Atunci când crești un bebeluș și nu ai manualul de folosire, cea mai sigură variantă este să te informezi cât mai bine și mai corect pentru ca toate deciziile tale care îl implică și pe cel mic să fie pentru binele vostru și al sănătății voastre. Chiar dacă este foarte greu, chiar dacă lumea este împotriva ta, chiar dacă uneori ai senzația că situația te depășește, nu uita să-ți asculți instinctele și inima de mamă. Când tu nu vei mai avea niciun reper, ele o să te ghideze.
Începuturile mele cu bebelina numărul doi au fost chiar mai complicate ca prima dată. Am povestit aici cum am stat 7 zile internată în spital cu un nou-născut și cum am trecut peste acea perioadă foarte grea din viața mea. Cu toate astea, am învățat câteva chestii și mi-ar plăcea să le dau mai departe. Pe mine m-a ajutat foarte tare faptul că am alăptat, că am avut o pompă de sân cu mine pe care am folosit-o zi și noapte să întrețin lactația atunci când fetița era în perfuzie și refuza să mănânce și nu în ultimul rând, geanta de sterilizare portabilă, pe care am ținut-o în salon și am folosit-o să dezinfectez aproape fiecare lucru care îmi trecea prin mâini. Dar să le luăm pe rând:
1. Alăptarea
Poate o să râdeți dar, din păcate alăptarea s-a transformat dintr-un lucru firesc într-unul care nu se mai întâmplă la toți bebelușii. Motivele sunt diverse. De la prejudecăți precum nu am lapte, laptele meu nu e îndeajuns de bun sau de gras, mi-a dispărut laptele, nu am sâni mari deci nu pot alăpta, bebelușul nu se satură cu laptele meu și până la faptul că alăptatul strică sânii iar aceștia nu își vor mai reveni la forma inițială niciodată.
În România, statisticile spun că:
Procentajul copiilor care au fost vreodată alăptaţi:
Total: 88,3 %
Urban: 88,0 %
Rural: 88,5%
Rata copiilor care sunt hrăniți exclusiv prin alăptare până la 6 luni:
Total:15,8 %
Urban: 14,3 %
Rural: 17,3 %
Rata iniţierii timpurii a alăptării:
Total: 12,0%
Urban: 10,5%
Rural: 13,5%
Conform unui studiu realizat de Asociația SAMAS, Sănătate pentru Mame și Sugari, în parteneriat cu Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului „Alfred Rusescu” și Societatea Națională a Medicilor de Familie, se arată că în prima lună după naștere, româncele își alăptează copiii în procent de 80%. Rata alăptării exclusive a copilului până la șase luni este în creștere, ajungând la 29,8% în 2016, față de 12,6% în anul 2011. (sursa aici)
Beneficiile alăptării la sân pentru copil:
- laptele matern este un aliment natural perfect, totdeauna proaspăt, curat și disponibil 24 de ore/zi.
- reduce riscul de boli cardiovasculare, inclusiv hipertensiune arterială;
- reduce riscul de infecții gastrointestinale19 20și infecții respiratorii și ale urechii;
- reduce riscul de diabet zaharat;
- reduce riscul de atopie, astm, boala celiacă și tulburări ale lipidelor (valori ale colesterolului total și LDL colesterolului, mai mici la vârsta de adult);
- față de copiii care sunt hrăniți cu formulă de lapte, cei alăptați au un risc mai redus de a deveni obezi în copilărie, adolescență și maturitatea timpurie.
Beneficiile alăptării la sân pentru mamă:
- pe termen scurt (grăbește involuția uterină, reduce riscul de hemoragie; crește posibilitatea de recăpătare a greutății corporale de dinainte de sarcină) și pe termen lung (reduce riscul de cancer ovarian și de sân și pe cel de a dezvolta diabet zaharat tip 2 în rândul femeilor cu istoric de diabet gestațional)
- risc relativ de reducere a cancerului de sân de 4,3%; pentru fiecare 12 luni de alăptare în plus, față de o scădere de 7,0% pentru fiecare naștere.
Deasemenea alăptarea înseamnă iubire de aceea apropierea mamă-copil este una specială și nu poate fi înlocuită de niciun biberon. Să nu mai vorbim de avantajele economice ale alăptării care duc la scăderea costurilor pentru asigurarea alimentației copiilor atât pentru familie, cât și pentru societate.
Ce trebuie să știm?
Alăptarea funcționează pe principiul cerere-ofertă
Alăptarea la cerere, la intervale scurte de timp, duce la o producție de lapte potrivită nevoilor copilului tău. Cu cât copilul stimulează mai mult glandele mamare, cu atât mai mult lapte se va produce. Așa că, daca ți se pare cumva că “bebelușul nu se satură”, “mânâncă prea des” gândește-te că e temporar și cu cât va suge mai mult cu atat mai mult lapte va primi în viitor. (Silvia Nicoara- consilier în alaptare).
Medicul nostru curant ne-a confirmat ceea ce bănuiam și anume că Mara s-a făcut bine și datorită faptului că a fost alăptată exclusiv.
2. Pompa de sân
Vă spuneam că pompa a fost un real ajutor în zilele cât am stat în spital și încă mai este. Am folosit-o cu precădere în momentele în care bebelușa a refuzat să mănânce. Scopul a fost să întrețin lactația. Cum alăptarea funcționează pe principiul cerere-ofertă, am fost nevoită să o folosesc foarte des, iar laptele l-am stocat în punguțe sterile pe care le am și acum în congelator, depozitate la o temperatură de -18 grade. Dacă nu știați, puteți face rezerve de lapte matern și îl puteți ține câteva ore la frigider sau până la 6 luni în congelator, depozitat în condiții corespunzătoare. Ce înseamnă asta? În frigider cât mai departe de ușă ca să nu fie afectat la fiecare deschidere, iar în congelator la o temperatură cât mai scăzută.
Eu am folosit pompa de sân dublă SPECTRA 9+. E aceeași pe care am folosit-o și la Sara (vă spuneam că m-am întors după doar 5 luni la serviciu dar am reușit să alăptez exclusiv până la 6 luni și apoi până la doi ani și jumătate). Citiți aici povestea alăptării. Fără această pompă probabil nu aș fi reușit.
Ce îmi place la SPECTRA 9+?
- că e dublă și că stimulează concomitent ambii sâni;
- că e silențioasă;
- că are două moduri de funcționare: stimulare a lactației (masaj) și extragere, funcția de stimulare a lactației (masaj) folosită înaintea fiecărei extrageri are rolul de a simula suptul bebelușului, declanșând secreția de lapte (cinci niveluri de masare);
- că poate fi reglată în funcție de intensitatea pe care o agreezi cu niveluri de pompare de la 1 la 10, este delicată și extrage foarte bine laptele fără să te simți inconfortabil;
- că e dotată cu sistem anti-reflux care împiedica pătrunderea laptelui în cele 2 furtunuri;
- că e ușoară, mică și o pot lua în geantă.
Setul include 2 cupe pentru sâni, două sticluțe în care se colectează laptele și două tetine moi cu debit pentru nou născuți. Mai are 2 furtunuri, 2 sisteme igienice anti-reflux ce împiedică pătrunderea laptelui în furtun, un alimentator pentru priză și bineînțeles, pompa propriu-zisă.
Pentru stocare am folosit pungile Spectra cu fermoar, special concepute pentru înmagazinarea laptelui matern. Sunt sterilizate și au un raport foarte bun calitate-preț. Setul are 30 de bucăți, fiecare punguță are o capacitate de 200 de mililitri.
Pompa o folosesc și în prezent atunci când vreau să fac rezerve pentru orele în care sunt nevoită să lipsesc de acasă și nu am cum să iau fetița cu mine.
3. Geanta de sterilizare
Cine a stat în spital îmi înțelege foarte bine frica de microbi, bacterii și alte microorganisme. Igiena este foarte importantă, spălatul des și corect pe mâini și dezinfectarea tuturor lucrurilor cu care ai luat contact. Eu am fost norocoasă să am la mine geanta de sterilizare 59 S pentru că am sterilizat aproape fiecare obiect care îmi trecea prin mâini. De la biberoane, cupele de la pompa de sân, peria de păr și până la telefon. Am scris aici despre tehnologia revoluționară care folosește folosește razele UV pentru a inactiva o serie extinsă de virusuri, bacterii patogene și protozoare. În plus acest procedeu este sigur, ecologic și extrem de eficient astfel că radiația UV nu se stocheaza în obiectele expuse și nu modifică mirosul și gustul! Mai multe despre acest tip de sterilizator am scris aici.
Închei și vă spun că nu este deloc simplu să stai în spital cu un nou născut. Că ai o mie de gânduri și de griji și că este important să ai lângă tine oameni care să te sprijine și care să-ți dea sfaturi bune. Pe mine, faptul că am alăptat, că am avut o pompă de sân și un sterilizator alături, mi-au ușurat suferința și m-au făcut să am o atitudine pozitivă și să mă mobilizez cum trebuie ca bebelina să se facă bine.
Și nu uitați:
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF recomandă alăptarea exclusivă (fără apă, sucuri, ceaiuri sau lapte formula) până la șase luni de viață și apoi continuarea alăptării in paralel cu alte alimente până la vârsta de doi ani.
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
Câte mame, tot atâtea povești! Deși ar trebui sa fie un lucru absolut normal, eu totuși am ajuns să felicit toate prietenele și rudele care aleg să alăpteze. Chiar dacă sunt puține la număr.
Da, fiecare poveste este unica si are firul ei narativ. Eu am inceput sa vad in jurul meu un val de mamici care vor sa se informeze si sa alapteze in ciuda provocarilor pe care le intalnesc si asta ma bucura foarte mult! 🙂