  șampanie în pahare de plastic, băută pe iarbă în curtea Palatului Mogoșoaia. Nu a fost o nuntă regală, dar noi am simțit că a fost despre noi, fără emoții, fără mătuși care să leșine și fără stresul că nu iese așa cum a fost planificat. Pentru că neavând niciun plan, am iubit fix ce a ieșit! Am promis că o să ne ținem de mână mereu, și o nuntă în toată regula, câteva luni mai târziu. (nu de alta dar era nevoie de o conjunctură ca să-i facem pe ai noștri să se cunoască)

foto: @nicolae stoleriu ( Noi doi la nunta cu pricina)

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul 7 ani și încă ne ținem de mână apare prima dată în Zburătoarea.

Sunt sigură că aveți și voi un top cu 5 produse minune, pe care le folosiți foarte des și care vă ajută să aveți un ritual atunci când vă machiați acasă!

Mă machiez de multă vreme și în tot acest timp am învățat (zic eu) ce înseamnă moderația. Am fost și rockeriță și punkeriță, dar și Blaire din Gossip Girls. Toți acești ani de cumpărat și folosit produse de make-up mi-au arătat cât de important este ce punem pe față! Pentru că DA, doamnelor și domnișoarelor, deși avem grijă de ceea ce mâncăm, ignorăm cu desăvârșire faptul că pielea noastră se hrănește cu produsele pe care le folosim.

Am ajuns să mă limitez la câteva produse de make-up care îmi sunt indispensabile și pe care le folosesc zilnic. Nu mă machiez strident, pe principiul LESS IS MORE!, dar nici nu ies din casă nemachiată! Și o să vă spun de ce: pentru că îmi expun pielea la praf și mizerie, așa că atunci când nu aplic fond de ten, mă dau cu o crema SPF care îmi protejează stratul superior al pielii de razele UV dar și de particulele de praf!

Ce folosesc ca să am un machiaj simplu pe care să-l port zi de zi???

1. Fond de ten Double Wear Stay-in-Place Makeup SPF 10, Estee Lauder

Este cea mai faină descoperire a mea și cea mai recentă! Îmi place tot la acest fond de ten! Textura, consistența, faptul că are un aspect foarte natural dar și faptul că hidratează pielea fără să-i dea aspect lucios, pentru că are control asupra excesului de sebum. Pot spune că se potrivește oricărui tip de ten, pentru că are o formulă care se pliază perfect pe piele iar rezultatul este un ten luminos! Are un SPF 10, aspect mat și o mare rezistență la transfer! Rezistă 24 de ore pe piele și nu se ia de pe față pe haine.

Aaa, și este la reducere acum pe site-ul celor de la Douglas!

Se vinde fără pompiță, eu am achiziționat-o separat de la același brand! Motivul: îmi dozează mai bine cantitatea de care am nevoie, atunci când folosesc fondul de ten! Vezi Estee Lauder Double Wear Makeup Pump !

2. Pudra Estee Lauder Set. Blur. Finish. Perfecting Powder

Nu o folosesc mereu pentru că nu vreau să am un ten foarte încărcat! O aplic pe zona T a feței, acolo unde știu că tenul meu se îngrașă și astfel evit să am o față care lucește! Ce îmi place la această pudră este că are o textură mătăsoasă care fixează și oferă tenului un aspect neted, atenuând liniile fine și imperfecțiunile! Și ador faptul că o pot folosi cu sau fără să aplic fondul de ten pe față! Este deasemenea la reducere!

3. Rimelul L’Oreal Paris Voluminous Million Lashes Waterproof Mascara

Eu l-am descoperit în Amsterdam, când alergam prin aeroport să fac transferul pentru o altă cursă de avion! Știam că îmi uitasem rimelul acasă, în România și aveam nevoie de ceva care să aibă grijă de genele mele, să le ofere același volum și separare pe care o obțineam de la vechea mea mascara.

L-am testat, însă m-am îndrăgostit cu adevărat atunci când am început să-l folosesc!

4. Creionul pentru sprâncene The triple threat Billion Dollar Brows

Are o formă triangulară și este potrivit atunci când ai nevoie să umpli spațiile goale ale sprâncenelor! Mă refer aici la sprâncenele discontinue sau rare ori la ce cele care nu sunt foarte bine definite! Se aplică foarte ușor, mina are o formă ergonomică și se găsește în mai multe culori ca să se poată adapta tipurilor diferite de sprâncene. L-am descoperit atunci când am fost să mă pensez la Brow Bar& More, un salon foarte mișto pe care vi-l recomand!

5. Gel transparent sprâncene  Brow Gel Billion Dollar Brows

O să-mi spuneți că nu aveți nevoie de așa ceva, dar sunt sigură cu nu doar mie mi se „zburlesc” sprâncenele. Acest gel fixează firele de păr într-un look foarte natural așa că ele stau mereu în poziția în care au fost pieptănate! Are o formulă cu ingrediente de cea mai bună calitate, astfel că nu strălucește la soare iar sprâncenele nu au aspect uscat sau de descumat! Cel mai tare îmi place că îmi dă un aspect finisat, perfect îngrijit!

Acesta este ritualul meu zilnic de îngrijire și cu ajutor acestor produse mă simt frumoasă și am un look natural! Uneori folosesc și creionul pentru pleope ca să obțin acel aspect de Cat eye, care mie îmi place tare mult! Dar despre asta vorbim într-un articol ulterior! Ce părere aveți de combinația mea de produse și care ar fi recomandările voastre pentru un look zilnic, proaspăt și foarte simplu?

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul 5 produse de make-up care îmi fac viața mai frumoasă apare prima dată în Zburătoarea.