Am primit multe întrebări cu privire la prima petrecere a Sarei, cum am organizat-o, ce locație am ales, cum am sărbătorit-o și mai ales dacă i-am tăiat vestitul ciuf care se mai numește și moț. Mi-am dat seama că m-am luat cu treabă, timpul a trecut, iar eu am uitat să scriu despre prima aniversare a copilului meu: petrecerea de 1 anișor!

Organizarea și partea de logistică

Am ales să organizăm o întâlnire restrânsă de genul “garden party”, la Cafe Bistro Acuarela, strada Polonă, nr 40. În spatele terasei deschise există o grădină separată, foarte drăguță care se închiriază evenimentelor private. Pe noi ne-a încântat încă din momentul în care am aflat despre ea. Locul este atipic, decorat cu multe obiecte vechi, însă grădina miroase a flori de tei și a jazz așa că aniversarea Sarei a ieșit exact cum ne-am dorit.

Cred că am fost 20 de adulți și doar doi copii. Știu, era petrecerea Sarei, însă la vârsta de 1 an nu poți să organizezi o petrecere de copii, sau e foarte dificil să faci asta. M-am gândit mai degrabă la adulți când am făcut invitațiile cu promisiunea că anul următor o să facem o petrecere specială pentru copii. Considerentul meu a fost că vârsta de 1 an este dificilă pentru a ține sub control mai mult de 3-4 copilași!

Dacă țin bine minte, cred că evenimentul s-a întins pe o jumătate de zi, mai cu seamă de la ora 14.00 până seara la ora 19.00. Fiecare a stat cât a dorit și pentru că nu am avut niște activități anume, lumea s-a simțit ca într-o după-amiază liniștită, pe terasă.

Am ales pentru mâncare, varianta de bufet suedez și aici am avut noroc pentru că Acuarela colaborează cu o firmă de catering foarte faină care livrează mâncare delicioasă și foarte gustoasă. În plus, mi-am dorit să fie chestii ușoare, de vară și servite pe o farfurie, șervețel.

Din meniul nostru au făcut parte:

Quicheuri:

  • quicheuri cu brânză de capră , alune de pădure și praz;
  • quicheuri cu spanac, roșii uscate la soare și ciuperci proaspete;
  • quicheuri  cu pui cu ciuperci și smântână;

Platouri:

  •  aripioare în susan cu cartofi
  • cartofii bunicuței

Salate Pui&co

  • Salate Mediteraneean

Candy bar:

  • Mousse de ciocolată
  • Cheesecake cu lămâie
  • Tartă cu mere
  • Prăjitură (genială) cu dulceață și bezea
  • Tort

Crănțănele.

În ceea ce privește băutura, fiecare invitat a comandat ce și-a dorit. La mare căutare a fost limonada cu soc și berea artistului (bere cu sirop natural).

La categoria dulciuri, m-a ajutat Irina, o bună prietenă de a mea. Tot ea mi-a pregătit și la botez un candy bar de excepție, succesul lui a fost și din faptul că invitații noștri au tăbărât imediat pe el. Cheesecake-ul a fost răcoros și tarta de mere a mers de minune cu limonada rece cu mentă proaspătă.

Faptul că am avut ajutor mi-a folosit la fix. Țin minte că eram destul de haotizată și nu cred că aș fi putut găti singură toate acele bunătăți. În plus, nu am nici foarte mult talent. Partea de food am comandat-o de la Acuarela bistro, dulciurile au fost gătite în bucătăria Irinei și tortul a fost comandat de la Ana Pan. Da, am avut ca temă pentru tort, pe Masha și ursul, cele două personaje emblematice pentru Sara.

Tortul a avut zahăr și a fost consumat de toată lumea cu excepția Sarei. Ei i-am încropit o prăjitură specială, din clătite, de care nici nu s-a atins în ziua respectivă. Mi-am promis că anul acesta o să organizez un picnic cu mâncare baby-friendly și cu dulciuri fără zahăr. Dacă ar fi să aleg din nou, aș prefera un tort deloc aspectos, dar sănătos, fără zahăr și cu multe fructe înăuntru.

La categoria activități și jocuri ne-am distrat foarte tare! Sara a primit cadou un buchet generos de baloane colorate, umplute cu heliu. La un moment dat știu că au existat declarații spuse cu gaz inhalat, pe voci de soprană. Trebuie să am ceva filmări pe această temă! 🙂

Soțul meu a avut pregătit un filmuleț cu momentele relevante din viața Sarei și până la vârsta de un an, video pe care l-a proiectat pe un ecran alb.

Desemenea, invitații au ales, să-i picteze Sarei câte un desen în acuarelă. Toate tablourile, le păstrez și în ziua de astăzi, într-o cutie alături de alte lucrușoare ale fetiței năzdrăvane.

Pentru că toată lumea ne întreba ce să-i cumpere cadou Sarei, iar noi nu am făcut vreo listă în sensul acesta, am hotărât de comun acord cu nașii să fim practici și să nu cheltuim aiurea. Pentru că venise vremea să facem trecerea de la scoică la scaunul de mașină, noi am ales modelul, iar nașii i-au cumpărat Sarei scăunel perfect în care stă și astăzi!

Mai mult, Sara a primit o mulțime de lucrușoare frumoase. Săndăluțe de vară, tricicletă, rochiță de ocazie, lego și bile colorate. Să nu uit de baloanele cu heliu care ne-au adus multe zâmbete în ziua aceea. Invitații noștri au ales să-i deseneze sărbătoritei câte o pictură în acuarelă, pun dovada mai jos!

Petrecerea de moț a fost foarte frumoasă, organizată în familie și alături de prietenii dragi! Momentul tăierii moțului a fost foarte scurt și la obiect, însă eu nu am să uit niciodată cum Sara a ales din tăvița cu lucruri o pensulă de pictat și un lipici! Pesemne că avem o mică artistă în devenire!

Cu toate astea, dacă ar fi să mai organizez încă o dată o astfel de petrecere, aș face lucrurile un pic diferit! Mi-ar plăcea să pregătesc singură meniul pentru viitoarele aniversări ale Sarei. În felul acesta m-aș asigura că mâncare este potrivită și adaptată nevoilor și vârstelor copiilor invitați. Pe de altă parte, este posibil ca acest lucru să mă depășească și să solicit ajutor.

Iar mamelor care urmează să organizeze genul acesta de aniversare, le-aș spune să ia în considerare două tipuri de petrecere, una pentru adulți și una pentru copii. Le-aș recomanda mâncarea gen picnic și deserturile răcoroase, cu multe fructe și fără zahăr. Aș propune jazz pentru ambianță și limonadă rece servită la iarba verde acolo unde poți întreprinde activități sportive cu cei mici.

Și cel mai important, să facă multe fotografii pentru că vor fi singurele amintiri care rămân! Noi cu ele ne delectăm și astăzi!


Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.