S-a dus cu perioada mea de plimbat prin centre comerciale până mă ard tălpile, pentru că, doamnelor și domnilor, am o veste pentru voi, mall-ul nu mai e ce-a fost. Adică nu mai e zona aia safe unde te poți plimba cu soțul și cu copiii, într-o zi în care nu ai nimic de făcut. Nu e relaxant ba dimpotrivă. Îți faci o grămadă de nervi și te încarci cu multă energie negativă.

Mall-ul nu mai este un loc agreat de mine. Și o zic azi, cu cea mai mare părere de rău. Fiindcă, vedeți voi, degeaba e el plin cu de toate și adună toate magazinele la un loc, degeaba e bun și pentru o aniversare și pentru o cafea, și pentru un cadou sau pentru cumpărături alimentare. Ce să mai, degeaba are coafor, curățătorie de haine și spălătorie de mașină dacă atunci când merg la mall:

• stau foarte mult până să găsesc un loc de parcare și dau multe ture până găsesc un ceva liber.

După ce parchez, aproape mereu dau peste câte unul careîncearcă să fenteze sistemul. Ori aranjează cu paznicul pentru un loc printre taxi-uri, ori parchează în zona dedicată persoanelor cu dizabilități. Câteodată mă cert cu fraierul care a parcat la handicapați (handicapat e un nume frumos pentru neisprăvitul care consideră că merită atenție specială, deși pe exterior arată al naibii de normal).

• găsesc aglomerație pe coridoare și în magazine.

Adică după ce că mă lupt să trec cu bine prin marea de oameni ca să ajung la X magazin, mai stau și acolo nșpe minute la coadă la cabina de probă până ce coțofana botoxina probează cele 10 rochii din care, în final, niciuna nu ajunge la casa de marcat.

• simt că trăiesc în altă lume.

Pe bune acum, eu când mă plimb prin Băneasa Shopping Center mă simt îmbrăcată diferit de toți ceilalți oameni care trec pe lângă mine. Adică, ori nu am ales eu mall-ul potrivit pentru mine, ori trebuie neapărat să-mi reînoiesc garderoba.

• întâlnesc numai fețe triste.

Iar asta mă indispune maxim pentru că sunt o fată căreia îi place să-i studieze p ceilalți, să se bucure pentru ei și să vadă binele în fiecare lucru. Doar că, uneori, am impresia că toți oamenii din mall au venit obligați acolo și că abia așteaptă să o rupă la fugă. Să nu mai zic de faptul că nu există toleranță, așa că mare atenție să nu te ciocnești accidental de cineva. O să vă stricați ziua unul altuia.

• stau la coadă la toaletă.

Și aici se presupune că există îndeajuns de multe toalete pentru toată lumea. Că cineva, când s-a construit acest mare centru comercial, a făcut un studiu de fezabilitate astfel încât lumea să stea mai mult prin magazine și nu la coada de la wc-uri. Iar curățenia lasă de dorit. Ca orice loc public, jegul e la el acasă. Așa că nu știu ce o să fac eu când Sara nu o să mai folosească pamperși pentru că eu acolo NU O DUC.

• stau la coadă la casa de marcat.

Ehehe și aici mă refer când intru într-un supermarket. După ce că mă chinui să împing un căruț descentrat pe coridoarele pline de oameni, popoesc la casa de marcat și STAU, și Stau și iar Stau până mă plictisesc de mă uit la restul de 20 de case libere fără casier. „Nu avem personal!”, se scuză casiera de la coada unde m-am așezat eu și încă vreo 20 de oameni. „Cred și eu!” îmi zic mie în gând, probabil e un salariu mizer și un loc de muncă numai bun de îmbolnăvit psihic și fizic. 🙁

• stau la coadă la food court.

Da, pentru că deja m-am obișnuit în mall să stau la coadă pentru orice. Si plătesc să stau la coadă pentru că la plecare, sunt mereu mai ușoară cu câteva sute de lei.

Cât despre film, nu mai știu cum este, eu îmi amintesc sincer că aveam o vreme când iubeam mall-ul doar pentru că avea cinematografe. Din păcate sunt ani buni de când nu am mai pus piciorul într-unul, așa că nu am amintiri actuale despre treaba asta.

Astăzi am ieșit din casă, și fiindcă ploua tare afară ne-am propus să dăm o raită prin mall.

Inițial ochisem magazinul IKea, dar ce să vezi, pe 2 ianuarie 2018, a fost închis.Și cum am parcat undeva foarte departe de orice intrare pentru că, la fel ca și noi, era multă lume care vroia să facă ceva a doua zi din anul nou, mi-am dat seama că de fapt, mie nu-mi mai plac mall-urile și că nu le mai suport din anumite considerente (unele le-am explicat foarte bine mai sus).

Cu chiu cu vai am ajuns până la zona de restaurante, fiindcă Sara e hipnotizată de scările rulante și trage de noi ori de câte ori le vede. Acolo cu greu am gasit o masă liberă.

Am mâncat, am băut, ne-am chinuit cu copilul pentru că nu avea răbdare, nu e deloc o zonă child friendly (trebuie să mă mai documentez puțin despre acest aspect) și am realizat că mai mult am obosit decât să ne relaxăm. După ce am achitat nota de plată, practic am alergat spre ieșire ca să ajungem mai repede acasă. Și mi-a părut rău de mall. Ori am îmbătrânit, ori nici mall-ul nu mai este ce-a fost! Iar mie zău că-mi place mai mult a doua variantă! 😛

---

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.