Când eram copil
Amintirile mele la grădiniță sunt multe și nu foarte plăcute. Pe vremea când eram copil, adică la începutul anilor ’90, grădinița cu program prelungit se mai numea și cămin. Acolo mi-am petrecut mare parte din copilărie, de dimineață până seara, împreună cu frații mei, dar în grupe diferite și tot acolo s-au născut primele mele amintiri, care mă înspăimântă și acum, dacă e să regândesc din perspectiva unui copil.
Pe scurt, eu cred din toată inima că lucrurile ar fi putut sta altfel. Nu mă refer la faptul că mama putea să aleagă altceva în locul căminului, pentru că astea au fost posibilitățile familiei la timpul respectiv. Mă refer la educatoare și la programa unei grădinițe. La faptul că nu erau oameni specializați în lucrul cu copiii ci mai degrabă adulți care învățau cum să strunească niște pui de om, să-i facă să stea mult timp pe scaun, cuminți, cu gura închisă și să fie buni executanți.
Prima mea zi la grădiniță a fost oribilă. Tot ce-mi amintesc e cum mă agățam de gâtul mamei, intuind ce urma. Mai țin minte un gard rece, înalt și fusta mamei cum se depărtează. Am suferit mult pe treaba asta. M-a durut că a fost brusc, neașteptat.
Am plâns de dimineață până seara în primele zile. Din a doua săptămână nu am mai plâns, dar asta nu a însemnat că a început să-mi placă. Țin minte că eram foarte confuză pentru că nu mi se dădea voie să fac nimic și nu înțelegeam care e rolul nostru.
Am stat multe zile, agățată de poarta înaltă a căminului, cu ochii uitați în zare după o fustă familiară. Apoi am început să observ lumea de pe stradă și mașinile care treceau dincolo de gardul ruginit. Din când în când mă mai trăgea o mână în clasă să mă îmbie să stau cu ceilalți copii. Până la urmă am acceptat, dar niciodată nu mi-a plăcut la cămin. Asta o să o țin minte, mereu.
Grădinița, un nou început pentru copilul meu
Acum vine rândul meu să-mi înscriu copilul la grădiniță. Mi-am promis mie, că pentru Sara o să fac să fie altfel. Vreau să se simtă bine și vreau să-și dorească să fie cu ceilalți copii. Să stea într-un mediu care încurajează creativitatea și exprimarea liberă. Vreau să se joace mult în curte și să se bucure de copilărie.
Oricât de mult mi-am dorit să amân acest moment, mă tem că mi-a fost imposibil. Din păcate, mama nu ne mai poate ajuta așa că Sara pornește într-o nouă experiență, cea a intrării în colectivitate. Sigur că îmi doresc ca fetița mea să trăiască o copilărie frumoasă, cu multă natură, soare și animale. Din păcate, suntem legați cu joburile de capitală și deocamdată aceasta este singura variantă viabilă.
După multe frământări și întrebări, am ales o grădiniță privată și am început perioada de acomodare, cu emoție, cu incertitudinea că o să fie bine, cu sufletul mic dar cu speranța că Sara o să îndrăgească programul de la grădiniță la fel cum o face cu ceilalți copii din parc.
Când am fost să vizionăm spațiul și să cunoaștem educatorii și personalul de acolo, abia mă abțineam să nu plâng. În sufletul meu părea că statul la grădiniță aduce a abandon, iar ăsta ar fi fost ultimul lucru pe care mi-aș fi dorit ca Sara să-l perceapă.
Prima zi, a trecut cu bine. După cum știți, grădinițele private oferă posibilitatea mamelor să stea la ușa clasei, în perioada de acomodare, astfel că tranziția devine mai ușoară, mai puține lacrimi, nivel de stres mai redus, adaptare mai ușoară, atmosferă plăcută în colectiv. Chestia asta mă face să cred că o să fie bine și că Sara o să aibă grijă să-mi transmită dacă e sau nu momentul să urmeze grădinița.
Mi-a plăcut că fetița năzdrăvană a intrat ca la ea acasă în sala de clasă și că nu a avut nici un fel de problemă de socializare cu ceilalți copii. Se simțea în largul ei și părea dornică să descopere jocurile și instrumentele ce erau puse la dispoziția celor mici. A mâncat din mai multe farfurii și cumva mi-a dat impresia că se simte ca acasă. M-a încurajat starea ei de bine și faptul că își dorea să fie acolo.
După aproximativ două ore și îndemnate de educatoare, ne-am strâns săculețul și am coborât în curte. „Este important ca Sara să rămână cu impresia plăcută despre mediul nou, pe care tocmai l-a testat și astfel să-și dorească să revină„, zice doamna educatoare, iar mie mi se pare o idee grozavă.
Alăptarea o să meargă în paralel cu perioada de grădiniță. Cât o să fim împreună, Sara o să aibă țiți la discreție. În lipsa mea, sper să beneficieze de activități multiple care să o țină ocupată ca să nu ne ducem prea mult dorul una de cealaltă. Cel puțin, în ceea ce o privește pe Sara. Mie o să-mi lipsească la fel de mult și o să aștept cu sufletul la gură momentul revederii, de fiecare dată.
Sufletul meu e la fel de mic doar că parcă, parcă a mai prins un pic de încredere, iar fetița năzdrăvană nu încetează să mă surprindă. Țineți-ne pumnii, mâine urmează o nouă zi!
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
