Unde este romantismul de altădată?

Nu știu care sunt vremurile acum și cum se mai curtează o femeie în zilele noastre. Poate îmi spuneți voi și poate așa mă obișnuiesc și eu cu gândul că lucrurile s-au mai schimbat de la ultima mea întâlnire.

Dar vă spun sigur că circulă un curent de golăneală printre burlacii care habar nu au să-și facă singuri lobby. Se face că există un trend care nu trebuie încălcat pentru că apare riscul ca după o cină romantică și un condus acasă, tânărul gentleman prin comportamentul educat să strice piața celorlați bărbați, ceva mai indolenți.

Îmi povestește o prietenă cum un amic de-ai ei, a fost luat peste picior de colegii lui, masculi, pentru că a condus o tânără, potențială partener, acasă, în imobilul unde locuia. Ba mai mult, i-a deschis și portiera înainte să coboare din mașină, și grav, atenție, i-a mai și telefonat să se asigure că a intrat cu bine în apartament.

Și domnul în cauză (pentru că s-a comportat ca un adevărat domn) se declară descurajat de faptul că trebuie să supraviețuiască într-o lume unde se joacă rolul lui „hard to get” că dacă nu, sunt mari șanse să auzi un: „Adică cum, bă, tu ne strici piața?”.

Vă spun sigur, din propria experiență că am dat peste câțiva bărbați care nu au știut să respecte o femeie și aceștia trăiau și se hrăneau mai mereu, în gașcă. Și pentru că nu am avut un exemplu patern care să-mi arate măcar teoretic ce fel de om ar trebui să stea lângă mine, le-am acordat de prea multe ori noi șanse. Problema cu astfel de bărbați este că, din păcate, la fel ca la noi toți, aceste lucruri se împământenesc încă din vremea copilăriei. Și ele se sudează cu cei 7 ani de acasă, cu exemplele materne și paterne și cu educația pe care o primesc.

Iar dacă mai trăiesc și într-un anturaj în care golăneala e la ea acasă, atunci sunt șanse mari ca efectul de turmă să le distrugă și ultima șansă de a fi vreodată gentlemani.

Și am greșit și eu, în repetate rânduri, atunci când am râs că mi s-a oferit o floare sau am fost suspiciosă atunci când mi s-a deschis portiera mașinii. Credeam eu că or fi intenții forțate și că romantismul e un concept depășit care nu se mai poartă. Din fericire, m-am înșelat. Am aflat, mai târziu, cunoscându-l pe EL, că normalitatea stă în bunul simț și în respectul pe care îl arăți față de tine și față de celălalt.  Am învățat că nimic nu e clișeu, dacă gestul e sincer și natural. Că avem nevoie și de dulcegării în viață ca să mai simțim fluturașii în stomac.

Știu, o să-mi spuneți că sunt hateriță și că puteam să mă leg de orice, numai de bunele maniere ale bărbaților, nu. Dar mă gândesc așa, cum o fi fost mai demult, atunci când li se cerea voie femeilor să fie escortate până acasă, când li se deschidea mereu ușa, li se trăgea scaunul în spate înainte să se așeze la masă, erau mereu întrebate dacă sunt în regulă și dacă nu au nevoie de ceva?! Nu zic că doamnele nu puteau foarte bine să aibă grijă singure de ele, dar vorbesc aici despre bunele maniere și despre curtat. Despre comportament civilizat și despre cei 7 ani de acasă. Despre respectul pe care îl ai vis-a-vis de omul cu care ți-ai dat întâlnire și pe care se presupune că ar putea să te însoțească în călătoria vieții voastre. Cu care îți proiectezi un viitor.

Vorbesc despre întâlnirile romantice, plimbările până dimineața și poveștile spuse la clar de lună. Despre gesturi firești ca deschisul portierei la mașină sau trasul scaunului în spate înainte ca sexul frumos să se așeze la masă. Despre a-i oferi jacheta atunci când afară este frig, sau a-i ține umbrela deasupra capului atunci când plouă.  Despre a proteja jumătate ta feminină. Despre lucruri normale nu cărți SF.

E clar, romantismul și-a mai pierdut din farmec. Dar haideți măcar noi să nu ne pierdem bunele maniere.

P.S. Încă cred că atunci când există iubire adevărată nici un gest nu pare forțat și niciodată nu te vezi silit să faci lucruri. Toate vin de la sine. Dar trebuie să iubești cu adevărat.


 

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.