Mi-a luat mult timp să-mi dau seama ce s-a întâmplat la conferința Oanei Moraru despre „Dialogul transformării – Cum își găsesc copiii drumul?”. Și acest lucru se datorează faptului că am avut nevoie să mă gândesc exact la mine și la copilul din mine de altădată. Am vrut să mă întorc un pic în copilăria mea și să-mi amintesc ce fel de relație am avut cu părinții mei și în ce fel m-a afectat/ajutat treaba asta să-mi găsesc drumul și să mă opresc din căutare.
Dacă vrei să aflii secretele universului, gândește în termeni de energie, frecvență și vibrație. (Tesla)
Voi știați treaba asta? Că totul e vibrație? Că fiecare gând, ideee, celulă se poate transpune într-o undă de unde să reiasă un sunet de o anumită tonalitate? Că totul e un cocktail de pulsiuni si pulsații interioare. Fiecare are propriu cântec energetic din armonia celulelor vibraționale dar și din armonia gândurilor noastre. Că există vibrații joase care se traduc în frică, rușine, neputință și vibrații înalte care înseamnă dăruire, dragoste?!
Și că de exemplu, emisfera dreaptă a creierului copilul este mult mai activă decât partea stangă (partea intuitivă și empatică) și că el reușește să scaneze omul dintr-o singură privire. Un copil de 12 ani știe să iubească un om chiar dacă acesta e urât, are un chip hidos, dar are carismă. Un copil știe să se ferească de oamenii care aparent sunt armonioși dar în realitate emană o energie negativă.
Oamenii cu carismă sunt acele persoane care știu să lucreze cu propria vibrație, care știu să proiecteze gândurile lor într-o manieră frumoasă.
Părintele este un exemplu
Oana are o capacitate extraordinară de a te conduce la introspecție și de a te face să conștientizezi că, fără voia lor, copiii împrumută tiparul părinților și, mai târziu caută acel model în partenerul de viață. Cum ar fi relația tată-fiică. După vârsta de 12 ani apare perioada în care tatăl își consolidează relația cu fata lui. Părintele este primul bărbat din viața fetiței și pozează în modelul de urmat pe mai departe. Se conturează ideea că tatăl este cel mai bun exemplu pentru bărbatul respectos, integru, omenos, muncitor, iubitor, tandru, tolerant, etc.
Tații sunt încurajați să dezvolte relații armonioase cu fetele lor. Să existe afecțiune manifestată prin protecție, îmbrățișări, pupături, declarații. Eu aici m-am regăsit, în relația pe care nu am avut-o dar mi-aș fi dorit să o dezvolt cu tata. În modelul pe care atât de mult l-am căutat deși nu am știu niciodată exact ce-mi doresc de la un bărbat și cât și cum ar trebui el să respecte o femeie.
Copiii trăiesc în prezent pe când noi trăim în viitor!
De multe ori, noi, părinții ne privim copiii ca pe un proiect din viitor ce trebuie optimizat. Și ne străduim din răsputeri să-i ajutăm să reușească acolo unde noi am dat greș. Ne întrebăm adeseori ” Cum să-mi fac copilul altfel decât sunt eu?”. „Cum să-i deschid ochii să nu mai repete greșelile pe care eu le-am făcut?”. Și ne dorim atât de tare să treacă peste piedicile unde noi ne-am poticnit, să reușească, să fie mai avuți, mai culți, mai fericiți.
Câteodată mă gândesc că ne este atât de frică de un eșec al lor încât nu le permitem să trăiască oricum, ci după un plan bine stabilit în care este explicat ce se întâmplă cu viața lor. Alteori din frici, neliniști, vinovăție încercăm să ducem nemulțumirea personală înspre copilul nostru.
Ce nu realizăm de fapt este că copiii trăiesc acum și aici. Dacă ne oprim din ceea ce facem și doar stăm lângă copilul nostru vom observa cum se creează nuclee de joacă și o atmosferă constructivă. Vom observa cum cel mic devine mai liniștit, mai concentrat, mai prezent. Copiii nu au imaginea sinelui, ei cred că sunt ceea ce fac și cresc reglați de cine-i laudă și cine-i apreciază.
Cum creștem copii oferindu-le o atitudine care ne face nouă bine și nu lor?! Cum evităm să-i auzim plângând, supărați sau plictisiți?! Cum nu avem răbdare să-i ascultăm sau să le acordăm îndeajuns de multă atenție, dar ne mirăm atunci când auzim că la școală sunt împrăștiați și agitați?! Cum nu realizăm atunci când copiii ne arată unde avem noi lucruri reprimate?!
Pe de o parte avem copii minunați care vin cu o conștiință spirituală superioară nouă, pe de altă parte noi, părinții facem ceva și le stopăm acest spirit cu servilism, cu intenții bune, cu teama ca să nu sufere sau frică să nu intre intr-un conflict.
Hai să ne lăsăm copiii să FIE și atât!
Atenția creează realitatea
- Copiii sunt manifestările noastre umane (un creier fericit este un creier integrat)
- Unde îți pui atenția pe copilul tău acolo îl vei forma.
- Foarte multe probleme cu copiii vin din blocaje de percepție.
O greșeală fundamentală din partea noastră este aceea că punem atenție pe ce fac rău în loc să le spunem des cât de bine fac. Este important să inventăm jocuri și să să le arătăm binele din fiecare lucru. Putem inventa povești, jocuri, îi putem aduce acolo unde ne dorim prin multe metode. Important este să fim prezeți, să-i ascultăm și să ne detașăm emoțional de situație.
Tantrumurile, oposiționismul, crizele de furie, toate acestea vin de la necheful lor de joacă.
Toate etapele de creștere a copiilor sunt șanse de evoluție spirituală pentru părinți.
0-6 luni Lecția de simbioză (în această perioadă atât mama cât și beblușulul au parte de inedit în viața lor).
6l-2 ani Lecția de acomodare (înveți să trăiești în haos, în neprevăzut, fără planuri)
2-6 ani Lecția de autonomie, reguli fixe, reguli flexibile (creierul copilului are nevoie să încalce reguli ca să le integreze)
6-12 ani Lecția în care copiii nu sunt NOI. Tendința este să facem proiecții asupra lor( acum se pot forma cele mai mari complexe de inferioritate).
După 12 ani vine o perioadă potrivită pentru concursuri individuale (fac excepție competițiile sportive). Până la această vârstă putem să ne îndrumăm copiii să participe la concursuri pe echipe. La vârsta adolescenței este perioada când trebuie să devii partener cu copilul tău (acesta nu mai acceptă directive).
Concluzionând, copiii ne cresc pe noi (mentor subtil și nonverbal).
Rolul părinților
Vorbind atât de mult despre relația părinte copil am uitat să precizez importanța relației armonioase dintre cei doi părinți.
Într-o familie, atunci când femeia este emoțională bărbatul este cel care aduce echilibrul. Ați observat cum oamenii care au aceleași răni se atrag (își recunosc în celălalt rana și se pansează reciproc). Părinții sunt cei care se susțin unul pe celălalt și se întăresc în spuse. Se pun de acord, au o gândire unitară în fața copilului.
Cum ne putem conecta cu copilul nostru?
- Prin meditație. Nu există echilibru fără liniștirea de sine și fără meditație. (le canalizezi atenția pe un singur simț)
- Mersul în 8-uri duce la calmare emoțională
- Ascultatul în natură
- Momentele de liniște dezvoltă funcțiile executive ale creierului: atenția, concentrarea, planificarea, reglarea impulsurior, reglarea emoțiilor puternice
- Prin joacă își reglează emisferele și își dezvoltă vocabularul
Și mai sunt atâtea de spus și de reflectat. Mulțumesc Oana Moraru, pentru frumoasa experiență. Am avut și încă mai am multe de învățat.
Mămicazburătoare.ro a fost partener media la acest eveniment.
Pe Oana Moraru o găsiți pe voceapărinților.ro
Fotografiile au fost realizate de Mihai Trascal
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
