Am știut că e o carte execelentă pentru că deși am aflat încă din primele pagini care este intriga și a fost prezentată drama cu care se confruntă personajul principal, modul în care s-au petrecut întâmplările a continuat să mă surprindă și să mă facă să stau atent aplecată deasupra fiecarei pagini, ținându-mi respirația, fiind alături de Juan Guillermo și trăindu-i îndeaproape suferința.

Pe scurt este vorba despre un tânăr din Ciudad de Mexico căruia îi moare fratele geamăn încă din burta mamei, apoi fratele mai mare (ucis de un grup de extremiști), apoi părinții (într-un accident de mașină), bunica și în cele din urmă câinele (fusese al fratelui său). Contextul în care se întâmplă evenimentele, cartierul violent în care trăiește, acoperișurile locuințelor unde își face veacul și întâmplările prin care trece, toate astea nasc în el o dorință de răzbunare și îl fac să scoată la iveală: Sălbaticul.

În paralel este povestită viața unui câine lup, felul în care este urmărit și vânat de către om pentru ca în final tot omul să fie cel care se zbate săfacă tot ceea ce-i stă în putință ca să-l salveze.

Ei, abia aici intervine măestria. Cum se unesc cele două povești, cum se integrează una pe cealaltă, cum îl fac pe cititor să fie acolo în munții înzăpeziți ai Canadei, să alerge alături de lupul vânat și imediat să se transpună în piele lui Juan Guilermo care îndurerat și hotărât să se răzbune pe ucigașii fratelui său, scoate din el instincte sălbatice ce îl determină să se întoarcă mereu în amintiri ca să înțeleagă mai bine realitatea cu care se confruntă.

Am uitat să vă spun de o platformă foarte faină cu recomandări de cărți bune, pe care e musai să le citiți. Se numește Reading is Cool, are multe recenzii și articole interesante precum și rubrici cu schimb de cărți, impresii, oferte de la edituri etc.

Articolul Cartecenzie – Sălbaticul de Guillermo Arriaga apare prima dată în Zburătoarea.

Reading is cool, reading is fun, reading is sexy

Unul dintre lucrurile faine pe care le-am explorat încă de la începutul anului, de când viețile noastre s-au schimbat și nici noi nu mai suntem aceiași, este cititul. Dar nu orice fel de citit și nu orice carte care mi-a picat în mână.

De citit am mai citit dar nu constant, nu zilnic și sigur nu ca parte dintr-o provocare unde la fiecare final de carte să fie și o întâlnire online, un club al cititorilor entuziaști, unde se dezbat poveștile, personajele și alte puncte de vedere.

Azi s-a încheiat provocarea Reading is Cool  2.0, eu am participat și la ediția cu numărul 1 și da, sunt mândră de mine și extrem de recunoscătoare că am făcut parte din ea.

Dacă am învățat ceva a fost că o carte groasă nu mă mai sperie și nici un titlu neatrăgător. Că cititul e ca scrisul, trebuie să-l faci constant, să-l aprofundezi, să i te dăruiești ca apoi el să te răsplătească în feluri surprinzătoare.

Am citit cu entuziasm, cu nerăbdare, uneori cu suspans alteori cu lacrimi ochi, uneori intrigată în alte dăți pur și simplu fascinată. Anul ăsta a fost pentru mine ca o călătorie în jurul poveștilor pe care le-am citit. Am fost în Grecia cu Middlesex unde am cunoscut tradiții și comunități, în Islanda cu Femeia la 1000 de grade, apoi Italia unde Fetița Univers m-a purtat prin călătoriile ei de căutare sau regăsire. Am navigat în aceeași barcă cu Hemingway și împreună am învățat misterele mării și ce înseamnă să prinzi un pește mare. Am citit despre dragostea părinților pentru copilul lor în Juniper dar și despre cât de puternic e un prematur și la ce este el supus în lupta pentru supraviețuire.

Am descoperit povești, am cunoscut personaje, am crescut mult.

Provocarea 1

Învățare, Tara Westover

O carte despre puterea de a te crește pe tine, despre supraviețuire și ambiție. O poveste incredibilă spusă de o tânără scriitoare.

1984, George Orwell

Acțiunea romanului are loc într-un viitor distopic și prezintă o parte din viața intelectualului Winston Smith sub opresiunea guvernului totalitar al Oceaniei. Orwell este un Nostradamus care prevede fix ce urmează să se întâmple în viitor.

Istoria Albinelor, Maja Lunde

Întâmplarea face ca această carte să trateze o problemă care afectează întreaga planetă, fix cum se întâmplă acum. În cazul poveștii Istoria albinelor, umanitatea se luptă cu un dezechilibru major care a dus la dispariția albinelor, cauzat de poluarea masivă și de folosirea excesivă a pesticidelor. Cum tratează oamenii acest fenomen, care e reacția lor și cum reușesc să se adapteze, toate aceste aspecte le regăsiți în carte sub o formă sau alta.

Corecții, de Jonathan Franzen

Corecții spune povestea unei familii din Midwest: mama, Enid, își dorește să petreacă „un ultim Crăciun” cu întreaga familie, într-un moment în care lucrurile merg din ce în ce mai rău pentru fiecare dintre ei. Soțul ei, Alfred, suferă de Parkinson, iar cei trei copii, Gary, Chip și Denise, trăiesc pe Coasta de Est și se confruntă cu depresii și eșecuri pe toate planurile.

Cartea adună povești a unor personaje din aceeași familie. Acțiunea se învârte în jurul părinților care se strofocă să-și adune membrii familiei acasă, în St Jude, pentru un ultim Crăciun. De fapt, sub acest pretext Franzen revine mereu pentru a schimba firul narativ și a trece la următoarea poveste și următorul personaj.

Numărul 11 sau Mărturii despre nebunie, de Jonathan Coe

Trebuie să vă spun că habar nu am avut la ce să mă aștept când am început această carte. Știam doar că dacă face parte din provocarea Livianei de pe grupul de facebook Reading is cool, dar mi-a plăcut, mi-a stârnit interesul și am avut câte ceva de învățat din ea.

Să nu râzi!, de Raluca Feher

Este o carte sinceră, crudă, tranșantă, care prezintă fix femeia aia tiran pe care niciun bărbat nu și-o dorește lângă el dar pe care majoritatea ajung să trăiască cu una ca ea. Cel mai trist este impactul pe care îl are o astfel de mamă asupra copiilor ei și felul în care-și oglindește în ei frustăririle, neajunsurile, nemulțumirile.  Nu e nimic de ras. Cartea asta a fost ca o marturisire dureroasa, spusa la foc continuu. Am citit-o fara sa o las din mana si, cel mai trist, am identificat multe asemanari cu persoane pe care le stiu, inclusiv cu mine.

Middlesex, de Jeffrey Eugenides

O poveste despre identitate, căutare, descoperire. Am iubit cartea, am plâns, m-a răscolit și vreau să o recitesc.

De veghe în lanul de secară, de J.D. Salinger

Am văzut filmul Rebel in the rye, în care se povestește viața lui Salinger și toate obstacolele care intervin în fața scrisului. Începând de la faptul că tatăl nu-l susține în cariera lui de scriitor, continuând cu marea lui iubire care se căsătorește chiar cu Charlie Chaplin (da, este adevărat) în  perioada în care Salinger este pe frontul de luptă și terminând cu faptul că urăște filmele, celebritatea și se izolează într-o cabană, departe de ochii fanilor și departe de lume, izgonindu-și la un moment dat nevasta și copilul. Filmul pune toate aceste întâmplări pe seama traumelor cu care J.D. Salinger se întoarce din război.

După ce am văzut filmul a trebuit să văd ce l-a făcut faimos pe Salinger, așa că am citit „De veghe în lanul de secară”.

Povestea lui Orișicine, de Philip Roth

Povestea lui Orișicine este o carte despre acceptarea și înțelegere a morții. Despre cum poți fi cineva pentru câțiva oameni, dar orișicine pentru restul lumii. Toți suntem muritori, moartea poate apărea când ne așteptăm mai puțin, nimeni nu scapă morții, toți suntem singuri în momentul morții, o viață împăcată ne poate ajuta să avem o moarte împăcată.

Dulcele Bar, de J.R. Moehringer

Uf, cum a fost cartea asta. M-a răscolit cu totul, m-a purtat prin viața personajului de la copilăria lui și până în momentul în care și-a dat seama exact cine este ca adult și ce a trebuit să facă ca să ajungă aici. Mi-a plăcut de la început și până la final când mi-am dorit să nu se termine, să mai fie câteva pagini de citit. Probabil o să o recitesc de fiecare dată când o să-mi fie dor de o poveste reală, spusă cu modestie și recunoștință.

Cartea spune o poveste despre creșterea, învățarea, maturizarea, transformarea unui copil care trăiește într-o familie monoparentală. Faptul că este crescut doar de mamă îl face pe protagonist să fie mereu în căutarea unei figuri panterne și să găsească mentori și exemple în jurul său. Prima dată unchiul Pete cu ajutorul căruia descoperă un loc cu totul magic, barul unde își face veacul printre bărbați adevărați printre care își construiește copilăria și adolescența.

Provocarea 2

Să ucizi o pasăre cântătoare – Harper Lee

Stăteam și mă întrebam de ce mi-a plăcut atât de mult această carte și mi-am dat seama că, deși tratează un subiect dur și controversat în care prejudecățile sunt la ordinea zilei, acțiunea este spusă dintr-o perspectivă sensibilă, inocentă, minunată, așa cum e lumea văzută printr-un vizor de copil.

Este o poveste despre un proces de viol în care acuzatul este un om de culoare iar avocatul lui, Atticus, un tată singur care își crește cei doi copii în spiritul valorilor și al principiilor sănătoase pentru societatea în care trăiesc. Fetița lui este naratorul și acțiunea este descrisă dintr-o perspectivă savuroasă și brută, de copil. Ce deznodământ are și care sunt lecțiile pe care le putem învăța din carte, vă las pe voi să descoperiți, eu vă zic doar atât. O să vă placă. Mult.

Femeia la 1000 de grade – Hallgrimur Helgason

O carte cu o poveste incredibilă dar mai presus de to cu un personaj complex pe care l-am iubit datorită puterii interioare care m-a inspirat, autoironiei și faptului că reușea să scoată dulcegăriile și să zică lucrurile pe șleau. Trebuie să citiți cartea asta!

Fetița Univers – Oana Radu

O carte foarte faina și o poveste despre vindecare. Cartea Oanei mi-a plăcut și m-am regăsit în personajul ei.

Bătrânul si Marea – Ernest Hemingway

Juniper – Kelley și Thomas French

Cartea este frumoasă prin prisma faptului ca e o poveste reală și că doi parinți, ce bine că și scriitori, s-au hotărât să o documenteze și să o expună lumii întregi. Mare dovadă de curaj.

Micuța Juniper, căreia ii ziceam Jupiter (îmi place asemanarea) e dovada că niciodata nu trebuie să-ți pierzi speranța și când vine vorba de copilul tău, trebuie să încerci orice, să mergi până la capat, sa te încrezi în el.  Miracolele există, dar mai presus de asta oamenii sunt cei care ajuta ca ele sa se întâmple.

Blândețea nopții – F. Scott Fitzgerald

O carte foarte interesantă, cu scene descriptive care te aduc in mijlocul acțiunii. Autorul are un limbaj matur care arata că Fitzgerald era un erudit și descrie foarte bine atmosfera acelor timpuri și relațiile interumane.

Pe pământ suntem strălucitori o clipă – Ocean Vuong

Recviem vesel pentru tata – Radu Paraschivescu

Cititorul – Bernard Schlink

O să vă cam usture – Adam Kay

Mi-a plăcut tonul și vocea acestui mic jurnal care m-a introdus în viața medicilor. A fost mai fain decat Grey’s Anatomy și mult mai real. Am tratat cartea ca pe un manifest care trebuia arătat lumii ca să se cunoască adevărata viață a tinerilor medici.

Și dacă nu v-am convins haideți și voi pe grupul Reading is cool ca să descoperiți cărți bune și oameni faini.

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul 20 de cărți pe care le-am citit în 2020 apare prima dată în Zburătoarea.

Este o poveste despre un proces de viol în care acuzatul este un om de culoare iar avocatul lui, Atticus, un tată singur care își crește cei doi copii în spiritul valorilor și al principiilor sănătoase pentru societatea în care trăiesc. Fetița lui este naratorul și acțiunea este descrisă dintr-o perspectivă savuroasă și brută, de copil. Ce deznodământ are și care sunt lecțiile pe care le putem învăța din carte, vă las pe voi să descoperiți, eu vă zic doar atât. O să vă placă. Mult.

Să ucizi o pasăre cântătoare de Lee Harper este o carte care face parte din provocarea #ReadingIsCool-The Challenge de pe grupul de facebook cu același nume al Livianei Tane. Intrați acolo dacă vreți recomandări de cărți bune, care îți schimbă percepția, te invită în viața personajelor lor și te fac să înveți din povești incredibile de viață, unele inspirate din realitate.

Revenind la cartea noastră, trebuie să precizez că romanul a fost transformat într-un film, în 1962 cu Gregory Peck în rolul lui Atticus Finch. A fost un succes atât din perspectiva profiturilor, cât și din punctul de vedere al criticii. A câștigat trei premii Oscar: Gregory Peck, pentru cel mai bun actor, Premiul Oscar pentru cele mai bune decoruri (Alb-negru) și Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat.

Cartea este cunoscută pentru tonul cald și pentru umor, deși tratează o problematică gravă, cu subiecte cum ar fi violul și inegalitatea rasială. Tatăl naratorului, Atticus Finch, servește drept model de ținută morală pentru mulți cititori și un model de integritate pentru juriști.

Recenzia video o găsiți aici:

Despre autor

Nelle Harper Lee (n. 28 aprilie 1926 – d. 19 februarie 2016) a fost o scriitoare americană, cunoscută pentru romanul său din 1960, Să ucizi o pasăre cântătoare, singura ei carte, pentru care a luat Premiul Pulitzer, recunoaște că inspirația ei pentru a scrie această carte vine dintr-o întâmplare care s-a petrecut în orașul natal, pe când avea doar 10 ani.

În 2007, Harper Lee a fost decorată cu ordinul Medalia prezidențială a libertății a Statelor Unite ale Americii pentru contribuția sa la literatură.

De unde vine numele cărții

De la un paragraf din carte în care tatăl îi spune băiatului său că „E păcat să ucizi o pasăre cântătoare.” Scout nu era prea sigură că înțelese despre ce e vorba așă că a cerut lămuriri suplimentare de la domnișoara Maudie.

„-Taică-tău are dreptate. Păsările cântătoare nu fac altceva decât să cânte, spre desfătoarea noastră. Ele nu strică grădinile oamenilor, nu-și fac cuiburile în lanurile de porumb, în schimb își pun tot sufletul cântând pentru noi. De asta este păcat să ucizi o pasăre cântătoare.”

Despre carte

Un critic explică impactul romanului, scriind: „În secolul al douăzecilea, To Kill a Mockingbird este poate cea mai citită carte despre rasă în America, iar protagonistul ei, Atticus Finch, cea mai persistentă imagine de ficțiune a eroismului rasial”.

O poveste din care se desprind atâtea învățăminte. Spusă din perspectiva unei fetițe de 8 ani care asistă la judecarea unui negru acuzat că a violat o fată. Ceea ce o face pe fetiță să fie și mai implicată este faptul că tatăl ei este avocatul apărării, cel care îi inserează niște valori pe care fiecare părinte ar trebui să le transmită, mai departe copiilor lui. Adevarul, egalitatea între oameni indiferent de rasă, empatia, răbdarea, toleranța, respectul și iubirea.

Ce mi-a plăcut

Sunt atât de multe lucruri care mi-au plăcut:

• relația fetiței cu tatăl său dar și a fraților;
• moralitatea tatălui;
• felul în care este prezentată comunitatea;
• cum este descrisă povestea și fiecare personaj, inserat acolo pentru a ne arăta cât de diferiți suntem într-o comunitate;
• nu întotdeauna ni se face dreptate dar asta nu înseamnă să ne îndoim de adevărul din sufletele noastre.

Ce nu mi-a plăcut

Îmi pare rău, dar la rubrica asta nu aveți ce să scoateți de la mine pentru că mi-a plăcut prea mult carteă. Să ucizi o pasăre cântătoare este o poveste plină de învățăminte, un roman pe care, fiecare dintre noi ar trebui să-l citească, o poveste impresionantă despre rasism, despre dreptate și corectitudine, despre principii și lupta pentru aflarea adevărului.

Trei cuvinte care descriu cartea

Principială, Corectă, Egală.

Pasajul preferat este scris atât de frumos, sonor care arată fix ce fel de relație are acest tată cu copiii lui

„N-aveam unde mă duce, totuși m-am întors  ca să plec și am dat de haina lui Atticus. Mi-am îngropat capul în ea și pe dată urechea-mi începu să prindă micile zgomote interne care răzbăteau de sub stofa albastră subțire: tictacul ceasornicului, foșnetul slab al cămășii scrobite, zgomotul moale al respirației.”

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Cartecenzie – Să ucizi o pasăre cântătoare, Lee Harper – episodul 4 apare prima dată în Zburătoarea.

Dulcele bar este o carte autobiografică scrisă de Moeringher, scriitor american și jurnalist.

Date despre autor

J.R. Moeringher s-a născut în New York și a crescut o parte din viață în Manhasset, New York și o alta în Scottsdale, Arizona. A absolvit Universitatea Yale în 1986. Și-a început cariera în jurnalism ca asistent la publicația The New York Times. A lucrat și pentru Los Angeles Times în Atlanta și Denver, Colorado.

În 2000 a câștigat premiul Pulitzer.

Cartea spune o poveste despre creșterea, învățarea, maturizarea, transformarea unui copil care trăiește într-o familie monoparentală. Faptul că este crescut doar de mamă îl face pe protagonist să fie mereu în căutarea unei figuri panterne și să găsească mentori și exemple în jurul său. Prima dată unchiul Pete cu ajutorul căruia descoperă un loc cu totul magic, barul unde își face veacul printre bărbați adevărați printre care își construiește copilăria și adolescența.

Ce mi-a plăcut

Dulcele bar este o carte care te învață să-ți învingi teama, este o poveste în care scriitorul a folosit cuvintele potrivite ca să lase povestea să fie descoperită. Este dovada vie că nu ne naștem curajoși, ci această caracteristică se antrenează. Despre  cine suntem și cât de onești ne permitem să fim cu noi. Despre efortul cumulat al multor oameni în viața unui singur copil (it takes a village to raise a kid). Am apreciat relația frumoasă și strânsă pe care o avea protagonistul cu mama lui, felul în care o admira și o idolatriza și m-a impresionat modul în care mama este descrisă prin ochii copilului ei, cum acesta își ia în cârcă responsabilitatea tristeții ei, problemelor pe care le are, a renunțării ei la facultate. Un copil care vrea mereu să-și ajute mama, să o împlinească.

În carte sunt redate mai multe faze din viața lui J.R. începând cu o copilărie în casa bunicilor și relația cu unchiul, cu verii lui, cu bărbații de la bar pe care îi descoperă și îi transformă în prieteni, apoi mutarea lui împreună cu mama într-un loc îndepărtat, acolo unde e silit să-și ia viața în piept și se simte dator să-și protejeze mama.

Mai târziu, când eroul nostru reușește să intre la o școla prestigioasă și să o absolve, e pe deplin recunoscător mamei și susține că meritul este al amândurora. Aici pot să povestesc despre un pasaj în care mama insistă ca J.R. să-și cumpere un inel de absolvire, iar tânărul cumpără inelul dar i-l face mamei cadou, în semn de recunoștință pentru toată dăruirea ei.

Găsiți recenzia video pe canalul meu de youtube.

M-am regăsit în personaj, mi-am asemănat povestea de viață cu a lui. Mi-a amintit de sacrificiile mamei mele ca eu și frații mei să ne terminăm studiile și să învățăm o meserie. Așa cum îi place Livianei să spună, este o carte cinstită, scrisă cu onestitate și naturalețe firească, genul de lucruri pe care nu poți să le cosmetizezi. Poate de aceea mi-a și plăcut atât de mult.

M-a impresionat toată căutarea lui pentru un tată care nu-și dorea să aibă de-a face cu el. Pentru numele pe care ar fi trebuit să-l definească, ca om, ca bărbat.

Aș recomanda-o oamenilor care scriu. E un exercițiu bun să citești o carte în care nu subiectul fascinează, ci unghiul de abordare.

Știu că se spune că poveștile bune nu au legătură cu poveștile în sine ci cu felul în care sunt scrise. În jurnalism asta se numește jurnalism narativ. Dar dincolo de faptul că e o poveste bine scrisă, mie mi se pare că subiectul e interesant tocmai prin faptul că nu are nimic spectaculos în el ci relevă viața fix așa cum este ea.

Trei cuvinte care descriu cartea Dulcele Bar

Onestă, firească, emoționantă. E o carte în care m-am regăsit.

Pasajul preferat

Paragraful din primele pagini ale cărții în care este este descrisă casa bunicului, casa de câcat este printre cele mai bune descrieri pe care le-am citit.

„Locuiam cu mama în casa bunicului meu, o bornă pentru Manhasset, aproape la fel de cunoscută ca barul lui Steve. Oamenii treceau adesea cu mașina prin dreptul casei bunicului și o arătau cu degetul, și odată l-am auzit pe un trecător dându-și cu părerea că locuința suferea probabil de un soi de „boală dureroasă a caselor”. De fapt, suferea de comparații. Printre elegantele case „de turtă dulce” victoriene și cochetele locuințe în stil colonial olandez, căsuța Cape Cod a bunicului era de două ori îngrozitoare. Bunicul susținea că nu își permite să o repare dar adevărul era că nu-i păsa. Cu o tentă de sfidare și mândrie pervesă o numea Casa de Căcat și nu se sinchisea când acoperișul începea să se încovoieze ca  ca un cort de circ. Nici n-a băgat în seamă când vopseaua a început să cadă de dimensiunea unor cărți de joc. I-a căscat bunicii în față când aceasta i-a atras atenția că  drumul de acces se crăpase în zigzag de parcă ar fi fost lovit de trăsnet- și chiar îl lovise trăsnetul. Verișoarele mele văzuseră fulgerul sfârâind de-a lungul drumului și ratând cu puțin acoperișul. Până și Dumnezeu, mă gândeam, arăta cu degetul spre casa bunicului.”

Cartea am citit-o la recomandarea Livianei, fondatoarea grupului de facebook Reading is Cool.

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Cartecenzie – Dulcele bar, J.R. Moeringher – episodul 3 apare prima dată în Zburătoarea.

Despre ce este cartea Corecții

Cartea este o capodoperă tragicomică, despre o familie care se destramă într-o epocă a satisfacțiilor facile. Catalogat ca un succes senzațional, cel de-al treilea Roman a lui Franzen, a obținut în 2001 premiul Național Book Award.

Date despre autor

Născut la 17 august 1959, eseist și romancier american. A studiat o parte din viață în Germania, actualmente locuiește în Upper east side și scrie pentru publicația  The New Yorker.

Ce spun publicațiile despre carte

„Deopotriva comica si coroziva, amenintatoare si emotionanta, Corectii ne infatiseaza zbaterea unei familii americane de-a lungul a doua generatii.” (The New York Times)

A fost nevoie de zece ani de corecturi pentru a scrie romanul si de inca opt ani de privatiuni, de rigori autoimpuse si de truda. (Les Inrockuptibles)

Despre ce este vorba?

Corecții spune povestea unei familii din Midwest: mama, Enid, își dorește să petreacă „un ultim Crăciun” cu întreaga familie, într-un moment în care lucrurile merg din ce în ce mai rău pentru fiecare dintre ei. Soțul ei, Alfred, suferă de Parkinson, iar cei trei copii, Gary, Chip și Denise, trăiesc pe Coasta de Est și se confruntă cu depresii și eșecuri pe toate planurile.

Cartea adună povești a unor personaje din aceeași familie. Acțiunea se învârte în jurul părinților care se strofocă să-și adune membrii familiei acasă, în St Jude, pentru un ultim Crăciun. De fapt, sub acest pretext Franzen revine mereu pentru a schimba firul narativ și a trece la următoarea poveste și următorul personaj.

Ce mi-a plăcut

Cartea este interesantă, am avut multe de învățat citind-o. Felul în care se prezintă arată priceperea lui franzen pentru scriitură. Stilul este impecabil. Tot ceea ce fac personajele, cum se îmbină firele narative și planurile temporale, toate se potrivesc ca niște piese de puzzle și arată că înainte să fie scris  a existat un plan foarte bine pus la punct. Totuși, l-am asociat pe Jonathan Franzen cu un om obsesiv compulsiv când am observat acea nevoie acută de a face ca lucrurile să se potrivească.

Ce nu mi-a plăcut?

Nu mi-au plăcut detaliile în exces. Aici mă refer la limbajul de specialitate referitor la patentul lui Alfred, la domeniul căilor ferate sau experimentele chimice din laborator. Mi s-a părut că mă distrag de la acțiune și că nu aduc niciun plus scriiturii. Cu toate astea, am citit pe internet că tocmai acest stil este reprezentativ pentru scriitor și îl face să se deosebească de ceilalți. Deasemenea, nici detaliile legate de scenele sexuale nu mi-au stârnit interesul. Dimpotrivă, mi s-au părut perverse, animalice și am simțit că au fost povestite astfel ca să facă povestea veridică.

Mi-a plăcut cartea, am urât personajele

Enid și Alfred și cei trei copii Gary, cel mai mare dintre frați, Chip, mijlociul și Denise, fata cea mică.

Chip- un tip inteligent care face greșeli mari și se transformă într-un ratat

Pe Gary- nu l-am urât de la început, la un moment dat îmi era milă de felul în care era tratat de soție, însă la final, s-a dovedit cel mai detestabil dintre personje din cauza caracterului său

Denise- are cea mai interesantă poveste, am asociat-o cu un film, până la un punct când mi-am dat seama că nu e consecventă și nici nu are justificare pentru comportamentul ei.

Enid și Alfred- sunt genul de oameni cărora le pasă de felul în care sunt văzuți în societate. Nu au o relație adevărată cu copiii lor, din acest motiv copiii îi detestă.

3 cuvinte prin care să descriu Corecții a lui Jonathan Franzen

Cinematică, interesantă, bine scrisă.

Aici este și varianta video a cartecenziei, sper că mă iertați pentru emoții și că vă place.

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Cartecenzie – Corecții, Jonathan Franzen – episodul 2 apare prima dată în Zburătoarea.

Cum m-am apucat eu să citesc Istoria Albinelor?

Păi răspunsul e simplu. M-am băgat în provocarea Reading is Cool – The Challenge, de pe facebook, lansată de Liv (o știți, nu?) și am început să-mi dedic mare parte din timpul meu cititului. Nu este simplu cu doi copii lângă tine și fără niciun ajutor. Dar vă zic sigur un lucru. Dacă te pasionează, găsești timp, îți faci, nu dormi nopțile. O soluție apare, până la urmă.

Despre ce este vorba, pe scurt

Despre  Istoria Albinelor, de Maja Lunde, pot să vă zic că e o carte care te pune pe gânduri, un roman vizionar care vorbește despre ce se întâmplă cu rasa umană, o dată ce albinele dispar din cauza pesticidelor folosite în agricultură. Pe scurt, sunt trei povești care merg în paralel, trei personaje, trei planuri temporale și trei locuri diferite. William 1852 Anglia, George 2007 SUA și Tao 2098 China. Wiliam e naturalist, inventează un stup care (crede el, o să revoluționeze apicultura, George e un apicultor la fel ca tatal sau si bunicul. Se incapațânează să-i lase moștenire ferma de albine, unicului fiu, în ciuda dorinței lui Tom de a face altceva. Iar Thao este mama unui băiețel, care lucrează la polenizarea manuala a copacilor, într-o lume în care albinele nu mai există de multă vreme, nici hrană suficienta. Femeia trăiește drama vieții când băiețelul pățește ceva și este luat de autoritati, pentru cercetări, fără să-i lase mamei sale nicio explicație. De aici Thao hotărăște să afle cu orice pret ce i s-a întâmplat celui mic și romanul începe să dea primele răspunsuri.

Ce mi-a plăcut?

Mi-a plăcut că atacă un subiect fragil, cât de mult are voie omul sa intervina în natură. Adică, la un moment dat se vor produce un dezechilibru, iar urmările se vor întoarce tot împotriva rasei umane. Mi-a mai plăcut că am aflat câteva dedesubturi din viața apicultorilor. Unchiul meu se ocupă cu albinăritul și de fiecare dată când îmi povestește despre viața albinelor, aflu detalii fascinante. De exemplu, știați că o albină nu trăiește mai multe de aproximativ treizeci de zile?

Ce nu mi-a plăcut?

Cred că mi-aș fi dorit un altfel de final. Nu vă zic cum se termină romanul, dar eu l-am anticipat cumva și asta m-a dezamăgit. În rest, cartea este fantastică, te ține cu sufletul la gură, nu te lasă să respiri nicio secundă, poveștile sunt captivante.

Paragraful preferat este și cel care încheie cartea.

Dar Wei-Wen avea totuși o însemnătate majoră. Fotografia lui. Băiatul cu cravată roșie, fața lui: el era imaginea timpurilor noi. Pentru că milioane de oameni se regăseau în chipul lui rotund, cu ochi luminoși, privind spre cerul de un albastru intens, uniți printr-un singur cuvânt. Un singur sentiment care ne lega într-un tot: SPERANȚĂ.

De ce să citești?

Pentru că este o carte bine scrisă, care te ține în suspans și care tratează o problemă globală, cât de mult intervine omul în natură și ce consecințe are acesta asupra viitorului planetei.

Închei cu 3 cuvinte care descriu cartea Istoria Albinelor FIRESC; ȘTIINȚĂ; SPERANȚĂ.

Recenzia video o găsiți aici:

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Cartecenzie – Istoria Albinelor, Maja Lunde – episodul 1 apare prima dată în Zburătoarea.