Mereu m-am întrebat, cum simt tații legătura cu copii lor? Ce le-o trece prin minte, prin suflet? Oare se lasă în voia sentimentelor, sau se abțin, pentru că asta e firea lor, mai masculină, mai închisă, mai rece?!

Când am aflat prima dată că urmează să devenim părinți a fost mare bairam la noi în casă. Deși eram doar eu și El, împreună cu două pisici. Ne imaginam aceeași viață plus încă un suflet între noi, care să ne completeze și să ne întregească familia! A fost pentru prima dată, când EL s-a exteriorizat și mi-a mărturisit că are emoții în stomac. Știa că o să ne fie bine, că o să ne descurcăm și mai știa că o să fie tare frumos.

La a doua sarcină, bairamul se dă într-o familie mai mare. Acum  avem o fetiță mică, care învață în fiecare zi că surioara ei se pregătește să vină pe lume. EL zice că este mai pregătit ca prima dată. Și îl măgulește gândul că o să fie tată de fete. Iar mie îmi saltă inima de emoție când îmi amintesc…

Momentul în care l-am văzut pe El că a luat-o pe Sara în brațe. Când avea ochii umeziți de emoție și lacrimi, când a făcut cunoștință pentru prima dată cu FETIȚA lui.

• Cum a ținut-o strâns lipită lângă corpul său de bărbat și i-a făcu o promisiune care o să dureze toată viața. Cum a învățat să o iubească, încă de dinainte să se nască, dar de fapt a iubit-o din prima clipă în care a aflat de existența ei.
• Momentul care i-a răscolit toate gândurile, nemaiștiind șă-și imagineze cum o să fie când o să apară EA, fetița lui, pe care a așteptat-o o viață.
• Când și-a dat jos indiferența rece față de toate celelalte lucruri lumești și pe chipul LUI a apărut blândețea unui tată, care-și privește copilul. Sânge din sângele lui, carne din carnea sa, fetița pe care și-a dorit-o încă de dinainte să știe că vrea copii. Sau încă de dinainte să afle că lumea ta poate fi întoarsă cu susul în jos, atât de repede și totuși atât de frumos.
• Că și-a luat rolul de cap al familiei, și a spus cu voce tare că nu o să lase niciodată pe nimeni și nimic să ne facă vreun rău. Că suntem ale lui, și o să ne iubească pe vecie. Eu am încremenit de plâns, atât de tare îmi plăcea portretul lui de tată. Un tată care nu se vedea vreodată în rolul de părinte, dar care acum i se potrivește mănușă. Un om care a renunțat la toate măștile din lume să fie el în prezența fetiței lui. Un bărbat care mi-a spus-o clar și răspicat, uitându-se la chipul nou-născutului din brațele sale: „De acum, EA este rațiunea noastră! Pentru EA o să trăim!”

Sunt clipele alea când îți privești bărbatul și știi că nimic nu o să mai fie la fel. Că începe o nouă aventură pentru toți trei și că nu are ce să te sperie atât timp cât vă țineți de mână.

Când ești jos, pe podea cu lacrimile în palme, și te simți o mamă neputincioasă, dar vine El, cu o înțelepciune pe care nu o capeți în timp, ci doar o ai, și te ridică în brațe, șoptindu-ți că sunteți tot ce și-a dorit de la viață, și împreună o să treceți și peste asta. Când umărul lui te sprijină, chiar dacă nu este mereu în prejma ta.

Și știi că ai făcut atât de bine când ai ales ca el să fie TATĂL copiilor tăi.

Am scos pozele astea de la naftalină. Nu sunt foarte vechi, sunt realizate în mai, cu ocazia Zilei Internaționale a Tatălui. Un proiect Modern Dads Challenges cu sprijinul fotografului Cristian Șuțu.

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Portret de tată apare prima dată în Zburătoarea.