M-am bucurat prea repede că suntem acasă cu Mara și că ne petrecem zilele în patru, în tihnă. Perioada de început cu un bebeluș este minunată și în același timp o mare provocare. Pentru că puiul de om vine steril, într-o lume cu multe virusuri, bacterii și microbi și pentru că este prea mic să spună ce are, este important să fim atenți la toți indicatorii pe care îi are bebelușul: de supt, de scaun și urină, de somn, aspect fizic, reactivitate neurologică, etc.

Asta ca o introducere pentru ce urmează să vă povestesc. Ultima săptămână ne-am petrecut-o în spital. Cum cine? Eu cu bebelușa Mara. Am fost internați de urgență la Grigore Alexandrescu din cauza unor episoade de febră. Ca să știți, la nou născut, febra este foarte periculoasă. Pe de o parte pentru că cel mic nu are un sistem imunitar încă format care să-l ajute să se protejeze și pe de alta pentru că nu i se pot administra antitermice (doar novocalmin, in caz de urgente și doar la sfatul medicului).

Primele mele griji au fost atunci când am surprins copilul că gemea în somn. L-am luat în brațe și ardea. Habar nu aveam dacă este febră sau s-a supraîncălzit (nu aveam aerul condiționat încă instalat și nu puteam controla gradele în camere). I-am măsurat temperatura intrarectal și avea 37.8 adică o stare febrilă. Am văzut după felul în care reacționa că ceva nu este în regulă și am dat fuga la un spital privat. Acolo ne-au zis că s-a supraîncălzit dar, totuși, i-au făcut o hemogramă ca să vadă dacă sunt motive de îngrijorare.

Ajunși acasă și în așteptarea rezultatului, Mara a făcut febră peste 38 și am decis să plecăm la spitalul de stat de urgență. Cred că am petrecut cinci sau șase ore la camera de gardă. Asta pentru că trebuia să ne internăm și nu erau paturi libere. Între timp eu stăteam cu sufletul la gură și termometrul la îndemână, mereu făcându-i îmapchetări cu apă călâie și având grijă să nu-i crească temperatura și mai mult.

A fost oribil. Muream și mă nășteam de fiecare dată când auzeam ba că îi crește la loc temperatura, ba că febra dispare și o să fie bine. Două nopți și o zi am stat de veghe în spital, făcându-i împachetări. Simțeam că nu mai pot, plângeam încontinuu și mă rugam ca febra să dispară și să se facă bine. Asta până la medicul curant care a consultat-o și cu o atitudine profesionista, a știut ce analize să-i facă și ce tratament să aplice. Din a treia zi, Mara a început să mănânce. Din a patra deja dădea semne că se recuperează și totul o să fie bine.

Diagnosticul: infecție bacteriană. Nu mă întrebați, nu știu de unde și nici când! Habar n-am nici cum ni s-a putut întâmpla nouă. Dar acum suntem bine, tot răul a trecut, suntem externați și acasă.

Aș vrea să punctez câteva lucruri despre spitalul Grigore Alexandrescu, secția pediatrie 2, acolo unde am fost internate:

• Personalul medical este dedicat și profesionist, lucru care m-a luat prin surprindere. Doctorul nostru curant, excepțional! Asistentele, cu mici excepții, au drag de copii și se comportă civilizat și omenos cu pacienții.
• Sunt foarte mulți rezidenți. Îți răspund politicos la orice întrebare, te informează și te tratează cu respect.
• Condițiile de cazare le depășesc cu mult pe cele pe care le aveam în minte. Mai fusesem internată acum câțiva ani, pe când nu aveam copii și am trăit un adevărat coșmar. Mobilierul este nou, curățenia se face zilnic, există baie și dezinfectant în fiecare salon.
• Nu mi-a plăcut că trebuia sa mergi tu la cantină să mănânci, se ieșea afară din clădire pentru asta, motiv pentru care nu am luat niciodată masa acolo. În plus, nu am înțeles cine îți supraveghează copilul în tot timpul ăsta.
• Nici pe paznicii de la parter nu i-am agreat. Se pare că programul de vizită nu se respectă și e de ajuns să dai o mică atenție ca să intri în salonul unui pacient. În schimb, trebuia să porți ciupici de plastic și halat de protecție ca să nu împrăștii cu microbii de afară pe acolo.

Însă cel mai important lucru este că Mara a fost tratată corespunzător, că i s-au făcut toate investigațiile necesare, că am fost mereu la curent, informată și lămurită de ce urmează să i se recolteze și că acum, datorită lor, suntem acasă, sănătoase și mai voioase ca niciodată.

Urmează perioada de colici, puseurile și alți balauri pe care sunt pregătită să-i întâmpin cu zâmbetul pe buze, atâta vreme cât fetele mele sunt sănătoase. Despre cât de rău este să nu ai copilul bine!, experiența mea cu Sara când a fost bolnăvioară am scris aici.

---

 

Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici  sau să te abonezi la newsletter.