Două lucruri pe care n-am crezut că le merit așa că n-am îndrăznit nici să visez la ele

Două lucruri pe care n-am crezut că le merit așa că n-am îndrăznit nici să visez la ele și cu care m-am intersectat în minivacanța mea din Positano.

Să o luăm cu începutul.

Am visat mereu să ajung pe coasta amalfitană, am văzut poze pe instagram, mi-am imaginat Positano ca pe un sat cu vile terasate și strǎzile mereu în pantă, umbrite de lǎmâii care privesc înspre mare.

Am descoperit un loc magic, mult peste tot ce mi-am închipuit. Fabulos și scump. Positano îmbină farmecul caselor tradiționale cu pitorescul străduțelor înguste și al scărilor ce te conduc către ape în nuanțe de verde-albăstrui, care aduc cu ele mii și mii de ani de istorie și povești uitate.

A trebuit să ajung acolo și să aflu că nu e un sătuc vintage, de demult, cu oameni care trăiesc din pescuit ci un loc high end, cu restaurante și vile de top, un loc exclusivist foarte potrivit pentru cupluri și, se pare, preferat de vedete. Deci o destinație premium.

Nu că nu mi-aș găsi locul într-o astfel de lume pentru că m-am bucurat de tot ce am trăit, am încercat multe experiențe și mi-am dorit să “make the best if it”.

M-am plimbat mult pe jos, am admirat muntele, marea, am mâncat scump, dar bun, am încercat înghețata în coajă de lămâie, am fost cu ferry-ul și am încercat experiențe de top cu care, recunosc, nu sunt obișnuită.

Una dintre experiențe a fost o ieșire cu fetele într-o locație de lux, frecventată de vedete și de oameni importanți. Ne-am bucurat de o seară de cocktailuri, cu muzică bună ascultată la pick-up, într-un cadru care-mi amintește de filmul, Marele Gatsby.

Le Sirenuse reprezintă mai mult decât un hotel de lux, este o poveste construită în jurul unei vechi familii de nobili italieni. Hotelul deține 58 de camere, mobilate diferit, care păstrează stilul italian inconfundabil prin eleganță și bun-gust. Terasele cu vedere spre mare fac această destinație unică în lume, fiind o oază de liniște, cu o priveliște care îți taie răsuflarea și te poartă către tărâmuri unde totul este posibil.

Poate, ăsta este și motivul pentru care se numește Don’t worry bar

Noi am fost într-unul dintre barurile lor, un loc atipic, cel puțin pentru lumea prin care obișnuiesc eu să mă plimb, însă un spațiu suspendat în timp, care te atrage repede în poveste și te face să simți că ești acolo dintotdeauna. Poate, ăsta este și motivul pentru care se numește Don’t worry bar, sau poate sigla numelui stă atârnată de tavanul încăperii ca să-ți aducă aminte că printre mobilă de mahon, cocktailuri extravagante, lumină difuză și acorduri de jazz, n-ai niciun motiv să ai gândurile în altă parte ci dă-ți voie să faci parte din poveste.

A doua experiență pe care n-aș fi încercat-o pentru că nu e ceva cu care să fiu obișnuită și nici nu-mi permite buzunarul, este să probez un palton absolut superb dintr-o colecție premium, un articol iconic, dintr-o țesătură dublă de cașmir care cântărește câteva sute de grame și cu care m-am simțit absolut divin preț de câteva minute. Și nu e vorba nici de cât costa paltonul (vreo 3800 de euro, cam când mi-aș permite eu o astfel de piesă vestimentară) și nici de faptul că mă uitam la mine în aceeași oglindă în care s-au privit atâtea femei de succes, care prețuiesc hainele elegante și calitative, piese care tronează în garderoba lor ani de-a rândul, fără să se demodeze sau să se strice. Nu. Nu e vorba doar de asta.

Este despre cum m-a făcut să mă simt. Despre Magda, cea care ar putea la un moment dat nu doar să-și cumpere paltonul, ci și să fie femeia care își face cumpărăturile acolo. Cea care a muncit mult pentru un țel și iată, acum îți face un cadou binemeritat și se bucură pentru el. E despre potențial. Despre țeluri înalte. Despre visuri. Despre câteva momente de lux. O altfel de experiență. N-aș fi probat paltonul, dacă prietena mea, Oana, n-ar fi insistat. Doar că Oana, știa exact ce face și chiar mi-a mărturisit că aveam postura, atitudinea schimbate în clipa în care mă uitam la mine în oglindă, probând o haină care mă făcea să visez.

Și ce mi-am luat eu din vacanța din Positano a fost că uneori, călătoriile nu sunt despre locuri noi, ci despre a te reîntâlni cu tine Și despre a îndrăzni (chiar și atunci când e vorba despre visuri).