Când eram mică, mică, și nu aveam grijă de nimeni și de nimic, mă proiectam cumva în viitor și mă vedeam pe la douăzeci și ceva de ani, ca o doamnă în toată firea, la costum, cu serviciu serios, soț la purtător, casă și câțiva copii pe lângă mine. Uitasem să menționez că pe atunci nu aveam noțiunea timpului și nici habar cum și când se fac copiii.
Pe la zece-doisprezece ani, mă vedeam crescând și devenind o mare gospodină! Știam că modelul ideal de femeie îl constituie o doamnă multilateral dezvoltată: mamă, femeie, soție și om de carieră. Cred că voiam să fiu o doctoriță de succes cu trei copii și un soț preot!
Prin adolescență, mai precis în liceul militar, eram pe punctul de a depune jurământ solemn că eu nu o să mă mărit vreodată. Eram foarte sigură că nu mi se potrivește, aveam pretenții mari și impresia că toți băieții sunt imaturi și răsfățați! Nici măcar prietenul meu din clasa „doișpea”, de care mă super îndrăgostisem și care era brunet cu ochii verzi, înalt și baschetbalist (dream boy) nu reușise să-mi schimbe părerile despre viitor.
În perioada studenției mi-am dat seama că îmi doresc o relație serioasă și că ideea de familie sună foarte bine și chiar mi se potrivește. Însă, am fost foarte hotărâtă să nu mă leg la cap decât dacă mă doare, așa că pentru că prințul din poveste întârzia să apară, mi-am propus, că dacă are să se întâmple la un moment dat, să fie măcar după vârsta de 30 de ani. Cum ce? Măritișul! La fel de înverșunată, eu și încă doi colegi voiam să deschidem un cont în bancă, pe care să-l alimentăm lunar cu o sumă fixă, iar care se căsătorea ultimul urma să ia toți banii! Planul nu s-a concretizat, cum nici eu nu am așteptat să împlinesc cei 30 de ani ca să mă căsătoresc.
Se pare că oricât de mult ai vrea să-ți ții sub control viitorul, planurile îți sunt date peste cap. În cazul meu, cine ar fi crezut că, la scurt timp după venirea mea în capitală, îl voi cunoaște pe Ștefan și mă voi căsători (pe ascuns) la nici 3 luni de relație? Cine s-a mai uitat în spate când fluturașii zburdau prin tot corpul și inima mea plutea pe un norișor de puf alături de inima lui, la fel de îndrăgostită? Și cum să prevăd ce surprize ne pregătește viața?
Adevărul este că, deși mi-am imaginat cum ar fi să am o familie, nu am avut niciodată habar ce înseamnă, de fapt, să fiu soție și mamă și femeie de carieră! Abia acum descopăr acest trio și-mi dau seama cât este de copleșitor. Nu să le ai pe toate, ci să ți le dorești! Să le ai mi se pare oarecum utopic! Știți voi, realitatea bate, de cele mai multe ori, orice vis sau orice proiecție pe care ne-o facem. Chiar dacă mă pricepe să le împlinesc pe fiecare (în felul meu), în parte,nu știu cum să le îmbin și să-mi păstrez și echilibrul. Asta mă face să caut mereu balanța potrivită pentru nevoile mele.
Pentru că nu am avut habar cum o să fie de fapt și nici nimeni nu mi-a spus vreodată, a trebuit să descopăr, să calc strâmb, să greșesc puțin apoi mai mult, să cad și să mă ridic, să disper apoi să mă adun și să o iau de la capăt în încercarea de a face toate acele lucruri din care îmi trag energia. Lucruri care mă fac fericită și îmi arată că trăiesc!
Ce nu știam de fapt, este că tocmai ceea ce este cumplit de greu este la fel de frumos și de valoros!
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
