Mă tot plâng că timpul trece, că tu crești văzând cu ochii, că nu mai stai atât de mult timp cu obrajii lipiți de pieptul meu! Acum ești năzdrăvană, ți-ai luat zâmbetul șugubăț și ești pusă doar pe șotii. Mi-e atât de drag să te privesc, copile!
Sunt zile în care mă trezesc că au trecut doi ani și patru luni de parcă nici nu s-ar fi întâmplat vreodată. Singura dovadă a anilor ăstora ești tu, fetiță, cu zulufii tăi din soare și ochișorii albaștri de smarald. Mirosul tău, atingerea ta, privirea ta poznașă și toate lucrurile pe care le faci în prezența noastră nu mă lasă să mă satur de tine!
Te-aș întreba de unde-ți iei lumina și cum poți să zâmbești neîncetat? Cum faci să te bucuri atât de sincer și nevinovat de lucrurile atât de banale? Cum te joci cu o frunză și te trezești râzând în hohote, contagios, atunci când te uiți cum vântul spulberă uscăciunile de pe jos? De unde îți tragi energia aia vie și cum reușești să mă faci să te iubesc atât, dar nespus de mult?
Copil frumos, hazliu și vesel, îți mulțumesc că m-ai ales să-ți fiu mamă! Că mă înveți în fiecare zi ce este răbdarea, bunătatea și recunoștința! Că îmi dai ocazia să mă opresc din alergarea mea și să descopăr, alături de tine, lumea frumoasă a lucurilor simple! Că ești motivul pentru care mă trezesc dimineața zâmbind și adorm seara fără să mă satur să te privesc cu același zâmbet tâmp pe față! Că mă ajuți să îndrăznesc, să mă descopăr, să vreau să fiu mai bună pentru tine! Că ești!
Sunt zile în care nu mă mai satur să-ți miros zulufii de soare!
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
