Părul tău zice multe despre tine. Primul lucru ar fi că și noi mămicile avem nevoie de atenție, vrem să fim frumoase, apreciate, din când în când încurajate și sprijinite. Nu avem nevoie de laudele tuturor celor din jurul nostru, dar avem nevoie de încurajările oamenilor care contează pentru noi. Chiar dacă frumusețea vine din interior, câteodată e important pentru sufletul nostru să arătăm bine la exterior ca să ne simțim la fel de bine.

Eu una recunosc că de când sunt mămica Sarei, mi-am schimbat prioritățile, așa că vizitele mele prin magazine, saloane și alte locuri  de genul acesta sunt mult mai rare decât înainte. Fac eforturi considerabile să țin pasul cu moda și mă gândesc întotdeauna dacă ceea ce cumpăr este și practic. Uneori, îmi este greu să-mi fac planuri chiar și cu o oră înainte, așa că vă dați seamă că îmi este aproape imposibil să am o programare la salon. Faptul că nu mai beneficiez de la fel de mult timp, chef și chiar bani, mă determină în majoritatea cazurilor să mă aranjez acasă.

Povestea

Cât despre poveștile cu îngrijirea părului trebuie să vă spun că nu toate experiențele mele au fost plăcute. Din păcate de puține ori m-am întors zâmbind de la salon.

Când eram copil, aveam frizura clasică de castronel în cap și tuns pe lângă. Ba țin bine minte, că eram în clasa a III-a și participam la Miss Puritate, când mama m-a luat cu forța și m-a trântit în brațele lui tanti Mia, coafeza, „să-mi tundă bretonul ăla care îmi tot intră în ochi”. Nu am luat nici un premiu și chiar dacă nu mai țin minte exact ce s-a întâmplat am rămas cu ideea că eșecul meu s-a datorat capodoperei din capul meu.

Mai târziu, în școala generală dar și în liceu am primit tot felul de complimente legate de cât de des, strălucitor și cât de frumos e părul meu. Cumva, mereu m-am simțit mândra posesoare a unei coroane capilare de invidiat. Și de fiecare dată când mi-am dorit o schimbare radicală de look, am întâlnit  câte un hair stilist care mă cumințea și îmi explica să nu tai frumusețe de păr.

Oricum, cea mai mare parte din adolescența mea am trăit-o sub plete negre ca tăciunele, ondulate și tunse în scări.

Cea mai bruscă schimbare pe care am făcut-o a fost de la brunet violet la portocaliu morcoveață.

Sincer, habar nu am ce am avut în cap atunci când am luat această decizie. Tot ce știu este că m-am trezit decolorată de 2 ori, în aceeași zi și cu un păr subțire cu tendință de rupere. Îmi amintesc cum plângeam și mă pieptănam. Nu am putut să rezist cu portocaliu în cap așa că la nici o săptămână i-am mai tras o tură de vopsea ca să găsesc mult căutata nuanță a whiskey-ului. Aceste greșeli mi-au adus un păr distrus aproape în totalitate cu aspect neîngrijit și care se încurca foarte des. Nu mult după m-am tuns bob și așa a început procesul de regenerare.

2 ani mai târziu am rămas însărcinată și, deși până să o nasc pe Sara părul meu deborda de strălucire și frumusețe, în perioada de după am început să mă îngrijorez. Podoaba capilară a început să cadă. Au fost dese acele momente când sincer mă închipuiam cheală sau tunsă foarte scurt. Din fericire, acum la mai bine un an de când sunt mămică, părul meu s-a regenerat și așteaptă să am grijă de el și să-l hidratez așa cum merită.

Ziua de răsfăț alături de mommy bloggers

Vă dați seama că atunci când am avut ocazia să dau fuga la salon, pentru un tratament revoluționar, alături de alte 15 mămici scăpate de acasă, ca și mine de altfel, nu am putut să zic nu?

Cu ceașca de cafea în palme, râdeam cu fetele și povesteam cum un puternic sentiment de vinovăție nu m-a lăsat să îi zic mamei mele adevăratul motiv pentru care am plecat acasă și nici unde mă duc. Cu gândul să profit din plin de această experiență m-am lăsat în mâinile profesioniștilor de la Gett’s Salon pentru un tratament minune. Un sistem în trei pași de întărire capilară care reprogramează structura internă și externă a părului pentru rezultate obținute în salon și continuate acasă.

Cum funcționează Fudge time machine?

Ca să înțelegeți mai bine, acest proces șterge istoricul părului și îl protejează de agresiunile viitoare. Fudge time machine promite 10 săptămâni de păr nedeteriorat. Este recomandat oricărui tip de păr și se realizează în trei pași (primii doi pași îi faceți la salon, iar pasul trei constă într-un produs de întreținere pentru acasă.

Pașii 1 și 2 ai tratamentului se vor realiza în salon, promitând 10 săptămâni de păr nedeteriorat, în timp ce pasul 3 al tratamentului este reprezentat de produsul de întreținere pentru acasă.

Pasul1: Rewind Fuel

Cu ingredient active precum Keralink-proteină restructurantă și Kerabind-amino acid asemănător keratinei, această formulă penetrează rapid structura părului, reparând-o.

Pasul 2: Seal& Armour

Ingredientul active Keraguard pătrunde în cuticula ca un lipici puternic fixând structurile despicate.  Culoarea este astfel sigilată pentru 10 săptămâni, iar părul se simte mai moale de la rădăcină la vârfuri.

Pasul 3: Top Lock cu ingredinetul Keralock poate fi folosit săptămânal acasă pentru protecția părului. Firul este protejat de vătămările viitoare, iar culoarea rămâne vie și vibrantă. Antioxidanții luptă împotriva radicalilor liberi și protejează împotriva stresului oxidativ. Produsul oferă protecție termică și hidratare de durată, sigilată în fir.

Avantajele utilizării tratementului Time Machine:

  • Un păr mai puțin deteriorat, cu 180% păr mai puternic
  • Repară vârfurile despicate după o singură utilizare
  • Păr de 5 ori mai fin și mai moale, până la 10 săptămâni

Iar eu mi-am luat energia cât pentru toată săptămâna! Deci ce spune părul meu??? 🙂


Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.