foto: Aliona Danilescu
Cum e cu al doilea copil
De câteva săptămâni, la noi în casă, hota merge încontinuu. Când nu îi dăm de cap apelăm la foehn. Aspiratorul este artileria grea sau ultima soluție atunci când nimic nu mai funcționează. Cânt, mă legăn, fac dansul ploii, tot ce este necesar ca cea mică să adoarmă!
În jurul meu aud: ești la al doilea copil, ar trebui să știi să te descurci. Adevărul este că știu, dar în felul meu. Tot trebuie să deslușesc în fiecare zi misterul de ce plânge. Tot trebuie să legăn, să cânt, să alăptez, să plimb în brațe și să bat pe spate în așteptarea unui râgâit. Diferența este că nu mai am așteptări și nu-mi mai fac planuri. Mă bucur de mirosul de bebeluș, de picioarele calde lipite de burtica mea, de oftatul Marei atunci când doarme.
Pentru că mai am un copil care vrea atenție și timp pentru el, viața cu 2 este o provocare!
Să fii la al doilea copil nu înseamnă că îți va fi mai ușor ci doar că ai habar ce te-așteaptă. Dar calmul, răbdarea și energia sunt resurse cu care trebuie să te încarci indiferent la al câtelea copil ești! Ca saltul cu parașuta, o nouă experiență cu totul diferită chiar dacă încă mai porți în minte amintirea proaspătă a săriturii de data trecută. Adrenalina e prezentă de fiecare dată.
Sunt multe lucruri pe care le-am uitat, sunt altele noi pe care le învăț acum pentru prima dată. Partea faină este că Mara îmi amintește mult de Sara când era bebe. Am găsit asemănări în gesturi, în reacții, în privire. Și chestia asta îmi place pentru că uitasem total cum era Sara când era mică și pentru că mă emoționează să știu că sunt surori și vor avea o relație specială una cu cealaltă.
Ce mi se pare nou
Înafară de copilul propriu-zis?
Din păcate am fost nevoită să trăiesc experiența spitalicească cu un nou-născut. A fost îngrozitor, dar a trecut repede și acum suntem bine. L aprimul bebe am fost feriți de spital și Sara nu a fost niciodată internată. Sperăm ca experiența să nu se mai repete.
Pe de altă parte, alăptarea a funcționat strună de data asta. Aveam experieța Sarei, am scris aici povestea noastră de alăptare, așa că am lăsat firescul să-și facă treaba. Atașarea a fost corectă și Mara ia bine în greutate. Nopțile sunt grele, dar practicăm cosleepingul așa că fetița doarme mai mult și mai bine când îmi aude respirația și mă știe lângă ea. Soluția pe care am găsit-o a fost un pătuț de bebe lipit de patul mare.
O altă chestie nouă care îmi arată cât sunt de diferiți copiii este că spre deosebire de Sara. Marei îi place foarte mult să doarmă pe burtică. La început m-a speriat și stăteam perioade lungi să o veghez să poată respira cum trebuie. Din fericire, își poate ridica singură capul, și se împinge în mâini să-și schimbe poziția de pe stânga pe dreapta, singurică. O altă diferență este că Mara nu adoarme la sân așa cum o făcea Sara. Așa că trebuie să inventez noi rețete și metode prin care să-l aduc pe Moș Ene pe la gene. Despre cum dormea Sara, am scris aici.
Unde simt că nu mă descurc
La început am avut mare nevoie de mama și m-am bucurat că a putut să mă ajute. Deși Sara își iubește surioara și este emoționată că avem un bebe în casă pe care să-l hrănim, spălăm, schimbăm, îmi dau seama că în mintea ei s-au produs niște schimbări și că are momente în care e extrem de geloasă. Reacția ei este firească pentru un copil de trei ani. Dintr-odată, mama care era doar a ei trebuie să se împartă în două și acest sentiment nu e deloc confortabil. Schimbările vin în lanț cu o grădiniță nouă și în curând cu mutatul în noul apartament. Aici, mama mea a avut un rol important pentru că a avut grijă de bebeluș pentru ca eu să petrec mai mult timp cu Sara.
Mi-am dorit ca totul să fie firesc și am încercat să le acord atenție amândurora în funcție de nevoile fiecareia. Nu este simplu, știu că Sara își iubește surioara, dar eu trebuie să mai învăț cum să gestionez relația dintre ele. Să trag multe guri de aer în piept și să-mi amintesc mereu că felul în care reacționează este suma trăirilor și a emoțiilor pe care le interiorizează! Că nu știe exact cum să-și gestioneze fiecare emoție, că nu are în spate experiența altor frațiori pe care să-i primească în familia ei. Că este doar o fetiță de trei ani care ne iubește, iar răbdarea și explicațiile sunt singura metodă prin care îi putem arăta că este de neînlocuit. Dragostea noastră de părinți nu se împarte ci se înmulțește!
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
