Hai să vă spun ceva. Nu sunt nici prima mămică care simte că pierde teren în fața copilului ei și nici singura care nu găsește mereu soluții la îndemână pentru a o scoate la capăt. Munca de convingere e colosală și felul în care cei mici se încăpățânează să facă cu tot dinadinsul ceva ce nu au voie să facă, depășește orice imaginație.
Dar asta fac copiii, ne testează. Împing limitele cât de departe pot ca să vadă că noi reacționam într-un fel sau altul. Sunt perseverenți și vor să ne arate cât de multe pot să facă singuri. Uneori vor prea multe și riscă să cadă în extrema cealalta. Atunci intervine părintele.
Copilul nu e rău, nu e neascultător și nici nu face în ciuda cuiva. E pur și simplu copil și e la vârsta în care vrea să știe cât din ceea ce face îi este permis și de ce nu poate să treacă dincolo de bariera de siguranță pe care noi i-o instalăm.
Atunci intervenim noi și încercăm să trasăm linia peste care nu se trece. Dar nu o facem oricum, ci cu blândețe, cu răbdare și cu explicații. Și ne conectăm. Ne privim copilul în ochi, îl luăm în brațe, îi cântăm, ne hârjonim, ne jucăm împreună. Facem tot ce ne stă în putință ca el să simtă că se poate adăposti în brațele noastre, că este protejat și că este iubit.
Bineînțeles că sunt dese momentele în care fetița năzdrăvană se uită la mine cu privirea ghidușă gata să se urce pe cel mai periculos scaun din casă sau este pregătită să sară din cel mai înalt punct din cameră. Îmi caută aprobarea sau așteaptă o reacție, un semn, orice din partea mea ca să facă fix ce nu are voie să facă. Acel lucru pe care îl explic cu calm, răbdare de nenumărate ori.
Dar asta fac ei, copiii. Ne încearcă. Și mereu o să fie așa. Mai ales atunci când cei mici își vor descoperi superputerile și își vor da seama că sunt autonomi și nu mai depind (măcar fizic) de mamă sau de tată.
Cum impunem limite blânde dar ferme:
-
Conectează-te
-
Confruntă-l afectuos
-
Arată-i empatie
-
Împlinește-i o dorință în imaginație
-
Oferă-i alternative
-
Găsește soluții convenabile pentru amândoi
-
Invită la cooperare în joacă
-
Oferă-i controlul (puterea)
Despre cum să am un copil autonom am scris aici.
De cele mai multe ori încerc să-i povestesc Sarei lucruri mari, complexe pe care unii mi-ar spune că depășesc nivelul ei de înțelegere. Cu toate astea, știu sigur că există studii care susțin faptul că încă de la naștere și până la 3 ani, copilul își dezvoltă limbajul și își însușește spontan tot felul de cunoștințe, unele chiar complicate. Aici mă bazez pe faptul că o dată amintite, Sarei i se vor părea familiare atunci când le va mai auzi din nou și le va înțelege mult mai bine.
Cert este că am un copil de 1 an și 7 luni care absoarbe fiecare informație și imită aproape tot ce vede în jurul lui. Mai mult, ne surprinde prin gesturi pe care noi nu ni le amintim să le fi făcut în prezența ei. Așa că ne dăm seama cât de mare este puterea de învățare a unui copil la această vârstă.
Iar de testat, printre zâmbete și chiote, fetița noastră ne va testa mereu. Va căuta mereu reacții din partea noastră și va încerca să ne capteze atenția prin orice. Iar eu, înarmată cu răbdare, mă voi transform încet, încet în experimentul copilului meu. Iar asta mă face să trasez limite blânde și să aștept mereu, următoarea mișcare. Sau doar mie mi se pare că e un joc de șah???
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
