Este a nu știu câta oară când mă trezesc brusc în miezul nopții și mi se taie respirația. Mă ridic din pat nedumerită și uit unde sunt. O caut pe Sara și îmi amintesc că nu sunt în camera mea, ci într-un cămin din Cluj, iar fetița năzdrăvană este acasă.
Mă așez înapoi în pat, dar stomacul mi se strânge și încerc să-mi închipui ce a făcut ea zilele astea fără mine. Mi-e dor, mi-e un dor nebun de copilul meu. Parcă au trecut prea multe zile și despărțirea asta mă face să regret decizia mea de a face cursul de antreprenoriat.
Este pentru prima dată când plec pentru mai mult de două zile de acasă. Când am fost în Danemarca am lipsit două zile și o noapte. Mă întreb și acum: ce-o fi fost în capul meu când am ales să stau departe de Sara pentru cinci zile, dacă îmi este atât de dor?
Să fac un curs de antreprenoriat la Universitatea Babeș Bolyai este o mare oportunitate. Zilele astea mi-am amintit de perioada studenției și de profii mișto pe care îi idolatrizam! Cursul este foarte interesant, formatorii sunt minunați și lucrurile pe care le învățăm sunt foarte valoroase! Doar că eu am uitat un pui mic de 2 ani și 8 luni la București, un pui care are nevoie de mama lui. O fetiță pe care nimeni nu a întrebat-o ce părere are despre faptul că mama ei pleacă să vâneze cai verzi pe pereți timp de cinci zile în inima Ardealului.
Urmează 10 ore de mers cu trenul și apoi o să strâng la piept și o să-i recunosc mirosul. Mâine dimineață o să mă joc din nou cu zulufii ei rupți din soare și sunt sigură că o să încerce să mă păcălească cu zâmbetul ei năzdrăvan. Mai e un pic și o să o țin iar în brațe!
Mi-e dor, mi-e atât de dor!
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
