Un episod dintr-un celebru serial de televizune promova ideea că succesul unei căsnicii crește cu cât nunta merge mai rău. Nu știu cât de valabilă e chestia asta la noi, deși am avut o nuntă cu peripeții, însă sincer sper ca viața noastră de cuplu să nu ajungă vreodată să semene cu aniversările noastre stângace.

5 ani de căsătorie

Când m-a anunțat domnul Facebook dimineață că se împlinesc 5 ani de când am fost luată pe semnătură, aproape nu mi-a venit să cred. Pentru că deși, de regulă, eu știu aniversările și le țin minte mereu, de data aceasta uitasem complet ce zi este și ce sărbătorim. Noroc cu rețelele de socializare. Te mai scot din reverie.

Am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Ștefan să-i sugerez o mică ieșire. Nu știu cât o fi fost de încântat sau cât chef avea de ieșit, cert este că domnul meu a făcut tot posibilul să-mi fie pe plac. Pe conceptul happy wife, happy life! 😀

Urma să avem o altfel de întâlnire între doi oameni care deși s-au văzut zilnic, nu s-au mai întâlnit de ceva vreme. (La drept vorbind, nu mai știu de când nu am mai petrecut o seară în doi) . Meseria de părinți ne-a cam privat de timp pentru noi, de povești liniștite spuse la un pahar de vin și de cinele romantice cu care fusesem eu obișnuită cândva.

M-am gătit ca un copil care așteaptă o surpriză, m-am aranjat cât de cât (cu Sara agățată de picioarele mele), mi-am încălțat repede pantofii cu toc, am tras trenciul de ploaie pe mine, am înhățat umbrela și cu soțul la braț, dusă am fost. Seara abia începea și era promițătoare. 🙂

El: -Ai luat talonul, da? …(liniște) Eu: Ce talon?

Și de aici a pornit. Că unde mergem fără talonul mașinii, că e sâmbătă seara și poliția stă la pândă, că de unde să ghicesc că vrei să iau talonul ,că eu credeam că e la tine, ba la tine. Și uite așa, încet, dispărea și cheful nostru de a mai sărbători ceva.

Afară turna cu găleata, eu zgribuleam în dresurile subțiri și în stiletto speciali aleși pentru ieșirea cu pricina. Iar în ton cu vremea urâtă de afară, cu o atitudine de toată jena, am început să reclam frigul, mersul prin bălți pe tocurile fragile și parcatul mașinii la cucul măcăii, când eu, în tot timpul ăsta, sugerasem să mergem cu Uber.

Știți cum e? Unei femei nu-i trebuie un motiv real ca să se certe. E de ajuns să nu-i convină ceva, cât de mic, iar de acolo pornește furtuna. Trăncăneam mai ceva ca o moară stricată și nu mă mulțumea nimic.

Reset-ul l-am primit de la soțul meu înțelept, care știe de fiecare dată cum să-mi dea peste nas și să mă coboare cu picioarele pe pământ. Ascultați la el:

–Mai ții minte, acum 5 ani, când îți cântam la chitară în Cișmigiu, pe ploaie? Nu părea să te deranjeze foarte tare, nici frigul, nici picăturile de ploaie și nici faptul că eram uzi!

Și aici avea dreptate. Uitasem să mă bucur de lucrurile care contează cu adevărat și aproape am stricat o seară cu potențial, doar pentru că am devenit ceva mai pretențioasă ca acum câțiva ani. Ironia este că mă simt mult mai împlinită și fericită ca la început, așa că nu știu de unde vin capriciile astea. Sunt mai conștientă de ce am, trebuie doar să fiu și recunoscătoare și nu mă las prinsă în micile detalii care chiar nu contează!

Atunci am realizat. Și ce dacă m-am plimbat în ploaie, în centrul vechi al capitalei, înfrigurată și cu hainele ude? Îmi aveam soțul la braț și dârdâiam a fericire! Iar asta face cât o mie de plimbări cu uberul, de parcări în fața restaurantului și de coafuri uscate și perfect aranjate. Tălpile mele ude mi-au ținut de urât cât am râs, mai apoi, cu Ștef, amintindu-ne de noi, cei de la început.

Și, deși a debutat prost, seara a continuat bine, natural, mai frumoasă decât orice închipuire pe care mi-aș fi făcut-o inițial! 🙂

Așa că la mulți ani nouă, cu tot cu stângăciile caracteristice! :)))

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul O aniversare stângace apare prima dată în Zburătoarea.

În curând împlinim 4 ani de când ne-am jurat credință în fața lui Dumnezeu. Îmi tot repet cifra asta 4 dar parcă nu-mi vine să cred că a trecut atât de mult timp și totuși noi suntem la fel ca la început (cu planuri, povești, zâmbete). Încă ne mai povestim unul altuia copilăria, încă ne descoperim, dar cel mai important încă ne iubim.

Uitându-mă în urmă, trebuie să recunosc că am trăit din plin fiecare moment din această perioadă. Nu știu dacă v-am povestit dar eu și Ștefan ne-am cunoscut în cele mai proaste momente din viața noastră. Atât el cât și eu, sufeream după altcineva, iubeam sincer însă nu eram iubiți înapoi, și amândoi ne simțeam extrem de singuri. Faptul că ne-am întâlnit, a fost, cel puțin pentru mine, ca o gură de aer proaspăt. El este cel care m-a resuscitat, mi-a dăruit timp și atenție, zâmbete și dragoste necondiționată, fără să-mi ceară nimic în schimb. Este omul care mă face și astăzi să râd, deși nu e nimic amuzant în jur. De la el învăț să fiu mai bună, să iubesc mai mult și mai frumos, să trăiesc mai simplu.

Povestea noastră are un început tumultos și asta pentru că ne-am căsătorit civil după doar 3 luni de relație. Eu încă cred că ne-a fost frică să nu ne pierdem pe drum, și de aceea ne-am grăbit să ne ancorăm cumva de lumea asta materială. A fost cea mai frumoasă nebunie pe care am făcut-o vreodată, și fiecare zi din viața mea alături de el confirmă acest lucru. Țin și acum minte că m-a cerut fix de ziua mea, pe 3 octombrie 2012. Așa cum încă îi place să glumească, dacă treci pe acolo, încă se mai văd urmele genunchilor lui, în asfaltul rece din fața teatrului de comedie. Mi-a propus să fiu soția lui dintr-o nebunie și am răspuns la fel, din inerție, cu toate că nici unul dintre noi nu credea că o să mergem până la capăt cu asta. A fost ca un test care ni l-am dat nouă, ca atunci când îți încerci limitele. Nu le-am spus părinților, nu le-am spus nici prietenilor, am vrut să fim eliberați de amploarea unui eveniment pe nepusă masă, ori mai degrabă cred că ne-am temut să nu existe ceva care să ne facă să ne răzgândim. După căsătorie, ne-am vizitat familiile și ne-am cunoscut părinții unul altuia. Dacă e să regret un lucru, acela este că nu i-am spus mamei. Cu toate că ea îl iubește pe Ștefan și îl vede ca pe fiul ei, nu o să-i uit niciodată cuvintele:

„O să ai și tu copil și o să realizezi atunci ce înseamnă să te priveze de evenimentele importante din viața lui!”

Acum îmi este foarte clar că, deși nu asta a fost intenția mea, mi-am făcut mama să sufere. Mi se face pielea de găină doar la gândul că Sara mi-ar putea face exact același lucru, să se căsătorească fără să îmi spună. Se pare că unele lucruri le înțelegem pe deplin abia atunci când ajungem să le trăim pe pielea noastră.

Câteva luni mai târziu am făcut cununia religioasă și nunta propriu-zisă, cu petrecere și invitați. Recunosc a fost un eveniment solicitant și stresant și abia am reușit să simțim printre agitație și oboseală, un pic din fericirea momentului. Noi ne-am ocupat de întreaga organizare, nu am avut nici un fel de ajutor de nicăieri. Dacă ar fi să mai fac o dată nunta aș simplifica-o mult. Cred că m-aș rezuma la un loc în natură (munte sau malul mării),  părinți și câțiva prieteni apropiați. În fond nunta este despre miri și iubirea pe care îi unește pe aceștia!

Ce am reținut din anii mei de relație:

• NU TOTUL SE IARTĂ

Din păcate avem tendința să credem că cei care ne iubesc ne vor accepta așa cum suntem cu bune și rele. Eu mi-am dat seama că aveam tendința să îmi arunc emoțiile adunate de-a lungul unei zile proaste în discuțiile pe care le purtam cu Ștefan. Cu fiecare zi care trece îmi dau seama că eu mă comport exemplar cu oamenii străini și îi neglijez pe cei pe care îi iubesc și care îmi sunt aproape mereu, când, de fapt, situația ar trebui să fie invers. Într-o relație unele lucruri se iartă, altele dor și rămân o amintire rece destul de mult timp. Important este să învățăm din propriile greșeli și să să fim capabili de iertare.

• IUBIREA CREȘTE ÎN TIMP

Chiar dacă am riscat căsătorindu-mă atât de repede, îmi dau seama că abia în timp am aflat întradevăr ce este fericirea. Iubirea noastră a crescut o dată cu dezvoltarea noastră ca oameni.  Noi, însă, ne-am cunoscut cu adevărat abia după ce ne-am căsătorit. Atunci am avut perioada noastră de descoperire totală, de cunoaștere și de comunicare. O dată cu trecerea timpului am aflat cine este omul pe care l-am ales cu inima dintr-o nebunie curată. Și încă ne mai cunoaștem și acum. 🙂

• O RELAȚIE SĂNĂTOASĂ SE SUSȚINE PRIN COMUNICARE

Știți cum sunt gemenii, prietenele foarte bune sau babele în biserică? Ei bine, așa suntem și noi: strâns legați unul de celălalt. În consecință ne spunem totul (frici, curiozități, senzații, frustrări, planuri, păreri, tot). Nu avem același program, nici aceleași activități, însă seara, înainte de culcare fiecare dintre noi își face rezumatul activității din ziua respectivă.  Nu știu dacă e bine sau nu, însă așa funcționăm noi. Bineînțeles, nu suntem mereu pe aceași lungime de undă, iar uneori ne trezim în mijlocul unui mare conflict verbal, dar mie îmi place să cred că orice cuplu sănătos trece prin situații de acest gen și le depășește comunicând.

• MICILE PROBLEME NE DISTRAG ATENȚIA DE LA CEEA CE CONTEAZĂ CU ADEVĂRAT

Of, cât mă mai poticnesc eu în detalii și mă supăr din nimicuri. La o evaluare mai atentă îmi dau seama că puține lucruri sunt  cu adevărat importante. Dacă ne concentrăm pe lucrurile esențiale pentru noi înșine, cu siguranță o să avem o viață împlinită și fără stres. Viața aceasta este prea scurtă ca să ne împiedicăm în mărunțișuri, să ne supărăm din orice, să ne enervăm la tot pasul.

• O RELAȚIE FERICITĂ  DUCE LA O FAMILIE ÎMPLINITĂ

Eu chiar cred că fericirea familiei și starea ei de bine depinde de modul în care se comportă părinții între ei. Dacă se respectă, copilul va vedea acest lucru și îi va respecta și el pe cei din jur, dacă discuțiile au loc într-o atmosferă calmă, prietenoasă, la fel, cel mic va prelua acest lucru în comportamentul său. Dacă adulții se iubesc atunci vor trece mai ușor peste greutăți, căci vor fi împreună la bine și la rău.

Vorba lui Ștefan:

„Cine a spus că dragostea durează 3 ani? După 3 ani vine un bebe, iar dragostea durează o viață!”

De când suntem 3 viața noastră e și mai frumoasă. Îmi doresc ca la un moment dat să fim 4, sau 5, de ce nu?! Închei cu gândul la Scorpions și melodia lor „The best is yet to come”, pentru că deși în momentul acesta am cam tot ce îmi doresc, știu sigur că o dată cu trecerea anilor lumea noastră va crește și va deveni mult mai interesantă și mai frumoasă! Aaa, și la mulți ani nouă! 😀

P.S. Mulțumim pentru fotografii, Aliona și Nicolae Stoleriu! 🙂

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Suntem DOI și împreună suntem NOI! apare prima dată în Zburătoarea.