Să fii mamă poate fi copleșitor. Frumos, emoționant, minunat dar uneori extenuant. Renunți la multe lucruri pe care, înainte să ai un copil, nici nu te-ai fi gândit să le dai la o parte. Habar n-aveai că poți sta câteva zile cu părul nespălat (doar n-a murit nimeni din asta), că rufele uscate se mai pot usca încă o zi (pur și simplu nu mai găsești energie să le strângi) și când te uiți la cada pe care o pregătești zilnic pentru copiii tăi, nici nu îndrăznești să ți-o imaginezi plină cu apă fierbinte și spumă, așa cum ții tu minte că îți plăcea pe vremuri să faci baie.

Pe scurt, e greu. Minunat dar greu, hai să n-o mai dăm cotită.

Și adevărul este că simți nevoia să te mai gândești și la tine, să-ți iei energia de undeva, să-ți umpli rezervorul cu răbdare și zen ca să poți să dai mai departe, la rândul tău. Dar când și cum?

Mereu e o oală pe aragaz, un covor care așteaptă să fie pieptănat, o farfurie răsturnată, stai că a pus mâna pe carioci, nu peretele, te rog eu, nici pe parchet, hai că mai încercăm o dată pe o coală de hârtie.

Și te arunci în pat, târziu, că nu e simplu să adormi doi copii pe rând și să nu te simți ca și cum nu te-ar fi călcat trenul și te întrebi, practic: Ce am făcut eu astăzi pentru mine? 

O zi în care mi-am spus DA a fost duminica programată să mă întâlnesc cu Leea, o tânără fotograf, pasionată de artă și de frumos, care m-a invitat în studioul ei să-mi facă câteva fotografii. Doar că ceea ce trebuia să fie o ședință foto s-a transformat într-o experiență în adevăratul sens al cuvântului. Începând de la faptul că am discutat și am pus detaliile la punct cu mult înainte ca Leea să apese declanșatorul aparatului de fotografiat, apoi că am reușit să o cunosc și astfel mi-am dat seama câte de mult rezonez cu cea care s-a transformat pentru câteva ore, în oglinda mea. Roxana, un make-up artist extrem de talentat m-a răsfățat și m-a machiat, ba mai mult, m-a făcut să-mi placă de mine, să mă simt bine în pielea mea, frumoasă, cum rareori m-am mai simțit de când am născut. Ca toate să se împletească așa cum nici nu visam, am purtat o rochie  de la Atelierul Isabellei Vijiiac incredibil de frumoasă, pe care am adorat-o din prima clipă în care am văzut-o.

Și ca să nu vă mai țin pe jar, cam asta a ieșit. Urmează o campanie foarte frumoasă cu aceeași echipă despre femei care și-au îmbrățișat frumusețea în clipa în care au devenit mame și despre mame care au învățat să spună da, mai des și cu un glas ceva mai tare. Stați pe-aproape, vă pregătesc ceva fain!

Asta a fost ziua în care mi-am mulțumit că m-am lăsat să zic DA, să-mi încarc bateriile și rezervorul cu energie și zen. De toate celelalte sunt recunoscătoare celor care au făcut posibilă asta, Leea.ro, Roxana și Atelier Isabella Vijiiac. Și zău dacă nu vreau să învăț mai des să fac asta!

Mulțumesc Leea.ro, ai făcut minuni cu aparatul tău, sărutmâna Roxana, ai scos tot ce e mai fain din mine cu machiajul și mulțumesc Atelier Isabella Vijiiac pentru că mi-ai dat voie să mă simt unică.

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul O zi în care mi-am spus DA apare prima dată în Zburătoarea.

Bănuiesc, căci sigur nu știu să vă spun, că nu mi-am dat seama dintr-o dată că rochiile definesc feminitatea și eleganța din noi, doar că simțindu-mă mai bine în pantaloni lejeri asortați cu tricouri sau topuri, am ignorat toate semnele care-mi spuneau că purtatul unei rochii mi-ar evidenția mai bine silueta. Perioada în care m-am îndrăgostit iremediabil de rochii coincide cu schimbările prin care corpul meu a trecut, transformări datorate sarcinii dar care au făcut ca hainele să stea mai bine pe mine.

Nu-s foarte pretențioasă, deși ador materialele naturale care mângâie pielea și transformă o purtare într-o experiență sau într-o poveste pe care te trezești că o spui unei străine, așa de fericire, că porți ceva ce are grijă de piele ta, dar, recunosc că-mi plac foarte mult modelele de altădată, rochiile retro purtate de personalități consacrate precum Marlin Monroe, Marlena Dietrich sau Audrey Hepburn. Rochii cu croi în cloș, care evidențiază talia sau rochii cu formă conică, cu mâneci stil clopot, sau cu umerii goi, cu corset petrecut, cu bretele, cu cordon în talie, decolteu în V, genul de modele pe care le puteți găsi pe antea.ro, în funcție de ce vă avantajează.

Iar culorile pe care le purtăm spun multe despre noi, despre cine suntem, cum suntem, despre preferințele noastre. Poate nu o să mă credeți, dar eu sunt convinsă că nu ne alegem un anumit tip de culoare pentru haine așa, alandala. Subconștientul nostru alege pentru noi. Pentru că o culoare este și o stare, și atitudine, uneori este grație, alteori este ceva provocator. Iar atitudinea cu care purtăm culoarea respectivă arată încrederea pe care o avem în alegerile noastre.

Din prima clipă în care mi-am pus rochia pe mine și am asociat-o cu stilul Audrey, starea interioară mi s-a schimbat în bine

Eu mi-am permis să fiu o mică Audrey Hepburn chiar dacă mi-am uitat mănușile acasă, iar colierul de perle vine abia la Crăciunul lui 2038. A fost nevoie doar de o rochie neagră, de la Antea, o pereche de sandale și străzile micului Paris ca să mă simt ca-n Breakfast at Tiffany’s.

Despre rochiile Antea

Sunt atent croite și au cusături de calitate. Majoritatea modelelor sunt trei sferturi, adică un pic mai jos de genunchi. Toate modelele sunt inspirate din  rochiile anilor 50, găsiți aici un articol cu subiectul acesta. Comanda o faceți on-line și ei o livrează în 2-3 zile la voi acasă. Pe site găsiți mai multe categorii de rochii, modelul retro, modelul retro stil anii 50, rochii set mamă-fiică, jupe și furouri dar și curelele pe care le puteți asorta la diferite ținute.

Și ca să închei mi-ar mai plăcea un lucru. Ca femeile din ziua de astăzi să se inspire din femeile de altădată. Să emane feminitate și frumusețe intervenind foarte puțin la felul în care arată. Pentru că de cele mai multe ori Less is More  și  The most beautiful thing you can be is yourself. Vă zic, retro e din nou în vogă!

Coco Chanel — ‘A girl should be two things: classy and fabulous.’

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Ținutele retro sunt din nou în vogă apare prima dată în Zburătoarea.

Eu am mare noroc de sora mea care mi-a donat mare parte din hainele pe care le-a folosit la fetița ei. Până la vârsta de un an nu am cumpărat mai nimic, ba mai mult am avut și în plus căci au existat multe articole vestimentare pe care Sara nu a apucat să le poarte nici măcar o singură dată (copiii au un ritm alert de creștere în primele luni). Abia mai târziu am ânceput să mă interesez în stânga și în dreapta după o pereche de încălțăminte de calitate sau după câte o rochiță sau bluziță mai oacheșă. Când vine vorba de criteriile după care aleg să cumpăr haine pentru copii mă uit la:

• Materiale. trebuie să fie calitative și procesul de producție unul prietenos cu mediul. De obicei aleg bumbac sau alte ţesături naturale, pentru că sunt confortabile și reduc la minimum riscul de iritaţii. Materialele sintetice nu permit pielii să respire, sunt mai uşor inflamabile şi în contact cu pielea pot provoca erupţii.
• Confort și cât sunt de practice. De exemplu o rochiță foarte lungă ar încurca o fetiță să alerge în voie, sau o pereche de pantaloni cu turul foarte jos ar împiedica un băiețel să fie foarte mobil. Hainele trebuie să se poată îmbrăca rapid și ușor și să-și îndeplinească rolul pentru care au fost concepute. Aleg haine confortabile, nu strâmte, nu largi, din materiale naturale, care lasă pielea să respire. Deasemenea, sistemul de închidere este un aspect important atunci când optez pentru un articol vestimentar, pentru că îmi doresc un copil care să se îmbrace/dezbrace singur. Fermoarul, capsele și ariciul sunt opțiuni ideale.
• Preț. Raportul calitate preț trebuie să fie bun. Vorba aia cu „face fix cât a costat” este foarte adevărată.
• Design. Articolele de copii sunt preferatele mele. Câteodată îmi imaginez că le cumpăr pentru mine, ATÂT  DE TARE MĂ ENTUZIASMEZ! Norișori, elefănței, curcubee și personaje fantastice. Și tot felul de materiale și culori . Eu chiar cred că hainele au un rol important în joaca celor mici și îi inspiră la lumi de basm cu povești minunate!

Sara a crescut și a dezvoltat o relație adevărată cu dulapul în care îi stau așezate hainele pe umeraș. Cel mai mult îi place atunci când îi ofer opțiuni, variante pentru ca decizia finală să fie luată de ea. Bineînțeles, au existat și momente în care am fost nevoită să o las să iasă în ploaie, în costum de baie, ca să se convingă și singură că sugestiile mele sunt îndreptățite, dar asta e cu totul o altă poveste. Vă spuneam că îi place să fie cochetă, să poarte rochii, indiferent de anotimp și e fixistă (se încheie la toți nasturii, închide fiecare fermoar, etc). Dar cel mai mult și mai mult îmi place că alege mereu hainele cele mai comode, în care să se poată juca în voie și care îi permit să fie extrem de mobilă.

Pe NATURICI, îi știu încă de anul trecut. Ce-mi place la ei este că îmbină perfect grija și dragostea pentru copii cu mediul inconjurator, iar tendințele în materie de fashion se împletesc cu principii precum calitate, siguranța și confort.

Hainele sunt din colecția NAME IT WOOL și sunt din fibră de lână clasică și lână merinos, materiale foarte fine și atente cu pielea, ce se adaptează temperaturii corpului (țin de cald dar lasă pielea să respire). Sunt moi și confecționate cele mai înalte standarde, având proprietăți antibacteriene și antimicrobiene.

Rochia Sarei este din lână și o găsiți pe site la prețul de 166 de lei pe site-ul Naturici.ro.

Îmi place foarte tare cum se simte la atingere, ador combinația de culori și detaliile croșet de la mâini și guler. Confecționată din fibră de lână, acest material ajută la reglarea umidității, are proprietăți impermeabile și ferește copilul de umezeală și de transpirație. În sâmbăta în care am făcut ședința foto, vremea a fost schimbătoare, ba cald, ba frig, însă rochița Name it Wool, a fost alegerea potrivită datorită lânei cu ale ei proprietăți uimitoare.

Am asortat-o cu o pereche de colanți din lână merinos. Despre merinos pot să vă spun că datorita uleiului ei natural – lanolină naturală – lâna organică este antimicrobiană și antibacteriană și neutralizează mirosurile. Lâna este rezistentă la acarienii de praf și mucegai și nu permite ca aceștia să se dezvolte deoarece are capacitatea de a absorbi rapid și de a elimina umezeala. Prețul colanților este de 100 de lei.

Ghetele sunt din colecția MOVE by Melton. Impermeabile și confecționate din piele naturală și acestea sunt îmblănite cu lână la interior, fiind confortabile și călduroase în același timp. Cu un design aparte, ghetuțele acoperă glezna și se pot închide cu sireturi sau cu fermoar și velcro. Sunt ușoare, flexibile și comode. Au fost gândite să talpa exterioară flexibilă pentru ca cei mici să se bucure de mișcare. Cusăturile închegate și atenția la detalii îmi dau încrederea că Naturici este o alegere înțeleaptă. Ghetuțele le găsiți pe site la 350 de lei.

Căciula cu șnururi și ciucure este călduroasă, are la exterior lână și la interior o căptușeală din bumbac, fiind gândită dintr-un material prieten cu pielea sensibilă a feței. Modelul cu ciucure pufos este delicios! O găsiți într-o gamă variată de culori și costă aproximativ 120 de lei.

Și nu m-am oprit aici. Naturici se laudă cu modele de haine pentru bebeluși, din materiale naturale și printuri haioase, ideale încă din prima zi de viață a copilului. Eu i-am ales Mare o pijama stil combinezon, care are un elastic fin la călcâie ce fixează piciorușele, o închidere cu capse și este  dintr-un bumbac organic, foarte plăcut la atingere. Printul cu berze mi-a plăcut mult și mi se pare că i se potrivește de minune. Gama se numește VILLERVALLA și este un concept suedez care aduce materiale de calitate și bucurie vizuală prin idei și culori îndrăznețe în viața plină de imaginație a copiilor.

Dacă vă gândiți la jucării, găsiți o varietate mare la ei pe site. Eu i-am luat bebelușei un flamingo zornăitor din gama TRUDI, fiind extrem de plăcut la atingere, rezistent la foc și non-toxic .

Pijamaua costă 110 lei iar zornăitoare 51 de lei. Prețurile reflectă în totalitate calitatea materialelor, au detalii lucrate migălos și cusături trainice. Și pentru că știu că și vouă v-ar plăcea să testați produsele Naturici, am un voucher de discount de 20 %, folosind codul mamica20 la toate produsele din gama Name it, și jucăriile Sevi, Trudi și Detoa.

Mai mult, am pregătit un concurs. Puteți câștiga o bentiță din lână împletită ca cea din fotografia de mai jos(disponibilă în mai multe culori și pentru fetițe și pentru băieți). Tot ce trebuie să faceți este să scrieți într-un comentariu (pe blog, facebook sau intagram) ce vă inspiră numele de Naturici. La ce vă duce cu gândul? Ar fi drăguț și un like la pagina lor de facebook și/sau instagram. Concursul este valabil până pe data de 20 decembrie, când o să fac extragerea și o să anunț câștigătorul. Multă baftă!

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Naturici, alegerea firească pentru copilul meu + CONCURS apare prima dată în Zburătoarea.

O primăvară inspirată începe cu o ședință de fotografie!

De când așteptam să înflorească cireșii din grădina japoneză ca să dau o raită pe acolo. În fiecare început de aprilie (anul trecut s-a întâmplat la sfârșit de lună) aștept cu nerăbdare să revăd florile rozalii ale vestiților copaci originari din Japonia, dar pe care îi găsim și în parcul Herăstrău din București. De obicei, grădina nu rezistă mult schimbărilor de temperatură, iar floarea de cireș se scutură în câteva zile, însă, eu profit de moment, ca să le imortalizez în fotografii.

Despre semnificația florii de cireș japonez

Florile de cireș japonez –numite sakura– au o profundă semnificație simbolică în Japonia, prin existența lor foarte scurtă –durează aproximativ săptămână- dar și prin frumusețea lor nemaiîntâlnită, concentrând în câteva firave petale roz o adevărată filozofie de viață. (sursa aici)

Dacă în China floare de cireș simbolizează frumusețea feminină, în Japonia sakura înseamnă natura efemeră a vieții.

Superbele flori pasagere ale cireșilor semnifică faptul că totul este trecător, inclusiv viața, care trebuie sărbătorită pentru frumusețea ei. De altfel, soldații japonezi erau cunoscuți ca cei mai mari admiratori ai cireșului japonez deoarece, prin prisma profesiei, viața lor se sfârșea foarte devreme.

Simbolul sakura face apel și la perioada de înflorire trecătoare a frumuseții femeilor, dar și la noi începuturi, mai ales că perioada în care înfloresc cireșii japonezi corespunde cu începutul anului academic și a anului fiscal în Japonia (1 aprilie). ( sursa www.rfi.ro )

Anul acesta, am inaugurat kimono-ul primit din Japonia și l-am rugat pe Ștefan să-mi facă câteva fotografii cu burtica. Știu sigur că o să vină o perioadă în care o să-mi amintesc cu drag de aceste zile faine așa că am preferat să aleg un cadru în natură, colorat și vesel!

Machiajul feței l-am realizat singură! Știu că mai am mult de lucrat până să ajung la look-ul de gheișă autentică, însă m-am amuzat să-mi aplic un fond de ten deschis la culoare care vine în contrast cu buzele de un roșu aprins.

Cât despre purtatul kimono-ului pot spune că este un articol foarte lejer și confortabil. Nici că puteam alege ceva mai potrivit pentru burtica mea! Iar florile desenate pe material sunt incredibil de frumoase!

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Stilul japonez, inspirația mea pentru perioada de sarcină apare prima dată în Zburătoarea.

Anul acesta am schimbat prefixul și am împlinit 30 de ani. O vârstă frumoasă, aș spune, având în vedere că era nevoie să ajung aici ca să-mi dau seama că:

• Sunt un om tare norocos

Viața a fost generoasă cu mine și am avut parte de multe lucruri bune și frumoase. Familia mea, părinții mei, frații mei și toți prietenii care mă înconjoară îmi demonstrează în fiecare zi că sunt un om tare norocos.

• Am tot ceea ce mi-am dorit

Și aici nu mă refer doar la lucruri strict materiale ci și la visurile mele, aspirațiile și locurile unde am vrut să ajung. Nu vă închipuiți că-mi doresc puține lucruri, însă, mi-am dat seama de ceea ce este important pentru mine așa că am început să-mi doresc lucruri mai simple, mai de suflet, iar ele prind contur în familia mea, aproape în fiecare zi.

• Fericirea stă în lucrurile mici

Da, este foarte adevărat și comic cumva! De fiecare dată când pornesc în căutarea fericirii, mă trezesc că ea este în cele mai mărunte lucruri și că stă lângă mine, trebuie doar să mă uit în direcția potrivită!

• Îmi doresc o familie mare

Sara ne întregește familia și ne face nespus de fericiți. Dar mă gândesc serios să mai fac și alți copii. Mi-ar plăcea să fiu mamă de trei. Am scris aici cum și când mi-am dat seama că îmi doresc o familie mare! 🙂

Cum a apărut conceptul „Împreună dăruim zâmbete”?

Am vrut să sărbătoresc cum se cuvine așa că m-am hotărât să organizez o aniversare caritabilă și astfel să ajut Asociația Kinetobebe să strângă bănuți pentru bursele de terapie din cadrul centrului de recuperare pediatrică. Am aflat că sunt foarte mulți copii în România care au nevoie de recuperare, cele mai multe cazuri fiind neurologice și pentru că nu toți părinții au posibilitățile financiare să susțină ședințele până la capăt, această asociație a început un proiect de strângere de fonduri ca să vină în ajutorul acestor copii și familiilor lor. Pentru că nu știam cum pot să organizez cât mai bine și într-un timp destul de scurt o petrecere de acest gen, am rugat-o pe Andreea Tamaș fondatorul proiectului „Dăruiește-ți ziua” să mă ajute.

Andreea, în curând mamă de trei copilași, este o minune de om. A pus la punct, de la distanță, o petrecere pe cinste, a organizat foarte mulți oameni și s-a asigurat că ziua mea de naștere o să aibă un eveniment ca la carte! Mariana de la Asociația Kinetobebe m-a sprijinit la eveniment, mulțumesc mult fetelor!

Cum funcționează proiectul „Dăruiește-ți ziua”?

Conceptul este destul de simplu. Este ziua ta și organizezi o petrecere la care îți invi’i familia, prietenii și cunoscuții! Fix ca la o petrecere aniversară! Mâncare, băutură, muzică și voie bună, doar că în loc de un buchet de flori sau de un cadou, invitații tăi vor dona acești bănuți cauzei pe care tu o susții.

Cum a fost la petrecerea aniversară „Dăruiește zâmbete”, organizată pe 3 octombrie cu ocazia zilei mele de naștere?

Deși au trecut câteva zile de atunci, am și acum emoții când îmi amintesc de acest eveniment. Totul a fost minunat, de la oamenii care au venit la ziua mea, cei care m-au ajutat să iasă atât de bine, sponsorii și colaboratorii și până la mâncarea delicioasă, dulciurile atât de gustoase, băutura cu stil și muzica pe sufletul meu. Am avut parte de cea mai frumoasă petrecere de ziua mea. Mulțumesc tuturor invitațiilor mei care și-au rupt din timpul și energia lor și au venit să mă sărbătorească.

Locația a fost asigurată de Naan Project, un loc foarte elegant și încăpător cu o servire ireproșabilă și o ambianță foarte plăcută!

Mâncarea super delicioasă a fost din partea Cucina di casa – restaurant & bar șiMacha food&fish. Pe gustul meu aș zice pentru că eu ador preparatele din pește și fructe de mare! Mulțumim Call me cake, Torturile mele by Ramona Lazar, și Lulu’s Cake pentru dulciurile delicioase! Multumiri, Botez Tematic, Dora Bloom, , Atelierul de Limonada! Toate premiile pentru tombola au fost oferite cu drag de către Suculent Urban, ia-maCuTine.ro, CHLOR, Maria Mazilu, Madalina Spirleanu, ARTelier de pictura, Giuli’s Art. Distracția și voia bună a fost asigurata de Petrecaretii, Izabela Uratoriu, @Foto Fan Club, Soul Serenade și Gabriel Cotelicil ( http://www.djpartyz.ro/ ).

Frumoasele fotografii au fost realizate de catre Wolf FotoVideo! Machiajul meu a fost realizat de Irina Niță Makeup Artist. Mulțumesc Andreea Tamaș, ești minunată și tot ceea ce faci vine din sufletul tău mare și cald! Și mulțumesc tuturor celor care au donat online! Toate gesturile voastre altruiste, toate gândurile și urările de bine mi-au mers direct la suflet. Voi, toți m-ați făcut să mă simt minunat și vă mulțumesc pentru asta!

Sunt un om tare norocos! Mereu spun asta și parcă spunând atrag și mai mult bine în jurul meu! Am cel mai grozav soț din lume și cel mai minunat copil! Familia mea este tot ce am visat vreodată! În jurul meu sunt prietenii mei, oameni extraordinari care mă sprijină și mă încurajează în tot ceea ce-mi pun în minte! Și dacă asta nu este îndeajuns, am parte doar de lucruri frumoase și de oameni cu vorbe calde și inimi blânde! Nu am făcut nimic să merit toate astea, dar le am și sunt foarte recunoascătoare pentru ele!

De-a lungul anilor am avut parte de cele mai frumoase aniversări, avându-i mereu, pe cei dragi, aproape de mine. Însă anul acesta am simțit că ziua mea de naștere a contat cu adevărat! Vă mulțumesc vouă, tuturor pentru asta!

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul „Împreună dăruim zâmbete” – un proiect în care mi-am donat ziua de naștere apare prima dată în Zburătoarea.

Și spun „suntem” pentru că de când am mai adăugat un plus unu la cifra doi, mi se pare că tot ce se întâmplă ne afectează pe toți trei în egală măsură. Așa că da, o să mă mai auziți spunând că azi NOI nu am avut chef să mâncăm sau că NE ies dințișorii, că ÎNCEPEM să vorbim în fraze și tot așa. Pentru că ce i se întâmplă copilului meu mă  afectează și pe mine și pentru că vreau să empatizez cu el (simt că doar așa îl pot înțelege cu adevărat).

Dar, dacă este să vorbim despre „vârsta aia”, de abia acum urmează explicațiile. Vedeți voi, când spun „aia”, mă gândesc la Harry Potter și la „celalcăruinumenuamvoiesă-lpronunț„. Vârsta „AIA” se pare că este cea mai complicată vârstă a copilului. THE TERRIBLE TWOS. Și asta pentru că se întâlnesc un cumul de factori care împreună fac din cel mic un neînțeles. Iar dacă un copil nu poate fi descifrat atunci când reacționează în urma unei frustări sau supărări, episodul se încheie cu un mare tantrum.

Vârsta de doi anișori este una dintre cele mai dificile perioade din creșterea și dezvoltarea copilului. Cel mic începe să descopere că este o fiinţă separată de mama sa, începe să îşi descopere şi să experimenteze independenţa. Vrea ca lucrurile să se desfășoare după bunul plac și își dorește ca cei din jurul său să fie receptivi la nevoile și doleanțele sale.

Toate bune până aici. În fond, asta îmi și doresc pentru fetița mea. Să fie independentă și autonomă. Să ia decizii pentru ea și să nu facă întotdeauna cum fac/spun ceilalți. Problema vine atunci când mă pierd și nu sunt pregătită să reacționez cum ar trebui să o fac.

Să dau un exemplu:  Într-o seară, fetița năzdrăvană mi-a pus papuceii ei mici în mână, semn că vrea să mergem afară, la plimbare. Sara încă nu vorbește în propoziții, ea rupe câteva cuvinte, însă înțelege tot ceea ce vorbim noi cu ea și chiar și alte lucruri mult mai complicate. Așa că limbajul non-verbal, cel al semnelor și al trasului de mână funcționează, momentan, de minune!

Am pregătit copila pentru plimbare, am schimbat pampers, am rugat-o să mă lase să o îmbrac (uitasem să menționez că și această activitate este destul de dificilă), am pregătit gentuța pentru ieșirile în parc și, într-un final, am reușit să încuiem casa și să ajungem în fața blocului. Și acolo a început potopul. Dă-i cu plânsete și cu țipete. Hai în brațe, hai pe jos. Hai cu trotineta, nu vreau pe trotinetă. Nimic nu părea să mai semene cu atmosfera caldă în care Sara mi-a sugerat că i-ar plăcea o plimbare în parc.

Credeți-mă, le-am încercat pe toate. Am luat copila în brațe, i-am repetat de multe ori că o înțeleg că e supărată, că e normal să fie așa, că o să treacă. Am întrebat-o dacă o deranjează ceva, dacă o doare. Am mângâiat-o și am îmbrățișat-o păstrându-mi tonul calm și având răbdare să-i repet că o să treacă și că o să fie bine, pentru asta sunt lângă ea. S-a smuncit din brațele mele, s-a tăvălit pe jos, lovea cu putere cu mâinile ei firave asfaltul încins de soare. Nu am lăsat-o să se rănească, așa că am luat-o din nou în brațe și am început să-i vorbesc pe același ton cald. Scena s-a repetat de câteva ori, însă eu am avut grijă să-mi păstrez răbdarea și să-i repet mereu că o înțeleg.

Ca în reclama aceea cu fluturele. Sigur o știți! Când bătrânul și fiul lui adult stau pe o bancă în parc și un fluture trece prin fața lor. Iar omul în etate își întreabă fiul: „Ce-i ăsta?”, „Ți-am mai spus, e un fluture!”, îi răspunde bărbatul, un pic deranjat de întrebarea stupidă. Și iarăși scena se repetă de două-trei ori până ce fiul se enervează și ridică tonul iritat de perseverența bătrânului. „De ce faci asta? „E un FLU-TU-RE! Ce nu înțelegi?”. Apoi tatăl deschide un jurnal și îl să-i citească o întâmplare similară de acum mulți ani, doar că rolurile erau un pic inversate. „Astăzi fiul meu a împlinit trei ani. Am fost împreună în parc unde a văzut un fluture. M-a întrebat de 21 de ori ce este și i-am răspuns de fiecare dată că este un fluture, îmbrățișându-l și iubindu-l mai mult, de fiecare dată!

Reclama o găsiți mai jos:

Ca să continui cu întâmplarea mea, în cele din urmă, m-am resemnat și am lăsat-o să-și termine porția de plâns. Vecinii deja ieșiseră la balcon, oamenii treceau pe lângă mine și se minunau.  Însă mie nu mi-a păsat. Singurul lucru care m-a interesat a fost ca Sara să fie bine. Să simtă că sunt acolo și că împreună putem să depășim orice obstacol. Atunci, acolo, am îmbrățișat-o și am iubit-o mai mult!

Brusc, fetița năzdrăvană s-a ridicat de pe jos, si-a scuturat nițel pantalonii, și-a șters lacrimile cu mâneca dreaptă a bluzei și a început să rânjească la mine cu toți dinții ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Apoi a rupt-o la fugă către cei câțiva copii care desenau cu cretă la câțiva metri depărtare. Am rămas confuză preț de câteva secunde, vă zic, episodul a fost destul de straniu, după care am mulțumit cerului că furtuna a trecut și că acum a ieșit soarele de ne mângâie cu toate razele din dotare. Mi-am dat seama că acesta este începutul unei noi ere și că lucrurile nu se întâmplă pentru ca eu să le înțeleg ci mai degrabă pentru ca eu să știu cum să le gestionez.

Vârsta de 2 ani este o perioadă dificilă, iar copilul simte emoțiile pozitive și negative la un nivel mult mai intens ca altădată.  Începe o nouă etapă de testare a limitelor, de achiziționarea de noi abilități, de dezvoltarea a limbajului și de o comunicare diferită. Este perioada provocărilor, a NU-urilor, a crizelor de personalitate și de independență. Este tranziția de la bebeluș la copil. Perioada schimbărilor! Iar eu trebuie să caut adânc în mine resurse de răbdare și de empatie. Fiecare tantrum mă va învăța să o iubesc tot mai mult!

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Suntem la vârsta „aia”! apare prima dată în Zburătoarea.

Alăptarea este cel mai firesc lucru din lume. Alăptarea este un drept al mamei și copilului. Alăptarea este iubire.

Îmi doresc de multă vreme să scriu despre acest subiect mai ales că trăiesc mult mai intens momentele alăptării Sarei, iar fetița năzdrăvană are deja 1 an și 11 luni. Știu, e minunat și s-a întâmplat foarte repede totul, timpul a trecut fără să ne ceară voie și Sara a crescut frumos, fiind alăptată exclusiv până la vârsta de 6 luni și continuând să mânânce lapte matern până în ziua de astăzi.

Nu a fost mereu ușor și deși lapte a curs nu a fost întotdeauna și miere. Perioada de început a fost grea, m-a încercat fizic și psihic, însă am reușit, cu multă muncă și informare să-mi alăptez fetița, așa cum îmi pusesem în gând încă de dinainte ca ea să se nască. Am scris aici despre povestea mea cu alăptarea.

În altă ordine de idei, ce vreau să zic de fapt este că alăptarea a căpătat un cu totul alt sens pentru mine. Și asta s-a întâmplat în timp. Sara a crescut și a început să-și dorească să sugă de confort, de confirmare de iubire, de plăcere, de drag, de alinare, de toate astea și de încă multe altele. Fetița mea a început să se simtă protejată și în siguranță la pieptul meu. E mult mai mult decât hrană, e iubire în adevăratul ei sens. E conectare, e căldura pielii, e mirosul familiar, e îmbrățișare.

Alăptarea nu s-a schimbat și nici nu și-a pierdut din sensul ei propriu. Cu trecerea timpului, ei i s-au adăugat și alte înțelesuri care au venit să completeze rolul de hrană pe care îl avea la un moment dat. Sunt zile în care simt că îi fetița își trage, prin lapte, toată dragostea pe care vreau să i-o ofer. Sunt dăți în care alăptatul mă copleșește și devine tot mai greu să țin la piept un copil cu toane și mofturi. Per total e special.

Acum un an am participat la „Marea atașare”, eveniment care susține și promovează actul natural de a-ți alăpta copilul. S-a întâmplat la Muzeul Satului, în București și s-au strâns foarte multe mămici cu copiii lor alăptați. Contextul tradițional și faptul că s-a adunat o comunitate mare de femei care alăptează au făcut din această întâlnire un moment cu adevărat special.

Vă las mai jos câteva din fotografiile de la Marea atașare. Momentul a fost foarte emoționant. Zeci de mămici, îmbrăcate în iile noastre tradiționale, își alăptau puii, împreună. Această mișcare a fost un manifest al iubirii și al devotamentului unei mamei pentru copilul ei. A fost ca o declarație de dragoste, surprinsă în multe fotografii, pentru a sărbătorii Ziua Mondială a Alăptării.

Costumul popular este specific Bucovinei, iar ia Sarei este un cadou de la o dragă prietenă de familie.

Anul acesta, Marea atașare va aduna din nou mămici cu piticii lor alăptați. Se va alăpta sincron, timp de un minut, promovându-se pe această cale beneficiile acestui act natural și sărbătorind săptămâna Internațională a Alăptării.

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Alăptarea este iubire. Despre cum a fost la Marea atașare apare prima dată în Zburătoarea.

De când mă știu îmi place muzica. Să o ascult, să o fredonez, să dansez pe ea și cel și cel mai mult îmi place să improvizez. Cred că o lume cu muzică ne crește, ne dezvoltă gândirea, ne relaxează și în același timp ne eliberează. Muzica ne inspiră!

Cânt de mică (când eram copil am cochetat cu vioara, apoi am făcut parte din corul de copii al școlii) însă în ultimii ani m-am făcut auzită doar în duș sau seara, când o adormeam pe Sara. Vreau să vă spun că nu îmi închipui viața fără muzică.

Am în casă 3 chitare, un pian, un sintetizator și multe alte accesorii care țin ritmul într-o piesă muzicală. Mai am lângă mine una bucată soț care m-a făcut să ascult jazz și care îmi cântă și mă încântă de câte ori are ocazia. Pentru cei care nu știu, Ștefan face muzică de mai bine de 20 de ani, este fondatorul unei trupe rock și știe să cânte la pian, chitară, bass și nu m-ar surprinde să învețe repede și un alt instrument.

Așa că fetița năzdrăvană, cu voia ei sau fără, s-a pricopsit cu multe jucării ce imită instrumentele muzicale. Voiam să vedem dacă o încântă ideea și eram curioși dacă muzica o interesează.

Copiii care învață să cânte la un instrument își dezvoltă atenția, autocontrolul și abilitățile motrice

S-a demonstrat că atunci când cânți la un instrument sunt stimulate zone din creier care nu sunt utilizate în mod normal în acțiunile de zi cu zi. Asta înseamnă că prin studiu aprofundat și repetiție, se poate ajunge la performanță și că a cunoaște un instrument muzical și a cânta la el presupune executarea unor acțiuni complexe de coordonare a mișcărilor, totul pe o concentrare susținută.

Toate acestea sunt coroborate de distracția și amuzamentul pe care îl ai atunci când creezi sunete muzicale. Muzica relaxează, inspiră, ne aduce o stare de bine. Când ascultăm muzică, creierul nostru eliberează dopamină, denumită și hormonul fericirii.

Ce credeți? Sara e fascinată de muzică și de sunetele vibrante ale corzilor. Îi place să se joace la clapele pianului, să bată la tobe sau să cânte la xilofon. Eu bănuiesc că acest fapt se datorează lui Ștefan pentru că i-a zdrăngănit din chitara lui clasică, ori de câte ori a avut ocazia. Și nu pot să nu sar în sus de fericire numai la gândul că, într-o zi, poate cei doi vor face echipă și vor cânta împreună!

Prima chitară de jucărie

Am făcut ceva muncă de cercetare și am găsit acestă chitară din lemn, de la NATURICI, foarte simpatică, din gama Sevi, potrivită pentru nevoile Sarei. Mi-a plăcut mult faptul că acest brand  promovează produsele Sevi ca fiind obiecte pline de suflet și căldura, care rezistă și sunt iubite o perioada lungă de timp. Prin achiziționarea unei jucării Sevi se contribuie la protejarea mediului deoarece Sevi se preocupa mereu de plantarea de copaci tineri în zone protejate (îmi place ideea de reîmpădurire).

Chitara e robustă, bine făcută și nu are părți ascuțite sau periculoase. Culorile si vopsele produselor Sevi sunt non-toxice și rezistente la salivă, iar cu toate că această jucărie este recomandată copiilor peste 3 ani, aceste aspecte o face potrivită și pentru copiii mai micuți.

M-a încântat ideea că jucăriile și celelalte articole SEVI sunt prelucrate cu grijă, în mod artizanal, de la conturarea formei jucăriei până la imprimarea și pictarea acesteia, ceea ce face ca fiecare produs sa fie unic. Totul se realizează manual, nimic nu este automatizat, de aceea micile diferențe dintre produse sunt caracteristice produselor hand-made și aduc o valoare sporită acestor jucării.

Nu trebuie să vă mai povestesc cât de fericită este fetița năzdrăvană cu propria ei chitară. Mă surprinde cu felul în care îl imită pe Ștefan atunci când el cântă și îmi place că este perseverentă, vrea să-mi arate că și ea poate să scoată diferite sunete sau să țină chitara de jucărie într-un anume fel.

Și ca să fie treaba treabă, cu ce credeți că am asortat aceast instrument muzical colorat? Cu o rochiță multicoloră care se potrivește de minune cu zâmbetele și energia cu care Sara ne-a obișnuit. Rochița roz cu fluturași este realizată din bumbac organic și o găsiți pe site-ul Naturici, la secțiunea îmbrăcăminte/ fuste și rochițe. Are un design foarte fain și o croială modernă și imprimeul mă duce cu gândul la zbor.

Cât despre Sara, îmi dau seama că știe să pozeze și are atitudinea perfectă pentru treaba asta. Îi place să-i facem fotografii și se amuză teribil când știe că avem aparatele îndreptate înspre ea.

Să nu uităm să ne lăsăm copiii să se bucure de muzică! Hai să dăm tonul copilăriei! 🙂

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Vreau o lume cu muzică pentru copilul meu apare prima dată în Zburătoarea.

Mi-am adus aminte, așadar, cât de mult te relaxează să ai o asemenea activitate și am acceptat provocarea unei șezători urbane.

S-a întâmplat duminica trecută, la Good Living și a fost foarte fain. Trebuie să împărtășesc cu voi cât de bine m-am simțit la șezătoarea de mămici organizată de Elena. Recunosc, am început cu scepticismul care mă caracterizează, gândidu-mă că un atelier de genul acesta pare complicat și că o să-mi prind urechile în goblenul întortocheat, asta dacă mă apuc să cos la el cu mâinile mele stângi (vă spuneam că ceva, ceva știu, însă tot a trecut prea mult timp să-mi mai aduc aminte).

Dar să vedeți nu a fost deloc așa. De fapt, totul s-a derulat mult mai bine decât m-aș fi așteptat. De la locul unde se întâmplă atelierul de bună dispoziție, cafeaua savuroasă și prăjiturile de casă și până la vocea caldă a Elenei, care te învață cu pasiune și răbdare cum să te apuci să coși pe pânza topită. Șezătoarea s-a dovedit a fi cea mai bună chestie pe care aș fi putut să o planific pentru sfârșitul meu de săptămână.

M-am trezit într-o mansardă minunată, râzând și glumind în timp ce mâinile mele coseau de zor pe o pânză mâzgâlită. Și mă relaxa să fac asta, pentru câteva ore m-am desprins de agitația și ritmul alert cu care sunt obișnuită, și m-am lăsat dusă de val și de inspirație. Nici nu aș fi bănuit cât de relaxant poate să fie să coși.

Ca să vă povestesc pe scurt, pe Elena am cunoscut-o la un curs de fotografie. Este mămică devotată (are doi copii), corporatistă, iar în timpul liber organizează ateliere de lucru manual. Pasionată de mică de acest meșteșug, s-a ambiționat să împartă din experiența și măiestria pe care le-a dobândit pe parcursul timpului de la bunica ei.

„Prin aceste cursuri/ateliere doresc să împărtășesc cu voi experiența și pasiunea pentru frumos, pentru a petrece timpul într-un mod plăcut și pentru plăcerea de a crea cu propriile mâini lucruri minunate, dobândind în același timp abilități și comportamente care vă vor oferi recompense importante și de durata! A handmade life is a meaningful, beautiful, happier and healthier life! Keep Calm and Craft On!  Elena”

Elena organizează cursuri sâmbăta și duminica iar locul unde se desfășoară acestea este GOOD Living, o mansardă primitoare. Eu vă sfătuiesc să intrați pe pagina de facebook Șezătoarea urbană și să aflați toate detaliile despre evenimentele frumoase pentru femei care caută să se detașeze de cotidian și să se relaxeze cu o activitate hand-made.

Care este de fapt rolul acestor ateliere?

•  să relaxeaze și să binedispună;
• să genereze îndemânare, să dezvolte ingeniozitatea și creativitatea;
• să încurajeze interacțiunea socială;
• să ușureze exprimarea emoțiilor;
• să îmbunătățească imaginea de sine.

Vă las să vă dați seama singuri cum se desfășoară un atelier între femei cu joburi diferite care au îndrăznit să participe la o șezătoare atipică, dar cu bună dispoziție, multe râsete și spor. Eu, mi-am încărcat bateriile cât pentru întreaga săptămână!

Și voie bună a fost din plin, oamenii minunați și activitatea noastră de cusut a devenit din ce în ce mai productivă. Nu au lipsit nici prăjiturile de casă preparate special pentru această ocazie, servite alături de cafeaua aromată. Yummy!

„Sunt Elena și lucrul manual este pasiunea mea de când mă știu! Pasiunea pentru cusut a fost “sădită” în sufletul meu de către bunica mea, petreceam ore în șir uitându-mă la ea cum cosea și mă fermeca cum de la câteva bucați de materiale și fire reușea să creeze lucruri minunate. Mai tarziu, am studiat diverse tehnici și metode de lucru manual pe care ulterior le-am pus în practica, iar în urma cu 2 ani am decis să mă dedic 100% lucrului manual.”

Dacă vrei să te desprinzi de agitația și de stresul din jurul tău, vino și tu la Șezătoarea urbană. Vei învăța tehnici de cusut, tricotat și croșetat și te vei relaxa. Recomand cu drag!

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul Șezătoarea urbană – atelier de bună dispoziție apare prima dată în Zburătoarea.

Hai în Transilvania!

V-ați imaginat vreodată trăind la țară, departe de agitația urbană, de stresul de la job și de aglomerație? Sau măcar cum ar fi să vă petreceți un concediu pe an în mediul rural? Acolo unde cântecul cocoșului și ciripitul de păsări înlocuiesc alarma de trezire? Pe uliță copii alergând după căruța lui Nea Ion, la porțile caselor, bătrâni melancolici cu privirea în depărtare, iar prin curți și hambare meșteșugari zorind cu treabă. Viața la țară vă poate oferi adevărata relaxare după care tânjiți în zilele de concediu.

Așadar, acum când toți avem un vibe de vacanță, de mare și soare, de plecat în concedii și lăsat pisicile cu vecinul m-am gândit că e un moment potrivit să vă povestesc despre weekendul nostru în țara Transilvaniei și anume la Viscri 32. Nu de alta dar poate vă îndurați și voi să lasați Bucureștiul preț de câteva zile și să respirați liniștea și pacea din satul Viscri. Știați că aici Prințul Charles a înființat o asociație prin care localnici contribuie la păstrarea obiceiurilor și a meșteșugurilor de altădată? Zona se mândrește cu autenticitatea caselor, a traiului oamenilor și a vieții la țară. E practic un sat în care timpul a uitat să mai curgă.

Viscri 32

Noi am ajuns acolo, anul trecut, la sfârșit de septembrie și am revenit acum, după aproape un an. Invitația am primit-o din partea Marei și a lui Alexu, doi oameni faini care au dat zgomotoasa capitală pe liniștea și frumusețea vieții de la țară.

Ca să vă fac o idee Acuarela bistro, cafeneaua colorată din București, de pe Polonă 40, care miroase a jazz și ceai cu scorțișoară este tot realizarea lui Alexu, a fratelui său, Andrei și a mamei lor. Ulterior, băieții s-au căsătorit și în afacere au intrat și soțiile acestora: Mara și Alexandra. A family bussiness! 🙂

Chiar dacă vremea a fost capricioasă, ne-am simțit ca și cum am pătruns într-o altă lume: una de mai demult în care timpul nu și-a pierdut răbdarea și oamenii încă își mai cinstesc obiceiurile așa cum o făceau odată părinții și bunicii noștri. Casa a păstrat amprenta sașilor care au locuit aici cândva. Cu toate astea, gazdele noastre au avut grijă să aducă confortul într-un loc vechi de peste 100 de ani și în același timp să-i păstreze autenticitatea. Fiecare colțișor din Viscri 32 e restaurat cu grijă și migală. Casa are 2 camere cu baie proprie, încălzire separată prin sobe și o bucătărie foarte primitoare. Fotografiile de mai jos vorbesc de la sine. 🙂

Tâmplăria este recondiționată de meșteri din Viscri. Interiorul casei și-a păstrat farmecul anilor de demult. Deși o bună parte din mobila din casă s-a menținut în bune condiții, acest loc îmbină perfect ideea de vintage cu modern și atfel se bucură de confort și ospitalitate.

La gura sobei, cu un ceai fierbinte în mână, cu Sara gângurind pe patul moale și sub atenta supraveghere a lui Ștefan, am simțit pentru câteva clipe că exact asta este viața pe care mi-o doresc, să trăiesc în provincie, la țară, unde natura se împletește cu liniștea și pacea satului de altădată.

Bucătăria, deși tradițională, e echipată cu tot ce este necesar pentru o vacanță perfectă.

Mai jos vă las o fotografie cu Sara la vârsta de 3 luni, în brațele lui Ștefan. Aceasta era singura poziție care îi plăcea și o făcea să fie liniștită. Poziția „avionașul”!

Sara, acum, după aproape 1 an de la ultima vizită în Viscri. 🙂

Barn Restaurant

Anul acesta, în aceeași curte, un pic mai în spate, s-a deschis și Barn Restaurant sau Viscri32 – Restaurant în șură, un loc tradițional cu un design aparte și cu feluri de mâncare ca la mama acasă.

Bucatele sunt oneste, inspirate de rețete și obiceiuri transilvănene și gătite cu ingrediente mirosite și pipăite pe îndeletede, luate de la țărani și fermieri locali.

Noi am savurat în tihnă ciorba de cartofi cu tarhon și smântână servită cu pâine de casă. Ne-am bucurat de o servire impecabilă și de o masă ca la mama ei. Delicios!

Am profitat de vremea frumoasă și am ieșit la plimbare prin sat ca să admirăm casele vechi. Am simțit că fiecare loc din Viscri ascunde o poveste ce așteaptă să fie spusă la momentul potrivit. Satul descrie atât de bine simplitatea și frumusețea vieții.

Acum un an îi cumpăram Sarei păturica ce avea să devină preferata ei. 🙂

Mi-a făcut plăcere să revăd străduțele înguste unde câțiva localnici vând la poarta casei, produse făcute manual. Papuci de lână, căciuli frumos împletite sau cămăși brodate cu însemne tradiționale, toate stăteau înșirate în așteptarea cumpărătorului potrivit.

Biserica fortificată din Viscri

Am vizitat cel mai important obiectiv turistic din sat, biserica evanghelică fortificată din Viscri, construită în secolul XIII pe baza unei vechi bazilici romane, de către secui și apoi preluată de sași.  Ansamblul bisericii cuprinde biserica propriu-zisă, incintă fortificată cu drum de apărare, două turnuri, două bastioane și un turn de poartă. Face parte din patrimoniul UNESCO.

 Pentru mine Viscri este un Vis în care mi-ar plăcea să-mi duc traiul. Să învăț să mă bucur de viață mai frumos și să îmbrățișez micile detalii care ne fac viața fericită. Să trăiesc aproape de natură și de simplitatea traiului de odinioară. Să ascult liniștea. Să nu fac nimic! 🙂

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.

Articolul VisdeViscri, sau locul unde timpul se oprește apare prima dată în Zburătoarea.