Aseară m-am întors acasă după o mică vacanță în doi, eu cu copilul. Cum a fost? Vă povestesc imediat…
Pentru că domnul soț a trebuit să muncească și nu ne-a putut însoți, am hotărât să merg acasă în Bucovina cu trenul la cușetă. Planul era simplu. Rămân câteva zile în Câmpulung Moldovenesc (am fost la cel mai fain festival comparativ de film din țară – vă povestesc într-un articol ulterior), călătoresc cu trenul de noapte pe ruta București Nord-Vatra Dornei, apoi mă îndrept spre Aiud, tot cu CFR Călători, ruta Iași-Timișoara, rămân în Ardeal două zile la prietenele mele și în cele din urmă mă întorc în București cu avionul de pe aeroportul Cluj, cea din urmă călătorie mă încânta cel mai mult prin prisma fatului că dura fix 45 de minute.
Partea I Ruta București Nord – Câmpulung Moldovenesc
Am pornit joi seara din București cu copilul la cușetă. Pentru cei care nu călătoriți cu trenul aflați de la mine că opțiunea de cușetă presupune 6 paturi (destul de înguste), puse în același compartiment, trei pe stânga și trei pe dreapta. Comparând cu locurile de pe scaun, cușeta îți permite să stai întins și poate să și ațipești nițel. Locurile între paturi nu sunt destul de înalte ca să stai în fund, așa că trebuie să te bagi cu grijă în pat și să fii la fel de atent când te ridici.
Călătoria noastră cu trenul a început foarte bine. În patul de sus mai era o mămică, tot cu o fetiță de vârsta Sarei. M-am temut, inițial, că există riscul ca cea mică să cadă din pat, însă mama a avut grijă să o pună la perete și să o vegheze pe parcursul nopții. Cam asta am făcut și eu cu Sara, iar, ca o minune, fetița năzdrăvană a dormit tun toată noaptea, încălzirea în compartiment a funcționat, zgomotul trenului nu se auzea excesiv de tare, așa că m-am bucurat să ajung în siguranță în orașul meu natal, pe jumătate odihnită și cu copilul vesel și plin de energie.
Partea II Ruta Câmpulung Moldovenesc – Aiud
Coșmarul a început în momentul în care am pornit de la Câmpulung spre Aiud. Cu toate că am încercat să achiziționez un bilet la cușetă cu două zile înainte de călătoria propriu-zisă, din păcate nu am mai găsit locuri. Valabil și pentru cușetele cu patru paturi și pentru vagoanele de dormit (2 paturi mult mai late). Aproape îmi cumpărasem un bilet la clasa a doua-a, și mă împăcasem cu gândul că o să urmeze o noapte horror de ținut copilul în brațe și amorțit pe un scaun incomod, în poziția șezut, când m-a sunat Ștefan să mă anunțe, că a găsit ultimul bilet la vagonul de dormit on-line și că urmează să-l cumpere. Eram foarte fericită! Am achitat aproape 200 de lei, valoarea ambelor bilete de avion de la Cluj la București, însă, măcar am sperat să adorm fetița și să ajung fără nici o durere de gât sau de spate, la destinație.
Cum credeți că a decurs totul???
Călătoria a fost oribilă! Dragă, CFR, nu știu dacă realizezi ce bătaie de joc sunt aceste vagoane de dormit, clasa I, vârful de linie sau cum vrei tu să le numești. Pot să trec peste faptul că trenul a avut întârziere 40 de minute, peste modul în care se clătina controlorul, mirosind puternic a alcool, peste faptul că am dormit într-o lenjerie murdară și că paturile sunt extrem de proaste și de instabile. Pot să trec peste multe! Însă nu-mi dau seama cum am ajuns să călătoresc într-un compartiment din al Doilea Război Mondial, cu mobilă de lemn care scârțâie de spui că acum se dezmembrează, în care nici un bec nu funcționează, jaluzeaua de la geam e mărturia bunicii, prinzătorile sunt rupte, geamul cu manivelă este degeaba pus acolo, iar în vagon suflă vântul și se aude zgomot de afară, încălzirea nu funcționează, și, colac peste toate astea, din minut în minut, pot să jur că mă desprind celelelalte vagoane, căci se auzeau niște trosneli de ar fi sculat și morții din somn.
Vedeți voi, în condițiile astea am fost nevoită să călătoresc aproximativ 8 ore! Sara se trezea frecvent, se ridica în funduleț și se uita în jur speriată pentru că nu înțelegea ce troznește. Eram amândouă îmbrăcate foarte gros, în compartiment cred că erau 16 grade. Din când în când, cineva cobora din tren, dar avea grijă să izbească puternic bagajul în ușa noastră. Toate astea se petreceau pe fundalul țignalului de tren. Mă rugam ca timpul să treacă cât mai repede și să ajung cu bine la destinație. La coborâre, am avut grijă să trezesc conductorul de tren, să-l rog să-mi dea biletul înapoi și să îmi deschidă ușa ferecată de la vagonul groazei. Clasa I, auzi? Este de-a râsu’ plânsu’! Când am coborât din tren și am văzut-o pe prietena mea venind spre mine, am fost foarte fericită că totul s-a terminat!
Partea III Ruta Cluj – București
Întoarcerea din mini-vacanță am planificat-o să fie cu avionul din mai multe considerente practice. O metodă la îndemână, rapidă și foarte ieftină. Experiența mea cu Sara în Cipru din prisma călătoriei cu avionul, a fost în regulă, așa că nu aveam de ce să-mi fac griji. După o săptămână de hoinăreală, urma să străbat jumătate din România în 45 de minute și să fiu înapoi în București.
Când am ajuns în aeroportul din Cluj, Sara era foarte energică și curioasă. A alergat, s-a jucat cucu-bau cu călătorii ce așteptau, la fel ca noi, îmbarcarea în avion și a ccercetat curioasă fiecare spațiu din încăpere. Mă și gândeam că urmează să experimentez un zbor altfel, cu un copil mofturos și năzdrăvan lângă mine.
Vreau să menționez că Sara a avut bilet și loc individual pentru că are peste vârsta de 2 ani (a depășit pragul cu o lună). Prețul biletului a costat fix cât al meu. Așa că teoretic, Sara trebuia să stea nemișcată și prinsă în centurile de siguranță, lângă mine, preț de 45 de minute! Practic, însă, Sara nu a vrut să se atingă de scaunul ei, ba mai mult era speriată și oricât de mult și de bine am încercat să o conving, nu a fost chip de lămureală.
Ca să prezint imaginea cât mai aproape de ce s-a întâmplat, imaginați-vă că Sara ar fi putut să stea liniștită, în brațele mele, siguranțată cu centura care se prinde de centura mea, cea pregătită special pentru copii sub 2 ani! Doar că există un prag și un regulament al companiilor aeriene! Sunt curioasă, oare siguranța călătoriilor este pe primul loc sau respectarea cu îndârjirea a unor porcării stipulate acolo de cineva? Pentru că, acum o lună, fetița ar fi stat fix la fel și nimeni au ar fi avut nici o problemă! Așa că, cu toate insistențele tuturor stewarzilor de la bordul aeronavei, ce credeți? Sara a astat tot la mine în brațe, însă nesiguranțată. Asta pentru că nu a fost chip să o leg în centuri pe scaunul alăturat! Pentru că simțea presiunea celor din jur, Sara pur și simplu a refuzat să coopereze (avionul era deja o lume străină și avea un zgomot diferit, așa că tot în brațele mele s-ar fi simțit cel mai bine)!
La aterizare, au venit câțiva pasageri la mine, oferindu-se să mă ajute cu bagajele și boscorodindu-i pe cei din echipajul de zbor. Spuneau că nu lis-a părut în regulă atitudinea și că nu au avut nici un pic de înțelegere pentru o eventuală negociere. Vă spun sincer, siguranța este pe primul loc, însă să-mi explice mie cineva, cine sau ce face diferența aia de o lună?
Aventura noastră s-a terminat când l-am revăzut pe Ștefan în aeroport, așteptându-ne! Mi-am dat seama cât de frumoase sunt drumurile noastre cu mașina și mi-am amintit de ce am am făcut o pauză lungă de la CFR Călători. Cât despre avion, mă abțin să fac orice comentariu! Știu doar că, în caz de ceva, centura nu folosește la nimic, poate doar să țină călătorii năzdrăvani pe locurile stabilite.
Voi ce experiențe aveți călătorind cu transportul public, în România?
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
