Nu știu să fiu diplomată! Nu am știut niciodată să pun frână, să-mi ordonez gândurile și abia apoi să las cuvintele să iasă pe gură! Și ce credeți? Mereu am avut de pierdut din pricina asta!
Diplomația este instrumentul pe care oamenii ar trebui să-l introducă în relațiile lor profesionale, sociale sau personale.
Diplomația este instrumentul pe care oamenii ar trebui să-l introducă în relațiile lor profesionale, sociale sau personale. De ce? Pentru că este o formă de educație, pentru că apropie oamenii și pentru că este unica modalitate prin care conflictele pot fi reduse.
Mda, de parcă nu știu teoria asta! Ce mă frapează de fapt este că am crescut cu ideea că dacă reformulez ceea ce urma să zic fără să gândesc, astfel încât să nu rănesc sau să jignesc pe cineva, aș putea foarte ușor să fiu confundată cu o ipocrită! Așadar mi-am format propriul stil destul de bizar, în care încerc să fiu transparentă cu mine și cu ceilalți și să le spun direct, fără ocolișuri ce-mi trece prin minte.
În mintea mea, nu exista cale de mijloc, ori ești ascuns și nu-i lași pe ceilalți să te vadă așa cum ești, ori ești sincer și natural, spui tot ce ai de spus, fără ocolișuri și fără să îmbunătățești absurd un adevăr pe care nu ai cum să-l eviți.
Ce nu am știut, însă, este felul evident în care mă expun atunci când încerc să fiu pe modul „ce-i în gușă și-n căpușă!” și modul în care ceilalți din jurul meu îmi pot interpreta gesturile, atitudinea și vorbele. Aveam să aflu pe pielea mea cât de mult poți să pierzi atunci când stilul tau este complet lipsit de tact.
Fotografie @Mihai Răitaru la una dintre conferințele Digital Parents Talks
De exemplu atunci când mă înverșunez și povestesc cu patos o situație, fiind foarte implicată și nu-mi dau seama că interlocutorul meu este tocmai șeful ăl mare care mă avertizează să nu ridic tonul! Ori atunci când mă reped să mă justific, fără să-mi dau seama în ce fel vorbele mele l-ar putea rănii pe celalălat! Sau când mi se reproșează de către cei de la HR că am intrat în biroul lor cu o atitudine greșită și cu impresia că totul mi se cuvine, când de fapt grijile mele cele mai mari erau ca eu să-mi rezolv cât mai repede problemele ca să mă întorc la copilul bolnav!
La o cercetare mai amănunțită am aflat că românii au, în general, o problemă cu modul în care folosesc diplomația în relațiile interpersonale.
La o cercetare mai amănunțită am aflat că românii au, în general, o problemă cu modul în care folosesc diplomația în relațiile interpersonale. Spre deosebire de Europa Occidentală, țara noastră nu a fost educată în spiritul măsurii și al fineței în comportament. Suntem mai degrabă orientați spre o atitudine negativistă și avem impresia greșită că dacă ești diplomat și ai tact, ai ceva de ascuns.
Se pare că ne este foarte greu să facem complimente pentru că nu suntem educați în spiritul tactului! Străinii încep multe conversații spunându-le celor din jur cât de interesante sunt articolele lor vestimentare, cravata sau accesoriile. Nu trebuie să o facem numaidecât, însă am senzația că nouă ne este greu să ne exprimăm admirația față de cei din jurul nostru.
Este adevărat că oamenilor le place să vadă că le este înțeles punctul de vedere și că, cei din jur știu să-i asculte și să afle datele problemei înainte de a de sări cu o soluție. Tactul intervine atunci când poți repeta cu propriile cuvinte situația de dinainte explicată, dând dovadă de empatie dacă este nevoie, sau rămânând cu o atitudine echidistantă față de subiecții implicați.
Știu clar că am crescut fără să-mi fie prezentat felul diplomatic în care să port o discuție. Prima dată când mi-am dat seama de acest lucru a fost în liceul militar când mi s-a reproșat că am o atitudine necorespunzătoare. Eu mă întrebam (în sinea mea ) ce am făcut și de ce nu apreciază oamenii din jurul meu sinceritatea și lucrurile tranșante. Aveam să aflu mai târziu că toate încercările mele de a evita ipocrizia mă catalogau de către ceilalți ca fiind tupeistă și cu nasul pe sus.
Au existat și situații în care m-am putut detașa (în primă fază ) și analiza la rece situația, pentru ca mai apoi, cu mult calm să răspund cu o atitudine ehilibrată și diplomată. Din păcate încă mă implic emoțional în 90% dintre conversațiile pe care le port și mi-este foarte greu să nu reacționez cu primele gânduri pe care le am.
Cu toate acestea, îmi dau seama foarte bine unde greșesc și încerc, pe cât posibil, să-mi schimb felul în care abordez situațiile.
Ce poți face ca să ai o atitudine îndreptată spre diplomație:
- Înainte de a te adresa oricui oprește-te o secundă și gândește-te cum ai putea să expui situația astfel încât mesajul tău să fie foarte bine înțeles. Asta înseamnă să vorbești cu același respect cu care vrei să ți se vorbească. Iar dacă ai și un compliment la îndemână, nu forțat ci sincer și din suflet, șansele ca discuția să fie una productivă cresc considerabil!
- Pune-te în papucii celuilalt! De multe ori avem tendința să judecăm ușor faptele fără să înțelegem mai profund ce s-a întâmplat de fapt. Dar dacă facem un simplu schimb imaginar de roluri și încercăm să ne gândim cum am fi reacționat noi într-o astfel de situație, este posibil să avem o atitudine mult mai blândă, mai empatică și să evităm un eventual conflict.
- Gândește-te ce vrei să obții! Majoritatea cazurilor în care este exclusă diplomația în relațiile interpersoanale au urmări. Ar fi bine să-ți urmărești interesul. Atenție, eu nu susțin minciuna și nici ipocrizia! Tot ce zic este să ne gândim bine dacă prin atitudinea noastră ajungem acolo unde ne dorim sau dacă putem să ne expunem punctul de vedere cu nițel tact, fără să părem ceea ce NU suntem!
Eu mai am mult de lucrat cu mine și încă îmi antrenez felul în care mă adresez celor din jurul meu. Dar, știu clar că diplomația reprezintă un avantaj social și mă gândesc că trebuie să fiu un exemplu pentru copiii mei, așa că merită efortul! Voi ce ziceți?
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
