Joi, 4 mai, am avut plăcerea să fiu prezentă la un eveniment organizat de Danonino, în calitate de blogger de parenting și reprezentat desprecopii.com, unde am vizionat în avanpremieră primele 4 episoade ale seriei de desene animate: ,,Aventurile lui Dino”. M-am bucurat cum n-am mai făcut-o de multă vreme și am urmărit cu sufletul la gură peripețiile prin care trece un dinozaur mic  și prietenii acestuia.

Ce mi-a plăcut?

Am rămas plăcut impresionată de cât de bucuroși au fost copiii uitându-se la serial și cât de frumos s-au distrat la petrecerea piraților, organizată special pentru ei. Dincolo de proiecția de succes, am admirat faptul că acest serial promovează valori ca prietenie, spirit de echipă, imaginație, curaj, familie, iertare, bunăvoință, dorință de cunoaștere, învățare, ajutor reciproc, loialitate și generozitate.

De fiecare dată când aud de lansarea unui nou desen animat, mă entuziasmez ca un copil. Acest lucru se datorează faptului că de când mă știu mi-a plăcut să cred că am puteri supranaturale și mereu am fost conștientă că atunci când îți dorești cu adevărat ceva și lupți cu îndârjire, o să ajungi în definitiv acolo. Vă spun sincer că și astăzi mă mai indentific cu câte un personaj din câte o poveste. 🙂 Dar spuneți-mi voi? Cine nu ar vrea să fie neînfricat, cutezător și mereu curajos? Nouă, adulților, ne este frică mai mereu să ne trăim viața spre deosebire de cei mici care se bucură din plin de copilăria lor.

Cât despre desenele animate, vreau să precizez că mi se pare impresionant efortul pe care îl fac realizatorii acestor animații. E nevoie de foarte multă imaginație și muncă ca să creezi personaje interesante, să le dai viață și să le atribui un anumit caracter.

„Aventurile lui Dino” cuprinde 20 de episoade, câte 2 episoade difuzate în fiecare săptămână, sâmbătă dimineața, pe canalul de Youtube și LIVE pe pagina de Facebook Danonino.

Acest serial este adresat copiilor cu vârsta între 3 şi 9 ani şi prezintă aventurile lui Dino şi ale prietenilor lui, Kika, Lip şi Cacau pe vasul lor zburător – Atlas. Fiecare episod are un deznodământ fericit și o morală din care personajele trag învățăminte. Seria animată este disponibilă pe canalul YouTube dedicat Aventurile lui Dino, ce a avut premiera pe 6 mai, dar va fi difuzat în fiecare sâmbătă de acum înainte. Pentru a fi la curent cu toate peripețiile prin care trec aceste personaje minunate nu uitați să vă abonați, eu am făcut-o deja. 🙂

De ce este important ca un desen animat să promoveze valori?

Desenele animate sunt intens urmărite și viralizate, iar de cele mai multe ori cei mici au tendința să urmeze exemplul eroilor din serialele preferate. Poveștile și desenele reprezintă oportunități extraordinare de discuții profunde și accesare a emoțiilor. Pentru că este puțin probabil ca un copil să se deschidă și să vorbească despre trăirile lui la școală sau grădiniță, copiii noștri au nevoie să găsească în noi ghizi pentru dezvoltarea inteligenței lor emoționale.

Una dintre strategii este să le arătăm cum le trăim noi, altă este să creăm cu ei o punte de dialog cu ajutorul căreia să îi ajutăm să reflecteze. Desenele animate  pot fi folosite de părinţi ca o sursă de conectare cu cei mici, iar „Aventurile lui Dino” pot fi un excelent punct de pornire”. (Monica Reu)

Cum reușim să transmitem copiilor noștri valorile pe care ni le dorim să le împărtășească?

Monica Reu, Preşedintele Asociaţiei pentru Comunicare Nonviolentă şi trainer certificat al Center for Nonviolent Communication, ne-a povestit despre valorile pe care copiii şi le însuşesc în prima copilărie şi care urmează să le fie adevărate coordonate în viaţa de adult.

Mă întreb, oare ce fel de modele vrem să fim pentru copiii noștri? Cât de mult accent punem pe valorile pe care vrem să le regăsim în cei mici? Ce fel de pârghii avem la dispoziție pentru a le oferi șansa copiilor noștri de a-și construi autonom, frumos și vertical propria viață?

Una din modalitățile prin care putem oferi valori copiilor noștri este conectarea cu aceștia, generată de dialog pe marginea poveștilor pe care ei le aud, a întâmplărilor, a cărților și a desenelor animate. De exemplu, este important să privim desenele animate împreună cu copilul pentru că astfel putem deveni un mediator între lumea fantastică și lumea reală.

Noi, părinții, suntem cei care ne străduim în fiecare zi să le oferim copiilor noștrii o educație bazată pe valori, însă primul pas spre acest lucru trebuie să fie asumarea și implementarea acestor valori în viața noastră. Îmbrățișez ideea propusă de Monica, atunci când ne îndeamnă să trăim valorile pentru ca mai târziu copii să le poată regăsi în noi. Pentru că aceasta este o modalitate potrivită de a transmite valori: puterea exemplului. Trebuie să conștientizăm faptul că rolul nostru de părinți nu este aici și acum, iar ceea ce facem pentru ei va avea efect pe termen lung asupra dezvoltării lor și asupra relației pe care noi vrem să o construim împreună cu ei. Prin urmare, copiii noștri vor deprinde valorile pe care le avem de oferit în momentul în care noi vom reprezenta un model de întrupare al acestor valori.

Mi-am dat seama că avem tendința să le ținem predici despre cât de frumos este să fii empatic, cât de bine este să ai compasiune pentru celălalt, să dai dovadă de generozitate. Noi, adulții, avem valori și vrem să le transmitem mai departe, copiilor noștri, dar uneori uităm să ne oprim și să ne întrebăm cum trăim  aceste valori? Dacă știm să ne ascultăm copii, să-i primim și să-i acceptăm așa cum sunt, ei vor face la rândul lor acest lucru cât se poate de natural și de firesc. Atunci când încercăm să construim o relație solidă, profundă, autentică cu copiii noștri constatăm că pe măsură ce le oferim tot ce e mai bun din noi, în același timp învățăm o mulțime de lecții prețioase de la ei. Dacă avem o relație de calitate  cu copilul nostru  atunci câștigă deopotrivă copilul din înțelepciune și experiența noastră de viață, dar și noi avem foarte multe de câștigat de la ei. Iar copiii găsesc în jurul lor o multitudine de surse de bucurie și de recunoștință pe care noi nu reușim să le vedem. Dacă privim lucrurile mai atent vom constata că cei mici au valori și  rolul nostru al părinților este să nu le stricăm ci, dimpotrivă să le ajutăm să crească.

Încep să realizez că cel mai rapid mod de a oferi copiilor valori este să începem să le trăim chiar noi în mod conștient și autentic! Doar în acest fel ei vor ajunge oamenii pe care ni-i dorim să devină. Atunci când copiii noștri vor vedea că ne acceptăm experiențele pe care viața vrea să ni le ofere (pozitive și negative), și ei vor face la fel. Cei mici au nevoie să găsească în noi ghizi pentru dezvoltarea inteligenței lor emoționale. Acest lucru îi va ajuta să se conecteze cu sine și să își recunoască propriul univers emoțional, și în felul acesta își vor construi frumos și autonom propria viață.

Dar voi, v-ați întrebat vreodată, care sunt cele calități pe care vă doriți să le regăsiți în copiii voștri? 

Acest articol a fost publicat mai întâi pe desprecopii.com.