Anul acesta am schimbat prefixul și am împlinit 30 de ani. O vârstă frumoasă, aș spune, având în vedere că era nevoie să ajung aici ca să-mi dau seama că:

  • Sunt un om tare norocos

Viața a fost generoasă cu mine și am avut parte de multe lucruri bune și frumoase. Familia mea, părinții mei, frații mei și toți prietenii care mă înconjoară îmi demonstrează în fiecare zi că sunt un om tare norocos.

  • Am tot ceea ce mi-am dorit

Și aici nu mă refer doar la lucruri strict materiale ci și la visurile mele, aspirațiile și locurile unde am vrut să ajung. Nu vă închipuiți că-mi doresc puține lucruri, însă, mi-am dat seama de ceea ce este important pentru mine așa că am început să-mi doresc lucruri mai simple, mai de suflet, iar ele prind contur în familia mea, aproape în fiecare zi.

  • Fericirea stă în lucrurile mici

Da, este foarte adevărat și comic cumva! De fiecare dată când pornesc în căutarea fericirii, mă trezesc că ea este în cele mai mărunte lucruri și că stă lângă mine, trebuie doar să mă uit în direcția potrivită!

  • Îmi doresc o familie mare

Sara ne întregește familia și ne face nespus de fericiți. Dar mă gândesc serios să mai fac și alți copii. Mi-ar plăcea să fiu mamă de trei. Am scris aici cum și când mi-am dat seama că îmi doresc o familie mare! 🙂

Cum a apărut conceptul „Împreună dăruim zâmbete”?

Am vrut să sărbătoresc cum se cuvine așa că m-am hotărât să organizez o aniversare caritabilă și astfel să ajut Asociația Kinetobebe să strângă bănuți pentru bursele de terapie din cadrul centrului de recuperare pediatrică. Am aflat că sunt foarte mulți copii în România care au nevoie de recuperare, cele mai multe cazuri fiind neurologice și pentru că nu toți părinții au posibilitățile financiare să susțină ședințele până la capăt, această asociație a început un proiect de strângere de fonduri ca să vină în ajutorul acestor copii și familiilor lor. Pentru că nu știam cum pot să organizez cât mai bine și într-un timp destul de scurt o petrecere de acest gen, am rugat-o pe Andreea Tamaș fondatorul proiectului „Dăruiește-ți ziua” să mă ajute.

Andreea, în curând mamă de trei copilași, este o minune de om. A pus la punct, de la distanță, o petrecere pe cinste, a organizat foarte mulți oameni și s-a asigurat că ziua mea de naștere o să aibă un eveniment ca la carte! Mariana de la Asociația Kinetobebe m-a sprijinit la eveniment, mulțumesc mult fetelor!

Cum funcționează proiectul „Dăruiește-ți ziua”?

Conceptul este destul de simplu. Este ziua ta și organizezi o petrecere la care îți invi’i familia, prietenii și cunoscuții! Fix ca la o petrecere aniversară! Mâncare, băutură, muzică și voie bună, doar că în loc de un buchet de flori sau de un cadou, invitații tăi vor dona acești bănuți cauzei pe care tu o susții.

Cum a fost la petrecerea aniversară „Dăruiește zâmbete”, organizată pe 3 octombrie cu ocazia zilei mele de naștere?

Deși au trecut câteva zile de atunci, am și acum emoții când îmi amintesc de acest eveniment. Totul a fost minunat, de la oamenii care au venit la ziua mea, cei care m-au ajutat să iasă atât de bine, sponsorii și colaboratorii și până la mâncarea delicioasă, dulciurile atât de gustoase, băutura cu stil și muzica pe sufletul meu. Am avut parte de cea mai frumoasă petrecere de ziua mea. Mulțumesc tuturor invitațiilor mei care și-au rupt din timpul și energia lor și au venit să mă sărbătorească.

Locația a fost asigurată de Naan Project, un loc foarte elegant și încăpător cu o servire ireproșabilă și o ambianță foarte plăcută!

Mâncarea super delicioasă a fost din partea Cucina di casa – restaurant & bar șiMacha food&fish. Pe gustul meu aș zice pentru că eu ador preparatele din pește și fructe de mare! Mulțumim Call me cake, Torturile mele by Ramona Lazar, și Lulu’s Cake pentru dulciurile delicioase! Multumiri, Botez Tematic, Dora Bloom, , Atelierul de Limonada! Toate premiile pentru tombola au fost oferite cu drag de către Suculent Urban, ia-maCuTine.ro, CHLOR, Maria Mazilu, Madalina Spirleanu, ARTelier de pictura, Giuli’s Art. Distracția și voia bună a fost asigurata de Petrecaretii, Izabela Uratoriu, @Foto Fan Club, Soul Serenade și Gabriel Cotelicil ( http://www.djpartyz.ro/ ).

Frumoasele fotografii au fost realizate de catre Wolf FotoVideo! Machiajul meu a fost realizat de Irina Niță Makeup Artist. Mulțumesc Andreea Tamaș, ești minunată și tot ceea ce faci vine din sufletul tău mare și cald! Și mulțumesc tuturor celor care au donat online! Toate gesturile voastre altruiste, toate gândurile și urările de bine mi-au mers direct la suflet. Voi, toți m-ați făcut să mă simt minunat și vă mulțumesc pentru asta!

Sunt un om tare norocos! Mereu spun asta și parcă spunând atrag și mai mult bine în jurul meu! Am cel mai grozav soț din lume și cel mai minunat copil! Familia mea este tot ce am visat vreodată! În jurul meu sunt prietenii mei, oameni extraordinari care mă sprijină și mă încurajează în tot ceea ce-mi pun în minte! Și dacă asta nu este îndeajuns, am parte doar de lucruri frumoase și de oameni cu vorbe calde și inimi blânde! Nu am făcut nimic să merit toate astea, dar le am și sunt foarte recunoascătoare pentru ele!

De-a lungul anilor am avut parte de cele mai frumoase aniversări, avându-i mereu, pe cei dragi, aproape de mine. Însă anul acesta am simțit că ziua mea de naștere a contat cu adevărat! Vă mulțumesc vouă, tuturor pentru asta!

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.