Despre mame care și-au schimbat meseria atunci când au intrat în concediul de creștere copil, ați tot auzit. Și despre femei care din momentul în care s-au trezit cu un bebeluș în brațe, și-au schimbat viziunea și au găsit inspirația necesară să se apuce de proiecte noi care în timp, au prins aripi și au avut succes. Orice am spune, un lucru e clar, copilul vine cu un plus de noroc în viața părinților săi.
Când am aflat că sunt însărcinată cu Sara știam că viața mea urmează să se schimbe în bine. Că mă așteaptă lucruri neprevăzute, că o să fie greu, dar frumos. Și cei din jur mi-o repetau și cu toate că eram un pic speriată, în sufletul meu abia așteptam să văd ce-mi pregătește viitorul.
Când Sara s-a născut, a luat naștere si blogul, ceva mai timid decât intrarea spectaculoasă pe care și-a făcut-o fetița mea. Cu pași nesiguri, cu multe frici și o mare neîncredere că cineva ar putea să mă citească.
Prima dată am scris pentru mine, pentru ea. Apoi, mi-am dat seama că am lucruri de spus, că vreau să cunosc oameni, mămici care trăiesc aceleași experiențe ca și mine, așa că într-o zi de martie, am apăsat butonul de publish și gândurile mele au devenit publice.
A fost foarte greu, era ca și cum stăteam dezbrăcată în fața unui stadion de oameni. După fiecare articol pe care îl publicam, închideam imediat browserul și plecam de acolo. La fiecare notificare pe care o aveam, îmi sărea inima din piept doar la gândul că cineva ar putea să-mi scrie că ceea ce fac nu este bine. Cu timpul a devenit mai ușor. Am început să prind încredere și poveștile mele și ale Sarei au inspirat mulți alți oameni din online să-mi scrie la rândul lor experiențele asemănătoare prin care treceau cu cei mici. Atunci am simțit că fac bine, că-mi place să scriu chiar dacă un singur om se regăsește în articolele mele, că felul în care știu să descriu întâmpările de mămică arată mai bine, așezat într-un articol, pe un blog la care am ajuns să țin foarte mult. Apoi mi-am dat seama, nu de blog m-am îndrăgostit ci de varianta asta prin care puteam să scriu despre ce mi se întâmplă, să povestesc cuiva schimbarea minunată pe care o simțeam ca mamă! Și mi-a plăcut mult să cunosc oameni faini care scriau și ei, unii devenindu-mi, apoi, prieteni dragi. Blogul a fost doar un mijloc prin care am început să fac ceva ce mi-am dorit din copilărie, să scriu.
Și uite-așa, un copil de-o șchioapă a venit buluc în lumea mea, întorcând-o pe dos dar aducând cu el noroc și oportunitate. Când mă gândesc la blog știu că el există datorită Sarei. Când mă întreb de ce scriu, știu că o fac pentru mine, pentru ea, pentru noi și pentru cititorii mei aleși pe sprânceană.
Vestea că voi mai avea un copil a venit fix după ce s-a anulat plecarea mea la un curs în Germania. Decizia mea de a nu o înțărca abrupt, pe Sara, a fost cea mai potrivită și uite că Dumnezeu le-a aranjat asfel încât Mara să-și anunțe sosirea într-o perioadă în care mă concentram prea mult pe muncă. Și fetița nr.2 a venit cu o karma aparte, aducând cu ea proiecte noi în care sunt implicată și astăzi. Cel mai bun lucru pe care mi l-a adus Mara a fost avântul meu de a-i ajuta pe ceilalți și implicarea în niște proiecte caritabile, de care abia aștept să vă povestesc.
Ultimile luni mi-au reamintit că familia e pe primul loc și că toate cursurile și avansările pot să mai aștepte. Când te trezești dimineață și doi ochi albaștri și poznași te fixează cu privirea, îți dai seama că ai ales bine. Că toate trebuie făcute la timpul lor. Că vine o vreme și pentru carieră, călătorii și mâncat ciocolată de față cu copilul tău. Doar că deocamdată, ne bucurăm în tihnă că ne avem, și-atât.
Photo by Dakota Corbin on Unsplash
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
