Cu pleopele atârnânde de greutatea somnului dulce la care am renunțat ca să ajung la timp la aeroport, stau cuminte la rând și aștept îmbarcarea. Cursa spre Amsterdam va decola în 30 de minute, așa că pasagerii tocmai ce au fost invitați să urce la bord. Survolez cu privirea în sala de așteptare și analizez fugitiv aproape pe fiecare dintre cei care, la fel ca și mine, așteaptă să se urce în aeronava! După câteva minute, îmi ațintesc privirea către un tătic ce ține strâns la piept un pui de om, blond cu ochii albaștri! Îmi aduc aminte de năzdrăvana mea de acasa și mă emoționez.

Nu pot să nu observ grija și dedicarea cu care acest părinte își ține copilul în brațe! Tăticul e tânar, nu îi dau mai mult de 30 de ani iar baiețelul lui are până într-un an! Continui să mă uit la ei cum se joacă pentru că ador felul în care își tin nasurile lipite, unul de celălalt! Se gâdilă, zâmbesc ștrengar și își aruncă câte un pupic pe obraz! Ba unul, ba celălalt! 

Felul în care interacționează îmi amintește de Ștefan și de relația lui cu Sara! Rememorez clipele lor de început! Momentele acelea în care, abia adusă de la maternitate, fetița noastră era păzită de privirea lui Ștefan, iar el era nedespărțit de pătuțul ei!  2 ani și 2 luni mai târziu, cei doi au o relație incredibil de frumoasă, bazată pe joacă și pe multă iubire. 

Mă reîntorc cu privirea spre tatăl preocupat de omulețul mic din brațele lui. Acum stau amândoi așezați și se joacă cu degetele în palme. Deodată joaca le este întreruptă de alți doi copilași la fel de veseli și tot cu ochii de culoarea cerului, urmată de mama lor. Îmi dau seama că familia este întregită și că am în față un cuplu cu trei copii. Mă marchează calmul și frunțile descrețite ale celor doi părinți (în gândul meu îmi zic că eu sunt mult mai stresată deși am doar o fetiță) dar nu-mi ridic privirea de la ei ci, oarecum hipnotizată, le urmăresc fiecare gest pe care îl fac.

Mama se așează pe scaun și deschide o carte, în timp ce tatăl pare că are situația sub control. Băieții mai mari se fugăresc prin sala de așteptarea iar puiul de om  de un anișor își reîncepe hârjoneala cu fața părintelui său.

În difuzoare se anunță tare și răspicat că îmbarcarea începe în câteva minute așa că pasagerii sunt invitați la poartă. Familia din fața mea se mobilizează în câteva secunde, fiecare dintre ei cară un bagaj (pesemne că are o sarcină precisă) și, fix înainte să se așeze la coada care se formează în fața lor, se strâng în brațe, toți cinci!

Și inima mi s-a umplut de iubire. În momentul acela m-am văzut mamă de trei copii, poate nu toți cu ochii albaștri sau cu părul blond, dar trei, toți ai mei și ai lui Ștefan! În clipa aia mi-am dorit să am mai mulți copii și am văzut cum Sara se hârjonește la fel de frumos cu frații ei! Mi-am închipuit cum ar fi să fiu mamă de trei și mi-am dat seama cât de greu dar și de frumos sună toată treaba asta!

Mă trezesc fix în ultima clipă când îmi dau seama că am rămas ultima în sala de așteptare și risc să pierd avionul! Ce vis frumos! Mă sui în avion și mă gândesc cum ar reacționa Ștefan ideea de a fi tătic de trei! Mă trezește la realitate expresia: ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să se îndeplinească! Și ce dacă?(mă îmbărbătez singură) poate doar așa, o să ne putem cumpăra mega patul nostru de co spleeping mult visat!

---

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.