Aceasta este o poveste despre pofte și mâncare.
Eram la Trattoria la Victoriei, însărcinată cu Sara. Era la fel de vară ca acum și eu eram la fel de mare. Căram după mine un bagaj considerabil cu schimburile pentru înot. Mă întorceam de la bazin. După ce am ales o masă în grădină, sub aparatele alea jmechere de-ți pulverizează apă ca să te răcorești, am survolat cu privirea de sus în jos meniul. Eram de-a dreptul înfometată. Am știut din prima că o să mă opresc la o ciorbă așa că am ales minestrone. Mai mâncasem la ei. Este vorba de ciorba de legume, acrită și cu parmezan ras pe deasupra, vă zic, o nebunie!
Când a venit chelnerul și m-a anunțat că ciorbele s-au gătat, dar că are el niște superrecomandări pentru poftele mele de gravidă, mi-a picat fața! Eram la fel ca un copil căruia îi fusese promis un cadou, și apoi a trebuia convins că de fapt nu are nevoie de el.
Habar n-am dacă înțelegeți cum funcționează creierul unei femei pofticioase (că eu am fost pofticioasă dintotdeauna). Din momentul în care, în mintea ei se formează imaginea a ceea ce își dorește să mănânce, creierul face rost de încă o perche de papile gustative și aproape că simte gustul felului de mâncare, deși comanda la bucătărie nici măcar nu a fost încă procesată.
În mintea mea, îmi închipuiam gustul ciorbiței servită cu foccacia abia scoasă din cuptor așa că burtica mea era foarte fericită pentru ce urma să experimenteze. Atunci când domnul care servea m-a anunțat că nu mai au minestrone, m-am dezumflat cu tot cu kilogramele puse pe mine pe parcursul celor 8 luni. Am zis că poate, se mai găsește, pe fundul oalei, o porție mică, pentru degustare și pentru pofticioși. Am rugat să facă o excepție și să întrebe clar la bucătărie, poate se întoarce cu vreo veste bună, iar eu mă sui pe masă, într-un picior, țopăind de fericire.
S-a dus săracul om, și-o fi făcut cruce când m-a auzit, dar s-a dus! Eram prea însărcinată ca să mă evite și prea înfometată ca să mă convingă să încerc la un alt restaurant, dacă e musai să mănânc minestrone.
S-a întors victorios, cu bolul de ciorbă într-o mână și cu foccacia în cealalltă, afișând un mare zâmbet pe față. A vrut să nu mă dezamgească și probabil s-a și înspăimântat un pic de disperarea mea de a mânca ciorbă, atunci, acolo. Nu m-am urcat pe masă, dar i-am mulțumim din inimă pentru excepție și efort. Și m-am pus pe mâncat, că nu era vreme de pierdut!
A doua întâmplare, este mai recentă, în Mamaia, la un restaurant aproape de plajă. Eu și cu soră-mea, amândouă gravide. Ne pălește foamea pe toți așa că fiecare comandă ceva ce poate fi servit rapid. Eu, la a doua sarcină, dar cu aceleași fixuri și pofte. Ciorbița mea zilnică, gustoasă, de legume, dar acră neapărat, nu trebuie să lipsească din meniul meu. Domnul care vine să ia comanda spune că nu servesc ciorbă și că nu ne-o recomandă. Îmi pică fața, cer mai multe detalii. Că mai bine comandăm altceva, că este important să mâncăm ceva gătit pe loc, era deja ora 16, trecuse de prânz, poate nu mai este bună (mă gândeam, o țin afară???) și alte pretexte care nu m-au satisfăcut, nici pe departe.
Eu o țineam pe a mea, voiam să mănânc ciorbă, eram în stare să mă ridic să caut alt loc unde să servim masa. Important este să mănânci ce-ți place și ce poftești. L-am rugat insistent să mai verifice la bucătărie, care este situația exactă și dacă se mai găsesc două porții pentru două gravide în pofte. S-a găsit una singură, soră-mea a cedat și astfel, o femeie însărcinată în nouă luni, și-a domolit foamea și năravul, mângâindu-se tacticos pe burtică!
Ce voiam să zic:
Dacă poți ajuta o gravidă, fie și pentru fixurile ei absurde, FĂ-O!
Photo by Pablo Merchán Montes on Unsplash
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
