Povestea fumatului și a anilor pe care i-am petrecut în prezența țigărilor a început simplu, sec și într-un moment în care eram deja adult, deci răspundeam pentru faptele mele.
Am aprins prima țigară la 18 ani, în perioada bac-ului, la ultimul apel de seară (apelul solemn) atunci când se încheiau patru ani de liceu militar, dar și multe alte lucruri pe care (aveam eu impresia) le sărbătoream făcând tot ce mi-a fost interzis până atunci.
Țin minte că primul fum m-a făcut să tușesc în mod repetat și gustul amar de tutun înecăcios mi-a displăcut total. Cu toate astea toți colegii mei fumau și beau alcool, unii alergau disperați prin curtea liceului strigând „Eliberare!”, iar alții aruncau televizoarele cu carcasă pe geam, în semn de protest pentru 4 ani de pregătire militară, sectoare și plantoane. Așa că trebuia să o fac și eu, la rândul meu.
Când am intrat la academia militară, am început să fumez de-a binelea. Nu mai ceream câte o țigară colegei mele de cameră, ci îmi cumpăram singură pachetul meu. Fumam dimineața la cafea, înainte de sectoare, fumam între cursuri, în pauze, câteodată săream peste programul de masă și mă refugiam cu prietena în parcul din spatele dormitorului nostru și vorbeam vrute și nevrute pe fundalul norului de fum care se ridica de la tutunoasele noastre țigări.
Începuse să-mi placă să fumez și, încet, încet, mi-am dat seama că cele mai interesante discuții se întâmplau la țigară. De fapt, dacă nu fumai, riscai să nu aflii nimic din ce se petrece în jurul tău. Nu erai fumător, nu te ținea nimeni la curent cu ultimele știri. Lucrurile astea se aflau la țigară.
Obiceiul de a fuma devenise motiv de socializare, relaxare, bârfă și de multe ori, refugiul meu de a petrece câteva minute în prezența gândurilor mele. Când mă întreba cineva de ce fumez, răspundeam un scurt „de plăcere”, și schimbam vorba să fiu lăsată în pace pentru că e viața mea și dacă e să-mi stric sănătatea o fac pe barba mea, nimănui nu ar trebui să-i pese ce fac eu. Auzisem în jurul meu că dacă ești foarte nervos, o țigară e remediu te-ar putea destinde, așa că fumam de fiecare dată când mă stresam sau mă înfuriam pe ceva.
Apoi l-am cunoscut pe Ștefan, partea mai frumoasă și mai bună a mea, cel care m-a învățat să reciclez, să iubesc natura și animalele, să fiu mai atentă cu ce se întâmplă în jurul meu. El, nefumător și pe deplin împotriva acestui obicei nesănătos, eu fumătoare de câțiva ani buni. Chiar dacă îi displăcea total faptul că eu aveam o relație cu pachetul de țigări, m-a acceptat așa (defectă) și a inhalat destul fum din jurul său. Cel mai mult îi displăcea să-l pun să-mi cumpere mie resursă de tutun. A încercat de multe ori să mă convingă să renunț la țigări, dar au fost doar încercări eșuate. Eu dacă vroiam să fiu cineva, eram, și cu asta basta.
Când eram copil, tatăl meu obișnuia să-și aprindă câte o țigară în prezența mea și a fraților mei. Nu era un obicei, însă din când în când o mai făcea. De fiecare dată mi-am arătat indignarea față de această activitate urât mirositoare, nesănătoasă și foarte scumpă pe care el o făcea, se pare, din pură plăcere. Deschideam apoi geamurile camerei, aeriseam, aprindeam bețișoare parfumate și mă rugam să nu mai trebuiasca vreodată să inspir acel fum insuportabil de țigară aprinsă. Câțiva ani mai târziu, îmi trecuseră toate acele senzații neplăcute și mă transformasem într-o adevărată dependentă de nicotină.
Așa am dus-o ani buni la rândul. Fumam la muncă, fumam acasă, fumam în oraș, prin restaurante și pub-uri și fumam la chefuri, nunți și cumătrii. Fumam pe stradă și dacă era vreo zi în care să nu am țigări la mine, eram recalcitrantă și îmbufnată, mă supăram pe toată lumea și trebuia să fugi, să te ascunzi pentru că nu aveai ce să vorbești cu mine. Când nu puteam să fumez, mă gândeam doar la asta, iar când fumam abia așteptam să termin o țigară ca să pot să-mi aprind o alta.
Anii au trecut iar eu am început să iubesc fumatul dar să urăsc respirația urât mirositoare, tusea înecăcioasă pe care o aveam în fiecare dimineață și faptul că îmi pierdusem parțial simțul mirositor. Mă hotărâsem să renunț la acest obicei adânc înrădăcinat în mine, dar tot amânam momentul, mințindu-mă că atunci când o să-mi doresc cu adevărat o să mă las de țigări.
Când am hotărât să avem un copil, deja fumatul nu a mai fost compatibil cu mine. Știam că trebuie să renunț cât mai curând la acest obicei, asta dacă vreau să am o sarcină în regulă și un copil sănătos.
Știam ce trebuie să fac, acum era o chestiune de timp și de voință. Până în ziua când am rămas gravidă. Și fumatul s-a încheiat brusc. Nu treptat, nu cu terapie și plasturi cu nicotină. Fără alte obiceiuri stupide care să-l înlocuiască și fără păreri de rău.
S-a întâmplat natural și de la sine. Trăiam acum pentru ceva cu mult mai important decât viciul trasului din țigară. Și acel ceva mă făcea să mă trezesc zilnic cu zâmbetul pe buze și să uit de dependența mea prostească. Mă făcea să fiu fericită și completă deci nu mai aveam nevoie de nimic altceva în plus. Am renunțat la fumat imediat și mi-a părut foarte rău că nu am făcut-o mai devreme. Trebuia să mă opresc în ziua în care am hotărât să fac un copil, așa ar fi fost normal, corect și sănătos.
Am aflat apoi despre riscurile fumatului în sarcină și abia atunci mi-am dat seama la ce m-aș fi expus dacă continuam să fumez. Știu, sunt și mame care au fumat și au copii perfect sănătoși, dar oare, e cineva dispus să-și asume riscul ăsta? Este oare țigara mai importantă ca sănătatea sau viața copilului tău? E bine să te întrebi treaba asta de fiecare dată când simți nevoia să fumezi. Și cel mai corect este să te informezi ca să aflii exact la ce te expui tu, copilul tău și cei din jur atunci când nu poți renunța la pachetul cu țigări.
Riscurile fumatului în sarcină:
- complicații în timpul sarcinii: placentă praevia,ruperea placentei,ruperea prematura a membranelor,naștere prematură,restricții de creștere a fătului,avort spontan,nașterea unui copil mort.
- osteoporoză(după menopauză)
- cancer de col uterin
- cancer ovarian
- cancer de sân
Implicații grave există și asupra fătului. Risc de retard al creșterii intrauterine, malformații fetale, moarte fetală intrauterină, modificări asupra frecvenței respirației fetale și asupra ritmului cardiac fetal, sunt doar câteva dintre efectele negative ale faptului că mama fumează.
Deasemenea, tutunul scade producția de lapte matern printr-o scădere a nivelului prolactinei (30 la 50%) așa că nu e o idee grozavă să vă apucați de fumat după naștere.
Efectele fumatului pe perioada alăptării sunt mai puțin nocive decat cele ale fumatului pasiv. În cele din urmă, morbiditatea este mai mare la copiii care suferă de fumatul pasiv și care nu sunt alăptați la sân. Fumatul și alăptarea la sân sunt mai puțin dăunătoare decat fumatul și alăptarea cu lapte praf. (sursa – aici)
Din fericire, eu am renunțat la timp și am avut o sarcină cu risc mic de naștere prematură, dar totuși existent. Iar Sara este un copil perfect sănătos. Să mai spun că de când am încetat să fumez mi-au revenit simțul mirosului și banii în buzunar?! Că nu mai tușesc dimineața și nu mai am gâtul în pioneze?! Că pot să beau o cafea în tihnă și să duc o conversație fără să pufăi din țigară?! Și că acum, după mai bine de 2 ani fără tutun, am fost odată fumătoare pare că s-a întâmplat cândva, tare demult?!
Zâna Scutecel a făcut o întreagă campanie împotriva fumatului în sarcină. Citește și Cum să te lași de fumat – ghid pentru viitoarele mămici.
Puteți urmări în filmulețul de mai jos ce se întâmplă mai exact atunci când fumăm.
https://www.youtube.com/watch?v=_AntNVPEzWk
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
