Cu toate că simt că rolul de mamă este cel mai important rol pe care l-am avut (și încă îl am) până acum, nimic nu ar putea să detroneze asta, ultimii ani au fost definitorii pentru cine sunt astăzi. Nu a fost simplu, nu a fost nici cel mai greu din lume, dar da, s-a întâmplat cu sacrificii și conștientizând că doar așa pot să-mi umplu desaga cu energie. În felul ăsta pot să merg mai departe. Doar dându-mi voie să cresc.

S-a petrecut pe când eram însărcinată prima data sau în primul concediu de maternitate,  poate chiar și atunci când aveam foarte puțin timp la dispoziție ori foarte puține ore de somn.  Am sacrificat timp și efort fizic și financiar. M-am dăruit din toată ființa fiind convinsă că merită să lupt pentru lucrurile care mă fac să vibrez. Am sacrificat nopți, uneori poate timpul cu fetele, alteori puținul timp liber în care puteam să nu fac nimic. Privind în urmă, simt că a meritat din plin și că am învățat foarte mult. Că m-am dezvoltat și că am aflat cine sunt, ce-mi place, ce știu să fac și cum pot să ajut.

Practic ce am făcut?

Când eram însărcinată cu Sara m-am înscris la școala de fotografie a lui Adrian Năsturică. Cred că a contat foarte mult în lunile alea să-mi țin mintea ocupată mai ales după ce am intrat în concediul prenatal. M-am îndrăgostit de fotografie și dragostea mea crește și astăzi pe zi ce trece cu fiecare cadru pe care îl trag cu ajutorul camerei de fotografiat. Descopăr mereu lumi noi, chipuri nemaiîntâlnite, peisaje neștiute de mine și expresii pe care, altfel n-aș fi avut cum să le păstrez amintirea. Fotografia face parte din cine sunt!

Apoi a urmat scrisul

Și a început cu un workshop de storytelling, într-o zi de mai, acum mai bine de doi ani de zile. Cursul de scris cu Liviana Tane, fondator The Writing School, cea care a scris Ghidul Scriitorului Începător, Ghidul Antreprenorului Începător și Business Storytelling și care mai apoi și-a deschis editura The Writing Journey, a fost unul din lucrurile care mi-au schimbat viața. Liv este pe lângă un om extraordinar, un autor extrem de talentat și un îndrumător profesionist și exigent care te obligă să fii cea mai bună variantă a ta. Alături de Liv, am reușit să termin primul draft din viața mea și fie ce-o fi, nu mă las, merg mai departe cu scrisul.

 

Scriam deja pe blog și aveam sute de articole despre experiențele mele de mamă

Blogul s-a născut la puțin timp după ce s-a născut și Sara. Cu sprijinul celor de la desprecopii.com am avut curajul să scriu sute de articole despre experiența mea ca mamă, despre cum s-a schimbat viețile noastre și despre ce învăț în fiecare zi. M-au ajutat foarte mult și cursurile și evenimentele la care am participat, dar cel și cel mai mult, m-au inspirat oamenii pe care i-am cunoscut, cu mulți am fondat și prietenii frumoase care se continuă și-n prezent. Scrisul pe blog este un jurnal împărtășit cu ceilați, sunt experiențele mele și modul în care mi-am format legături și prietenii cu oameni cu care rezonez.

 

M-au ajutat mult cursurile Digital Parents Talk inițiate de Ana Nicolescu dar și evenimentele sociale la care am participat alături de bloggeri și oameni din online, dispuși să dea mai departe din experiența lor. Am citit și urmăresc în continuare oameni faini și bloguri valoroase.

Despre citit și provocările Reading is Cool

Reading is cool este  un grup de cititori entuziaști care citesc împreună o serie de cărți recomandate de Liv, pe care le dezbat tot împreună, la cluburile de carte online. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă a fost un maraton de citit în care am descoperit povești, autor și personaje care m-au inspirat și m-au făcut să mă îndrăgostesc de lectură. Trebuie să recunosc că acum, nu pot să nu citesc.

Și apoi este munca de activist pe care o fac în echipa Fashion Revolution România

Pe lângă proiecte frumoase pe care le dezvoltăm la Fashion Revolution România, mai este și angajamentul meu ca om, să am o viață spre sustenabilitate, spre un consum responsabil, sprijinind micii antreprenori locali care au grijă față de mediul înconjurător. Am scris mai multe despre acest proiect aici.


Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.