Cadoul cel mai potrivit pe care poate să mi-l ofere cineva se măsoară în amintiri. Cu ele rămân, pe ele le rememorez, din ele mă hrănesc și trăiesc.
Poate din acest motiv îmi place atât de mult să fotografiez, să imortalizez emoții și trăiri în diferite cadre și să las fotografiile să vorbească de la sine. Amintirile sunt cel mai scump și mai frumos cadou pe care pot să-l ofer și să-l primesc, la rândul meu.
În ultimele luni am rememorat multe momente importante din viața mea. Mi-am dat seama că, deși unele lucruri abia le mai țin minte, pentru că timpul trece și îmi este foarte greu să am amintiri intacte, sunt clipe care m-au marcat și pe care nu o să le uit niciodată.
Momentul în care am zis da, la starea civilă, reacția lui Ștefan când i-am arătat testul de sarcină cu cele două liniuțe, clipele în care ne făceam planuri și ne imaginam cum o să fie cu un bebeluș care o să doarmă între noi și emoția primei întâlniri cu fetița noastră. Câte amintiri frumoase!
Un lănțișor care mă duce cu gândul la meseria de mămică, un bilet de tren care îmi amintește de luna de miere în Barcelona, păpușă de gumă, pe care am regăsit-o după atâția ani (și a răscolit în mine o întreagă copilărie) și multe alte lucruri sau mirosuri de care îmi place atât de mult să mă leg și să le las să mă mai ducă încă o dată în trecut, în momentele în care am fost atât de fericită.
Fotografie realizată pe 3 octombrie, de ziua mea, când am primit cadou Scufița roșie (jucărie care a trezit în mine atât de multe momente din copilărie).
Știți, de multe ori stau și mă gândesc cât de norocoasă sunt că am un cufăr atât de mare plin cu amintiri frumoase. Pentru că mă hrănesc cu astfel de momente și pentru că de acolo îmi iau energia și starea de bine.
Când eram copil, îmi plăcea să mă proiectez în viitor și să-mi imaginez cum o să fiu în papucii unui adult. Cât de diferită e percepția aia de cine sunt astăzi. Cum vroiam să schimb lumea și mă gândeam că rolul meu pe planetă este unul măreț. Cum trăiam dezinvoltă, fără frici și fără viteză. Cum trăiam. Cum eram copil.
Îmi amintesc frecvent de căutările mele din liceu și de dorința arzătoare de a-mi face un rost în viață. Mi-a trecut, de multe ori, prin fața ochilor prima iubire și crunta despărțire, certurile cu prietena mea cea mai bună și momentele în care ne împăcam și realizam cât de norocoase suntem să ne avem una pe cealaltă. Iar acum, cu toate că vorbim din ce în ce mai rar, atunci când ne auzim ne dăm seama cât suntem de apropiate. Nici măcar distanța nu poate rupe așa o prietenie.
Cum mirosul de măr copt mă duce cu gândul la bunica mea. O femeie de care mi-e foarte dor și pe care o pomenesc de fiecare dată când mi se întâmplă ceva bun. Îmi amintesc cu drag de serile în care mă scărpina pe spate înainte de culcare, de manichiura ei frumoasă și de pălăriile elegante pe care le păstra pe ultimul raft din șifonier.
Să vă mai zic că zilele trecute l-am întâlnit pe doctorul care m-a anunțat că bebelușul mult așteptat urma să fie o fetiță? Credeți că i-am uitat vreo clipă fața? Sau că nu-mi amintesc exact ce mi-a spus și cum am reacționat eu și Ștefan? Nu vă mai zic pentru că știu sigur că și voi, ca și mine, puneți preț mare pe amintiri!
Așa că dăruiți amintiri! Sunt cele mai frumoase!
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
