O să spuneți că nu am toate țiglele pe casă, însă, mie nu mi-a fost frică de primele zile cu un nou-născut, nici de alăptare și nici măcar de naștere. Știam că o să le fac față cumva și că o să fie totul  bine, mi-am dorit mult și așa s-a întâmplat. Ce m-a înspăimântat a fost momentul în care urma să sosesc de la maternitate cu un bebeluș în brațe, iar Sara o să se înfurie și o să-mi spună să-l arunc. Pe bune, atât de frică mi-a fost de momentul întâlnirii lor, încât am încercat să fac tot ce mi-a stat în putință ca să pregătesc copilul cel mare pentru noul membru al familiei. Când zic mare mă refer la vârsta de trei anișori, căci Sara, deși înțelege tot ce îi explic, e la vârsta în care NU este cel mai bun prieten al ei.

Am început cu explicații: „Vezi, burta mamii se mărește, în ea crește surioara ta!”, „Vrei să atingi burtica, să-l simți pe bebe cum mișcă?”, „La fel cum tuși e sora lu’ mami, așa și bebe o să fie sora ta, iar tu sora ei”. Se pare că aceste vorbe îi plăceau la nebunie, Sara a transformat experiența cu bebe în jocuri, mereu își alegea un pluș pe care îl legăna, alăpta, îl înfășa, iar apoi, îl băga sub plăpumioară lângă ea, ca să adoarmă împreună.

Cu toate astea, am zis, nu e destul. Hai să facem niște lecții de anatomie. Cum vin copiii pe lume, ce ascunde mami în burtică și multe alte întrebări, al căror răspuns l-am descoperit în cărțulia cu lift-the-flap de la USBORNE.

 

Iar ca să nu uite, seara la culcare, vorbeam cu burtica și îi povesteam ce mult o așteptăm toți: mama, tata, Sara și pisica, să vină să ne întregească familia. Am purtat o discuție și cu educatoarea Sarei care ne-a sfătuit să ne comportăm firesc, ca și cum bebe a făcut parte dintotdeauna din viața noastră, pentru ca lucrurile să evolueze frumos, în ritmul lor.

Mărturisesc, am fost destul de speriată. Cu toată pregătirea, îi acordam Sarei multă atenție și nu întotdeauna reușeam să negociez cu ea și nici nu biruiam mereu prin explicații. Pe scurt, când ai un copil cu personalitate, te pregătești pentru ce e mai greu.

Cum a fost întâlnirea dintre Sara și bebe Mara?

Am hotărât de comun acord cu Ștefan, ca Sara să nu ne viziteze la spital, pentru că mergea în colectivitate și așa am zis noi că e mai safe. Așa că întâlnirea dintre fete s-a produs acasă, când am venit cu bebe din maternitate. I-am zis că am o surpriză pentru ea, am luat-o în brațe și am dus-o să-și întâlnească surioara. S-a emoționat și a început să zică că bebe este mic, mic de tot! Îi era drag și voia să-l pupe și să-l mângâie peste tot. Ce surpriză neașteptată și frumoasă! Am zis în gând, hai că poate nu o fi așa rău cum mi-am imaginat! Dar am stat în alertă să-i văd reacțiile și în zilele următoare!

Doamnelor și domnilor, noi părinții suntem oameni nebuni! De ce? Că nu avem încredere în copiii noștri, că nu realizăm în ce mod incredibil de frumos ne pot surprinde, că ne așteptăm la ce e mai rău…

A trecut o zi, două, deja acu sunt mai bine de două luni de când cele două surioare trăiesc împreună. Sara are o nevoie mare de a-și proteja sora ma mică și de a o acapara cu pupici și îmbrățișări, de fiecare dată când o vede. Puținele momente de gelozie se întâmplă atunci când amândoi, și eu și Ștefan, ne concentrăm atenția pe bebe Mara. Eu zic că e normal, astea sunt simptome sănătoase care mă fac să îi înțeleg emoțiile și nevoile. Însă, cel mai des, Sara este foarte fericită că în casa noastră trăiește un bebeluș, pe care trebuie hrănit, schimbat, îmbăiat, etc. Iar implicarea ei vine voluntar, din dragostea pe care o are pentru cineva mai mic ca ea…

Bebe, mic, mic ,mici./ Sasha, maii, maii, maii.

Photo by Travis Grossen on Unsplash


Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.