O să spuneți că am înnebunit și că nu există autodiversificare după diversificare, e ori una ori alta. Ei bine, lăsați-mă să vă contrazic. În fond autodiversificare e momentul în care copilul nu mai este hrănit de un adult ci mânâncă singur (cam unde suntem noi astăzi).
Să vă povestesc:
Sara este un copil mâncăcios. Deși nu face nazuri la mâncare și pare interesată de majoritatea felurilor de preparate pe care i le oferim, trebuie să recunosc că lucrurile nu au fost dintotdeauna așa. Întâi am răzbit cu diversificarea pentru ca astăzi, copilul meu să fie autodiversificat și să mânânce singur.
Masă cu carne sau mai bine nu?
Treaba cu mâncarea la noi în familie e la fel de ciudată pe cât suntem noi. Deși mă chinui de ceva vreme să păstrez un program pentru luat masa și să gătesc în funcție de preferințele fiecăruia (bebe, soț, bunica și eu) nu îmi și iese întotdeauna. Să ne prezentăm, noi suntem (sau eram) familia Fără Carne, dar fără carne deloc. Adică lacto-ovo-pesco-vegetarieni.
Nu intru in disputele pro-carne și contra, nu e momentul, iar pentru Sara am hotărât că e potrivit să-i oferim cărniță o perioadă (conține anumiți aminoacizi pe care nu îi regăsește în alte alimente), pentru ca mai târziu să fie alegerea ei ce tip de mâncare va consuma.
Eu mi-am schimbat un pic felul în care mânânc și încerc sa evit zaharul și sarea și făinoasele. La serviciu îmi iau mâncare gătită de mine, preparată cu o seară înainte. Cât despre Ștefan și mama încerc să le prepar în fiecare zi altceva, desigur în limita în care timpul mă lasă să fac asta. O masă o luăm toți, împreună, sub ochii bebelușei, dar celelalte din păcate sunt haotice și fiecare mânâncă ce prinde și când poate.
Cum mânâncă Sara?
Micuța noastră năzdrăvană a avut un start foarte bun în diversificare și acest lucru i se datorează mamei mele. Cum eu m-am întors la muncă atunci când Sara avea 5 luni, mărturisesc că bunica a fost cea care a luat tot greul pe umerii ei blânzi și protectori. Cu toate că fetița noastră a fost diversificată clasic și hrănită cu piureuri, ea mânâncă de toate și se întâmplă destul de rar să facă nazuri. Despre diversificare și cum am perceput-o noi, am scris aici.
Până aici, toate bune și frumoase. Bebelușa noastră are 1 an și 5 luni și aproape 11 kilograme, greutate pe care și-o păstrează de la 11 luni. În ceea ce privește diversificarea, am avut două evenimente care ne-au panicat și ne-au făcut să fim mult mai vigilenți și mai conștienți de faptul că este foarte important ce și cum mânâncă.
Prima întâmplare m-a speriat foarte tare. La 7 luni, împlinite, Sara a avut un episod de înec cu mâncare pasată și nu mai putea să respire. Se înroșise la față și deși încerca să scoată piureul afară nu putea. Am înnebunit. Știam că nu o ajut, decât dacă îmi păstrez ciumpătul. În încercarea mea de rămâne lucidă, am ridicat-o din scaunel și am pus-o pe brațul meu cu burta în jos, începând să-i aplic cu podul palmei lovituri ca să dea afară resturile de mâncare.
Mă documentasem puțin despre măsurile de prim ajutor și, deși nu eram sigură dacă le aplic corect, aveam habar de ceea ce făceam. În același timp, mi-am dat seama că durează și nu își revine așa că am început să țip disperată la Ștefan. Panică, frică și neputință. El, mai speriat decât mine, urla de zor să apelăm numărul de urgență 112. M-am trezit la un moment dat, pe holul blocului unde locuim, țipând disperată după ajutor. În câteva minute, deși a părut o veșnicie, Sara a vomitat și și-a revenit. Cu lacrimi în ochi, mi-am strâns minunea în brațe și am mulțumit cerului că suntem bine. Nu am înțeles nici astăzi ce s-a întâmplat.
Al doilea episod are legătură cu gălbenușul de ou, aliment pe care nu l-a suportat chiar de la început. Alergia ei se manifesta prin vărsături. Din fericire, după o pauză de 2 luni, am reintrodus gălbenușul în cantități foarte mici și acum nu mai are nici o problemă să-l accepte.
Am avut perioade în care bebelușa era extrem de agitată. Vroia piept încontinuu (și-a schimbat rutina somnului trecând de la două episoade la unul singur) și își petrecea serile cu stări energice, adormind foarte târziu, uneori pe la 12 noaptea. Deși știam că poate avea o perioadă plină de achiziții și apariții de dinți, firește, mă îngrijoram și stăteam mereu pe poziții. Nu o obligam să mânânce, preferam să-i urmăresc evoluția și să fiu atentă la indicatorii alăptării.
Pe la vârsta de un an, când am trecut peste un episod cu febră, muci și strănuturi i-am oferit fructe bastonașe și s-a arătat încântată de faptul că le poate manevra cum vrea ea, așa că în câteva minute, farfuria era goală. Să înțelegeți, a fost prima dată când a mâncat singură, tot, fără să facă nazuri.
Cu timpul, mi-am dat seama că de fapt eu nu eram pregătită să trec peste frica de înec și tot eu eram cea care nu avea curajul să-i ofere Sarei și o altă alternativă.
Astăzi, Sara este un copil care mânâncă singur. Nu folosește întotdeauna lingurița și nu lasă foarte curat în urma ei, însă mă bucură faptul că e un copil independent care nu se mai lasă hrănit. Și da, există autodiversificare după diversificare, vă spun eu, am încercat-o!
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
