Ce mai, sunt zile bune și zile rele, dar mai sunt și acele momente când Murphy își bagă codița, și totul e pe invers!
Știu că am o zi proastă atunci când toate îmi ies pe dos. Alarma de la telefon nu sună așa că întârziatul la serviciu e inevitabil. Asta după o zi de muncă până târziu cumulată cu dureri de măsea și o noapte de căutat clinici de stomatologie care funcționează cu program non-stop. Vă mai zic că printre momentele astea mai e și un copil aflat la puseu, cu disconfort de la creșterea dințișorilor care nu mă slăbește deloc și stă la sân mai mereu când sunt acasa? Nu vă mai zic. 🙂
Naveta până în Otopeni e chinuitoare, cu un trafic infernal chiar și acum, în zilele de vară, când bucureștenii trebuiau să fie în vacanță. La muncă, oboseala își spune cuvântul, și nopțile repetate de nesomn și stres mă fac să visez la încă un miniconcediu. Iar colac peste pupăză, am foarte multe proiecte neterminate, care stau în stand-by și așteaptă să mă eliberez și să mă apuc de ele.
Iar dacă la toate astea mai adaug că vărs cafeaua în mașină, nu am unde să parchez, sunt mai mereu nervoasă și mă cert cu soțul, iar de câteva ore, o durere chinuitoare de măsea nu-mi dă pace, pot declara cu mâna pe inimă că totul, dar absolut totul îmi merge prost.
Singurul gând care parcă mă mai scoate din mizerie e faptul că e sfârșit de săptămână și poate în weekend se mai liniștesc apele.
Programul îl termin la ora 15.00, așa că mă grăbesc către centrul de radiografii de pe Coposu, să-mi fac o panoramică la dantură. Nu de alta, dar la 18.00 am o altă programare la dentist.
Parchez ca o femeie (nu am timp să fiu atentă la detalii astea, nu acum) jumătate pe trotuar, jumătate pe stradă, destul de aproape de trecerea de pietoni, dar nu stau mult, îmi zic, așa că apăs pe telecomandă și blochez ușile mașinii. Radiografia o fac repede, plătesc și salt în autoturism, gonind către Sara care sigur mă așteaptă la fel de nerăbdătoare cum am așteptat eu sfârșitul acesta de săptămână.
O alăptez, mă schimb rapid, trag o fugă și până în piață să fac cumpărăturile de pe lista care stă atârnată de frigider de câteva zile bune, și alerg efectiv până la cabinetul de stomatologie cu program non-stop, pe care l-am ales fără nici o recomandare, dar în regim de urgență.
Știți cum sunt durerile de măsea? Eu le-aș compara cu durerile facerii, dacă nu aș fi sigură că la naștere procesul e mult mai complicat.
Să vă povestesc pățania!
Când am ales clinica de stomatologie eram anesteziată de durere și nu mă interesa nici cum arată, nici cât costă și nici până unde trebuie să merg ca să ajung la ea. Tot ce îmi păsa era să fac ceva să nu mă mai doară.
Cu câteva nopți în urmă, după vizita în același loc, când gingia mea s-a dezmorțit m-am găsit plângând pe gresia din baia mea micuță. Mă durea îngrozitor și nu știam ce anume poate să-mi curme suferința. Începusem să iau tratamentul de antibiotice compatibil cu alăptarea. Așa că, deși aveam oboseală acumulată, am mai adăugat o noapte întreagă de nedormit la catastif.
Ajunsă la clinică, îmi dau seama că pe clădirea cu pricina, unde șade cabinetul de stomatologie, scrie clar Clinică veterinară non stop. Parterul seamănă a debara cu pereții juipți de vopsea scoroșită și tot felul de resturi de materiale de construcții depozitate.
La etajul unu, de după termopanul de sticlă mată, se aude ba un câine lătrând cu putere, ba cirip de păsări. Mai urc un etaj și după ușa cu clopoțel dau în holul clinicii de stomatologie. În camera de așteptare, o femeie se agață de aproape toți pacienții care așteaptă să-și spună experiența cu dinți. Mă fac că nu o aud, și aștept în durerea mea să-mi vină rândul.
Mi-e o frică groaznică de cabinetul de stomatologie!
După jumătate de oră sunt invitată să iau loc, într-o sală imensă unde pe un alt scaun, un pacient stă cu gura deschisă și așteaptă intervenția medicală. Mi s-a părut foarte ciudat ca un doctor să lucreze în tandem. Mă așez pe al doilea loc de pacient, iar asistenta după ce îmi pune babețica de hârtie, iese și ea din salon. Și aștept, și aștept, și iar aștept. Citesc toate tablourile cu dinți și măsele de pe pereți, număr toate instrumente medicale sigilate, analizez aparatura medicală, îmi dau seama că locul suferă după curățenie și îmi feresc privirea de celălalt pacient care din când în când mai trage un oftat, semn că la fel ca mine se plictisește îngrozitor.
Fără să exagerez, mai trec pe puțin 20 de minute, până să intre iar asistenta și să-și facă de lucru în cabinet. Eram deja foarte nervoasă, mă gândeam să-i bat obrazul, însă îmi era groază de medicul stomatolog și nu vroiam să se răzbune pe mine atunci când îmi va plomba măseaua. Cu greu mă abțin să-i spun ceva. Offf, ce zi proastă am!
Într-un sfârșit intră și doamna doctor împreună cu încă doua asistente. Într-un râs isteric, provocat probabil de discuția pe care o avusese cu cele două, continuă să dezbată nu știu ce subiect de care nu îmi pasă și sincer, eu ca pacient nu ar trebui să-l ascult. Total neprofesionit. Abia dacă o pot întrerupe să-mi răspundă la ce mă interesează cu adevărat. Da, măseaua poate fi salvată! Respir ușurată!
Apoi se uită la radiografia mea, o bufnește râsul și îmi arată ciudățenia. Măseaua mea de minte crește perfect invers, cu rădăcinile în sus. „Oricum trebuia extrasă”, încearcă medicul să mă liniștească, pentru că nu avea loc unde să erupă. Mă vede speriată și îmi spune că o să se întâmple mai repede decât o plimbare scurtă în parc. (mie îmi plac plimbările în parc, fie ele și scurte). 🙁
Vă las o fotografie cu ciudățenia, poate vă fac măcar vouă, ziua mai veselă.
Ce pot să mai zic dacă până și măseaua mea de minte e pe invers??? :)))
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
