Mă gândeam azi, pe drum spre casă, de ce nu există o melodie gen „coming home for Easter”. :)) Nu mă băgați în seamă, glumesc. E în regulă orice ar cânta la radio atât timp cât sunt în drum spre Bucovina mea și atâta vreme cât o să petrec sărbătorile de Paști, în tihnă, alături de cei dragi.
Știu că există celebra zicală nicăieri nu-i ca acasă, dar vedeți voi chiar nu e. Cui să-i povestesc de cum arată Paștele în Bucovina și de adevărata lui însemnătate?
În fiecare an, în Săptămâna Mare, se merge seara la denie (slujbă la biserică). Vinerea nu se coace și se ține post negru (măcar până la amiază). Seara, cu mic cu mare, ne strângem toți la biserică și trecem pe sub epitaf. Nu așteptăm ziua de duminică fără spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Mergem toată familia la slujba de Înviere și dimineața stăm cu coșurile pline cu bunătăți la sfințit. Abia după binecuvântarea preotului, dăm fuga acasă și ne înfruptăm din bucatele alese.
Suntem în familie cu zâmbete și voie bună. Ceva mai maturi, poate mai bolnavi sau mai în vârsta dar suntem împreună și asta zice tot. Nu e loc de sărbătoare dacă aceasta nu se face în sânul familiei. La celelelalte, tradiții și obiceiuri, îndeletniciri și obișnuințe mai putem renunța, dar la familia ba!
Sărbători în tihnă și să petreceți frumos alături de cei dragi! Hristos a înviat!
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.